Iosif, Mardoheu, Estera

CUPRINS:
1.    Deschidere 45/100 Ca să fii bun creștin
2.    Rugăciune
3.    Tema I – Iosif –
4.    Tema II – Mardoheu –
5.    Tema III A – Mardoheu –
6.    Tema III B –
7.    COR – 24/52 Îl văd adesea și-l admir
8.    Tema IV – Estera –
9.    Proverbe –
10.   Întrebări biblice –
11.   COR – 29/52 Cine-i gata? (de învățat)
12.   Tema V – Estera –
13.   Poezie: Erou –
14.   Încheiere –
15.   Închidere 44/100 Mergem înainte
16.   Rugăciune
17.   Postludiu – ieșire

Un tată iubitor neliniștit pentru copiii săi. Au plecat de mult timp și nu mai știe nimic de ei: Sunt sănătoși? Au cele necesare? Oile pe care le pasc sunt bine?
Iată gândurile care neliniștesc pe Iacob. Cum să afle vești de la ei?
– Frații tăi pasc oile la Sihem. Vino căci vreau să te trimit la ei, spune Iacob lui Iosif.
– Iată-mă, sunt gata, răspunde el.
Cât de bucuros este el să se întâlnească cu frații lui și să aducă vești tatălui său despre ei.
Se va despărți pentru câteva zile de tatăl lui, să caute pe frații săi. Ce bun și iubitor e tata!
Și Iosif îl iubește mult. De când a murit mama lui el nu are pe nimeni care să-l înțeleagă atât de bine. E prietenul lui. Iacob iubește pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi. De ce oare? Curat, activ și vesel, Iosif asculta pe tatăl său. Cu cât interes asculta el când tatăl său îi povestește cele petrecute în viața lui. Ce mult l-a ajutat Dumnezeu! Cum l-a iubit și l-a scăpat din atâtea situații grele! Și niciodată nu l-a părăsit! Și el se va încrede în Dumnezeu și îl va asculta. Va căuta să facă întotdeauna voia Lui.
Și Iosif pleacă să caute pe frații lui. A străbătut un drum lung și, obosit ajunge și la Sihem. Unde sunt frații lui? Nu-i vede nicăieri. Rătăcind pe câmp vede un om pe care-l întreabă?
– Caut pe frații mei, spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?
Și omul acela îi spune că au plecat la Dotan. Ce să facă Iosif? A mers atât de mult încât a obosit; și iată că frații săi nu sunt. Să se întoarcă acasă și să spună tatălui său că nu i-a găsit? Uitând de oboseală, Iosif dorește un singur lucru: să găsească pe frații săi, și pleacă spre Dotan.
Ce bucurie! Vede în depărtare o turmă de oi.
Oare sunt frații lui acolo? Numără, sunt zece. Acum îi vede bine. Iată-l pe Ruben, pe Simion, pe Levi, pe Iuda, Isahar și Zabulon; iată-l pe Gad și Așer. Curând îi va îmbrățișa pe toți. Le va spune că tatăl lor dorește să știe despre ei.
Dar vai, ce mânioși sunt! Cum strigă în bătaie de joc: "Iată vine făuritorul de visuri! Veniți să-l omorâm!" Ruben vede lucrul acesta. Cum să lase ca frații lui să-l omoare?
Ajuns la ei, frații lui îl dezbracă de haină, îl aruncă într-o groapă și se așează să mănânce. De ce oare? De ce îl urăsc frații lui atât de mult? Doar el îi iubește. A călătorit atât de mult, e obosit și flămând, numai pentru că a dorit să-i vadă. Înainte, când Iosif auzea vorbele lor rele se întrista. Odată, le-a spus că nu e bine. A spus și tatălui său și ei l-au urât mult. A visat apoi două vise și după ce le-a povestit, frații săi l-au urât și mai mult. Iosif era credincios lui Dumnezeu.
El făcea decât ce e bine și frații lui nu-l putea suferi pentru că nu era ca ei. Chiar fără să le spună, ei se simțeau mustrați prin curăția de inimă a lui.
Pe când mâncau, frații lui văd o ceată de ismaieliți care mergeau spre Egipt. Atunci frații lui scot pe Iosif afară din groapă și-l vând ismaieliților ca rob.

IOSIF

Fericit e omul paznic și cu mintea înțeleaptă
Care gândul nu-și poate de pe calea lui cea dreaptă
Care nu batjocorește și nu calcă sfânta Lege,
Ci porunca ei îndată, o urmează și-o-nțelege.

Fericit e omul care a dorit desăvârșirea,
Aprinzând mereu în suflet, ca o candelă, iubirea;
Cel Ne-ntinat la cuget, cel cu inima curată
Însetând de apa vie care-n cer e nesecată.

Fericit e omul care n-a umblat pe căi deșarte,
Cel netulburat de patimi, ne-nfricoșat de moarte,
Cel ce gândul și nădejdea își îndreaptă spre Isus
Prin credința și prin faptă adunând comoara sus.

Fericit e omul care nu înșeală și nu minte
Și auzul nu-și îndreaptă spre viclenele cuvinte,
Depărtându-se de ce săvârșesc fărădelegi,
Și privind, senin, cu gândul, drumul vieții lui întregi.

Fericit e cel ce poarta a virtuților cunună,
Înfruntând cu bărbăție orice rău, orice furtună,
Neînvins de greul vieții, de povara ei cea mare,
Așteptând și zile bune cu Credința și Răbdare.

În zilele împăratului Xerxe cel Mare, când poporul iudeu ajunsese (din nou) sub stăpânire străină Dumnezeu și-a arătat din nou puterea dar și iubirea Sa pentru acest popor. Din cauza nerespectării legilor Sale, Dumnezeu a îngăduit să fie înfrânți de Medo-Persani. Poporul iudeu a ajuns într-o situație de criză majoră, fiind față în față cu moartea.
Deoarece Haman, un mare demnitar la curtea imperială, dar un om rău, fără caracter, nu a fost onorat de Mardoheu, evreu credincios Celui Prea Înalt, s-a dat decret pentru nimicirea tuturor iudeilor din împărăția lui Ahașveroș. Mardoheu și-a sfâșiat hainele când a auzit teribila veste despre soarta lor. El își dădea seama de această situație foarte grea în care au ajuns din cauza neascultării față de soliile lui Dumnezeu. Mardoheu era totuși un om curajos. Aceasta se vede și din faptul că a îndrăznit să-l înfrunte pe Haman și nu și-a plecat genunchiul înaintea lui, așa cum făceau toți slujitorii împăratului. El voia ca toată închinarea s-o aducă Dumnezeului cerurilor, căruia i se cuvenea.
De aceea Mardoheu n-a disperat, știind că deasupra fiilor oamenilor este o putere mai mare. El s-a hotărât să ceară împăratului salvarea poporului Său prin mijlocirea Esterei, o rudă a sa care ajunsese împărăteasă.
Lucrul acesta era însă primejdios pentru viața Esterei. Admirăm curajul lui Mardoheu în planurile pe care le-a încredințat Esterei. Să faci planuri atât de îndrăznețe în situația atât de riscantă arată încrederea în puterea lui Dumnezeu.
Planurile puteau să le aducă salvarea sau din contră – nimicirea, dar el știa că se va întâmpla, așa cum Domnul a hotărât. Totuși el simțea un îndemn pentru Estera: „… și cine știe dacă nu pentru un timp ca acesta ai ajuns la împărăție?” îi spunea el.
Estera își dădea seama că eforturile lor nu vor avea succes fără ajutorul lui Dumnezeu. De aceea a cerut să fie sprijinită când va merge la împărat.
Evenimentele care au urmat arată cât de minunat a lucrat Dumnezeu pentru poporul Său pocăit.
Dumnezeu onorează curajul acelor oameni care se încred în El, care doresc prin acesta să împlinească voia Sa.
Domnul să facă din fiecare dintre noi copii curajoși la vreme de nevoie prin puterea Lui și pentru Numele Lui!
Amin!

Ce mare putere are rugăciunea! Ea poate rezolva toate problemele omului. Ea este un: mijloc de apărare împotriva vrăjmașului înfuriat; de aceea, el are neîncetat acest țel: să abată omul de la rugăciune și să întrerupă comuniunea omului cu Dumnezeu.
Prin rugăciune omul primește curaj, pace, fericire, iertare, putere de ascultare. Adesea rugăciunea nu are urmări, deoarece oamenii "credincioși" se roagă de multe ori fără o nevoie reală de rugăciune, fără credința că Dumnezeu răspunde, fără lepădarea păcatului: rugăciune egoistă, hotărând noi și când să ne răspundă Domnul.
Prin rugăciune a apelat poporul Iudeu, din care făcea parte credinciosul Mardoheu, spre a fi salvat.
Ce rugăciuni stăruitoare s-au înălțat! Ce zile disperate! Un popor întreg trebuia distrus și șters de pe fața pământului; și aceasta pentru că Mardoheu se închina viului Dumnezeu.
"De ce să aibă ei un Dumnezeu al lor, de care să asculte mai mult decât de noi?" a zis cu ură în mintea lui Haman, însă rugăciunile stăruitoare ale lui Mardoheu și ale poporului iudeu, n-au fost în zadar. Dumnezeu cu iubirea Lui nemărginită, biruie și de data aceasta planurile țesute de vrăjmaș și vine în ajutorul celor ce L-au chemat.
Haman, fu ucis de însăși spânzurătoare răutății lui, iar credinciosul Mardoheu, care nu a părăsit, chiar cu prețul vieții Legea Domnului, prin acest om credincios a fost onorat de către toate popoarele vestului imperiu Medo-Persan.
Întâmplările grele care au venit peste poporul lui Dumnezeu în zilele lui Mardoheu, n-au caracterizat numai acel timp. Satan vrea să atragă pe cât mai mulți, oameni în mrejele lui, ba chiar pe toți, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.
Mardoheu, putea de frica stăpânitorilor pământești, să aducă închinarea și altcuiva, însă el păstra Legea Divină, chiar cu prețul vieții sale. Tot așa, și poporul lui Dumnezeu de azi va fi pus în situația de a călca poruncile, deci, după cum spune Cuvântul, toți vom fi obligați să luăm o hotărâre. Mulți vor cădea. Domnul ne dă un sfat: „alegeți viața ca să trăiți!” Dacă nu pe pământul acesta, atunci sigur în veșnicie.

Cu toții ne aflăm într-un mare pericol de cădere.
Vrăjmașul sufletelor noastre vrea să întrerupă legătura noastră cu Dumnezeu, să elimine rugăciunea, să scoată din activitățile noastre studiul temeinic al Bibliei, sau ca citirea ei să fie ca a oricărei alte cărți. Fără aceste două lucruri: studiul Bibliei și comuniunea intimă cu Dumnezeu, nu vom putea face față amăgirilor care sunt și astăzi în mijlocul nostru. Rugați-vă neîncetat și cercetați Cuvântul!
Părăsiți cât mai grabnic plăcerile, distracțiile și păcatele și împăcați-vă cu Dumnezeu, cât mai este vreme, cât harul se mai află în mijlocul nostru! Ca și Mardoheu, să ne zidim o casă cu temelia pe Stânca – Isus Hristos.
El Și-a dat viața în locul nostru, al fiecăruia dintre noi, indiferent de trecutul nostru!
Numai aceia care au strâns ulei în vase, numai aceia care au studiat zi de zi, cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, numai aceia au avut încă dinaintea închiderii harului o comuniune strânsă, prin rugăciune cu Dumnezeu, numai aceia vor putea face față.
Să ne clădim temelia casei noastre spirituale pe Stâncă, acum când încă harul mai zăbovește peste noi, ca și Mardoheu, numai prin legătura noastră cu Isus vom putea păzi poruncile.
Rana de moarte a fiarei este vindecată.
Ea deja începe să amăgească locuitorii pământului.
Doamne, ajută-ne și pe noi să fim niște sfinți răbdători!

Citind Biblia, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost relatarea istoriei unei fete din seminția lui Beniamin. Deși numai din zece capitole, cartea aceasta a luat denumirea personajului principal – Estera. Numele ei era Hadesa: era fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu. Tatăl și mama i-au murit, iar ea a fost crescută de Mardoheu.
Locuiau în capitala imperiului Medo-persan: Susa. Mulți din fii lui Israel, aflați în captivitate, profitaseră de decretul lui Cir, cam cu aproximativ 50 de ani în urmă și plecaseră în patria lor. Dar față de numărul celor ce au rămas în pământul străin, aceștia erau o mică parte.
Printre iudeii din capitala Susa, se aflau și Mardoheu cu Estera.
Hadesa – Estera, primise o educație aleasă de la Mardoheu, care se străduia cât mai mult s-o învețe istoria neamului lor.
„Fata era frumoasă la statură și plăcuta la vedere”, cu mintea ageră. Un lucru nu reușea totuși să-l înțeleagă: dacă era adevărat ceea ce învățase de la Mardoheu (lucru de care nu se îndoia), de ce nu plecau ei, măcar ei doi înapoi, în țara lor?
Dar iată că viața liniștită a orașului fu zguduită de o veste teribilă: împărăteasa Vasti a refuzat să meargă la împărat. Curând oamenii aflară o altă veste: împăratul Ahașveroș a destituit-o pe împărăteasa Vasti, și acum trimise dregătorii să aducă în capitala Susa, din cele peste 127 de ținuturi în care domnea, din India până la Etiopia, fete frumoase dintre care împăratul să aleagă viitoarea împărăteasă. Odată cu ele a fost adusă la împărat și Estera, fiica adoptivă a lui Mardoneu.
Vechea întrebare i se părea acum de nerezolvat, dar deși nu înțelegea nimic din toata acestea, cât de aproape era de răspuns!… Ochii Domnului erau îndreptați asupra ei. Domnul o păzea și făcu să capete trecere înaintea supraveghetorului Hegai.
Acesta îi dădu Esterei cea mai bună încăpere din casa femeilor și 7 slujnice care urmau să pregătească pentru a se înfățișa împăratului.
Un lucru interesant, și la prima vedere de neînțeles – Estera 2,10 – Estera nu și-a făcut cunoscut nici poporul, nici nașterea.
De ce oare? Numai pentru că Mardoheu o oprise să vorbească despre asta? Și n-ar fi fost mai bine să spună de la început cine este și ce nu poate face? Poate că astfel ar fi fost lăsată în pace și trimisă acasă, la Mardoheu. Sunt multe situații în viața noastră, a credincioșilor, când este necesar să urmăm acest exemplu când egoismul gratuit ne poate ascunde o mare lucrare la care nici nu am gândit că am putea ajunge.
Să medităm la aceasta și să chibzuim momentul exprimării convingerilor noastre.

1.    Rodul celui neprihănit este un pom de viață și cel înțelept câștigă suflete.

2.    Un fiu înțelept ascultă învățătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.

3.    Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții.

4.    Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepsește îndată.

5.    Buzele celui neprihănit știu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăți.

6.    Cine cugetă la cuvântul Domnului găsește fericirea, și cine se încrede în Domnul este fericit.

7.    Ochii Domnului păzesc pe cel ce are știința, dar înfruntă cuvintele celui stricat.

În fiecare zi, Mardoheu venea la curtea împăratului, se interesa de Estera și-i dădea sfaturi. Perioada hotărâtă pentru toate fetele, 12 luni de pregătire a trecut pentru Estera și iată că trebuie să se înfățișeze înaintea împăratului.
Știe că ar putea să fie aleasă împărăteasă; ea Hadesa – împărăteasa unui imperiu! Ar trebui să procedeze ca celelalte fete: la frumusețea și gingășia ei să adauge multe lucruri scumpe, toate fetele aveau acest drept. Dar nu! Estera n-a cerut decât strictul necesar, ceea ce era rânduit în mod obligatoriu de Hegai – famenul. Recunosc în aceasta o simplitate și chiar o modestie în îmbrăcăminte: dovada exterioară a caracterului sădit după voia lui Dumnezeu. Estera căpătase până acum trecere "înaintea tuturor celor ce o vedeau"; și ca o continuare logică a acestui fapt, împăratul pune cununa împărătească pe capul Esterei și o face împărăteasă în locul lui Vasti, Estera – împărăteasă!
Uneori își dorea acest măreț eveniment, dar iată acum se realizează! Nimeni nu știe de obârșia ei, era prețuită de toți: împăratul dăduse un ospăț în cinstea ei și tot în cinstea ei ușurase sarcinile ținuturilor și împărțise daruri cu o dărnicie împărătească.
De ce ar mai asculta de Mardoheu, acel om îmbrăcat modest și depășit acum de rangul ei social? Nu o plictisește el cu sfaturile lui?
Interesant: versetul 20: "ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot așa de scumpătate ca și atunci când o creștea el". Desigur, educația primită în copilărie era deosebită, dar numai ea, educația, nu ar fi scăpat-o de numeroasele primejdii și ispite.
Dar iată, Satana urzește un plan rău, de nimicire a tuturor iudeilor din împărăție.Mardoheu dă de știre Esterei despre aceasta.
Ce va face Estera? De 30 de zile nu intrase la împărat: a merge nechemată era riscul de a fi ucisă, după legile medo-persane, dacă împăratul nu ar fi întins toiagul împărătesc! Dacă vei tăcea acum ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte.
„Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la Împărăție?"...
Destinele poporului iudeu erau acum legate de hotărârea ei, iar somația lui Mardoheu o trezi la realitate.
Secretul succesului Esterei sta în comuniunea ei permanentă cu Dumnezeu, în reflectarea principiilor și caracterului dumnezeiesc.
În aceste condiții, apărarea cauzei lui Dumnezeu devine de la sine înțeleasă de către om și Estera nu mai ezită, succesul era asigurat.
Și iată, acum este momentul să-și dezvăluie și obârșia! Iudeii sunt salvați de la moarte, sunt răzbunați: urmează zilele de bucurie, sărbătoare.
"Mulți dintre oamenii țării s-au făcut iudei!"
Ca o amintire a acelor zile, poporul sărbătorește până în zilele noastre sărbătoarea Purim, iar Estera a devenit un erou pentru poporul ei, erou pentru că mai întâi se învinse pe sine, pentru că slujea Domnului, pentru că își riscase viața pentru poporul ei și pentru cauza Domnului.

EROU

Mai mult decât să-nvingi popoare
Și neamuri multe să-ți supui,
Mai mult decât oștiri zdrobite
La un cuvânt pe care-L spui…
Erou… e să te-nvingi pe tine
Și firea ta să-ți cucerești,
Și viața ta să reflecteze
Lumina legilor cerești.

Mai mult decât vorbiri trufașe
În semeții de vorbe mari
Prin care lumea să te treacă
În rândul ei de legendari…
Erou… e să șoptești în taină
Al mângâierii dragi cuvânt
Prin care cel în suferință
Să afle cerul pe pământ.

Mai mult decât pe culmi înalte
Purtat de glorii pământești,
Coroane de măriri deșarte
Noian de laude-omenești.
Erou… e să slujești pe Domnul
În valea umilinți-adânci,
Căci ascultarea e tăria,
Celor ce urcă sus, pe stânci.

Mai mult decât să nu ai teamă,
Sub cer, de nimeni, niciodată
Și să sfidezi primejdii care
Cumplite asupră-ți se abat…
Erou… e să te temi de Domnul
Și să te pleci-naintea Lui
Să Îi închini întreaga viață
Să fie-al tău, să fi al Lui!
Amin!

În toate timpurile, "Duhul lui Hristos, care era în ei" (1 Petru 1,11), a făcut din adevărații copii ai lui Dumnezeu lumina contemporanilor lor. Iosif a fost un purtător de lumină în Egipt. Prin curăția, bunătatea și iubirea sa de fiu, el Îl reprezintă pe Hristos în mijlocul unui neam de idolatri. În timp ce israeliții se aflau în călătoria lor din Egipt spre țara făgăduită, cei credincioși, dintre ei, erau o lumină pentru neamurile din jur.

Prin ei, Dumnezeu a fost descoperit lumii. De la Daniel și tovarășii lui din Babilon și de la Mardoheu și Estera din Persia, raze strălucitoare de lumină au luminat în întunericul de la curțile împărătești. În același chip, urmașii lui Hristos sunt puși ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Prin ei, îndurarea și bunătatea Tatălui sunt înfățișate unei lumi cufundate în întunericul unei greșite cunoașteri de Dumnezeu. Văzând faptele lor bune, și alții ajung să-L mărească pe Tatăl care este în ceruri, deoarece se vede clar că există un Dumnezeu care șade pe tronul Universului, al cărui caracter este vrednic de laudă și imitare. Iubirea divină, care strălucește în inimă, și armonia creștină, dată pe față în viață, sunt ca o întrezărire a cerului, acordată oamenilor din lumea aceasta, pentru ca ei să-și poată da seama de frumusețea lui.

În felul acesta, oamenii ajung să creadă, "dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi" (1 Ioan 4,16). În felul acesta, inimile, care altădată erau păcătoase și stricate, sunt curățite și schimbate, ca să ne putem înfățișa "fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale" (Iuda 24).
(Cugetări de pe Muntele Fericirilor cap. 2)
Isus ne spune: "Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți, toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul" (Isaia 45,22). "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41,10). "Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați, în veci de veci." (Isaia 45,17).
Amin!

1.    Cine s-a ridicat foarte mult, nedorind să rămână acolo unde era, tinzând spre lucruri mai înalte, dar pierzându-și viața?
R: Estera 6:6 (Haman)
Haman a intrat, și împăratul i-a zis: "Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?" Haman și-a zis în sine: "Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?"

Estera 7:10
Și au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Și mânia împăratului s-a potolit.

2.    Cine a slujit ca grăjdar dușmanului său de moarte?

R: Estera 6:11(Haman)
Și Haman a luat haina și calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l-a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetății, și a strigat înaintea lui: "Așa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!"

3.    Unde stă scris despre covoare albe, verzi și albastre și de paturi de aur și de argint?

R: Estera 1:6
Covoare albe, verzi și albastre, erau legate cu funii de in subțire și de purpură de niște verigi de argint și de niște stâlpi de marmoră. Paturi de aur și de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmoră, de sidef și de pietre negre.

4.    Care copil de păstor a primit în dar un ogor lângă o mică localitate ?
R: Ioan 4:2-5 (Iosif)
Însă Isus nu boteza El însuși, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, și S-a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.

5.    Care bărbat a folosit o limbă străină când a vorbit cu rudele sale adresându-se lor printr-un traducător? Și care străin a folosit limba de baștină, deși oamenii ar fi voit să se vorbească într-o limbă străină?
R: Primul Iosif – Geneza 42:23
Ei nu știau că Iosif îi înțelegea, căci vorbea cu ei printr-un tâlmaci.
Al doilea: Rabsache Isaia 36:11.13
Eliachim, Șebna și Ioah au zis lui Rabsache: "Vorbește robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înțelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid."

Isaia 36:13
Apoi Rabșache a înaintat și a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: "Ascultați cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei!"

6.    Care 2 bărbați au întrebat în diferite ocazii, fiecare pe alți doi bărbați de ce sunt atât de triști?
R:  I.Iosif către paharnic și pitar Geneza 40:5-7
Paharnicul și pitarul împăratului Egiptului, care erau închiși în temniță, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, și anume fiecare câte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită. Iosif, când a venit dimineața la ei, s-a uitat la ei; și i-a văzut triști. Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temnița stăpânului său, și le-a zis: "Pentru ce aveți o față așa de posomorâtă azi?"

II. Isus către cei doi ucenici în drum spre Emaus. Luca 24, 17
Luca 24:15-17
Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat, și mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască. El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?" și ei s-au oprit, uitându-se triști.

7.    Când s-au aflat 5 frați în fața împăratului, iar ceilalți frați erau cu vitele?
R: Iosif și cinci frați în fața lui Faraon. Ceilalți erau cu vitele.

Geneza 47:1-6
Iosif s-a dus să înștiințeze pe Faraon, și i-a spus: "Frații mei și tatăl meu au sosit din țara Canaan, cu oile și boii, și cu tot avutul lor; și sunt în ținutul Gosen." A luat pe cinci din frații lui, și i-a adus înaintea lui Faraon. Faraon a întrebat pe frații lui Iosif: "Cu ce vă îndeletniciți?" Ei au răspuns lui Faraon: "Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri." Și au mai zis lui Faraon: "Noi am venit ca să locuim o vreme aici în țară, pentru că nu mai este pășune pentru oile robilor tăi, și este o mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Gosen." Faraon a zis lui Iosif: "Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Å¢ara Egiptului este deschisă înaintea ta; așează pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Gosen; și dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele."

8.    Cum se numește bărbatul care în timpul vieții sale a fost de două ori în groapă, și care după moartea sa a fost pus într-un mormânt dublu?
R: Iosif
Geneza 37:23-24
Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriță, pe care o avea pe el. L-au luat și l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.

Geneza 39:20
A luat pe Iosif, și l-a aruncat în temniță în locul unde erau închiși întemnițații împăratului; și astfel Iosif a stat acolo, în temniță.

Geneza 50:26
Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, și l-au pus într-un sicriu în Egipt.

Iosua 24:32
Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea țarinei pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, și care a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.

Material preluat de la www.intercer.net