Interviu

CUPRINS:
1.    Deschidere 40/100 Lângă crucea Ta, Isuse!
2.    Rugă
3.    Introducere –
4.    Reporter:
5.    Interviu: Tâlharul de pe cruce –
6.    COR + COM 33/100 Am fost iertat de Dumnezeu
7.    Poezie: Și totuși –
8.    Interviu: Sutașul –
9.    COR + COM 4/52 Un nume ca al nimănui
10.   Interviu: Pilat –
11.   COR+COM 10/52 Nu știam că și eu Te-am răstignit
12.   Poezie: Palmele Lui    –     
13.    Interviu: Iuda –
14.   COR + COM 34/100 Ce bun e Dumnezeu!
15.   Interviu: Nicodim –
16.   Poezie: Marele moment –
17.   Încheiere + sărbătoriți luna ianuarie –
18.   COR BĂ‚RBĂ‚TESC – Domnul slavei
19.   Închidere 77/100 Atâta dor…
20.   Rugă
21.   Postludiu – ieșire

          
          Vă invităm să participați la o întoarcere în timp. Vom sta de vorbă cu persoane interesante, care au avut o experiența profundă, venind în tangență cu viața Domnului Hristos. Vom avea ocazia să fim martorii unui interviu luat de un reporter mai multor persoane care au fost în contact direct cu Domnul Isus Hristos.

    Numele personajelor care vor fi intervievate nu îl vom dezvălui. Vă spun doar că vor fi 5 interviuri, deci 5 persoane. Pe parcursul acestui program va trebui să descoperiți dumneavoastră numele persoanei care-și deschide sufletul în fața noastră. Veți primi o bucată de hârtie, și dacă aveți cu ce scrie, vă invităm să o faceți. Din ceea ce vor relata personajele, cu siguranță vă veți da seama despre cine este vorba pentru că scopul programului nu a fost să facem un concurs, ci ca să… fim atenți la ceea ce vor dezvălui cele 5 personaje din preajma Domnului Hristos și apoi… să ne facem o analiză personală dacă cumva facem parte din una din cele 5 categorii de persoane.

    Să ascultăm cu atenție fiecare interviu, apoi, după fiecare personaj vă vom invita să cântăm. Fiecare piesă a fost aleasă anume. Dacă vom reuși să identificăm personajele, cuvintele cântărilor vor avea cu totul altă semnificație, vom putea cânta „alături” de persoanele care l-au întâlnit pe Isus.

La sfârșitul programului vă voi întreba numele personajelor. Dacă vom fi atenți vom avea fiecare de învățat câte ceva în urma acestui program. Amin!

                        
Reporter: – Cum L-ai cunoscut pe Isus?

Tâlharul: – Îmi este greu să răspund… Trebuie să amintesc că am avut o viață atât de zbuciumată. Am fost neînțeles și singur. Am căutat pe cineva care să mă înțeleagă. Din nefericire acei oameni care m-au primit erau din cei fără căpătâi. Acum realizez cum am cedat în fața hotărârilor rele pe care ei le luau. La început nu am vrut să merg cu ei.
           Dar m-au amenințat că mă alungă.
           Despre Isus a venit vestea și la noi. Se spunea că făcea minuni și că-i învață pe oameni despre Împărăția lui Dumnezeu. Am mers într-o zi și L-am ascultat. Cuvintele lui erau adevărate, simțeam cum mă răscoleau și îmi aminteau de starea mea. Aș fi vrut să-L urmez. Dar preoții ne spuneau că e un înșelător, că mai marii nu cred în El.
           Și m-am lăsat amăgit de ei, bănuind că, totuși, nu au dreptate.

R.: – Cum ai ajuns la închisoare?

T.: – Aș fi ajuns mai demult aici dacă m-ar fi prins… Mă apucasem împreună cu celălalt, de tot felul de tâlhării la drumul mare; așa alesesem noi să ne câștigăm existența. Într-o zi am omorât un om pentru câțiva bani, și ne-au prins. Așa am ajuns unde meritam. Am văzut pe ISUS în sala de judecată. Eu eram foarte nervos și apăsat de situația fără ieșire în care mă aflam. Știam că voi fi omorât pe cruce, că toți răufăcătorii. M-a surprins un lucru: ce căuta ISUS aici, ce făcuse?; mai cu seamă că însuși Pilat nu-l găsea vinovat cu nimic.
      
R.: – Dar tu găsești că S-ar fi putut face vinovat de ceva?

T.: – Nu. Uită-te la mine. Sunt, prin alegerea mea regretabilă, un hoț. Ca orice „profesionist” cunosc destul psihologia omului rău. ISUS nu a vrut să aleagă ce am ales eu, pentru că era pur și simplu, bun, adică, alesese deja. Știi, nu poți fi în același timp și bun și rău.
           Mai degrabă preoții, au fost cei care au ales răul spre a-L pierde pe ISUS. Când alegi să faci răul, ajungi să ucizi chiar și un om nevinovat.

R.: – După judecată, L-ai mai văzut pe ISUS?

T.: – Da. Am urcat împreună drumul spre Golgota, cărându-ne fiecare crucea. A fost oribil. Gloata ce ne înconjura din mers vuia ca o mare de diavoli. Ne scuipau, ne loveau, blestemau cuprinși de o demență îngrozitoare. Frământați din toate părțile de ura lor, înaintam greoi. Eu, ațâțat de tensiunea din jur, blestemam scrâșnind din dinți. Dacă aș fi avut o putere i-aș fi nimicit pe loc pe toți. Soldații romani ne biciuiau în timp ce ne târau după ei. Doamne, mă înfior și acum când îmi amintesc. Tensiunea era atât de mare încât am crezut că înnebunesc. O clipă, am putut să-L zăresc pe ISUS. Și ce am văzut atunci, pentru mine a însemnat începutul mântuirii mele. Târându-se greoi sub povara crucii, ISUS era liniștit. M-aș fi așteptat la orice numai la asta nu. Avea tot dreptul să se revolte, după atâtea chinuri îndurate. Ia închipuie-ți, cei pe care i-ai învățat atâtea, pentru care ai făcut atâtea minuni să te scuipe, să te dea la moarte cu atâta patimă. Dar EL nu scotea nici un sunet, ca și cum nici nu ar fi auzit, nici nu ar fi văzut în jur. Mergea înainte. La un moment dat, epuizat, s-a prăbușit sub cruce. Atunci am sperat că-L vor lăsa în pace. Un soldat roman a ales din mulțime un om să-I ducă mai departe crucea. Când am ajuns pe deal, simțeam că inima o să-mi spargă pieptul. Nu vroiam să mor, mi-era cumplit de frică. Știi frica unui condamnat să-și vadă moartea cu ochii este cred, cea mai degradantă trăire. E senzația unei descompuneri a ființei la care ești silit să asiști. Vrând să mă distrag tensiunii ce mă domina, am privit iar la ISUS, și privind am uitat de mine. Ne-au pus pe cruce. Când mi-au bătut cuiele în mâini și-n picioare aproape că am leșinat de durere. Apoi crucile au fost ridicate. Durerea a ajuns la paroxism. Privind la ISUS însă, am suportat-o. Iată-L, atârnând ca și mine, păcătosul, suferind ca și mine.
           Era nedrept să fie așa. Privind la liniștea cu care suferea totul, începeam să-L înțeleg. Gloata urla înnebunită parcă de atitudinea lui ISUS. Preoții, uitând că jucau înaintea oamenilor rolul de sfinți, îl batjocoreau cu patimă. ISUS a privit la preoții desfigurați de ură, la oamenii de rând orbiți și ei, la soldații romani ce-I împărțeau haina la zaruri, și a spus doar atât: „Iartă-i, Doamne căci nu știu ce fac!”

R.: – Ce au însemnat pentru tine aceste cuvinte?

T.: – Siguranța că EL este FIUL LUI DUMNEZEU. Numai Dumnezeu putea să iubească așa. Atunci am înțeles că și pentru mine exista scăpare. Colegul meu însă, nu L-a înțeles. Batjocoritor, i-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, atunci mântuiește-Te pe Tine și mântuiește-ne și pe noi”.

R.: – Crezi că nu avea dreptate?

T.: – Nicidecum. I-am și spus-o de fapt: „Nu ți-e teamă ție de Dumnezeu? Drept este ca noi să suferim, EL, suferă pe nedrept”. Și atunci n-am mai răbdat, și I-am spus lui ISUS: „Doamne, adu-Å¢i aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta”.           
           
R.: – Cum te-a primit ISUS?

T.: – M-a privit cu o blândețe nesfârșită și mi-a spus atât: „Adevărat îți spun acum, că vei fi cu Mine în rai!” Atunci, o pace nemaicunoscută m-a cuprins, și am înțeles că sunt SALVAT! Atârnam pe o cruce, nu mai eram singur, nu mai eram pierdut. Frica dispăruse, durerea îmi sfâșia corpul, dar eram liniștit. Câștigasem ceea ce niciodată nu îndrăznisem să sper: câștigasem: CERUL!
                  
      R.:  – Vedeți, omului îi este îngăduit până în ultima clipă a vieții să-L aleagă pe Dumnezeu. Totuși e riscant să amâni hotărârea. De altfel, reala convertire nu are nimic de-a face cu amânarea.
          Ați luat deja o hotărâre?…

                                                                        
ȘI   TOTUȘI

Așa cum sunt
Mă strădui să m-agăț de Tine,
Căci altfel n-am fost niciodată.
Dar vreau mai bine
Cu gânduri mai senine,
O viață mai curată

Așa cum pot
Cioplesc în mine-o formă vie
Căci altfel niciodată n-am putut.
Dar vreau să se mai știe
Vești despre veșnicie
Prin mine cel ce să-Å¢i servesc
n-am vrut.

Și totuși…

Așa cum voi fi
Mă vrei o, Bunule, și-acum,
Căci altfel al Tău n-am să fiu vreodată.
Tovarăș de Å¢i-aș fi de drum
Și dacă-n toate-aș vrea să mă supun
Mi-ai face viața altfel:
mai curată.

Deci…,
Așa cum sunt, așa cum pot,
Voi spune: vreau.
Și-atunci Tu mă vei face
Cum nu pot și cum nu sunt,
Și-mi vei alege Tu
Cărări pe care să merg
Cărări ce mă despart
de pământ.            

Iacob Coman, Și să-L cunosc, pag.56

R.: – Cum ai ajuns în Iudeea?      

SUTASUL: – Am fost trimis în misiune aici. Fiind mai vechi în serviciul armatei am fost ales comandant peste o sută de soldați. Printre alte îndatoriri mi-a fost încredințată executarea condamnaților la moarte.
          Aceștia erau de regula tâlhari sau instigatori la revoltă împotriva Cezarului.

R.: – Spune-mi, nu îți venea greu să comanzi acele torturi groaznice?

S.: – Sincer să fiu, mă gândeam foarte rar la asta. Eram conștient că îmi făceam datoria și atât. Nu eram eu răspunzător de condamnarea lor. De asta se ocupau superiorii, și cum ordinele nu se comentează ci se execută…

R.: – Ai putea să-mi descrii un caz care te-a impresionat?

S.: – Da. Am și acum în minte un om care a fost condamnat dintr-o vină ciudată: aceea de a se fi autointitulat Împărat al iudeilor. Auzisem multe despre El înainte. Într-o zi chiar am avut ocazia să-L ascult.
Avea o vorbire neobișnuită. Povestea despre o așa zisă Împărăție a unui Dumnezeu al dumnezeilor, despre faptul că El este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ pentru a ne mântui de păcatele noastre. Făcea chiar și vindecări miraculoase. Da, da…

R.: – Ce s-a întâmplat cu El de a ajuns să fie condamnat?

S.: – Și eu m-am întrebat la fel când l-am văzut la Pilat. Ordinul era ordin și trebuia executat, așa că L-am răstignit. Să știi însă că a fost singura condamnare pe care am ordonat-o cu o strângere de inimă.
          Asta poate pentru că până atunci am avut de-a face doar cu tâlhari sau criminali. Am pus pe un soldat să-i bată pe cruce deasupra, vina pentru care s-a făcut vrednic de moarte: „ISUS din Nazaret, Împăratul Iudeilor”. Știi, mă interesa reacția norodului. Când au citit inscripția furia lor n-a mai avut margini. Preoții îndârjiți, strigau să fie dată jos. N-am putut să înțeleg de ce se simțeau jigniți, doar ei fuseseră cei care îl condamnaseră la moarte pe baza acestei afirmații.
          Ciudați, tare ciudați și evreii ăștia…
          
R.: – Dar ISUS cum a reacționat?

S.: – Cum să-ți spun, așa om nici că am mai întâlnit. Avea o față neobișnuit de blândă în contrast cu suferințele ce le îndura. Privind la soldații mei care-i împărțeau haina la zaruri, a spus atât: „Iartă-i, Doamne căci nu știu ce fac!”. Aceste vorbe m-au pus pe gânduri: Cum adică, ei nu știu ce fac? Atunci mi-a trecut prin minte un gând: Dar, dacă El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?; noi L-am țintuit pe cruce, suntem deci complici la moartea Sa… Un alt gând veni repede să mă liniștească:
          Ei, superstiții, prejudecăți de-ale evreilor, chiar așa să mă fi prostit în ultimul timp?; și El e un om ca toți ceilalți, chiar dacă e mai deosebit. Este adevărat că toți ceilalți condamnați, când îi ridicam sus pe cruce, blestemau, urlau. ISUS, însă n-a scos un cuvânt. Privind la El, mă uimea reacția lui. Știi, crucificarea provoacă cea mai ascuțită suferință.
          Pe fața acestui om, însă se citea un alt fel de suferință. Mă întrebam ce ÎL preocupa?…

R.: – Ce s-a întâmplat  în continuare?
    
S.: – Deodată s-a întunecat în plină zi. Luați prin surprindere, ne-am înspăimântat cu toții. Cam trei ore a durat acest fenomen ciudat.
          La un moment dat L-am auzit pe ISUS strigând: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” M-am înfiorat de uimire: de ce să părăsească Dumnezeu pe un om nevinovat? Nu cumva pentru că, El spunea…
          Ah, nu puteam să înțeleg până la capăt, ceva mă oprea. Apoi, cu un ultim efort ISUS a strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Atunci s-a făcut un cutremur mare și am văzut morminte deschizându-se și oameni înviați au ieșit din ele. Sincer să fiu m-a cuprins o groază de nedescris. Și, în timp ce totul în jurul meu se agita, am auzi o voce clară, vocea lui ISUS care-mi spunea cu blândețe:          
          „Eu, și pentru păcatele tale M-am jertfit. Vino, te aștept!”…
          Atunci, abia atunci, după ce L-am răstignit, L-am înțeles.
          „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Am îngenunchiat lângă cruce și… am plâns. Niciodată n-am făcut-o până atunci, un bărbat niciodată nu trebuie să plângă. Dar, atunci am regretat tot răul pe care-l făcusem. Cum, Fiul lui Dumnezeu să mă ierte pentru tot ce i-am făcut? Credeți-mă, și un câine ar fi plâns regretând. Și în timp ce plângeam ca și-un copil, am simțit o pace nemărginită umplându-mi sufletul. Iată-mă împăcat cu Dumnezeu! De acum nu-L voi mai părăsi, chiar dacă asta însemna să-mi schimb viața!…
         
        
R.: – Cu siguranță, acest om și-a schimbat viața în bine. Toți avem nevoie de schimbare. Ați experimentat-o deja?
          

R.: – Te văd frământat, ce s-a întâmplat?

PILAT: – Mă tulbură un gând de câtva timp, și nu-l pot alunga… Știi, cred că am făcut o greșeală: am condamnat la moarte un om nevinovat. M-am lăsat influențat de preoții aceia veninoși care mă tot hărțuiau și amenințau. Ce era să fac, nu puteam să-mi pierd funcția doar pentru un om? Am încercat să-i fac să se răzgândească, dar ei insistau și insistau să-L răstignesc.

R.: – Cu ce te-ai ales după acest eveniment?

P.: – Bine zis, cu ce m-am ales. Speram să obțin liniștea, nici Cezarului și nici mie nu ne plac revoltele acestor sălbatici. Închipuie-ți, niște neciopliți să mă șantajeze ca să le fac lor jocul. Se pare însă că m-am înșelat, în curând voi fi înlocuit din funcție. Oricum, mă simt obosit și ce e mai rău e că nu am pace sufletească deloc.

R.: – Iți mai amintești cum a început totul?

P.: – Într-o dimineață, am fost sculat de câțiva preoți obraznici. Am acceptat să-i primesc din dorința de a scăpa cât mai repede de ei. Când am auzit însă cererea lor, am rămas uimit. Auzisem despre acel om pe nume ISUS că este inofensiv. Acuza care i-o aduceau ei era o minciună.
          Niciodată nu am trimis la moarte un om nevinovat. Inițial, preoții l-au acuzat că instiga poporul la răzvrătire. Le-am spus că nu cred.
          Aflasem de la subordonații mei, că acest om, dimpotrivă, susținea și îi învăța pe oameni să se supună autorității noastre. Atunci, insistenți, i-au adus o altă acuză, anume că s-ar fi proclamat pe sine Împărat al iudeilor. Ciudat. Am cerut să fie adus acest ISUS și l-am întrebat dacă este adevărat. Știi ce mi-a răspuns: „Da, sunt!”. Fața sa exprima atâta calm și siguranță, încât m-am înfiorat. Repede, însă mi-am zis că numai un om visător, iresponsabil, poate să se poarte așa. Și cum eu nu eram pus acolo ca să-i scap pe iudei de lunatici inofensivi, și nici să mă amestec în treburile lor religioase, i-am trimis la Irod ca să le rezolve el problema.
         
R.: – Cum se face, totuși, că n-ai scăpat de ei?

P.: – Nici nu-ți imaginezi cât de neplăcut surprins am fost când m-am trezit din nou cu ei la mine. Mi-am zis atunci că dacă este cineva nebun în toată povestea asta, atunci nu pot fi decât acei nesuferiți de preoți. Gălăgioși și răi, parca înadins vroiau să-mi facă zile negre. M-am gândit că n-ar strica să pedepsesc nebunia, dar nebunia lor, primejdioasă pentru cei din jur. Atunci am privit cu atenție la ISUS. I-am privit ochii, trăsăturile feței. Privirea îi era clară, deosebit de pătrunzătoare. Fruntea îi era luminată de înțelepciune, gesturile îi erau blânde. Nu, cu siguranță, nu așa arăta un om nebun. Atunci, de ce nu se apără? De ce se lasă târât în toată povestea aceea mârșavă? L-am întrebat dacă susține în continuare că este Împăratul iudeilor. Atunci, m-a privit drept în ochii, și mi-a răspuns tot cu o întrebare: dacă vreau să mă conving, sau doar să-l incriminez?
          M-a șocat. Cu ce drept intra omul acesta în sufletul meu? M-am trezit nesigur. Am citit atunci în ochii lui o tristețe adâncă, și nu știu de ce, am simțit că pierd ceva prețios. Deodată mi-am amintit de scrisoarea aceea ciudată pe care mi-o trimesese soția mea cu puțin timp înainte de toate acestea. Mă avertiza să nu-i fac nici un rău lui ISUS. Ah, dacă nu ar fi fost preoții!… Ce să fac? Mi-a venit o idee: în fiecare an, de sărbătoarea Paștelor iudeilor, Cezarul hotărâse să se facă grațieri. În înțelepciunea sa, marele nostru Cezar, știa că pentru a stăpâni deplin trebuie să îmbini forța cu flexibilitatea.
          Așa că, le-am propus să aleagă pe cine să le eliberez: pe ISUS sau pe Baraba? Cum Baraba era un criminal, speram să-l respingă. Culmea nebuniei, l-au ales tocmai pe Baraba. „Atunci, cu ISUS ce să fac?” am întrebat. Atunci s-a întâmplat ceva ce n-am mai întâlnit niciodată: am înțeles ce înseamnă URA și m-am îngrozit. Strigau cu toții, desfigurați de ură: „Răstignește-L!”. În fața lor m-am spălat pe mâini, ca semn că eu mă disculp de alegerea lor, și L-am condamnat. Atât am putut să fac. Simțeam că mai presus de mine, de dorința, de alegerea mea este altcineva mai puternic. Totul s-a întunecat și de atunci așa este mereu pentru mine. M-am înșelat!…

R.: – Acest om a trăit experiența unei alegeri importante. El a hotărât. Dar tu? Dacă astăzi ai fi pus în situația să alegi ce să faci cu ISUS, ce ai alege: să-L răstignești sau să-L încoronezi?
         

PALMELE   LUI

Palmele Lui,
Ne-au plămădit din lut
Atunci la-nceput.
Și noi n-am vrut
Să rămânem așa cum dorea,
Și-ntingând mâna-am pierdut:
Veșnicia.

Pe palmele Lui,
Ne-a purtat prin veacuri să fim
Un popor heruvim,
Și-a dorit să iubim
Legea eternă a dragostei Sale.
Noi putând-o de-o parte am început să zidim,
Idoli de jale.

Din palmele Lui
S-au smuls pâraie de sânge nevinovat
Și noi am uitat.
Spre Golgota să-L fi urmat
Dorea Isus ce-n tăcere pășea obosit,
Dar când ochii Îi priveau pe-nserat,
L-am părăsit.

Rana din palmele Lui,
Ne e garanție de mântuire.
O! Ce iubire!
Vor fi ridicate spre Iahve
Și-o voce rosti-va: Și pentru el M-am jertfit.
Va urma un răspuns fără rostire:
Să fie primit.

Iacob Coman, Și să-L cunosc, pag. 14

           
R.: – Te văd îngândurat, ai probleme?

IUDA: – Destule, omule, destule…

R.:  – Pot să te ajut cu ceva?

I.: – Hm, nu cumva vrei ceva de la mine?; să știi că dacă e ceva în legătură cu ISUS, nu mai pot face nimic.

R.: – Ce te face să crezi că vreau ceva de la tine?

I.: – Păi, ce e viața dacă nu un întreg șir de cereri și oferte? Și, cum nimic în lumea asta nu-i pe gratis… cred că mă înțelegi ce vreau spun…

R.: – Vrei să spui că nu există sinceritate între oameni?

I.: – Sinceritate?, Ha!, nici nu-ți imaginezi cât de primejdios e acest cuvânt! Un singur om am întâlnit care a făcut fatala greșeală să creadă în acest cuvânt. Știi ce a pățit? A murit în cel mai stupid mod posibil. Bineînțeles, am încercat să-l ajut, dar degeaba. Și apoi, să-ți mai spun ceva, nici un om nu merită să fi sincer cu el. Omul, prin natura lui păcătoasă, e iremediabil un nerecunoscător.
R.:  – Atunci, ce trebuie făcut?

I.: – Să lupți cu tine și cu cei din jur. Să te afirmi cultivându-ți un spirit de bun organizator. Întotdeauna înainte de a face ceva să te gândești ce avantaj poți obține. Dacă neglijezi acest aspect foarte important, acțiunile tale n-au nici o valoare. Eu am crescut într-o familie, unde tatăl meu în special punea accent pe acest lucru, și îi sunt recunoscător pentru asta. Toata înțelepciunea și puterea omului se bazează pe acest considerent.

R.: – Bănuiesc că ai avut ocazii să-ți demonstrezi această concepție?

I.: – Bineînțeles. Am avut ocazia să lucrez cu ISUS, un om deosebit. Și cum totdeauna, lucrurile mari se fac cu astfel de oameni, n-am ratat ocazia. Trebuie să-ți spun că, împreună cu tatăl meu, făceam parte din onorabila partidă a Sicarimilor care lupta contra Romei. Robia romană era o mare rușine adusă nației mele. Trebuiau deci, luate măsuri. Când a apărut ISUS, nu m-am îndoit o clipă că EL era cel care avea să ne aducă eliberarea, mai ales că și El confirma acest lucru. Am crezut cu toată convingerea mea în El, așteptând răbdător trei ani de zile. Parcă mă vedeam conducând poporul, ca mâna a Lui dreapta!

R.: – Ce te face să crezi că te-ar fi ales pe tine ca prim ministru, dintre toți ceilalți aliați?
I.: – E simplu: pentru că eram cel mai valoros. Nu uita că eu eram casierul. Ca să ții bine socotelile cuiva, trebuie să ai multe calități: să fi organizat, eficient, și mai ales, niciodată să nu risipești. Îmi amintesc cum într-o zi o femeie păcătoasă, a irosit, nici mai mult nici mai puțin un întreg vas cu mir, ungându-i picioarele lui ISUS. Poți să-ți imaginezi cât m-ar fi ajutat eventualii bani obținuți pe acel mir, în munca mea de propagandă? Da!, ce te uiți așa uimit?, nu așa îi spuneți voi la „a te face cunoscut și acceptat de ceilalți”? Ei bine, dând acei bani săracilor, obțineam dublu avantaj: îi câștigam de partea noastră, ajutându-i în nevoi. Și cum noi aveam nevoie de sprijinul norodului, cred că înțelegi! ISUS avea, ce-i drept puterea să-i câștige pe oameni prin vorba Sa, prin puterea aceea ciudată de a vindeca boli, dar nu era practic deloc. Pentru asta avea nevoie de mine!

R.: – Adică, vrei să spui că te-a solicitat în mod special?

I.: – Nu tocmai. Vezi, mai exact eu m-am oferit. Și pentru asta mi-am atras asupra- mi invidia celorlalți aliați. Și ce mai aliați!, niște oportuniști naivi, care credeau tot ce le spunea ISUS. Eu însă, îmi vedeam de treaba mea.

R.: – Spune-mi, totuși nu te-au marcat în nici un fel învățăturile lui ISUS?

I.: – Învățăturile Lui?, aceleași cuvinte spuse mereu… știi, pentru norod era ceva nou, pentru mine însă deveniseră obișnuite. Și apoi descopeream, ascultându-L, că avem concepții diferite despre viață. Atâta timp cât aveam același țel, asta nu mă deranja prea tare.

R.: – Atunci, ce te-a determinat să-L trădezi?

I.: – Trădare? nimic mai neadevărat! culmea este că toți cred așa. Nicidecum nu m-am gândit să-L trădez pe ISUS. Din contră, am vrut doar să-L ajut să-și obțină mai repede dreptul de Împărat. El era indecis, de aceea m-am gândit să-L provoc. De trei ani de zile, mă tot săturasem să batem fără nici un rost drumurile. Ne făcusem destul de cunoscuți norodului, așa că nu ne mai rămăsese decât să luăm cu asalt puterea. ISUS însă, nici că avea de gând așa ceva. Atunci m-am decis să acționez. Am mers la preoți. Știam că numai prin ei puteam să câștigăm.

R.: – Cum a reacționat ISUS la hotărârea ta?, i-ai vorbit înainte să acționezi?

I.: – N-ar fi avut rost să-i vorbesc, a intuit totul. Am crezut că dacă nu mă oprește, este de acord cu mine. Așa că am mers la preoți.

R.: – Spune-mi, totuși de ce ai primit bani de la ei? Dacă considerai că faci un bine, nu era suficient actul în sine?
I.: – Banii mi-au fost oferiți, așa că nu puteam să-i refuz. Se puteau face atâtea lucruri cu ei! Totuși, planul meu a eșuat. În loc ca ISUS să aibă o întrevedere profitabilă cu preoții, S-a lăsat antrenat într-o cursă mârșavă. Prefăcuții aceia de preoți, m-au mințit. În realitate nu vroiau decât capul lui ISUS. Atunci, le-am azvârlit în față banii.
          Am crezut că așa îl voi salva pe ISUS, era însă prea târziu. M-a apucat groaza. Ce-am făcut? De ce ISUS nu se apăra? M-am aruncat la picioarele Lui, spunându-i că-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu. L-am rugat să se elibereze. Mi-a spus doar atât: „Pentru ceasul acesta am venit în lume!”. Nu m-a acuzat de nimic, dar sufletul meu era devastat.
          Vărsam sânge nevinovat. Știam doar atât, că pentru mine nu mai exista iertare!… așa că un singur lucru îmi rămânea de făcut…

R.: – Ceea ce a și făcut din nefericire: s-a sinucis! Groaznică alegere! A preferat să moară decât să se pocăiască. L-a recunoscut pe ISUS ca Domn, de frică, de teama judecății. Dacă Iuda L-ar fi recunoscut din dragoste, atunci ISUS l-ar fi iertat.
          Dar tu, iubite ascultător, te simți vinovat înaintea lui Dumnezeu?
          Ce simți pentru EL, iubire sau teamă? Nu te ascunde (ca Iuda!)
          Recunoaște-ți păcatul din tot sufletul, și vei fi iertat. Nu-L vinde pe ISUS pentru nimica toată, căci EL este Calea, Adevărul și Viata!

R.: – Ai dori să-mi spui ce te-a făcut să-L cauți pe ISUS?

NICODIM: – Eu sunt fariseu, deci mă interesează tot ce e legat de religie și în special de profeții. ISUS avea o viziune cu totul și cu totul aparte despre revenirea lui Mesia. Când am auzit și despre minunile ce le făcea, am căutat să-L întâlnesc. Îți închipui cât de uimit eram!
          
R.:  – Cum te-a primit ISUS?

N.: – Cu o deosebită distincție. Omul acesta era de o noblețe rară, regească aș spune. Poate tocmai de aceea m-am simțit stânjenit. Sincer să fiu mi-L imaginasem altfel. Cu intuiție uimitoare, mi-a răspuns direct la ceea ce mă interesa, fără ca să-L întreb nimic. Mă interesa calea mântuirii. Mi-a spus că pentru aceasta trebuie să mă nasc din nou! Ai mai auzit așa ceva? Inițial, nu am înțeles nimic. Apoi mi-a explicat că era vorba despre o renaștere spirituală? Bine, dar eu credeam că nu am nevoie de așa ceva. Dacă aș fi fost un păcătos, un tâlhar fără de lege atunci da, dar eu, un om la Legii, un conducător în Sinedriu!…
          El mi-a explicat atunci că toți oamenii au păcătuit înaintea Domnului, deci este nevoie de schimbare în sufletul omului. Nu contează rangul social, rasa, averea. Înaintea Domnului contează doar sufletul pocăit renăscut din „apă și din Duh”. Mi-a spus că numai Domnului îi revine dreptul și puterea să  dea neprihănirea omului. Ca și vântul nevăzut, Duhul Domnului lucrează asupra sufletului, schimbându-l pe nesimțite. Am înțeles, și nu mi-a fost deloc ușor să accept ca nu eu și nici faptele mele, oricât de bune ar fi ele, îmi asigura mântuirea.

R.: – Găsești că ISUS încerca să te constrângă să-i accepți concepția aceasta?

N.: – Oh, nicidecum! Învățătura Lui tăioasă dar plină de dreptate, nu avea nevoie de constrângere pentru a fi acceptată. Eu am acceptat-o, pentru că aveam nevoie de adevărul exprimat de ea.

R.: – Cum ai reacționat în urma acestei convorbiri? Cum ai privit ulterior viața?
    
N.: – Trebuie să-ți mărturisesc că am trecut printr-o experiență grea.
          Sinedriul din care făceam și eu parte, a hotărât în absența mea osândirea Lui ISUS. N-am putut să accept așa ceva niciodată. Hotărârea aceea nedreaptă, mi-a zdruncinat puternic încrederea în semenii mei.
          Am trecut printr-o adevărată criză de identitate. Realizam că sunt pus în situația de a lua o hotărâre importantă, de fapt cea mai importantă hotărâre din viata mea: să-L reneg ca și colegii mei, și astfel să-mi păstrez funcția și poziția în societate sau să-L accept.
          ISUS a fost crucificat. Nu știam ce să fac! Ca niciodată în viața mea m-am rugat fierbinte Domnului să mă ajute să mă hotărăsc. Și Domnul mi-a răspuns în chip minunat: ISUS este Mântuitorul meu! A treia zi EL a înviat din moarte și o dată cu El, parcă a înviat și sufletul meu din negura păcatului! Atunci L-am ales fără șovăire și L-am urmat. Viața mea s-a schimbat radical, dar sunt fericit! Dacă și tu cauți adevărul, află că este doar ISUS!

R.: – Într-adevăr, omul acesta a căutat și a găsit Adevărul și Viața! El a avut nevoie de o înviere ca să creadă și să-L urmeze pe ISUS, tu de ce ai avea nevoie? Spune-i  Domnului, și EL este „credincios și bun” ca să te ajute! AMIN!         

MARELE   MOMENT

Doamne,
Niciodată nu m-ai iubit mai mult ca acum
Desculț de orice pretenție
Urc dealul suferințelor
Dar Te simt lângă mine pe drum
Simei
Vântură țărână în văzduh în urma mea
Și bleastemă de nu mai tace
Dar nu-l opresc, urc înainte tăcând
Tu-l privești și pe el și pe mine, și-Å¢i place
Ce-i regele?
Un vreasc
O dată cu popoarele strivit în teasc
Ce e coroana?
O veștejire
Când nu mai e apă și pâine pentru cei duși în robire
Și urc mai departe
Zdrențuit în orice mândrie
Ca cel mai de pe urmă în împărăție
Văile vuiesc de-nvingători
Dar ce deșertăciune
Soarele se-mpotmolește-ntr-o furtună de nori
Ca un tăciune
Ce-i omul?
Un ciorchine de dureri
Ce nu-și găsește pacea pe lume nicăieri
Ce-i cerul?
Ceva ce-i prea departe
Când împrejur e-atâta sânge și moarte
Și urc și plâng și-mi este cald în suflet
Tu, Doamne, ești lângă mine
Mă privești și mă auzi
Și dinspre nălțimi parcă lumină s-ar face
Deși nu prețuiesc mai mult ca firul de fum
Simt
Că niciodată doamne
Nu m-ai iubit mai minunat ca acum.

Am ajuns la ultimul punct al programului: concluzia. Înainte de a trage o concluzie, să aflăm cine au fost cele 5 personaje?

1.    Care a fost primul personaj? (Tâlharul de pe cruce)
2.    Care a fost următorul personaj? (Sutașul)
3.    Care a fost numele celui de-al doilea personaj? (Pilat)
4.    Numele celui de-al patrulea personaj? (Iuda)
5.    Cum se chema ultimul personaj? (Nicodim)

Imediat după cel de-al doilea război mondial, un băiețel hoinărea în lungul străzii bombardate din micul său oraș natal. Unii dintre comercianți reușiseră deja să-și repare clădirile. Micul zdrențăros simți dintr-o dată atracția celui mai delicios miros și o porni în acea direcție în josul străzii. Stomacul lui înfometat anticipase ceea ce curând a putut să vadă cu năsucul lipit de geamul de curând montat.
Un soldat ce conducea un Jeep prin apropiere a zărit băiețelul și, aproape instinctiv, a tras brusc pe dreapta, a coborât și s-a așezat lângă copil. Privind prin geam a văzut vitrina brutăriei plină de bunătăți, iar pe brutar cocând gogoși. Intrând înăuntru, a cumpărat o mulțime de gogoși și trecând pe lângă băiat, l-a întrebat: „Vrei și tu?”
„O, da” a răspuns recunoscător băiatul.
După ce i-a dat băiatului punga cu gogoși, soldatul s-a întors și s-a îndreptat spre mașină. Dar la un moment dat, a simțit că este tras de haină și privind în jos l-a auzit pe băiețel întrebând: „Domnule, sunteți cumva Dumnezeu?”

Astăzi mai mult ca oricând, există în sufletul oamenilor o dorință mistuitoare de a-L cunoaște pe Hristos în mod personal, experimental. Creștinismul este mai mult decât un sistem de credință sau decât un sistem comportamental. El este o relație dinamică, plină de viață, cu o persoană – Dumnezeu. A pierde din vedere această relație înseamnă a pierde esențialul.

Tu nu poți să-ți speli mâinile, ca să scapi de răspunderea față de El, și apoi să-L uiți. Pilat, șovăielnicul procurator, a învățat aceasta.

Nu-L poți tăgădui și apoi scăpa de privirea Sa compătimitoare. Iuda, prea mândru ca să se pocăiască, a învățat lucrul acesta.

Nu-L poți vedea murind pe crucea de pe Golgota fără să capeți convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Un căpitan de oaste roman, cu inima sa lipsită de milă a învățat aceasta.

Isus Mântuitorul poate schimba viața fiecăruia care vine la El cu inima deschisă. Isus s-a întâlnit cu noi ca să ne asigure mântuirea noastră, prin iertarea Sa.

Un singur lucru aș putea face: și anume de a recomanda să privim la El, ca să putem spune: „Eu am găsit pe Isus, care mi-a schimbat viața și mi-a dat o speranță veșnică”.

Atunci, oamenii ne vor întreba:  „Domnule, sunteți cumva Dumnezeu?” Acesta este rezultatul întâlnirii cu Isus.

Material preluat de la www.intercer.net