Fac un singur lucru – Alerg spre tinta

CUPRINS:

1.    Deschidere 153
2.    Rugăciune
3.    Introducere
4.    Poezie: Å¢inta
5.    COR
6.    Tema I
7.    Poezie: Spre țintă
8.    Tema II
9.    Povestire
10.    Cugetări și maxime
11.    Continuare cugetări
12.    COR
13.    Cugetări
14.    Poezie: Cununa răsplată
15.    Încheiere
16.    Închidere 28 FL
17.    Rugăciune
18.    Postludiu – ieșire

…Era într-o seară senină de vară, când ultimele raze ale soarelui se oglindeau în apele limpezi ale pârâului care cobora din vârful muntelui spre pajiștea înverzită de la poale. De-alungul malurilor lui se întorceau un grup de admiratori ai naturii, pe care mireasma îmbătătoare a aerului de munte îi reconfortase considerabil în acea zi.
Povestind experiențe și impresii despre plaiurile colindate, ei pierdură din vedere că trebuiau să alerge spre o țintă: la ora 20 trebuiau să fie pe peronul gării, spre a se înapoia acasă, cu trenul ce urma să sosească. Deodată din mulțime se auzi un glas:
– "Fraților mai repede! Vreți să pierdem trenul?"
De fapt, conversațiile în care ei se antrenaseră nu erau nefolositoare, ci chiar spre zidire. Nu făceau un lucru rău prin aceasta, dar antrenați în tumultul acestor discuții, pierduseră din fața ochilor ținta pe care o aveau. Și-ntr-adevăr, grăbind pasul, abia ajunseră să scoată bilete și trenul sosi. Å¢inta fusese atinsă. Ei se aflau acum în tren, în drum spre casă…
De multe ori în alergarea pe drumul vieții noastre, am făcut experiențe asemănătoare și de câte ori ne-am propus ținte și idealuri de atins zilnic, săptămânal sau anual și la bilanț, am constatat adesea cu regret că furați de alte preocupări minore ca importanță, fața de cele pe care ni le propusesem, ele au rămas nerealizate sau parțial atinse.
De aceea apostolul Pavel prin însuși exemplul vieții sale, ne îndeamnă în Filipeni 3,13.14: "Fraților… eu fac un singur lucru, uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești ai lui Dumnezeu, în Hristos Isus."
Fac un singur lucru, alerg spre țintă!
Iată subiectul atenției noastre în cadrul orei tineretului, de astăzi.

A face un singur lucru – a alerga spre ținta mântuirii, nu înseamnă a renunța la împlinirea datoriilor zilnice. "Pe acestea să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute", spunea Domnul Hristos. În ansamblul preocupărilor vieții noastre de zi cu zi, locul dintâi să fie acordat problemelor spirituale.
A face un singur lucru, a alerga spre cer, nu înseamnă a renunța la alte lucrări de pregătire de desăvârșire a darurilor ce ne-au fost încredințate. Dumnezeu chiar ne va cere socoteală de tot ce am fi putut face și nu am făcut, pentru gradul de desăvârșire la care am fi putut ajunge, și n-am ajuns.
A face un singur lucru, nu înseamnă e fi unilaterali în dezvoltare și înaintare sub orice aspect, ci în complexitatea activității noastre, să se distingă ca un fir roșu, unica preocupare primordială, alergarea spre ținta divină.
De aceea, dacă noi acordăm timpul și energia noastră fizică, spirituală și intelectuală cu precădere rezolvării problemelor trecătoare, înseamnă că am pierdut din față ținta către care ne-am îndreptat inițial.
În tumultul preocupărilor noastre, fiind chiar dintre cele mai bune, să veghem să nu pierdem trenul spre drumul veșniciei.
Ne amintim noi, ce ideal ne-am propus ca tineret al acestei comunități la începutul acestui an? "Zilnic cu Isus pentru salvarea unui suflet!" În ce măsură am împlinit acest deziderat? Am alergat mereu spre atingerea acestui ideal? De câte ori am adus persoane necunoscătoare de adevăr în Biserică și am lucrat spre salvarea lor?
Singuri, fără un singur suflet alături de noi fără măcar o stea în coroană, nu vom intra pe porțile Paradisului. Adevăratul creștin are o mână întinsă spre cer și una spre cei pierduți. Așadar, în urcușul nostru spre culmile spirituale ale sfințirii, să întindem mâna celor obosiți, să facem mereu un singur lucru: să îndemnăm, să ajutăm și să veghem ca nici noi să nu rămânem pe drum, ci să alergăm grăbiți spre țintă, pentru câștigarea premiului ceresc.
În vestitele probe olimpice, precum și în concursurile de ordin științific sau artistic, premiul I se asigură doar unei persoane, după care urmează eșalonate în ordine descrescândă, celelalte premii, medalii sau mențiuni.
În alergarea spre Împărăția lui Dumnezeu, premiul I, de altfel singurul care se va decerna, va fi acordat nu numai unei singure persoane, ci tuturor acelora care vor fi îndeplinit condițiile, alergării și care vor fi ajuns la porți.
Să ne gândim ce-ar însemna dacă, alergătorii participanți pentru câștigarea premiilor, s-ar opri pe drum, să discute sau să fie preocupați de alte probleme care nu au tangență cu efervescența concursului? Dar, nu! Ei fac un singur lucru: aleargă mereu căci au în față doar o singură țintă: să câștige o cupă, o medalie, un premiu și fac aceasta pentru o coroană care se veștejește. Cu cât mai mult ar trebui să fim noi preocupați de atingerea supremului ideal, de a alerga către singura țintă pe care Dumnezeu ne-a pus-o în față: realizarea sfințirii în viața noastră pentru câștigarea premiului ceresc.

Dumnezeu a avut în toate timpurile bărbați care au știut să împlinească idealul pe care El li l-a așezat în față și care nu s-au coborât la o treaptă mai joasă decât aceea pe care trebuia să-o urce, spre a mai face doar un pas ca să intre în Paradis!
Întorcând reflectorul pe scena istoriei cu 400 de ani înainte de Domnul Hristos în fața ochilor credinței noastre se distinge un bărbat cu un înalt prestigiu moral, în care Dumnezeu se putea încrede în acele vremuri.
Neemia, acest bărbat al rugăciunii, al credinței și al judecății sănătoase, are curajul de a face să înainteze interesele lucrării lui Dumnezeu într-un timp când el însuși era rob departe de țară. Aceasta era ținta pentru a cărei realizare se ruga și acum primise răspuns favorabil și din partea împăratului.
Neemia încuraja poporul spunând: "Dumnezeul cerului ne va izbăvi." Da, Neemia și poporul au făcut zi și noapte un singur lucru: au luptat și au luptat la dregerea spărturilor și la zidirea dărâmături Ierusalimului și nu au slăbit eforturile lor până ce ținta a fost atinsă.
Aceeași chemare și însărcinare stă în fața noastră. Cu și mai multă furie lucrează Satana acum când știe că mai are foarte puțina vreme, căutând ca pe diferite căi, să ne abată de la datorie. Există doar un singur răspuns, asemenea lui Neemia: "Am o lucrare de făcut și o singură țintă: de a lucra și a veghea zi și noapte, pentru a ajunge cu orice chip la atingerea țintei divine, la câștigarea premiului chemării cerești."
În viața aceluia care are o țintă nobilă, un ideal care îl absoarbe cu totul, vrăjmașul dă înapoi învins. A trăi fără un plan, fără o țintă în viață, înseamnă a ne irosi în zadar forțele și a ne ruina cu tot ce suntem. Modelul nostru desăvârșit, Domnul Isus Hristos, a avut o singură țintă în viață, căreia i-a subordonat întreaga activitate și misiune. A trăit pentru a face pe alții fericiți, pentru a-i salva din robia păcatului și a-i ridica la rangul de fii ai lui Dumnezeu. Domnul Hristos lega pe oameni de inima Sa cu legătura iubirii și devotamentului și tot așa îi lega pe ei de semenii lor. La El iubirea era viață iar, viața era servire. Jertfa pentru omenire El n-a făcut-o doar pe cruce. Întru-cât, "mergea încoace și încolo și făcea bine," fiecare minut al vieții Sale era un sacrificiu și o dăruire de Sine. El iubea pe toți oamenii fără deosebire și a lucrat cu râvnă tot timpul vieții Sale, pentru binele omenirii. Învățătura pe care El o da, El o trăia. De aceea a fost crezut în lume, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost înălțat în slavă.
De atunci și până azi, toți cei ce au privit la El s-au schimbat în același timp după chipul Lui și acum așteaptă răsplata unei alergări biruitoare.

Într-o țară îndepărtată, se obișnuia. ca odată pe an să aibă loc un concurs de alergări, la care putea participa tineri de toate rangurile, de la fiul de împărat până la cel mai necunoscut și mai neînsemnat fiu al țării.
Pe parcursul traseului de alergare, se detașau mai mulți tineri, printre care și fiica împăratului. Cum se făcea însă că aceasta ajungea de fiecare dată pe locul întâi? Să fi fost oare cea mai bună alergătoare, într-adevăr? Iată dezlegarea enigmei: de fiecare dată ea folosea un vicleșug și anume: când observa că se află în pericolul de a fi depășită de vreunul dintre concurenți, ea arunca un măr de aur care contracara traseul rivalului său, sustrăgându-i astfel atenția de la atingerea țintei, asupra acestui obiect misterios și creându-și astfel condițiile de a ajunge prima și de a câștiga întrecerea.
În alergarea pe drumul vieții, suntem cu toți chemați să alergăm și ni se oferă din partea cerului harul de a obține cu toții premiul I, de altfel, singurul existent ca răsplată a unei alergări biruitoare. La acest concurs de înaintare spre culmile cerești, există pericolul ca și în povestirea mai sus amintită, de a pierde din vedere ținta și de a ne lăsa sustrași de roadele păcatului și plăcerilor, poleite în aur, care prin strălucirea lor să ne captiveze inima și să ne orbească ochii. Așa după cum, tânărul alergător, rival al fiicei de împărat, se oprea pentru o clipă atras de frumusețea mărului de aur spre care se apleca, fără să-și dea seama că nu va mai avea timp să-și recâștige poziția și că pornise spre o altă țintă, tot astfel clipele de aur ale vieții pierdute în lucruri neînsemnate sau nepermise, ne pot aduce regrete nu numai pentru pierderea premiului alergării într-un an sau într-o perioadă din viață, dar chiar pierderea iremediabilă a vieții întregi și desigur a vieții veșnice. Așadar, să luăm aminte la îndemnul apostolului Pavel din 1 Corinteni 9,24: “Nu știți că cei ce aleargă în locurile de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel, ca să câștigați premiul! Toți cei ce luptă la jocurile de obște, se supun la voi felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji, noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și îl țin în stăpânire ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
Domnul să ne ajute ca urmând exemplul Său să ducem o viață de biruință, ca la sfârșit de cale să câștigăm premiul chemării cerești și să fim cu toți cei mântuiți în împărăția Sa.
Amin!

MERE   DE   AUR   (Fac   un   singur   lucru)

1.    "Orice viață sănătoasă trebuie să aibă un conținut și un țel." Hermann Resse

2.    "Unii trăiesc fără nici un ideal, fără nici o țintă, trec prin lume ca niște fire de paie pe râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce." Luis Annacus Seneca.

3.    singură rugăciune am: "Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit cu mine însumi!" Lucian Blaga

4.    "A mă lumina pe mine și a lumina pe alții, altă dorință n-am!" C. Dobrogeanu Gherea

5.    "Trebuie să trăim așa ca și cum am trăi în văzul lumii; trebuie să cugetăm așa, ca și cum altul ar putea să privească în adâncul inimii noastre" L.A. Seneca

6.    "A vrea, înseamnă a te sacrifica. Orice culme e severă." Victor Hugo.

7.    "În fața unui om care nu șovăie, când își urmărește țelul, soarta se predă. Nu există imposibil pentru un om cu voință." Mihail Lormontov

8.    "Un obstacol e o nouă problemă, nu există obstacol, care oricât de puțină voință ai avea, să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălța din nou." R. Martin du Gard

9.    "Mă simt fericit, ori de câte ori reușesc să mă ridic deasupra unui obstacol." Ludvig van Beethoven

10.    "Suntem liberi să alegem între bine și rău; nu suntem ca buturuga, care aruncată pe râu, nu poate merge decât într-un singur fel pe cursul apei; avem în noi puterea înotătorului și putem să alegem direcția care ne convine, să luptăm împotriva valurilor și în pofida curentului, să mergem mai mult sau mai puțin, unde vrem." Samuel Smilles

11.    "Când ești pe drum spre fapte mari, nu trebuie să te împiedici de fapte mărunte. Fredrich Hebbel

12.    "Să nu crezi că ce n-ai fost în stare să faci este o imposibilitate pentru oricine. Din contră tot ce a fost în stare să facă cineva vreodată, stă și în putința ta." A. Marcus Aurelius

13.    "Care este acela, care trăgând toată ziua la țintă, să nu o atingă de câte ori?" M. T. Cicero

14.    "Ai izbutit? Continuă. N-ai izbutit? Continuă!" Fridtjel Neuseu.

15.    "Un om care are câtuși de puțină stimă față de el însuși, duce întotdeauna la bun sfârșit ceea ce și-a pus în gând să facă, oricât l-ar costa." Henrik Pontopidan

16.    "Fii hotărât a face ceea ce ești dator să faci, execută fără șovăire, ce ai hotărât!" Benjamin Franklin

MERE   DE   AUR   (continuare)

Iată cum el însuși – acest mare gânditor și om de stat al Americii secolului XVIII, (Benjamin Franklin) s-a luptat spre a împlini în propria sa viață acest dicton lăsat ca îndemn călăuzitor posterității. "Doream să-mi fac viața fără nici o greșeală", scria Franklin, acela care a smuls fulgerul din înălțimea cerului și sceptrul din mâinile tiranilor. În scopul acesta, el își întocmi un caiet și scrise pe fiecare pagină câte o virtute, pe care urmărea să o atingă. Apoi împărți fiecare pagină în șapte coloane, reprezentând zilele săptămânii și își nota de fiecare dată greșelile. Dacă după un exercițiu îndelungat, reușea ca în cursul unei săptămâni să nu facă nici o greșeală, consideră deprinderea cu acea virtute suficient întăritor, pentru a trece la următoarea.
Își propuse 13 virtuți, printre care voința, curajul, dărnicia și altele; dar ordinea i-a dat mai multă bătaie de cap – scria el, deoarece a trebuit să-mi fac un anumit orar pentru timpul zilei." La început m-am înspăimântat de greșelile pe care le vedeam în mine" – continuă Franklin în însemnările sale. "Pe fiecare zi, simțeam însă o nedescrisă fericire, că le văd împuținându-se. Eram încântat cum înregistrează paginile progresele mele spre virtute. Tot mai puține semne, până când în sfârșit, am avut fericirea să văd o pagină pe care erau trecute toate virtuțile, fără nici un semn."
Iată un ideal propus și atins!
Parafrazând experiența acestui mare bărbat al secolului XVIII, nu ar fi rău dacă și noi ne-am întocmi niște caietele, în care să trecem cele 9 virtuți expuse în Galateni 5,22.23 – roadele Duhului Sfânt și să nu cedăm ispitelor zilnice, până când nu vom ajunge ca la fiecare roadă să avem săptămânal o pagină albă, lipsită de greșeli. Cât de mult s-ar schimba atunci viața noastră. Chiar dacă noi nu ne cercetăm greșelile, ele sunt totuși notate în registrele îngerilor și e mai bine să ne judecăm singuri, ca să nu mai mergem la judecată. Dacă vrem, totul e cu putință, prin Hristos care ne întărește.                    Amin!

1.    Viața e plină de flori, dar răutatea, apa clocită a răutății omenești, le vestejește.

2.    Între oameni există uneori și neînțelegeri, dar bunătatea și dreptatea sunt uleiurile cu care se ung roțile organismului social; mecanismul merge bine și toate neînțelegerile se înlătură.

3.    Tocmai acei care nu fac nimic și care nu sunt buni de nimic, împiedică de la lucru pe cei care vor să facă ceva.

4.    Mai bine salvează un prieten, decât să omori o mie de dușmani.

5.    A te irita contra celor slabi și fricoși și a tăcea față de cei tari, e puterea lașă și nedreaptă.

6.    Dacă cineva va spune că puteți ajunge departe fără muncă și fără învățătură, feriți-vă de un astfel de om, căci nu vă vrea binele, ci dimpotrivă vă este dușman.
Benjamin Franklin

Un ultim tablou am dori să mai prezentăm și anume: crâmpeie ale clipelor glorioase cu care își încheie viața cel mai mare dintre apostoli.
Pavel săvârșea multe. De la data când el jurase lui Hristos credincioșie, viața sa rea într-o servire neobosită… El călătorea din oraș în oraș, câștiga suflete, întemeia comunități. Din timp în timp mai lucra și la meseria sa, pentru a-și câștiga pâinea zilnică. Dar în toate ocupațiile din viața sa, Pavel nu pierdea niciodată din vedere înaltul ideal de a alerga către premiul de biruitor al frumoasei sale chemări. El avea permanent o țintă înaintea ochilor: a fi credincios Aceluia care i se descoperise la intrarea pe porțile Damascului. Nici o putere nu era în stare să-l oprească de la acest ideal.
Când Pavel fu înfățișat înaintea lui Nero pentru ultima dată spre a fi judecat, cuvintele sale făcuseră o impresie așa de puternică asupra Cezarului, încât el amână sentința procesului și nici nu dădu drumul servului lui Dumnezeu, dar nici nu-l osândi. Neputința sa de a împiedica răspândirea creștinismului, îl făcu să se înfurie atât de mult încât se hotărî să osândească la moarte pe apostol. Pavel fu dus în ascuns la locul execuției. Chiar soldații brutali care-l însoțeau ascultau la cuvintele sale și plini de admirație îl vedem în fața morții senin și chiar plin de bucurie.
Timpul înainta mereu și solemnele clipe sosiră în sfârșit. Cugetele și speranțele sale erau acum îndreptate în totul la revenirea Domnului său. Și când sabia călăului cade, iar umbrele morții se îngrămădesc în jurul martirului îi rămâne ultimul gând care va fi cel dintâi în ziua învierii, de a întâmpina pe Dătătorul de viață, care îi va zice: "Bun venit, la bucuria celor binecuvântați."
Într-adevăr, Pavel a făcut un singur lucru, până în ultima clipă a vieții: a alergat spre țintă, pentru câștigarea premiului chemării cerești.
Aceeași sublimă țintă stă în fața noastră. Dorim noi să nu părăsim lucrarea ce ne-a fost încredințată, pentru alte probleme trecătoare? Și să alergăm mereu spre atingerea singurului ideal pe care Dumnezeu ni l-a pus în față: sfințirea vieții noastre!
Ademeniri lumești vor căuta să ne sustragă, atenția de la Mântuitorul. Dar noi trebuie să alergăm spre țintă și să arătăm tuturor că speranța de a vedea fața lui Dumnezeu merită orice străduință și sacrificiu. Așadar, pentru că timpul este înaintat să facem un singur lucru: să alergăm spre țintă! Dumnezeu ne, va da izbânda!
Amin

Material preluat de la www.intercer.net