CUPRINS:
1. Deschidere – 65/100 Este soare azi în viața mea
2. Rugă
3. Introducere –
4. Tema I –
5. COR+COM – 36/52 Frumos e-aici când ne-ntâlnim
6. Poezie „Meditație” –
7. Tema II –
8. COR+COM – 13/52 Isus îmi e păstorul bun (Ps.23)
9. Poezie „Venim la Tine” –
10. Tema III –
11. Poezie „Ochiul al treilea” –
12. Cântare închidere 63/100 Doamne-aș vrea să stau…
13. Rugă
14. Postludiu – ieșire
Trecuse de amiază și ora fixată pentru aniversare se apropia, mai rămăseseră doar trei ore.
Mirela era deja hotărâtă: în seara aceasta va fi cea mai frumoasă dintre fete. Nu vroia să întârzie cumva, așa că intră în camera ei, răsuci cheia in broască și se apucă de tradus.
Era pentru prima dată când se gătea în acest fel și nu-și putea îndepărta emoția.
Ochii….. buzele…, puțină roșeața în obraji și încheie cu unghiile. Oja aceasta alb—sidefiu era superbă…; se simțea bine aici în fața oglinzii…! Mai examină totul încă o dată cu atenție, era perfect. Era încântată!
Ieși în hol când mama tocmai intra pe ușa din față: “Nu-i așa că sunt frumoasă ? La serbarea de astăzi nu mă va întrece nimeni, sunt sigură de asta.” Mama nu răspunse, o privi cu atenție, apoi făcu ceva neașteptat: intră in cameră si luă din bibliotecă Biblia, deschise la Exod 33 și citi versetele 18-19, apoi continuă cu versetele 6-7 din capitolul 34, după aceea îngenuncheară împreună și mama se rugă.
Când se ridicară, ochii Mirelei erau umezi! Înțelegea acum… Nu mai dorea să fie cea mai frumoasă doar în după-amiaza aceasta, ci în tot restul vieții de acum înainte.
Era în seara zilei a 6-a din săptămâna creațiunii, “Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune”. Maestrul era pe deplin satisfăcut: organic, funcțional și estetic tot ceea ce ieșise din mâinile Sale era perfect.
Ați observat, probabil, că am spus că cele făcute de Dumnezeu erau desăvârșite și din punct de vedere estetic, dar, în tot ceea ce Creatorul a făcut a ținut cont ca lucrurile să fie și frumoase, nu numai funcționale. Panseluțele gingașe, tigrul cu petele sale și papagalul viu colorat, toate încântau ochiul. Dumnezeu este autorul frumosului, El iubește frumosul. În Geneza 2:9 avem un argument biblic direct în acest sens.
Aici trebuie să subliniem însă un lucru esențial. Atunci, la început, înainte de căderea în păcat exista o corelare perfectă între exterior și interior, mai precis între puritatea morală și aspectul exterior fermecător. Altfel spus, frumusețea de atunci a omului și a celorlalte lucruri create era doar o reflectare normală, naturală a lipsei păcatului, a unui caracter curat.
Atunci când omul a căzut în păcat, schimbările rapide produse în interiorul său de germenele păcatului au început, în timp, să se vadă și pe dinafară. Murdăria și urâciunea din sufletul omului au început, încet, să șteargă frumusețea desăvârșită cu care Dumnezeu l-a dotat pe om la început. Pierderile estetice nu au fost foarte rapide după momentul căderii, dar o dată cu trecerea anilor, deceniilor, secolelor, efectele vizibile ale neascultării s-au cumulat și-au devenit tot mai evidente.
Operații estetice costisitoare, farduri într-o gamă de variată încât să satisfacă toate gusturile, coafuri și o ofertă vestimentară ce se schimbă din ce în ce mai des. Nu sunt toate acestea căile prin care omul încearcă să regăsească frumusețea pierdută din cauza neascultării?
E bună sau rea căutarea omului după frumusețe? Să o încurajăm sau să o condamnăm și să o reprimăm?
Putem pune semn de egalitate între frumos și păcătos și între creștinismul autentic și neglijarea esteticului? Ce legatură există astăzi între caracter și frumusețe? Mai iubește Dumnezeu și astăzi frumosul? Care sunt implicațiile spirituale profunde ale căutării omului după frumos?
Iată întrebări la care ne propunem să gasim răspuns în acest program.
MONTAJ VERSURI
Și din frumosul care
În noi, în toți l-a pus
Același Tată,
Care pe lume ne-a adus
Se varsă câte-odată
Ici sau colea un strop
Și peste buza cupei.
Picurat curat, fierbinte
Se aranjează-n vers
Ia formă de poem
În rimă se așază
Metaforă-epitet
E o minunăție!
Hai, vino de-o privește
Oprește-acum gândul
Preț de minute doar
Și lasă-l blând să soarbă
Al versului pahar
MEDITAÅ¢IE
Dacă fiecare floare
Vorbește despre iubirea lui Isus
Printre noi,
Dacă fiecare frunză ce cade
Poartă în lacrima ei
Rostul suferințelor Lui…
Dacă la fiecare pas auzim o șoaptă
Despre El,
Și dacă din fiecare durere,
Å¢âșnește un strigăt
Pentru salvarea noastră prin El…
Dacă stelele nu pot face altceva
Decât să tacă…
Strălucind mai înfiorate
Când privesc uimite Golgota…
Dacă văzduhul se înconvoaie și astăzi
Sub greutatea strigătului
“ S-a sfârșit ! ”
Dacă minunatul cântec al Crucii
Este preocuparea îngerilor
Purtându-l pe harpele supunerii lor
Până la marginile infinitului…
Mă întreb:
„ – Pe cărările vieții alături mergând
despre ce altceva am putea vorbi? ”
FLOAREA
Așa face floarea
Parfumează mai mult mâna
De care e sfărâmată
Dragostea nu va pieri niciodată.
A simțit-o și Saul din Tars
Și mulți alți prigonitori
Parfumul i-a însoțit viața toată
Pentru că nu s-au spălat pe mâini
Ca Pilat
De îndat’ .
RĂ‚TĂ‚CITORI
Nuferii sunt stele rătăcite prin lacuri
Crinii – zâmbete albe rătăcite pe pământ
Dragostea – o sămânță cerească rătăcită prin inimi
Bunătatea – o pasăre călătoare rătăcită prin gând
Domnia rătăcirilor va începe curând.
VENIM LA TINE
Venim la Tine ori de câte ori
Durerea în suflet se strânge
Venim la Tine ori de câte ori
Dorul amarnic ne frânge.
Stăm înaintea Ta tăcuți
Eternule Domn și Părinte
Ori de câte ori lumea aceasta ne minte.
Nu Te vedem prea bine
Ochii sunt tulburi de lacrimi
Unde să Te primim ?
Inima e încă plină de patimi…
Mai uităm încă ades căldura din glasul blând
Ce ne învață
Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.
Venim la Tine
În suflet durerea iarăși se strânge
Învață-ne blând
Cum să călcăm printre spinii acestui Pământ.
OCHIUL AL TREILEA
Am pus mai multor oameni întrebarea :
“Ce vezi într-o picătură de apă? “
Eu îmi văd chipul – unul mi-a răspuns
Eu cerul, spuse altul, nu-i de-ajuns ?
Simbulul purității – al frumuseții
Un alt răspuns răsare.
A, nu…, microbi, microbi cu milioane
Îmi spuse unul foarte învățat.
E mijlocul de iubi pe însetat
Îmi spuse altul mai pe înserat.
Și de atunci, nici n-am mai întrebat…
…………………………………………………………………………
Luceferi de găsit-ai
În aste versuri dulci
Le ia cu gingășie în palmă
Apoi încet în suflet, tu le ridică sus
Și nu uita: pe toți, Isus, ți ia trimis.
(Această temă este un dialog între două persoane.)
– NU! NU! NU! De o mie de ori……NUUU….. !
Eu nu sunt de acord cu ceea ce s-a spus până acum în acest program despre frumusețe. Cum puteți să spuneți că frumusețea, sau frumosul – nu mai rețin exact ce cuvânt ați folosit – deci, cum puteți să spuneți că e ceva bun și vine de la Dumnezeu când oamenii te mint cu cea mai blândă și amabilă față, sau când cea mai frumoasă și nobilă persoană se dovedește a fi un păcătos notoriu… și aș putea să continui lista cu exemple până la sfârșitul orei.
– Eu aș zice să nu te grăbești cu concluziile și să nu ne strici programul cu…neclaritățile tale, mai bine ascultă pâna la sfârșit și după aceea stăm de vorbă…vrei ?
– Nu!Eu vreau să mă lămurești acum pe loc.
– Și cum să facem?!?!
– Foarte simplu, eu iți pun întrebări și tu răspunzi.
– Mdaaaaaaa….. bine!!!
– Prima întrebare: Eu știu că adevărata frumusețe, nu aceasta despre care s-a vorbit până acum, este caracterul și pot dovedi aceasta cu texte biblice…(termen de gândire). Uite, în Proverbe 19:22: ”ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”. Ce legătură crezi că există între una și cealaltă, între caracter și …un chip frumos?
– Ceea ce spui tu este adevărat pe de-o parte căci valoarea și importanța caracterului depășește pe cea a frumuseții (și de fapt în timp ce una crește, cealaltă se atenuează) dar cele două sunt strâns legate între ele. Și acum, fii atentă! În condții normale , la început, să zicem…în Eden, când păcatul încă nu produsese perturbații în om, frumusețea fizică era o reflectare exterioară a unor calități moral-spirituale, nobile și curate care existau în interiorul omului, aspectul exterior era doar fața vizibilă a unui întreg cu care Creatorul dotase îl pe om, nu știu dacă mă înțelegi… ?!
– Cred că înțeleg……
– Cum să-ți spun, e ca un iceberg, partea mai mare și mai importantă e sub apă și nu se vede, și doar o mică parte se află deasupra, tot așa e și cu cele două tipuri de frumusețe, ele aparțin aceluiași intreg, între ele există un echilibru, o armonie perfectă și…
– Gata, asta am înțeles-o, de fapt se și spune că ochii sunt oglinda sufletului sau că, după fața omului, poți să cunoști caracterul. Dar stai puțin…, tu spuneai că legătura aceasta era doar înainte de caderea în păcat și eu înțeleg că și astăzi e la fel.
– Sigur, regula rămâne perfect valabilă și astăzi și conform ei, toți păcatoșii, deci toți oamenii, ar trebui să semene la înfățișare cu cel care-i ascultă. Dar degradarea omului prin păcat se face dinspre interior spre exterior și aceasta se produce în timp, nu brusc, lucru care duce la un dezechilibru între caracter și înfățișare. În cele din urmă viciosul va ajunge să poarte vizibil urmele viciilor sale, un om dur sau un ucigaș va avea o față dură sau o figură de ucigaș, dar până aceste fapte vor ajunge să lase urme și pe fața lor, între interiorul și exteriorul lor este o ruptură astfel că o persoană poate să fie foarte frumoasă, fizic, în timp ce sufletul său e împovărat de cele mai josnice păcate.
– Dar este extraordinar, la aceasta nu m-am gândit niciodată. Si mi se pare că Absalom se încadrează în ceea ce mi-ai spus până acum.
– Binențeles. Dar vezi, din păcate situația de dezechilibru între ce arată exteriorul și ce este înăuntru, e valabilă și în sens invers.
– Cum adică în sens invers?
– Adică un om poate să fie nobil și curat pe dinăuntru și totuși el să nu fie un om frumos. De ce așa? E destul de simplu, pentru că degenerările se acumulează în timp și se transmit generațiilor viitoare și în acest fel urmașii ajung de multe ori să poarte și urmele urmele fizice ale păcatelor părinților părinților sau stămoșilor lor.
– Nedreaptă situație… dar tu ce crezi, dacă ar fi să facem o statistică, la cei mai mulți oameni aspectul exterior reflectă starea caracterului lor sau nu?
– Eu cred că majoritatea fețelor pe care le privim zilnic nu ne spun prea mult din ce se ascunde în dosul lor.
– Deci cei mai mulți oameni nu exprimă în înfățișare ceea ce sunt în realitate.
– Exact! Și care ar fi consecințele acestui dezechilibru asupra celor din jur?
– Aici ajungem exact la nelămurirea ta de la care am pornit. Și anume, atunci când evaluăm valoarea sau calitățile unor persoane sau chiar a unui lucru oarecare, doar pe baza aspectului exterior ajungem la concluzii total eronate. Și încă ceva, se pare că în noi există o foarte puternică tendință de a asocia binele cu frumosul sau binele cu plăcutul, tendință care ne face de multe ori să credem că ceea ce este frumos sau plăcut e în același timp bun, curat și nobil. Exemplul Evei sau al lui Samuel sunt revelatoare în acest sens (se expune pe scurt, în funcție de timp: Eva spune “bun de mâncat și plăcut de privit”, și Samuel e gata să aleagă pe cel mai chipeș dintre fiii lui Isai). Și știi cine profită cel mai mult de pe urma acestei tendințe de a asocia binele cu frumosul?
– Probabil tocmai cel care are ca scop principal înșelarea oamenilor.
– Perfect! Așa este, Satana speculează din plin această “atracție” a ochilor. De aceea ispitele sunt expuse pe taraba celui rău în ambalaje cât se poate de atractive. Aceasta este de fapt legea publicității și a marketing-ului: ce e colorat frumos și arată bine, în mod sigur e și bun. Așa vinde Satana “cuie de coșciug” în dosul culorilor de forță magnetică și “licoare de luat mințile” în sticle bine fardate, cu staniol argintiu.
– Câtă perfidie…
– Ai înțeles acum cum stau lucrurile cu frumosul?
– Cred că da… Deci sursa și autorul frumosului este Dumnezeu, dar deturnând scopul original, Satana folosește frumosul, sau frumusețea, ca pe una din cele mai puternice arme de înșelare a oamenilor.
RUGĂ‚CIUNE
Deșertăciune
Totul nu este decât deșertăciune.
De la inima ce bate
Pentru clipa cunoașterii
De la clocotul dorului
Ce caută o laviță pentru suflet,
De la mâna ce trudește
Cu speranță o casă
De la gândul ce aleargă pe potecile
Visului chiar curat,
De la toate de ieri, de azi
Până la tot ce va fi mâine
Si mai departe nu e decât
Deșertăciune.
Doamne,
Dacă Tu nu ești inima mea,
Dacă Tu nu înalți dorul meu
Dacă Tu nu conduci mâna mea
Dacă Tu nu-mplinești visul meu,
Eu nu fac decât
Să-mi schimb cătușele cu altele
Înlocuind durerea cu durere
Deșertăciunea cu deșertuciune;
Prin har fi-mi Tu acum descătușare
Fi-mi tu Isus, înviere !
Îmi amintesc bine de acea zi minunată, de parcă a fost ieri, amândoi erau atât de fericiți…și așa de frumoși… Când s-a trezit și a văzut-o pentru prima dată, aproape că nu îi venea să își creadă ochilor, i se părea că totul e doar un vis. Și pentru a se convinge, s-a apropiat încet, a întins mâinile și i-a atins ușor obrajii cu vârfurile degetelor. Un zâmbet strălucitor în ochii ei, și amândoi tăceau de frică să nu își alunge bucuria.
Ooo…, totul era atât de luminos, de frumos, de perfect, încât nu Mă mai săturam privindu-i.
Dar toate acestea au fost… și de atunci a trecut mult. Astăzi, când privesc uneori la urmașii lor îmi dau seama cât de mult s-a schimbat lumea lor.
Fețele pământenilor nu mai au aproape nimic din acea frumusețe cu care I-am creat.
Ascultarea de vrăjmașul a săpat riduri adânci și ochii lor trădează murdăria și durerea pe care el le-a sădit-o în suflet. Deseori îi văd luptându-se să redevină mai frumoși, mai fericiți, mai buni, dar ei caută toate acestea fără să se intereseze de Noi, la magazine ce le oferă alifii false… și ochii Mi se umplu atunci de lacrimi privindu-le zadarnica zbatere dintre pruncie și mormânt.
Adesea observ cum profitând de dorul lor după frumos, bine și înalt, Satana îi păcălește, le ia ochii cu surogatele lui multicolore și apoi îi face robii săi inconștienți. Atunci durerea Mea nu mai cunoaște margini, inima Mi se frânge și-mi vine să mai cobor între ei și cu brațele întinse spre toate căutările lor neîmplinite să strig iarăși ca pe vremuri: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați de-atâta zbatere între tot și nimic, veniți la Mine și nu mai căutați aur prin gunoaie. Veniți, Eu vă doresc, veniți căci vă iubesc. Dacă doriți cu adevărat frumosul, primiți-Mă și veți avea mai mult decât ați visat vreodată.”
Se încheie aici scrisoarea, trimisă de Isus spre toți aceia ce caută, mai bun, mai mult, mai sus. Tu, om ce-ai ascultat-o, poți da azi un răspuns?
FRUMOS
Ce e frumos, e de Tine legat,
Chiar și durerea și Golgota
E deplin miresmat,
Chiar și dreptatea , e lacrima
Împlinirii în cântul iubirii.
Da, e frumos Ghețemanii, crucea
Căci numai așa adânc plecat
Neprihănirea a învățat
Si trandafirul însângerat.
Numai așa spinii împletiți
Au vindecat tâmple
De a ne cugeta spre înserat.
Ce e frumos e de Tine legat
Chiar și renunțarea și jertfa
Sămânța s-a semănat
Pentru oda bucuriei
Aici și pe plaiul veciei.
Material preluat de la www.intercer.net
