CUPRINS:
1. Deschidere 355
2. Rugăciune
3. COR: Vă închinați
4. Poezie: De anul nou
5. Introducere: Smochinul
6. Poezie: Eu sunt smochinul
7. COR: Dacă
8. Tema I
9. Poezie: Transplant
10. Poezie: Biserica Omega
11. COR: Deschide-mi ochii
12. Text+poezie: Cel ce se uită pe sine
13. COR: Sfințește-mi Tu inima mea
14. Tema II: Străinul din Galileea
15. Poezie: Străinul din Galilea
16. COR: Străinul din Galilea
17. Tema III
18. Poezie: Un an laodicean
19. COR+COM 132
20. Tema IV A
21. Poezie: Cât despre mine
22. COR
23. Angajament
24. Poezie: Bulgări de lut la picioarele Tale
25. Tema IV B
26. COR
27. Poezie: Ce faci, nu intri?
28. Încheiere: text-poezie: E vremea
29. COR: E timpul
30. Împărțirea făgăduințelor
31. Închidere 79
32. Rugăciune
33. Postludiu – ieșire
DE ANUL NOU
S-a scurs un an de har
Avem serbare iar
Ne bucurăm
Și iar cântăm
Stând la hotar
INTRODUCERE
SMOCHINUL
A mai trecut un an… șopti grădinarul ostenit privind cu tristețe falnicul copac ce se înălța în fața lui. Broboare de sudoare îi scăldau fața aprinsă de arșiță în timp ce gândul îi alerga departe.
Cu câțiva ani în urmă mâinile lui bătătorite au luat cu gingășie o plantă firavă și au planta-o în pământ bun. A altoit-o într-o viță nobilă, i-a săpat pământul, a udat-o, i-a îngrijit fiecare frunză, fiecare ramură… și acum… e demult un pom frumos… coroana impunătoare cu frunzele colorate de un verde viu se ridică triumfătoare deasupra tulpinii puternice… Dar acolo jos, lângă tulpină se întâmplă ceva… un fir plăpând de iarbă, moare încet suspinând după o rază de soare… nu-l vede decât Smochinul care tremurându-și frunzișul nepăsător își revarsă umbra pe pământul gol – înfiorând un fluture rătăcit – care nu-și găsește o floare de popas.
Deodată în fața grădinii se oprește o trăsură și din ea coboară un om grăbit și bucuros… e Stăpânul grădinii… cu fața luminoasă, deschide ușa și salutând binevoitor pe grădinar se îndreaptă spre copacul care e fala grădinii.
…. A mai trecut un an, cel ce îngrijește grădina e om harnic și priceput, smochinul e de soi… așa că, cu siguranță… voi mânca cele mai frumoase și gustoase smochine… privirea aleargă grăbită prin frunzișul bogat… dar mâna întinsă rămâne goală… NICI O SMOCHINĂ‚…!
Venise drum lung stăpânul până aici și era flămând și însetat…
– AU TRECUT ATÂÅ¢IA ANI! și nici un rod? Mai lasă-l și anul acesta mi-ai spus… și l-am lăsat, am cheltuit atât de mult și nimic!?… uite firul de iarbă a murit din cauza umbrei lui. Taie-l… să nu mai facă umbră degeaba.
– Mai lasă-l și anul acesta,… am să-i pun gunoi la rădăcină, am să-l îngrijesc mai bine… zise grădinarul cu glasul sugrumat de durere. Pe fața lui sudoarea se amestecă acum cu sânge și lacrimi în timp ce mâinile rănite se ridicau spre stăpân ca o garanție pentru smochinul neroditor.
EU SUNT SMOCHINUL
Mărturisesc că este-așa cum scrie
Cuvântul adevărului de viață.
Sub raza Lui eu am primit povață.
Sub semnul Lui speranța mea învie.
Și am fost rând pe rând oaia pierdută
Fiul risipitor întors acas’
Am fost acel chemat și eu în vie
Ca să lucrez în ultimul meu ceas.
Eu sunt acela ce-am primit talanții
Stăpânului plecat în depărtare.
Eu sunt pământul roditor sau tare
Chemat ca să producă germinații.
Dar astăzi în parabola de viață
Sunt căutat să reprezint smochinul,
Și recunoscător va fi străinul
De va găsi și roade și verdeață.
La umbra mea se va simți răcoarea
Înțelegând un sens de existență.
Dar toată-nțelepciunea și valoarea
Va sta în ale roadelor prezență
Și după pași le recunosc durerea
Și după pași le recunosc dorința
Și ne-ai mustra atât de mult conștiința
De n-ar găsi la mine mângâierea.
Problema ce se pune e a vieții
Și foamea vieții cine o alină?
Căci este numai drept când trec drumeții
Să ceară pace, dragoste și milă.
Interesant și ce surpriză, Doamne,
Chiar Tu pășești pe drumul acesta dur?
Tu, care m-ai sădit, mi-ai dat contur
Și Å¢ie, Doamne-ți este astăzi foame?
Tu, suflete, de lângă drum de vină
Sădit să reprezinți lumina vieții
Să știi că toți așteaptă de la tine
Roade de pace, dragoste și milă.
TEMA I
În grădina secolului XX Grădinarul are semne de cuie în mâini dar dragostea-i nesfârșită îi dă mereu forțe noi… și sapă pământul, îl udă… îngrijește smochinii, vițe nobile, rod puțin!… sau fără rod…
TRANSPLANT
Am crezut că inima
Poartă-n ea iubire
Și că poate ca să dea
Chiar și fericire;
Doamne, nu-i adevărat,
Îi lipsește fapta
Și este nespus de rea…
Transplantează-mi alta!
Am crezut că mâna mea
Este mai miloasă,
Că se-ntinde ca să dea,
Că de altu-i pasă…
Însă nu, o, nu-i așa,
N-are pic de milă,
Tai-o și în locul ei
Pune-a Ta mână!
Am crezut că-n drumul meu
Pun piciorul bine,
Că e drumul cel ales
Și că mă susține…
Însă nu, este greșit,
Rătăcește-ntruna,
Doamne, Doamne, schimbă-mi-L
Și mă ia de mână.
Mai credeam că ochii mei
Poartă-n ei lumină
Și că-n ei se oglindesc
Liniște deplină…
Însă vai, sunt orbi, sunt goi
Fă cu ei ce crezi,
Doamne, scoate-i și în loc
Pune alții limpezi
Cine-ar fi crezut că am
O ureche surdă
De Cuvântul vieții sfânt
Nici nu vrea s-audă…
Ce să fac ca să aud
Șoaptele-ți divine?
Doamne, pune-mi alta-n loc
Ca s-aud mai bine!
Și credeam că vorba ei,
Vorba limbii mele,
Este dulce și cu vers
Și cu dor de stele…
Însă nu-i adevărat,
Totul e minciună,
Doamne, limba-i de tăiat
Pune-mi alta bună!
Ochi, picior, urechi și mână
Totul mi s-a transplantat,
Limba mea se laudă-ntruna,
Doamne, sunt un om schimbat,
Inima își cântă versul
Unei vieți de fericire,
Căci acum, în sentimente
Poartă-n ea o nouă fire.
Am crezut că nu se poate
Că voi fi pierdut pe veci,
Cine să mai intervină
Când ești gata să te treci?
Însă, Doamne, ce minune,
M-ai primit, m-ai consultat
Și în fața tuturora,
pot să spun, da, SUNT SALVAT!
BISERICA OMEGA
La ușile bisericii moderne
Stă Christ bătând și așteptând intrare,
Ninsoare de crăciun pe ea s-așterne,
Zăpezi de-ntârziere și uitare…
Un înger surd păzește din-lăuntru,
Iar sfinții mai vorbesc, mai dorm, mai cântă,
Căci s-au obișnuit cu amănuntul
Că tot afară stă Prezența sfântă…
Păianjenii țes pânze la zăvoare,
A ruginit și gândul și curajul,
Și totuși, înăuntru-i sărbătoare;
Lipsiți de Christ, noi salutăm mirajul…
Iar Christ stă tot la ușă, tot flămând
De părtășia noastră și de pace
Noi știm că stă afară, lăcrimând,
Dar nu-ndrăznim să-L invităm încoace.
Și trece timpul, și se-adună zilnic
Nelegiuiri și legiuiri în plus
Și valul se ridică tot mai cinic,
Și ne lipsește cârma Iui Isus.
El stă afară, stă Galileanul…
– Ne teme că-i vreun duh sau vreo nălucă
Dar cine este sigur că la anul,
Chemarea-I răbdătoare mai apucă?
În maelstromul OMEGA am intrat…!
Ah, unde este nordul? Unde-i cerul?
Ca Petru cel viteaz ne-am afundat,
Cu tot cu chei… Ah, care-o fi misterul?
Isus stă tot închis afară-n ceață,
Iar noi stăm tot închiși în adunare.
Pergam era, desigur, fortăreață;
Laodicea parcă-i închisoare.
Laodicee mândră și naivă,
Stau azi și mă jelesc sub steaua ta,
Din biata gloată mare în derivă,
Mai poate să audă cineva?
Mai lasă-l și anul acesta STĂ‚PÂNE! Smochinul acela… l-ai mai lăsat un an și acum ce frumos e… ce roade…
CEL CE SE UITĂ‚ PE SINE
Ce frumos e omul
care se uită pe sine
el nu ocupă orizontul
ca altul să nu vadă.
el nu pleacă și nu vine
ca să fie văzut
el nu se simte important și nu pradă
sentimentele, cuvintele și încrederea.
Omul acesta știe
că are pe cineva lângă el
se dă la o parte ca celălalt
să vadă tot, să primească tot.
să se simtă bine…
Ce frumos e omul
care se uită pe sine…
Ce frumos e omul
care dăruiește iubire.
fără să ceară nimic în schimb.
Căci și el știe că n-are
ce să cântărească iubirii de sus…
Ce minunat e omul
pe care Cerul l-a pus.
să fie izvor de mulțumire
așa cum pomul mulțumește cu roadele lui
mâinile întinse spre dăruire.
Doar așa îl putem cunoaște
pe Cel care vine
pe Omul care se uită pe sine…
TEMA II
Pe planeta unde florile se ofilesc și visele se destramă în zori… e sărbătoare. Fiecare pământean și-a îmbrăcat haina de gală țesută din bucurie sau durere, din belșug sau sărăcie și e gata să întâmpine NOUL AN. Pe nesimțite însă TIMPUL ca un hoț – pune un semn de hotar… apoi trece peste el năvalnic – vrând să ia în șuvoiul său tot ce întâlnește în cale, lăsând oamenilor nostalgia acelor hotare pe care ei le numesc ani.
Și în timp ce soarele îmbrăcat în mantia sa regală, aleargă ca un viteaz pe drumul lui – apunând și răsărind într-o mare de lumină, pe drumul bătătorit de milenii al pământului – vine un străin.
STRĂ‚INUL DIN GALILEA
De la un timp prin fața casei mele
Trece-un străin venit din Galilea,
Și-mi cere un pahar de apă rece
Și-i obosit căci vine din Iudea.
Numele meu este Isus Hristos
Și-aș vrea să intru de găsești că-i bine
Ca să vorbim de lucrul cel frumos
Și să chemăm iar zilele senine.
Și mi-a plăcut și vorba Lui și fața
Dar astăzi sunt cu treabă prin ogradă,
Mai treci pe-aici, pe mâine e posibil
Și te-oi chema de cum te văd pe stradă
Și-a mai venit, Isus din Galilea
Și-am mai vorbit cu El printre ulucă
Atât de mult ar vrea să intre-n casă
Și copilașilor ceva să zică,
Am auzit de prin vecini străine
Că vindeci boli, că pui în suflet pace,
Te-aș invita de n-ar fi musafirii
Ca să vorbi de ceea ce îți place
Tu biet sărman din neamul lui Adam
Ce în atâtea lucruri te complaci,
Văd că primești în casă încă-un an
Însă cu Mine ce-ai de gând să faci?..
De la un timp prin fața casei mele
Trece-un străin venit din Galilea
Și-mi cere un pahar cu apă rece
Și-i obosit căci vine din Iudea.
Și-aș vrea să intru de găsești că-i bine
Ca să vorbim de lucrul cel frumos
Și să chemăm iar zilele senine…
Numele meu este… ISUS HRISTOS!
TEMA III
ÎNGERUL CU CUMPĂ‚NA
Și a fost o seară… și apoi a fost o dimineață… și aceasta a fost prima zi a unui an – care a venit după o altă zi a altui an – și așa poznaș timpul se joacă cu pământenii înlănțuiți în nepăsare – dar ici și colo câte unul părăsește jocul, numărându-și zilele (alături de Străinul Galilean el se simte liber și fericit).
Cu fața luminată de o tainică bucurie, câțiva oameni se alătură Străinului galilean și mai încolo un înger cu o cumpănă în mână cântărește ceva…!
Într-o parte a cumpenei sunt așezate cu grijă cugetele și interesele pentru cer, vorbele bune, pâinea care a fost celor flămânzi, hainele pentru cei săraci, mângâierile pentru cei întristați.
Pe celălalt taler al cumpenei, cu aceeași grijă au fost așezate gândurile pentru cele pământești, citirea cărților de povești, gândurile la îmbrăcăminte, vanitatea, mândria… și deodată… balanța umplută cu cele lumești se coborî repede, lovind cu greutate caldarâmul în timp ce una peste alta: mândrie, vanitate, celelalte lucruri pământești – se împrăștie – dar deși multe greutăți cad, balanța cu cugetele și interesele cerești se ridică ușoară pe când cealaltă se coboară… și vai cât de ușoară e.
– POT UNII CA ACEȘTIA SĂ‚ INTRE ÎN CER? se aude vocea puternică și cristalină a îngerului. Se stinge muzica, se oprește jocul și pentru o clipă tăcerea îmbracă pământul. Nici un răspuns.
– O, NU, NICIODATĂ‚, spune-le că nădejdea pe care o nutresc acum este zadarnică și că dacă nu se pocăiesc cât mai repede și nu dobândesc mântuirea, ei trebuie să piară! îmi spune îngerul .
Și jocul cu timpul pornește din nou!
UN AN LAODICEAN
Stai lângă drum cu fruntea udă,
Din nou la capăt de ocol
Că după încă un an de trudă
Ești tot sărac și orb și gol.
Cine-i de vină? N-ai ce spune!
De fapt nici nu te-ai prea luptat…
Ce viață ai de rugăciune?
Trei vorbe spuse lângă pat…
Iar studiul biblic? Nu ai vreme,
Căci timpul este bani și bani
Și necredința se tot teme:
Ce va mânca peste cinci ani?
Atât de mult avertizau
Atât de mari solii de har,
Nu ți-au străpuns urechea-ți tare?
Nu te-au adus lângă altar?
S-a pregătit cu mâini promise
Tot cerul ca să te ajute
Și-n calea ta au fost trimise
Atâtea suflete pierdute!
Dar câtor orbi le-ai fost lumină?
Pe câți bolnavi ai vizitat?
Câți bani, cerneală sau benzină
S-au scurs pentru apostolat?
N-ai vreme? Teme-te s-o spui
Ca nu cumva să ți-o ia toată…!
La pofte ochiul poți să-l pui
Să faci ce face lumea toată?!
Nu te căiesc, e treaba ta
Cu ce șarpantă semeni clipa,
Dar când speranța va zbura
Mâhnit îi vei privi aripa…
De-atâția ani urmându-ți planul,
Te afli printre biruiți…
Nici prin minune ca la anul,
Să seceri viață din arginți…
O,de mai poți să iei aminte,
Primește-mi singura povață:
Ia ținta lui Hristos în minte,
Căci timpul nu e bani, ci viață!
TEMA IV
a). În oaza de verdeață și liniște, grădinarul muncește din greu, mai are un timp și fiecare trebuie să aducă roadă. Altfel… va fi tăiat.
Și a venit grădinarul de departe, a părăsit cerul înstelat, a dezbrăcat haina de slavă și a îmbrăcat o haină de rob, apoi s-a plecat să slujească fiecărui om – pom sădit în grădina unei planete răzvrătite, lacrimile lui au udat pământul, sângele lui i-a potolit setea, iar trupul său – pâine a vieții a dat hrană smochinului – om, ca să crească, să aducă rod.
Iar când înserarea a coborât la hotarul de vreme smochinii au început să vorbească între ei cu durere și sfială.
b). Să fi fost oare vorba smochinilor poezie sau răvașe de anul nou?
O, nu!
Ea e un început de drum.
Prima smochină… primul rod.
Poate că nu pare real.
Sunt poate vorbe care le-au mai spus, hotărâri ce le-au mai luat, dar astăzi chiar dacă în poezie și cântec ne exprimăm – vrem pentru toți un nou început. În jocul său timpul nu ne oferă decât clipa. Astăzi!
Dacă nu astăzi atunci când?
Și dacă nu noi? atunci cine?
CÂT DESPRE MINE
Iosua 24,15
Cât despre mine, eu și casa mea
Ne-om închina mereu doar Celui care
A construit un cer, pământ și mare,
Și a iscat izvoare-n urma sa.
Lasă-ne sub colburi datina străbună
Iar zeii noi deja i-am alungat
Noi punem foc la orișice păcat.
Nu vrem să ducem viață de minciună.
Eu am ales cu-ai mei, de la Exod
Ca să slujim pe Domnu-n orice vreme
Și-n lumea ce sub bolți de fier se teme
Credința noastră să aducă rod.
Dar eu și casa mea nu vrem să bem
Din vinul Babilonului cel mare
Și-n drama ce se-apropie de zare
Nu vom purta al dezonoarei semn.
Intrăm în legământul lui Iosua
Chiar soarele, de mult oprit pe cer
Așteaptă oameni noi, nu bolți de fier
Din vastul Orient și până-n SUA.
Așteaptă cerul noi piloni de rugă
Pe care să se-așeze veșnicii,
În timp ce la lumeștile prostii
Căzând, prea mulți luceferi se înjugă.
Alegeți astăzi cui vreți să slujiți
Eu nu pot accepta să fiu computer
Nu pot altfel! Aici vom sta ca Luther,
În fortăreața raiului zidiți…
Clădește-ne Tu, Doamne-n bucuria
De a-Å¢i rămâne Å¢ie toți, în tot.
Și eu și casa mea dăm astăzi vot
Că-ți vom sluji smeriți toată vecia.
ANGAJAMENT
Încă un an din viața noastră se încheie astăzi, privirea se îndreaptă spre trecut. Am pregustat oare în cele dumnezeiești, am crescut în cele spirituale? Am mai crescut câte un centimetru, doi, dar a crescut și zelul pentru studiu? Am câștigat biruință asupra propriilor noastre mofturi și nesupuneri?
Ah, care a fost raportul vieții noastre care a trecut în veșnicii pentru a nu se mai întoarce niciodată?Să ne cântărim… la ce ne place să ne gândim, despre ce ne place să vorbim? Cine are simpatiile noastre cele mai calde? … mulți mărturisesc a fi de partea Domnului dar nu sunt, toată greutatea faptelor lor este de partea vrăjmașului.
Când intrăm acum în Noul An, NOI TINERII facem aceasta cu o hotărâre serioasă, de a urma pe calea ce duce spre cer. Vom căuta ca viața noastră să fie mai nobilă și mai înălțătoare ca în trecut! Å¢inta noastră va fi nu propriul nostru interes ci propășirea lucrării lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Nu vrem să mai rămânem într-o poziție, unde să avem mereu nevoie de ajutor, de supraveghere, să ni se aducă mereu aminte cum trebuie să ne purtăm, cum să vorbim – pentru a rămâne pe calea îngustă. Noi vrem să fim tari spre a exercita o influență sfințitoare asupra altora. Fie ca interesul nostru să fie păstrat treaz pentru a face bine, a mângâia, a întări pe cei slăbi și a mărturisi pe Hristos.Å¢inta noastră pentru Noul An va fi slava lui Dumnezeu. Ai Tăi suntem Doamne, pentru Tine vrem să trăim, să lucrăm, să suferim, să murim!
BULGĂ‚RI DE LUT LA PICIOARELE TALE
Doamne,
Îți mulțumim,
Îți mulțumim că ne-ai ajutat
Să ne unim brațul anului trecut deja
Cu brațul anului ce vine
Cioplindu-i o formă de rugăciune.
Și-am putut,
Și-am putut, Prea Înalte,
Zi de zi să ne unim de-o parte.
Primește-ne această jertfă
Sau monument al uitării cistite,
Al uitării Tale că Å¢i-am greșit
Și-al amintirii noastre că ne-ai iubit
Juruinți să-Å¢i mai facem
Parcă ni-e greu
Pentru că nu le-mplinim, cum se știe,
Dar în jertfa mâinilor Tale străpunse de cuie
Dă-ne putere să ne-nchină viața Tie.
Să ne-mpletim
Gânduri,
Ființe,
Mâini
Și dorințe,
Vorbă
Și cântec
Adică toate.
Să ne-mpletim noi înșine
Ca-ntr-o minune-ntr-un drum,
Drum ce să ne scape de moarte.
Fă-ne Tu slabi,
Fă-ne slabi în chemări omenești,
Mici în dimensiuni pământești,
Inundând astfel în noi ca nimic altceva
Slava eternă, slava Ta.
Dă-i un chip nedurut
Consacrându-mă Å¢ie cum eram la-nceput.
Pune în mine, în noi momentul
Ce pe Iosua în vremuri străvechi îl cinsti:
“Cât despre mine: Eu și casa mea
Îți vom sluji”
Dă-ne putere.
Dă-ne putere
Să ne plecăm în jos fruntea,
Fruntea murdară de gânduri deșarte
Ce-o purtăm cu mândrie
Între semenii noștri, sus.
Și-ascunși într-un plânset fierbinte
Lăsând pe altar daru-adus
Să fugim să fugim spre-mpăcare.
Spre mila ce trebe s-o dăm
Și apoi înnoiți în inimi și minte
Jertfe vii să îți fim, Bun Părinte.
Ne-așezăm cu lacrimi în ochi
La picioarele Tale pentru încă un an,
Niște bulgări de lut,
Tăcuți ca niște șterse cuvinte:
Tată ceresc, Te rugăm fă din noi
Niște vase, vase de cinste,
CE FACI, NU INTRI?
Există o solie care străbate lumea
Și pune temelie la orice gândești și simt
Ea vine de pe timpul corăbiei lui Noe
Ca să întrebe iarăși, pe cel sărac, pe prinț,
Și prin evenimente ridică o problemă
Sub adierea vieții ce-anunță vreme rea,
Furtuna e pe-aproape, corabia așteaptă,
Ce faci? Nu intri? Intră și tu și casa ta
Nu calcula ce șanse avem de existență,
Căci nu trăim sub semnul de probabilitate,
Avem probe solemne și argumente clare
Că judecata vieții e gata să se-arate.
Și cine-a stat pe schele și a lucrat la navă
Și și-a ‘noit speranța în viața aceasta grea
Va ști să recunoască mesajul de salvare,
Ce faci? Nu intri? Intră și tu și casa ta!
Se-ntâmplă lucruri care uimesc și omenirea
Și parcă și natura își iese din făgaș
Începe-o frământare și se zvonește știrea
Că timp mult nu mai este la sat și la oraș.
Și cei care întreabă nu pot ca să nu afle
La cine e scăparea, salvarea mea și-a ta,
Corabia așteaptă, furtuna e pe-aproape,
Ce faci? Nu intri? Intră și tu și casa ta!
De ai copii la joacă, de ai copii în lume
Plecați ca să câștige valori materiale,
Duceți-vă degrabă, strigați-i azi pe nume
Căci vine socoteala problemelor finale.
Și nici n-apuci să numeri necazurile vieții
Căci, iată, că sosește și telegrama ta,
Expeditor e cerul și cerul te întreabă
Ce faci? Nu intri? Intră și tu și casa ta!
Un an de har și viață s-a și grăbit să plece
Unii din noi chiar astăzi își fac un referat
De felul cum probleme mărunte sau mai grele
Au fost ca haine bune sau rele de purtat.
Dar haina – nedreptățirii ne-așteaptă să ne-mbrace
Ca viața să lumine prin străluciri de stea
Corabia sfințirii ne-aruncă azi o scară:
Ce faci? Nu intri? Intră și tu și casa ta!
N-avem o altă navă ce merge către stele
Și nu avem o altă chemare mai curată
Se-aude Comandantul dând ordin de plecare
E ultima comandă spre echipaj lansată…
Ancora sus! Fiți gata! Cârmaci este Domnul
Și cel ce pleacă astăzi cu El e cel ce vrea
Pânzele sus! În ele puternic suflă Duhul
Ce faci? Nu intri? Intră și tu și casa ta!
ÎNCHEIERE
“STRĂ‚INUL DIN GALILEEA”
Smochinul
Mai lasă-l și anul acesta! Spuse cu durere grădinarul… și a mai trecut un an…
E VREMEA
E vremea să căutăm pe Isus
E vremea să-L căutăm în genunchi
Cu dragostea noastră de El
Să fim legați – un singur mănunchi
E vremea să-L cunoaștem pe Isus
Să-I ascultăm glasul și sfatul
Cuvântul Lui să ne umple inima
Să nu ne înșele vreun altul…
E vremea să-L cunoaștem, să-L iubim,
Să-L strângem în suflet în fiece zi
Urechea să-L știe din sute de glasuri
Din sute de voci ce ne-ar putea ispiti!
Isus are glasul duios și senin
Și pasul său liniștit și umil
Pe cap poartă sfințenia divină
Și e încins cu dragoste caldă de copil…
Atât de mult se deosebește El
Atât de înaltă-i imaginea Lui
Încât toți acei ce-L cunosc
Nu vor ceda înșelătorului…
E vremea să cunoaștem pe Isus
E vremea să trăim ce citim…
Să ne umplem candela cu spiritul Lui,
E vremea să-L iubim, să-L iubim.
STRĂ‚INUL DIN GALILEEA
De la un timp prin fața casei mele
Trece-un Străin venit din Galileea,
Și-mi cere un pahar cu apă rece.
Și-i obosit căci vine din Iudeea.
Și-aș vrea să intru de găsești că-i bine
Ca să vorbim de lucrul cel frumos
Și să chemăm iar zilele senine…
Numele meu este… Isus Hristos!
Sursa: www.intercer.net
