CUPRINS:
1. Deschidere 63 / 100 Doamne-aș vrea să stau…
2. Rugă
3. COR – 37 În fața Ta
4. Introducere –
5. Poezie: Iată-ne Doamne –
6. COR – 9 Vă închinați
7. Tema I: Caut un om-
8. Poezie: Mulțumire –
9. COR – 170 – Ca o stea
10. Tema II: Scoală-te, luminează-te –
11. Poezie: În prag de ani –
12. SOLO –
13. Încheiere –
14. Poezie: Bulgări de lut la picioarele Tale –
15. COR – 190 Aparțin Regelui
16. Împărțire făgăduințe
17. Închidere – 85 Suntem una-n iubirea Lui
18. Rugă
19. Postludiu – ieșire (COR – 21 O, izvor al fericirii
INTRODUCERE
A sosit Anul Nou!… Fără să ne ceară părerea, filele calendarului s-au întors, foșnind, ducând cu ele zilele… Anul Nou!… A spus calendarul… Și parcă lumea atâta a așteptat… Pretutindeni ferestre împodobite, case luminate, cântece de bucurie, aerul fremătând a sărbătoare…
Anul Nou!… Deși așteptat, parcă a venit prea repede… Nu cumva ornicul Universului a început să-și bată prea repede tic-tac-ul? ne întrebăm noi. Da, „Anul Nou a sosit” mai înseamnă și „vai ce repede a trecut anul acesta”! A sosit Anul Nou!… Este aceasta o veste bună sau rea? Să aruncăm o privire către începutul tuturor lucrurilor.
Memorabilă seară! Dumnezeu plămădește din neființă rotițele uriașului ceasornic al Universului, le așează la locul lor și… ele își încep lucrul. Dumnezeu pornește ornicul veacurilor, pornește timpul. Dacă n-ar fi rămas acest raport am fi putut da frâu liber tristeții, îndoielii, melancolie. Pentru ce trece timpul? Numai pentru a tăia în părți egale durerea? Numai pentru a măsura cu exactitate nemiloasa zădărnicie, degradarea și… moartea omului?
Dumnezeu a pornit timpul pentru că are ceva mai bun de arătat omenirii!… El vrea să împartă în părți egale nu durerea, ci bucuria! El vrea să măsoare viața, nu moartea, mântuirea, nu păcatul. Acum, iată, a întors din nou ceasul. Încă un An!…Oare ce scopuri nepătrunse a determinat pe Dumnezeu să dea un nou impuls timpului, universului, vieții?
Căci niciodată pendulul cerului nu a bătut în van… niciodată omul nu a putut neglija timpul lui Dumnezeu! Este aici o problemă de viață și de moarte!Dacă nu am făcut-o până acum, astăzi cel mai târziu, să cunoaștem obiectivele lui Dumnezeu pentru anul ce vine. Astăzi să ni le însușim. Gândurile noastre să se concentreze asupra lor, ca și când nimic altceva nu ne-ar mai interesa…
Care sunt imperativele acestui timp? Care sunt datoriile anului nou pe vastul câmp al realităților mele cu Dumnezeu? Care este atitudinea mea în acest an față de semenii mei? Ce răspunderi port față de mine însumi?
Programul de azi nu încearcă să „sugereze” niște ținte pentru anul nou; el prezintă țintele lui Dumnezeu în cele trei mari domenii ale vieții creștine. Ele sunt tot atâtea urgențe ale timpului de față… Ele sunt programul de viață a lui Dumnezeu pentru un An Nou.
Și să nu uităm: programul lui Dumnezeu pentru acest timp însemnat al istoriei trebuie să devină scop și țintă pentru copiii Săi! Și câți sunt copii ai lui Dumnezeu o vor dovedi!
IATĂ‚ – NE DOAMNE
Iată-ne Doamne aici, fără preț sanctuar
Cu rosturile vieții depuse pe altar
Arde-le Doamne-n iubire, zidește-le Doamne în har
Iată-ne aici, inimi și gânduri plecate-n genunchi
Unul de altul prinși în aceeași lucrare mănunchi
Leagă-ne Doamne ramuri în veșnicul trunchi
Iată-ne Doamne aici fără vreun merit anume
Rodul iubirii, nume ascunse în marele-Å¢i nume
Minuni ale Golgotei ce-s gata către lume
Iată-ne Doamne martorii crucii în orice cuvânt
Glas de credință și Lege, glas de-nviat din mormânt
Dă-ne puterea să-l ducem să-l știe întregul pământ
Iată-ne Doamne aici vasele Tale de lut
În care turnat-ai dragostea Ta. Le-ai umplut.
Binecuvântă acest mare sfârșit, alb început.
Benone Burtescu, „Poezii”, pag. 87
TEMA I – CAUT UN OM . . .
Ezechiel 22:30 „Caut printre ei un om care să înalțe un zid, și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!”
Caut un om!…Printr-un om, păcatul a intrat în lume. Printr-un om, moartea a fost biruită de viață! E suficient un singur om ca balanța să se încline spre viață sau spre moarte. „Caut un om!” Și e de ajuns unul!
Îmi răsare o speranță. Credeam că Dumnezeu are nevoie de gloate, de popoare, iar eu, un firicel de praf, mă simțeam neputincios de a vâsli împotriva curentului în vârtejul inerției. Dar, aflu acum că Dumnezeu caută pe om, individual, și nu mulțimi; că El a lucrat printr-un om, multiplicând această colaborare a Sa cu oricine a fost doritor; că orice redeșteptare și reformă, oricât de întinsă, a început întotdeauna cu un om.
A fost un Moise, nu doi! A fost un Ghedeon! A fost un Samuel! Un Ilie a fost! Un om e destul să pună în mișcare popoare pentru un „mai bine”, pentru un „mai sfânt”. E încurajator să știi că nu numai soarta ta, dar și a multora se află în mâinile Sale.
Azi, Dumnezeu caută un om! Câți, și cine I se oferă? Am convingerea că atunci când Dumnezeu caută, El găsește! Da, El m-a găsit pe mine și pe tine și… ne zice: „umblă înaintea Mea!” Anul Nou își deschide mănunchiul de căi și destinații… sunt multe! Dar Dumnezeu poate fi găsit numai pe o singură cale.
Poporul umblă patruzeci de ani prin pustie. Pribegește „în numele Domnului”, dar în căile inimii lui. Rezultatul? Un popor întreg moare în pustiu, soartă mai nenorocită decât robia egipteană. Credeți că n-au fost sinceri când au ieșit din Egipt? Sinceritatea nu-i suficientă, căci pentru a fi mântuit trebuie să umbli pe calea Sa, înaintea Lui.
Noi, Izraelul de azi am mai zăbovit un an printre mirajurile pustiei. Urmele lăsate de noi sunt gravate în cărțile de amintire ale cerului. Dar trecutul poate fi șters, la Dumnezeu anul ce a trecut poate să nu conteze, pentru aceasta, avem doar o posibilitate: „umblă înaintea Mea”.
Astăzi sau niciodată! Cea mai înaltă chemare adresată omului. Cine umblă înaintea Lui devine un Ilie, chemat să fie un Ioan Botezătorul, mandatul omului pe pământ. Iată solia lui Dumnezeu pentru anul ce vine.
M U L Ţ U M I R E
Doamne,
Îți mulțumesc pentru că și numele meu
S-a scris într-un registru pe această planetă.
Îți mulțumesc pentru că seara
Mă lași să adorm;
Ne uitând ca dimineața să mă chemi
La viață.
Doamne,
Îți mulțumesc că și pentru numele meu
Ai îngăduit crucificarea Inimii Tale.
Îți mulțumesc, pentru că zilnic
Îmi umbrești popasurile,
Ne uitând ca în taină să mă chei,
La mântuire.
Doamne,
Îți mulțumesc, că și numele meu
Vrei să-L scrie în cărțile din ceruri.
Îți mulțumesc pentru că în fiecare ceas
Mă neliniștești cu întrebarea:
Ești gata?
Da Doamne!
Îți mulțumesc că prin Tine pot fi gata,
Și numele meu va rămâne în cărțile Tale.
Îți mulțumesc că-n fiecare clipă
Aud vocea îngerilor Tăi ce-mi spun:
Ridică-te oștean, mai e puțin,
O clipă.
Îți mulțumesc Doamne…
Iacob Coman, „Versuri”, pag. 97
TEMA II – SCOALĂ‚-TE, LUMINEAZĂ‚-TE!
„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine."
Mie și ție, Dumnezeu ne lansează un apel serios. Căci, „scoală-te și luminează-te” înseamnă că dormi și e întuneric. Săvârșește fără amânare cele două acțiuni:
1. „Scoală-te”, altfel zis, depune efort!
• Simte-ți povara netrebniciei proprii a restanțelor și a vinovăției.
• Părăsește repausul falsei asigurări
• Părăsește locul agonisit prin dobânda „bunelor tale fapte”.
Cu cât vei lucra mai mult, cu atât te vei înfierbânta și nu vei mai fi „căldicel”.
2. „Luminează-te”. Ia tu însuți reflectorul Legii, și al Mărturiei, și îndreaptă-l spre tine însuți.
Tu trebuie să ajungi în obiectivul judecății. Tu trebuie să părăsești obiceiuri, păstrate ca „bune” sau „îngăduite” când știi bine care este lumina. Declară-ți război pe viață și pe moarte și lasă steagul lui Emanuel să se înfigă în reduta conștiinței și a convingerilor tale. În Anul Nou să fii un om nou, de aceea-ți zic: „pune-ți casa în rânduială”!
Se poate întâmpla ca problemele casei tale să stea „bine”, dar să se dovedească că nu sunt după rânduială! Are aceasta vreo importanță? Vom vedea! Căminul este un atelier, nu o „oază” sau un loc de relaxare spirituală. Aici se modelează lutul care trebuie să poarte untdelemnul Duhului. Dacă nu lucrezi după rânduiala meșteșugului, vasul, oala pe care o modelezi; dacă nu azi, cu siguranță mâine sau poimâine se va dovedi pământ nears, stricăcios. Copiii sunt buni? Nu e tot! Virtuțile dacă nu se cultivă și mâine, și poimâine se degradează, mor, spre surpriza amară a părinților neprevăzători.
Vrei ca în anul ce vine să ai o pregustare din bucuriile secerișului? Atunci pune-ți casa în rânduială. Dărâmă ce nu e după voia cea mai tainică a lui Isus! Mătură aluatele străine. Înlătură praful de pe preocupările sfinte. Ridică un altar, pe care focul spiritualității să ardă necontenit, și apoi, adu jertfe de iubire și consacrare. Adu-te pe tine și pe ai tăi, dimineața în pragul unui nou drum, și adu-te seara, în ceasul cercetării… aceasta e rânduiala închinării..
„Încă puțină vreme, foarte puțină vreme, și Cel ce vine, nu va zăbovi”. Noi ce am făcut până acum? Și, dimpotrivă, ce să facem de acum înainte? Doar hotărârea să fie. Drege-ți spărturile, zidiți porțile, ridicați întăriturile. Isus vă cheamă să vă predea ultima ștafetă. Cine va merge pentru El? Veniți! Se aude startul: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură, și iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului.” Amin!
ÎN PRAG DE ANI
Tu Doamne-acum, în prag de ani
Cu-nțelepciune să-mi răsai
Fă-mi casă vieții-n Ghetsemani
Cu fața pururi spre Sinai
Pun astăzi piatra de hotar
Și fac cu tine legământ
Să-mi fie crucea sanctuar
Să-mi fie Legea templu sfânt
Să-mi fie chivotul tărie
Când drumul către culmi va cere
Golgota vindecare-mi fie
Din rana vieții de durere
Fă-mi Doamne gândul meu dreptate
Suind mereu către sfințire
De-așa minuni nemeritate
Fă-mi Doamne inima iubire
Și fă-mi speranța mea trăire
Și viața fă-mi-o osanale
Și fă-mă strop de nemurire
În planul veșniciei Tale
Benone Burtescu, „Poezii”, pag. 76
Da, Dumnezeu a întors de șapte ori cu șapte apeluri, pentru încă un an. Dumnezeu ne rânduiește timp pentru un asalt spre desăvârșire! „Å¢inta” zicem noi, e înaltă, iar noi suntem pitici. Dar, de ce să ne pară desăvârșirea prea departe de noi, bună pentru alți ani, numai pentru acesta nu, când Isus Hristos ne-a adus-o din lumile cerești pe pământ, ne-a așezat sămânța ei în palmă și așteaptă de atâta timp să o cultivăm în țarina vieții noastre?
Când Dumnezeu așteaptă, pot eu să zăbovesc? E cutremurătoare povara de îngrijorare cu care își cuprinde „grădina” pentru ca pe ramurile atâtor pomi neroditori ca mine și ca tine să apară roadele mântuirii… Marele Grădinar ne-a săpat și ne-a sădit, ne-a crescut pe brațele Sale, pentru ca palmele Sale rănite să poată prinde, în sfârșit, rodul proaspăt, curat și reînviorător al suferinței Sale…E prima zi din An! Să pășim cu dreptul! Să primim chemarea lui Dumnezeu și mâine toți s-o vadă în fapt…
Å¢intele sunt înalte, e adevărat, ca pentru creștini. Dar mai înaltă este făgăduința: „Voi veți primi o putere…” Așa putem porni! Dumnezeu merge înaintea noastră!„Eu vă voi sprijini… V-am purtat și tot vreau să vă mai port. Să vă sprijinesc și să vă mântuiesc”.
BULGĂ‚RI DE LUT LA PICIOARELE TALE
Doamne,
Îți mulțumim,
Îți mulțumim că ne-ai ajutat
Să ne unim brațul anul trecut deja
Cu brațul anului ce vine
Cioplindu-i o formă de rugăciune.
Și-am putut,
Și-am putut, Preaînalte,
Zi de zi să ne unim de-o parte.
Primește-ne această jertfă
Sau monument al uitării Cinstite,
Al uitării Tale că Å¢i-am greșit
Și-al amintirii noastre că ne-ai iubit.
Juruinți să-Å¢i mai facem
Parcă ni-e greu
Pentru că nu le-mplinim, cum se știe,
Dar în jertfa mâinilor Tale străpunse de cuie
Dă-ne putere să ne-nchinăm viața Å¢ie.
Să ne-mpletim
Gânduri,
Ființe,
Mâini,
Și dorințe,
Vorbă
Și cântec.
Adică toate.
Să ne-mpletim noi înșine
Ca-ntr-o minune-ntr-un drum,
Drum ce să ne scape de moarte.
Fă-ne Tu slabi,
Fă-ne slabi în chemări omenești,
Mici în dimensiuni pământești,
Inundând astfel în noi ca nimic altceva
Slava eternă, Slava Ta.
Dă-mi un chip nedurut
Consacrându-mă Å¢ie cum eram la-nceput.
Pune în mine, în noi momentul
Ce pe Iosua în vremuri străvechi îl cinsti:
„Cât despre mine: Eu și casa mea
Îți vom sluji”,
Dă-ne putere,
Dă-ne putere
Să ne plecăm în jos fruntea,
Fruntea murdară de gânduri deșarte
Ce-o purtăm cu mândrie
Între semenii noștri, sus.
Și-ascunși într-un plânset fierbinte
Lăsând pe altar daru-adus
Să fugim, să fugim spre-mpăcare,
Spre mila ce trebe s-o dăm.
Și apoi înnoiți în inimi și minte
Jertfe vii să Îți fim, Bun Părinte.
Ne-așezăm cu lacrimi în ochi
La picioarele Tale pentru încă un an,
Niște bulgări de lut,
Tăcuți ca niște șterse cuvinte:
Tată Ceresc, Te rugăm fă din noi
Niște vase, vase de cinste.
Iacob Coman, „Și să-L cunosc”, pag. 111
(poezii de „rezervă”)
DACĂ‚ MAI E . . .
Dacă mai e un pic de liniște ‘ntre noi,
Dacă un pic de pace, pe valuri încă e,
Corăbier,
De ce nu te grăbești s-ajungi la țărm?
De ce?
Dacă mai e puțin până-n apus,
Puțin pân’ să coboare-ntunerec peste val,
Luntraș,
Nu simți c-ar trebui să lopătezi
Spre mal?
Dacă s-a zis din cer: „Opriți puțin
Ca vântul să nu sufle pe mare, pe uscat!”
Tu om,
Nu crezi că în Isus e timpul cel mai bun
De ancorat?
De-i grea încărcătura și pân’ la țărm e mult,
Și vasul e aproape să ți-l înghită largul,
Corăbier,
Å¢i-aruncă-n val comorile! Așa-ți salvezi
Catargul.
LA CUMPĂ‚NA VREMII
La margine de an priviți cum ziua
Își face-n lume ultimul ocol
Dispare-n haos și ne lasă-n suflet
Un tainic, nepătruns amarnic gol.
Ne numărăm astfel pieirea noastră,
Sau viața, cum doriți s-o alintăm
Cu unu, doi, treizeci și șaptezeci,
Atâtea scriem, atâta păstrăm.
Și ne-adunăm la marea sărbătoare,
Învăluiți de-un rest de anotimp,
Reamintind un an lucrat în pace
Ori salutând o pierdere de timp.
Prietene, când treci prin lumea asta
Să nu iubești minciuna ei zglobie,
Ca să nu-ți facă inima deșartă
Și sufletul așa, ca de hârtie…
Oprește-te din goana-ți fără viață,
Adame, tu robit pentru nimic,
Oricine ești, fii gata la răscruce
Să cumpănești suflarea ta, un pic…
Privește către cerul larg al nopții
La stelele, rotindu-se ceasornic;
Deasupra, undeva veghează Domnul
Încercuindu-ți inima, statornic…
Și-așteaptă iar răspunsul cu răbdare,
Răspunsul, multe zile așteptat;
Dacă-l primești în clipa care vine
Să-ți facă Domnul sufletul curat
Material preluat de la www.intercer.net
