Intelegerea sau interpretarea sanatoasa a celor cateva profetii cuprinse in cartea lui Daniel s-a dezvoltat progresiv de-a lungul secolelor. De fapt, ea a inceput chiar din timpul lui Daniel, care a fost el insusi primul comentator al anumitor trasaturi fundamentale ale profetiilor schematice pe care Dumnezeu le-a dat omenirii prin el. Apoi pe masura si in masura in care mersul istoriei implinea fiecare epoca sau eveniment major al marilor scheme profetice, cercetatorii reverentiosi ai profetiei au recunoscut in mare masura dezvoltarile care s-au succedat pe masura ce ele apareau. Dezlegarea a fost atat progresiva cat si impresionanta.
Si in timp ce, uneori, au avut loc mari pervertiri si respingeri ale principiilor sanatoase si ale dezvoltarilor specifice mai dinainte intelese, si perioade de neglijare si abandonare a interesului in profetii si a increderii in ele, nici o aplicatie adevarata nu a fost pierduta vreodata in mod permanent. Intotdeauna in decursul timpului ele au fost recuperate si afirmate din nou, si duse mai departe spre o intelegere tot mai clara si mai deplina. Lucrul acesta este valabil din zilele lui Daniel si pana in vremea noastra. Istoria interpretarii profetice a acestei carti inspirate (2Petru 1,19-21) a fost, asadar, stradania omului de a intelege adevaratul sens al maretei scheme cuprinzand veacurile, data de Daniel, pe masura si in masura in care putea fi inteleasa in cadrul clauzei generale expuse de Domnul Hristos privind astfel de preziceri – V-am spus aceste lucruri, pentru ca atunci cand se vor intampla sa credeti (Ioan 14,29; 13,19; 16,4).
Avand in fata noastra o astfel de afirmatie introductiva generala, sa observam acum o serie de fapte si desfasurari istorice care vor oferi cadrul si fundalul esential pentru dezvoltarea interpretarilor specifice care vor fi apoi urmarite. O astfel de vedere panoramica generala va face mai clare si mai pline de semnificatie dezvoltarile fazelor individuale ale interpretarii.
Cartea lui Daniel sa fie inteleasa. – Domnul Hristos Insusi, enuntand propria Sa profetie uimitoare raportata in Matei 24 si in pasajele paralele, a spus despre "proorocul Daniel": "Cine citeste sa inteleaga" (v. 15). Aceasta este o ampla justificare pentru studiul acestei cartii profetice, si o asigurare divina ca ea poate fi inteleasa.
Numai o parte din carte pecetluita. – Declaratia lamurita este scrisa – si este sustinuta pe deplin de istoria interpretarii progresive a cartii lui Daniel – ca "nu Apocalipsul este cartea care a fost sigilata, ci acea parte a profetiei lui Daniel in legatura cu zilele sfarsitului" (AA 585). Iar din punct de vedere istoric numai atunci cand s-a intrat de fapt in "timpul sfarsitului", la inceputul secolului al XIX-lea, a avut loc izbucnirea simultana a numeroase interpretari ale celei mai lungi perioade profetice, aceea a celor 2300 de zile. Cu toate acestea, pasii pregatitori au necesitat veacuri intregi.
Inceputul schemei profetice a lui Daniel. – Daniel insusi ofera punctul de plecare, acceptat ca axiomatic de catre lungul sir de comentatori, prin declaratia inspirata ca marea schema profetica, revelata si repetata lui prin inspiratie, a inceput cu Imperiul Neo-Babilonian. Astfel, "Tu [Imperiul Babilonian cu Nebucadnetar drept carmuitor] esti capul cel de aur" (Daniel 2,38). Dar "dupa tine [Imperiul Babilonian] se va ridica o alta imparatie, mai neinsemnata ca a ta" (v. 39). Apoi in pasajele paralele Daniel dezvaluie identitatea celei de a doua si a treia puteri mondiale – adica, Imperiul Medo-persan si Imperiul Greco-Macedonean (Daniel 5,28.31; 6,12.15.28; 8,20.21). Astfel nu numai punctul de plecare, ci si dezvoltarile imediat urmatoare ale profetiei unitare a lui Daniel sunt stabilite pe scurt in mod incontestabil de catre Inspiratie. Prin urmare, Daniel insusi este cel dintai comentator. De atunci inainte cercetatorii profetiei aveau sa compare implinirile istorice cu prezicerea, pe masura ce aceasta se implinea, si sa determine astfel implinirea progresiva a aspectelor in succesiune. Iar mare parte din Apocalips a fost dezvaluirea si completarea lui Daniel.
Printre comentatori se gasesc oameni dintre cei mai capabili. – Rapoartele atesta ca in randul interpretilor lui Daniel intra multi dintre invatatii cei mai remarcabili si mai reverentiosi ai secolelor care au urmat. Nu exista nici un prilej de incurcatura cu privire la originea interpretarii consacrate din punct de vedere istoric.
Impliniri recunoscute de multi oameni. – Fiecare aplicare majora a profetiei a fost inteleasa, nu de catre un singur individ, ci de o serie de oameni, de obicei din locuri diferite, care au lasat posteritatii raportul scris al intelegerii lor, iar aceasta in limbi diferite. Dumnezeu a avut totdeauna o serie de martori care sa ateste adevarul Sau care se descopera.
Timpul si desfasurarea lucrurilor corecteaza inexactitatile. – Timpul, impreuna cu perspectiva istorica pe care o ofera, a dat posibilitatea cercetatorilor mai tarzii sa corecteze inexactitatile aparute in comentariile mai timpurii, cu limitele lor inerente. Dar acesti comentatori deschizatori de drumuri mai timpurii se cuvine sa fie onorati pentru partea lor de pionierat in avansarea interpretarii pe care noi am mostenit-o astazi. Iar cunoastere acestui fundal este cum nu se poate mai de dorit.
Recunoasterea implinirii perioadelor profetice. – Inca de timpuriu s-a recunoscut ca cele 70 de saptamani reprezinta "saptamani" de ani, insa timpul pentru intelegerea celor 2300 de seri-dimineti si a relatiei lor cu cele 70 de saptamani era atunci un viitor indepartat. Iar timpul pentru intelegerea perioadelor apartinand dezvoltarilor din Era Crestina urmatoare – adica, cele 1260 de zile-ani ale marii apostazii (si echivalentul celor 3 vremi si jumatate sau 42 de luni) nu avea sa soseasca decat dupa ce aceasta mare departare de credinta crestina se va fi petrecut si dupa ce prezisa pervertire si reprimare a adevarului si a aparatorilor sai erau suficient de avansate ca sa fie clar intelese. Astfel cornul cel mic din Daniel 7 nu a fost recunoscut decat la secole dupa aparitia lui.
Interpretarile bisericii primare eclipsate. – Clarele interpretari din primele secole ale Erei Crestine au fost treptat denaturate si gresit aplicate pe masura progresului apostaziei. Profetiile au inceput sa fie alegorizate si spiritualizate sub influenta daunatoare a lui Origen (c. 185 – c. 254), ilustru filozof-teolog din Alexandria. Intr-adevar, intreaga Scriptura era la momentul acela supusa aceluiasi proces de spiritualizare, alegorizare si misticizare.
Invierea era si ea spiritualizata de Origen fiind explicata printr-o serie de reincarnari. Imparatia lui Dumnezeu era materializata si facuta de natura pamanteasca de catre Eusebiu Pamphili (c. 260 – c. 340), episcop de Cezareea si istoric bisericesc, dupa pretinsa convertire a lui Constantin cel Mare si recunoasterea, protejarea si imbogatirea materiala a Bisericii Crestine care au urmat.
La abaterile lui Origen si Eusebiu s-a adaugat o a treia conceptie revolutionara, popularizata de Augustin (354-430), episcop influent de Hippo. Augustin afirma ca prima inviere era spirituala (aceea a sufletelor moarte inviate la viata spirituala), si sustinea ca imparatia lui Dumnezeu nu era altceva decat Biserica Catolica in dezvoltare, piatra din Daniel 2,34.45, pe atunci in curs de a deveni muntele menit sa umple intreg pamantul, si ca diavolul era deja legat, iar omenirea traia deja in perioada celor o mie de ani ai Apocalipsului. Aceasta a ajuns credinta bisericii dominante a Evului Mediu.
Aceste conceptii gresite nascute din aceasta inclinatie spre alegorizare, aproape ca au stins lumina adevaratei interpretari secole la rand.
Redesteptarea interpretarii sanatoase. – Redesteptarea medievala a interpretarii istorice nu a aparut din mijlocul valdenzilor sau al altor grupe din afara Bisericii Romane care nu recunosteau suprematia episcopului Romei, ci din mijlocul unor fii vigurosi ai bisericii, dintre care unii au fost constransi sa-si inalte glasul impotriva perversiunilor ei de neconceput si sa aplice propriei lor biserici unele dintre simbolurile profetice ale Scripturii. Ea cuprindea si aplicatii similare ale anumitor scriitori iudei. Randurile crescande ale disidentilor, incepand cu Renasterea, practic cu totii si-au gasit sprijin pentru critica lor impotriva bisericii in profetiile lui Daniel si ale Apocalipsului. Profetiile acestea isi recastigau acum treptat locul lor legitim in mintea oamenilor cugetatori.
Reformatiunea intemeiata pe profetii. – Dupa cum toti sunt de acord, marea Reformatiune protestanta a fost o redescoperire a adevarurilor evanghelice ale bisericii primare, dominante in perioada celei mai mari puritati a acesteia. Insa o putere care sa aplice a fost oferita printr-o noua subliniere a scopului profetiilor biblice cu privire la Antihrist. Timp de doua secole inainte de Luther, barbati cu inclinatii spirituale evidentiasera tot mai clar mantuirea prin Hristos, si protestasera impotriva grosolanelor pervertiri ale Romei, ramanand totusi in sanul Bisericii Catolice. Insa cand Luther a inteles adevarul identitatii profetice a lui Antihrist – aceasta i-a dat putere lui ca si altor sute din diferite tari, sa se desparta de Roma. In lumina explicitelor si repetatelor descrieri si avertismente profetice, acestia s-au simtit constransi sa "iasa" din Babilonul papal. Ca urmare, mai degraba au mers la inchisoare sau pe rug decat sa faca un compromis asupra indemnurilor divine de acum clar perceptibile. Si toate acestea au fost folosite ca un strigat de adunare deoarece descrierea profetica era tot mai importanta pentru gandirea Reformatiunii fiind acum clar inteleasa si aplicata.
Contra-Reformatiunea introduce contrainterpretarea. – Aproape unanima invinuire a papalitatii ca este Antihristul profetiei, din partea tuturor grupurilor protestante din toate tarile, i-a determinat pe conducatorii romano-catolici sa caute sa abata degetul acuzator si privirea protestanta de la sistemul catolic medieval. In privinta aceasta au avut un succes deosebit. Francisco Ribera si Luis de Alcazar, ambii iezuiti spanioli din secolul al XVI-lea, s-au ridicat ca sa faca fata acuzatiei introducand contrainterpretari plauzibile ale profetiei.
Ribera sustinea ca Antihrist era un individ unic, care nu aparuse inca – un conducator pagan din Ierusalim, care isi va face lucrarea timp de 3 ani si jumatate literali la sfarsitul timpului. In aceasta a fost sprijinit cu putere de marele polemist catolic Robert Cardinal Bellarmine. Schema aceasta, care il aseaza pe Antihrist in viitor, este bine numita interpretarea futurista. Aceasta conceptie futurista a devenit in curand interpretarea romano-catolica standard a Antihrist-ului, si este acum sustinuta de catre practic toate comunicatele acestei credinte.
Pe de alta parte, Alcazar a conceput ceea ce a ajuns sa fie numita conceptia preterista (care priveste trecutul), sustinand ca practic toate profetiile s-au sfarsit o data cu caderea bisericii si natiunii iudaice si cu puternica doborare a Romei pagane, si ca Antihrist a fost vreun imparat roman pagan precum Nero, Domitian sau Diocletian. Promulgarea acestor doua conceptii – futurista si preterista – a prezentat spectacolul aberant a doua explicatii contradictorii si excluzandu-se reciproc, izvorand insa din aceeasi Biserica Romana. Insa ele si-au realizat scopul de a incurca interpretarea profetica protestanta.
Refacerea Reformatiunii curmata de abaterile ulterioare. – Contrainterpretarea iezuitului Alcazar a inceput sa fie adoptata de protestanti declarati precum Hugo Grotius (1583-1645) din Olanda si Henry Hammond (1605-1660) din Anglia, aducand dezbinare si pierderea increderii in conceptia istorica progresiva de catre multi protestanti. Rezultatul a fost o a doua decadere a interpretarii sanatoase, de data aceasta printre protestanti. Totusi, au fost unii, precum Joseph Mede, care nu numai ca nu au fost clintiti de aceste abateri, dar au fost chiar indemnati sa studieze din nou intreg lantul profetiei, si sa reintroduca mileniul viitor si scoala de interpretare istoricista. Aceasta a dus la o interpretare crescand in claritate si soliditate. Preterismul a penetrat Scoala Rationalista a teologilor germani in secolul al XVIII-lea; in secolul al XIX-lea futurismul a ajuns in voga printre protestanti, iar in deceniile recente a ajuns sa fie acceptat pe scara larga printre fundamentalisti.
Teoria lui Porfiriu cu Antioh Epifanul. – Aplicarea frecventa astazi a celei de a patra imparatii din Daniel 2 si 7 la perioada elenista, si in felul acesta a Cornului Mic din Daniel 7 la Antioh Epifanul, a fost in general urmarita pana la Porfiriu (233 – c. 304 d.Hr.), un neoplatonist si un aparator al paganismului. Alarmat de raspandirea progresiva a crestinismului, si realizand pozitia-cheie ocupata de profetie in gandirea crestina timpurie, Porfiriu a incercat sa anuleze forta profetiei lui Daniel sustinand ca aceasta carte nu era o profetie scrisa de Daniel in secolul al VI-lea i.Hr., ci o schita istorica inselatoare alcatuita de un scriitor ulterior de pe vremea Macabeilor. Cu alte cuvinte, Porfiriu acuza ca aceasta carte a fost realizata dupa ce evenimentele istorice se petrecusera, insa a fost redactata la timpul viitor ca si cum ar fi o prezicere.
Aceasta contrainterpretare n-a fost acceptata de crestinii din apus, ci s-a limitat la cativa din Orientul Apropiat. Teoria lui Porfiriu a zacut in general in somnolenta pana in perioada de dupa Reformatiune, cand a fost scoasa de la intuneric de Hugh Broughton (1549-1612) din Anglia. Insa de atunci a fost larg folosita (fara indoiala, fara a i se cunoaste originea si adevaratul scop), in Lumea Veche si in Lumea Noua, pentru a se opune scolii de interpretare istoriciste, care interpreteaza cornul cel mic din Daniel 7 ca fiind papalitatea istorica ce se ridica din mijlocul celor zece subimpartiri ale celei de a patra puteri, cea romana, si care a prosperat in cursul Evului Mediu. Aceasta teorie cu Antioh Epifanul a ajuns acum sa fie larg-raspandita printre modernisti, si se gaseste in majoritatea comentariilor critice.
Interpretarea din Lumea Noua adesea mai clara. – Emigrantii plecati [din Europa] in Lumea Noua au adus cu ei interpretarea standard a lui Daniel obisnuita printre protestantii din Marea Britanie si de pe Continent din secolul al XVII-lea. Incepand cu sosirea lor in America, profetia a detinut un loc proeminent in gandirea colonistilor. Interpretii erau oameni din toate categoriile. Primul comentariu american al lui Daniel, publicat in 1644, a fost alcatuit de Ephraim Huit, si era intitulat Intreaga Profetie a lui Daniel Explicata. Despartirea fizica de scenele si legaturile Lumii Vechi au avut ca rezultat o linie de interpretare independenta, adesea mai clara decat unele interpretari ale cercurilor din Lumea Veche, datorita faptului ca Preterismul, Rationalismul, etc., nu facusera inca incursiuni in America.
Redesteptarea secolului al nouasprezecelea. – Intr-o vreme cand postmilenialismul predomina in biserici iar preterismul ii captiva pe invatatii critici, inca inaintea dezvoltarii futurismului, a inflorit premilenialismul istoricist.
Interpretarea profetica istorica a fost ascendenta in trei perioade – mai intai in primele secole crestine, apoi in perioada Reformatiunii si post-Reformatiunii si, in fine, la inceputul secolului al XIX-lea. Acesta este fundalul general al Redesteptarii Advente din Lumea Veche si al Miscarii Advente din Lumea Noua din secolul al XIX-lea, in care multi comentatori independenti au deschis drumul in interpretari paralele.
Obarsia interpretarii noastre. – Interpretarile a 25 de secole arata ca rolul nostru, ca Adventisti de Ziua a Saptea, este acela de redescoperitori si de continuatori ai interpretarii profetice a secolelor ortodoxe si onorate, dezvoltata cumulativ si acum restaurata, reaccentuata, si intregita in lumina acest timpuri din urma. Accentul nostru special astazi este in mod corespunzator si logic, asupra acelor parti legate de zilele de pe urma ale profetiilor pana acum neintelese si neaccentuate. In trecut inca nu venise vremea pentru implinirea, si prin urmare nici pentru recunoasterea, aplicarea si evidentierea lor.
Interpretari fundamentale mostenite de la altii. – Toate interpretarile noastre fundamentale actuale, inclusiv toate marile scheme profetice (ca de pilda anul 1844 ca punct terminus al celor 2300 de ani din Daniel 8,14, si inceperea lor sincronica cu cele 70 de saptamani din Daniel 9,25), pot, asadar, sa fi urmarite pana la comentatori insemnati de mai inainte. Astfel noi ca Adventisti de Ziua a Saptea nu facem altceva decat sa ramanem pe linia interpretarii sanatoase a tuturor vremurilor, admitand cu recunostinta indatorarea noastra fata de acesti deschizatori de drumuri. Noi suntem mostenitori ai adevarurilor profetice ale comentatorilor trecuti si vestitorii speciali ai implinirilor ultimelor zile.
Avand inaintea noastra un astfel de fundal al intelegerii suntem acum pregatiti sa urmarim dezvoltarile specifice si progresive in interpretarea chipului metalic simbolic din Daniel 2; a celor patru fiare, a celor zece zece coarne si a cornului mic al celei de-a patra fiare, si a profetiei celor 3 vremi si jumatate profetice din Daniel 7; a berbecului si tapului, si a coarnelor lor respective, si a celei mai lungi perioade profetice din Daniel 8; a celor 70 de saptamani pana la Mesia si Carmuitorul din Daniel 9; si a profetiei literale paralele din capitolele 11 si 12 ale cartii lui Daniel.
Extinderea progresiva a schemelor din Daniel. – Exista un lucru de care trebuie sa tinem cont inca de la inceput. Profetiile lui Daniel sunt unice in Vechiul Testament. Scrierile profetilor anteriori nu ofereau o cronologie a evenimentelor viitoare. Uneori prima si a doua venire erau in aparenta prezentate impreuna, fara indicarea timpul care avea sa intervina intre ele si fara deosebirea triumfurilor spirituale ale Bisericii de aici si acum de gloria imparatiei vesnice a lui Dumnezeu pe pamantul innoit.
Pe de alta parte, schemele profetice ale lui Daniel ofera succesiunea cronologica si continuitatea planului divin al veacurilor. Ele strabat secolele intr-o progresie neintrerupta din timpul lui Daniel pana la asezarea imparatiei lui Dumnezeu si la pamantul innoit. Ele ofera cadrul monarhic pentru maretul plan de mantuire al lui Dumnezeu asa cum se realizeaza in prima si a doua venire a Domnului Hristos. Acest orar inspirat al veacurilor descopera momentul primei veniri si al "timpului sfarsitului" care preceda cea de a doua venire. Profetiile lui Daniel descopera cu claritate mana hotaratoare a lui Dumnezeu in istorie si controlul exercitat de catre El in treburile lumii. Ele prezinta filozofia si semnificatia divina a istoriei. Ele descopera marele plan de mantuire al lui Dumnezeu in desfasurare, cu iminentul sfarsit cataclismic al acestui veac. Ele infatiseaza totodata unica speranta a lumii si gloriosul final.
Ceea ce i s-a descoperit lui Daniel in viziune poate fi asemanat unui film mut – atunci cand Daniel a vazut actiunea in desfasurare, ca de pilda piatra rostogolindu-se care a izbit chipul metalic din Daniel 2, sfaramand partile ei componente si facandu-le praf si ea insasi devenind un munte care umple intreg pamantul pentru totdeauna. In alte imprejurari viziunile lui pot fi comparate cu un film sonor, sau cu o transmisie televizata, atunci cand Daniel aude cuvintele de hula rostite de cornul cel mic din Daniel 7, sau cand vede succesiunea fiarelor simbolice, ivirea celor zece coarne, smulgerea a trei dintre ele, si aparitia si dezvoltarea cornului mic, care este urmata de scenele teribile ale judecatii. Astfel Daniel ofera un nou tip de profetie – schemele profetice cu perioadele profetice insotitoare. Trecem acum la cercetarea seriei de expuneri profetice ale lui Daniel, pe masura ce trasaturile lor componente au ajuns sa fie intelese de comentatori de-a lungul secolelor.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
