.
Referindu-se la soliile divine pe care Dumnezeu le-a asezat în cuvîntul profetiilor Sale apostolul Petru le priveste si le declara ca fiind o lumina care straluceste într-un loc întunecos pîna se va crapa de ziua. Astazi, oameni clarvazatori din afara bisericii vorbesc alarmati despre noaptea care a început sa se lase peste generatia noastra, în timp ce oamenii de credinta din jurul nostru spun lucrurilor pe nume. Ei vorbesc despre întunericul pacatului, al necredintei, al disperarii, al înstrainarii de Dumnezeu. Daca în aceasta noapte care s-a lasat peste lumea întreaga a mai ramas o geana de lumina, atunci aceea trebuie sa fie lumina pe care Dumnezeu a pastrat-o în Cuvîntul Sau si care trebuie sa straluceasca în aceste zile si în inimile noastre.
Astazi doresc sa închei si cea de a doua serie de sapte elemente pe care ni le prezinta Apocalipsa. Cred ca n-ati uitat ca în prima viziune ne-au fost prezentate o serie de sapte epistole adresate de Iisus bisericii Sale, cîte una pentru fiecare biserica din cele sapte care existau la acea data în Asia. Iar în cea de a doua viziune ne-a fost prezentata o serie de sapte peceti, sau mai degraba o carte pecetluita cu sapte peceti, carte care a fost înmînata Mielului lui Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Christos. Din tot universul El este singurul care a fost gasit vrednic ca sa rupa pecetile cartii si sa ne descopere planurile lui Dumnezeu cu privire la noi. Dupa aceasta serie de sapte peceti urmeaza o noua serie, aceea a celor sapte trîmbite. Toate aceste trei serii de sapte epistole, sapte peceti si sapte trîmbite reprezinta o întreita viziune a lucrurilor sau evenimentelor care vor avea loc între timpul în care apostolul Ioan traia si timpul cînd cei rascumparati se vor aduna împrejurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Soliile celor sapte epistole ne prezinta istoria bisericii lui Christos asa cum i-a fost prezentata apostolului Ioan atragîndu-ne atentia atît spre factorii care aveau sa o sustina cît si asupra erorilor care au patruns în sînul ei. Cele sapte peceti ne descopera puternicele încercari din sînul bisericii, experientele ei personale în confruntarile ei cu Satana, cu pacatul, cu lumea. În soliile catre cele sapte biserici Domnul Christos este vazut ca umblînd în mijlocul acestor sapte biserici, în timp ce în cele sapte peceti Domnul Christos este reprezentat prin imaginea unui Miel care a fost junghiat în folosul omenirii, pentru ca prin moartea Lui noi sa putem trai.
Viziunea celor sapte trîmbiti nu se mai ocupa de data aceasta de biserica în mod direct ci doar indirect, tangential. În timpurile stravechi trîmbitele erau niste instrumente muzicale folosite cu scopul de a trezi pe oameni si a da alarma cu privire la sosirea unui eveniment important sau a-i chema la o pregatire speciala, atît de natura fizica cît si spirituala. Aici însa, în viziunea din Apocalipsa, cele sapte trîmbite zugravesc istoria razboaielor si a invaziilor militare care urmau sa se reverse ca niste judecati divine pustiitoare asupra acelor natiuni care au refuzat sa dea ascultare Evangheliei pacii, care au respins oferta cerului la mîntuire si s-au asezat în calea planurilor lui Dumnezeu. Despre viziunea celor sapte trîmbite vom vorbi în prelegerea viitoare.
Acum de fapt, ne gasim cu studiile noastre la momentul cînd Mielul ar fi trebuit sa rupa pecetea a saptea. Dupa cum am vazut în ultimele 2 prelegeri, bazati pe cele scrise în capitolul 6, primele sase peceti au fost deja rupte si drept urmare, privirea uimita a apostolului Ioan a surprins mai întîi o cavalcada simbolica, cum patru cai de culori diferite – alb, rosu, galbui si negru, cu calaretii lor – au trecut la porunca cerului pe dinaintea sa în galop. Apoi, cînd Mielul a rupt cea de a cincea pecete, apostolul Ioan a vazut cum de jos, de sub altar, sufletele martirilor, glasul sîngelui lor striga la Dumnezeu dupa dreptate, cerînd razbunarea sîngelui lor. Cînd Mielul a rupt pecetea a sasea, privirea proorocului Ioan a fost atrasa de marele deznodamînt al istoriei, de evenimentul revenirii în slava a Domnului Christos si mai ales de ceea ce va însemna acest eveniment pentru cei ce au respins ocazia mîntuirii lor. Întrebarea cu care se încheie cea de a sasea pecete este: "Daca ziua revenirii în slava a Domnului Iisus va fi o zi de judecata si de mînie, atunci cine oare va putea sta în picioare în ziua mîniei divine? Care va fi atît de tare, atît de pregatit, atît de dispus sa stea fata în fata cu Dumnezeu în acea zi a revarsarii judecatilor divine?" Raspunsul la aceasta întrebare avea sa fie dat imediat în capitolul urmator, capitolul 7.
Cei ce vor putea sta în picioare în acea zi în fata tronului divin vor fi numai cei pecetluiti cu pecetea viului Dumnezeu, si anume, cei ce vor avea înscris în caracterul lor caracterul sfînt al lui Dumnezeu si al legii Sale. Si pentru ca locuitorii pamîntului sa fie siguri ca acea zi teribila va avea loc, Dumnezeu a vrut sa marcheze în istoria planetei noastre prin trei semne cosmice, catastrofale, certitudinea cuvintelor Sale. Aceste semne, potrivit profetiei aveau sa fie un mare cutremur de pamînt, întunecarea soarelui în plina zi asa cum niciodata nu mai fusese vazuta si o mare cadere de stele. Asa se încheie momentul cînd Mielul a rupt pecetea a sasea.
Si acum urmeaza ca si cea de a saptea pecete sa fie rupta. La ce ar trebui sa ne asteptam? Ce noua descoperire a Domnului Christos avea sa ni se aseze la îndemîna prin ruperea acestei ultime peceti? Dupa anuntarea zilei mîniei lui Dumnezeu, nu ar fi normal ca sa ni se arate cum Domnul Iisus îmbraca haina Sa de Judecator si aduce în sfîrsit la îndeplinire lucrarea mîniei lui Dumnezeu asupra celor necredinciosi? Dar, sa lasam ca si de data aceasta Apocalipsa sa ne dea raspunsul potrivit, sa ne aduca lumina asa încît Iisus, Luceafarul de dimineata sa rasara si în inimile noastre. Sa dam citire dar primelor 5 versete din capitolul 8 din Apocalipsa: "Cînd a rupt Mielul pecetea a saptea s-a facut în cer o tacere de aproape o jumatate de ceas. Si am vazut pe cei sapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu si li s-au dat sapte trîmbite. Apoi, a venit un alt înger carre s-a oprit în fata altarului cu o cadelnita de aur. I s-a dat tamîie multa ca s-o aduca împreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tamîie s-a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu împreuna cu rugaciunile sfintilor. Apoi, îngerul a luat cadelnita, a umplut-o din focul de pe altar si l-a aruncat pe pamînt; si s-au stîrnit tunete, glasuri, fulgere si un cutremur de pamînt".
Un înger cu o cadelnita de aur în mîna stînd în fata unui altar de aur si fum de tamîie si rugaciuni si acea tacere de aproape o jumatate de ora. Oare, care sa fie însemnatatea acestor imagini?, se poate întreba oricare dintre noi. Care sa fie adevarurile divine care se ascund în spatele acestor simboluri atît de solemne? De fapt, daca stam sa ne gîndim mai bine, daca aceste imagini n-ar avea loc în cer si n-ar avea ca personaj principal un înger, atunci acestea ar putea parea ca apartinînd Vechiului Testament, slujbelor de la templu. Si acolo era un altar de aur, un mare preot îmbracat în haine stralucitoare de podoaba, o cadelnita de aur, fum de tamîie, rugaciuni ce se înaltau spre cer. Dupa cum stiti, afara, în curtea templului era altarul de jertfe, care era de arama, însa înlauntrul templului, în prima încapere numita Sfînta, chiar în fata perdelei care separa Sfînta de Sfînta Sfintelor, se afla un alt altar, poleit cu aur. Acesta era altarul tamîierii. Dincolo de perdeaua care separa cele doua încaperi, în cea de a doua încapere denumita Sfînta Sfintelor, se afla chivotul legamîntului care avea deasupra lui capacul ispasirii, milostivitorul sau tronul harului. Acolo, pe capac, între cei doi heruvimi de aur era prezenta neîntrerupta a lui Dumnezeu manifestata printr-un nor de lumina, sechina. Si ce a vazut apostolul Ioan în acea viziune? Tot un altar de aur, pentru tamîiere, asezat în fata scaunului de domnie al lui Dumnezeu în ceruri si un înger cu o cadelnita de aur încarcat cu rugaciunile sfintilor, slujind în fata altarului ce sta înaintea tronului divin ca o prefigurare cereasca a lucrarii de odinioara a marelui preot de la sanctuarul pamîntesc. Fara îndoiala ca prin ruperea celei de a saptea peceti cerul dorea sa ne atraga atentia asupra importantei lucrarii Domnului Iisus din aceste ultime zile dinaintea venirii Sale.
Pecetea a sasea a avut drept scop ca prin cele trei semne cosmice sa anunte pamîntul întreg ca istoria omenirii a ajuns în ultima ei etapa, aceea a sfîrsitului, iar prin ruperea ultimei peceti cerul ne anunta care este ultima lucrare care a mai ramas pe agenda lui Dumnezeu.
În prelegerea trecuta cînd am studiat pe scurt însemnatatea celor scrise în capitolul 7 am vazut ca încheierea lucrarii lui Dumnezeu pe pamînt consta în sigilarea slujitorilor Sai adevarati cu pecetea Dumnezeului celui viu. Nu e vorba de o pecetluire asemenea cu aplicarea unei stampile pe un colet sau plic, ci aici este vorba de lucrarea Duhului lui Dumnezeu cu credinciosii ultimei generatii, lucrare care consta în a imprima caracterul neprihanit al Domnului Christos si sfintenia legii Sale asupra caracterului celor credinciosi.
Aceasta este de fapt pecetea viului Dumnezeu. Si atunci cînd aceasta lucrare va fi încheiata, atunci Iisus va deschide din nou cerul si se va coborî pentru a lua la Sine în împaratia Sa pe toti aceia care au raspuns favorabil lucrarii Duhului Sau. În prezent tot universul sta astazi în asteptare ca aceasta lucrare sa fie încheiata. Singurul lucru de pe pamînt care împiedica încheierea acestei lucrari de sigilare nu este altceva decît lipsa de spiritualitate a poporului lui Dumnezeu.
Împaratia peste care Iisus va domni va fi o împaratie spirituala. Astazi cei mai multi crestini pretind ca slujesc Viului si adevaratului Dumnezeu, dar asezati în reflectorul caracterului neprihanit al Domnului Christos, în lumina sfintei Sale legi, ei sînt dovediti a fi înca departe de asteptarile lui Dumnezeu. În timp ce multi slujesc lui Dumnezeu în cugetele lor, în teoria adevarurilor Sale, putini sînt de fapt aceia care-L slujesc cu toata inima lor; putini sînt aceia care se lupta pentru a birui în luptele credintei, asa cum a biruit si Iisus. Cu cît regret Cel ce cerceteaza inimile oamenilor trebuie sa spuna despre unii crestini asa cum a spus pe vremuri despre împaratul Belsatar: Cîntarit, cîntarit si gasit prea usor.
Dar cînd mica turma a ramasitei celor credinciosi de pe pamînt va primi în sfîrsit pecetea viului Dumnezeu, atunci îngerul trimis sa aseze pecetea aprobarii divine pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu se va întoarce în graba la cer cu solia ca lucrarea sa s-a încheiat. Atunci Iisus, Marele nostru Preot din templul din ceruri, se va dezbraca de hainele Sale de mijlocitor între om si Dumnezeu si va îmbraca hainele Sale de împarat al împaratilor si Domn al domnilor. Atunci, însotit de miriade de îngeri, Suveranul cerului si al pamîntului va goli tot cerul de slava sa si va coborî sa ia la Sine pe toti aceia care au asezat întreaga lor fiinta la dispozitia lucrarii depline a Duhului Sau cel sfînt. Acela va fi timpul împlinirii fagaduintei Sale care ne-a fost facuta atunci cînd El a spus: "Va este de folos ca sa Ma duc; Eu ma duc ca sa va pregatesc un loc si dupa ce ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu sa fiti si voi". Aceasta este cauza acelei taceri din ceruri.
Da, va fi o tacere pentru ca tot cerul va coborî atunci ca sa salute pe pamîntenii care se întorc acum în sfîrsit acasa în caminul lor din ceruri. Atunci aceia care au fost cîndva secerati de mîna cruda a mortii se vor întîlni în vazduh cu Izbavitorul lor. Unii au murit în chinuri pe rug, altii pe cruce, altii datorita uneltelor de tortura sau anilor greiu de temnita. Familii care erau cîndva fericite, dar în care moartea si-a luat prada vor fi atunci reunite în jurul Domnului Iisus. Soti si sotii care s-au despartit în viata si au adormit în Christos se vor întîlni atunci cînd glasul datator de viata al Domnului va chema la lumina pe cei morti. O, ce întîlnire va fi atunci, ce îmbratisari, ce lacrimi de bucurie, ce cîntari de lauda si de recunostinta se vor înalta în vazduh, ce strigate de biruinta si osanale. Aceea va fi întîlnirea mult asteptata a Domnului cu mîntuitii Sai, a celor credinciosi cu Domnul si Mîntuitorul lor, cu alesul inimii lor. Aceea va fi întîlnirea Mirelui cu mireasa Lui. Invierea Pîna atunci mai este putin. Înca putina, foarte putina vreme si cel ce vine va veni si nu va zabovi. Asa ne asigura cuvîntul divin. Da, Iisus nu va zabovi la nesfîrsit. Acum, ce-i drept, El zaboveste întocmai ca si Mirele din parabola Domnului Iisus. Acum El întîrzie nu ca sa ne puna rabdarea la încercare ci pentru ca El doreste sa-Si pregateasca un popor, o biserica a Sa care sa fie fara pata, fara zbîrcitura sau altceva de felul acesta, ci sfînta si fara prihana.
În aceasta ultima pecete Iisus Domnul nostru este zugravit în lucrarea acelui înger, o lucrare de mijlocire în fata tronului lui Dumnezeu. El sta în fata lui Dumnezeu purtînd asupra Sa pacatele tuturor acelora care si le-au marturisit. El poarta pacatele dar si rugaciunile lor. Acele rugaciuni sînt primite înaintea tronului divin pentru ca ele sînt înaltate prin credinta în neprihanirea Domnului Christos. La Dumnezeu este un tezaur inepuizabil de har, de ascultare desavîrsita, de sfintenie. Aceasta este tamîia cea multa pe care apostolul Ioan a vazut-o în cadelnita de aur din mîna îngerului. Acest tezaur poate sa faca fata oricarei nevoi, oricarui caz, oricarei rugaciuni. Deoarece Domnul Iisus a fost ispitit în toate privintele dar a ramas neprihanit, fara pacat, de aceea poate sa vina în ajutorul celor ispititi, caci acolo unde pacatul s-a înmultit, acolo harul divin s-a înmultit si mai mult. Astfel, Ioan vede pe Domnul Christos de data aceasta nu ca un Miel înjunghiat, ci ca un Mijlocitor, pledînd pe lînga inimile oamenilor ca sa primeasca darul mîntuirii si al credintei.
În acest timp de mijlocire a Domnului Christos pentru noi, lucrarea cerului de sigilare a celor credinciosi înainteaza spre încheierea ei, si atunci cînd îngerul caruia i-a fost încredintata lucrarea sigilarii se va întoarce la cer cu vestea ca toti cei ce au dorit mîntuirea au fost sigilati, atunci Iisus, umplînd cadelnita cu foc de pe altar, o arunca pe pamînt, si prin tunete, glasuri, fulgere si un cutremur de pamînt, cerul întreg marcheaza încheierea lucrarii de mijlocire a Domnului Iisus pentru întreaga omenire. Pîna la acel moment a mai ramas numai putin timp. În curînd istoria pacatului se va încheia pe acest pamînt. În curînd vazduhul nostru se va umple de tunete, fulgere, de zarva întregului cer. Azi Iisus înca mai slujeste pentru omul pacatos, pentru omul împovarat de pacate, pentru omul care lupta ca sa cîstige biruinta. Daca doresti vreo mîngîiere, iubite cititor, duci lipsa de pace, simti nevoia de a dobîndi acea putere de a trai o viata mai sfînta, mai cinstita, mai înalta, daca tînjesti cu înfocare dupa o anumita biruinta asupra vreunui defect sau asupra vreunei trasaturi rele de caracter, va invit sa priviti spre cer. spre altarul de aur, spre slujba necurmata a Domnul Iisus în folosul nostru.
El este gata sa împlineascac orice nevoie, orice rugaciune, orice suspin nerostit. El este gata sa ne elibereze de orice povara, sa ne lumineze, sa ne aline orice durere, sa ne vindece orice rana. El este atît de interesat de fiecare dintre noi ca si cum nu ar mai exista nici o alta fiinta omeneasca pe pamînt. El nu priveste la multimea si gravitatea greselilor noastre, pentru ca El poate sa ne curateasca de orice fel de faradelege. El înca slujeste înaintea altarului de aur îmbinînd sau împletind rugaciunile noastre cu tamîia, cu simbolul vietii Sale neprihanite. Si Dumnezeu privind la fiecare dintre noi, la dorul inimii noastre dupa o viata mai curata, mai nobila,mai plina de putere, privind la noi si la Iisus, Fiul Sau, El este gata sa ne spuna: "De dragul Fiului Meu si de dragul tau voi împlini tot ce-mi ceri".
Astfel dar, iubite cititor, sa privim spre Iisus. Sa folosim ocazia de aur a clipei prezente. Dati astazi mîna Domnului. Descarcati-va inimile înaintea Lui. Asezati la picioarele altarului Sau toate poverile care va apasa. Acum este momentul cel mai potrivit sa va dezlipiti privirea si inima de orice idol, de orice placere vinovata înaintea Lui, de orice spirit de vrajmasie fata de El sau fata de cea mai simpla raza de lumina pe care El v-a descoperit-o prin Cuvîntul Sau.
Priviti dar spre cer cu încredere. Acolo, în fata tronului Suveranului universului avem un Prieten adevarat, un Mijlocitor plin de mila, un Salvator care nu Si-a precupetit nici chiar propria Sa viata ci a murit pentru a ne vedea salvati.
Ma întreb cu adînca îngrijorare în inima: "Care din cei ce au citit aceste prelegeri va prinde astazi mîna Domnului, mîna îndurarii si a dragostei Sale?" O data ce cerul a anuntat ca a început vremea sfîrsitului, cine si-ar mai putea permite sa se joace cu propria sa soarta, cu ultimele ocazii ale sale de a fi curatit, iertat si însufletit de o noua viata? Curînd judecatile lui Dumnezeu vor fi slobozite asupra acestui pamînt. Curînd cei ce au cautat ocrotirea aripii Domnului vor cunoaste din plin bunatatea Sa, mai ales atunci cînd vor vedea cum întreg pamîntul a devenit teatrul mîniei divine dezlantuite. Iubiti cititori, prin cele ce va spun nu vreau sa fac apel la sentimentele de groaza si de spaima ale nimanui, ci vreau sa va stiu numai sub adapostul Domnului atunci, în acea zi. Vreau sa va stiu ca ati pornit chiar de azi cu adevarat spre Dumnezeu. Fie ca în curînd sa ajungem în caminul nostru de sus unde sîntem asteptati, în Edenul nostru vesnic. Amin!
