5:1 Apoi am vazut în mîna dreapta a Celuice sedea pe scaunul de domnie o carte, scrisa pe dinlauntru si pe dinafara, pecetluita cu sapte peceti.
2 si am vazut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic sa deschida cartea si sa-i rupa pecetile?„
3 si nu se gasea nimeni nici în cer, nici pe pamînt, nici supt pamînt, care sa poata deschide cartea, nici sa se uite în ea.
4 si am plîns mult, pentruca nimeni nu fusese gasit vrednic sa deschida cartea si sa se uite în ea.
5 si unul din batrîni mi-a zis: ,,Nu plînge: Iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, a biruit ca sa deschida cartea, si cele sapte peceti ale ei.
6 si la mijloc, între scaunul de domnie si cele patru fapturi vii, si între batrîni, am vazut stînd în picioare un Miel. Parea jungheat, si avea sapte coarne si sapte ochi, cari sînt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pamîntul.
7 El a venit, si a luat cartea din mîna dreapta a Celuice sedea pe scaunul de domnie.
8 Cînd a luat cartea, cele patru fapturi vii si cei douazeci si patru de batrîni s’au aruncat la pamînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alauta si potire de aur, pline cu tamîie, cari sînt rugaciunile sfintilor.
9 si cîntau o cîntare noua, si ziceau: ,,Vrednic esti tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost jungheat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam.
10 Ai facut din ei o împaratie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor împarati pe pamînt!„
11 M’am uitat, si împrejurul scaunului de domnie, în jurul fapturilor vii si în jurul batrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii.
12 Ei ziceau cu glas tare: ,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, sa primeasca puterea, bogatia, întelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!„
13 si pe toate fapturile, cari sînt în cer, pe pamînt, supt pamînt, pe mare, si tot ce se afla în aceste locuri, le-am auzit zicînd: ,,A Celui ce sade pe scaunul de domnie, si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapînirea în vecii vecilor!„
14 si cele patru fapturi vii ziceau: ,,Amin!„ si cei douazeci si patru de batrîni s’au aruncat la pamînt, si s’au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
1. Am vazut. Vezi cap. 4:1. Contextul acestui capitol este acelasi cu cel din capitolul 4. Însa, în timp ce capitolul 4 se concentreaza asupra scenei tronului lui Dumnezeu, capitolul 5 se concentreaza asupra Mielului si a cartii pecetluite. “Capitolul al cincilea din Apocalipsa trebuie sa fie studiat mult mai atent. Are o deosebita importanta pentru cei ce vor lua parte la lucrarea lui Dumnezeu din ultimele zile” (9T 267; vezi vs. 7,13).
Celui ce sedea. Vezi cap. 4:2.
O carte. Gr. biblion, “sul”, “carte”. În vremurile Noului Testament cel mai obisnuit tip de carte era sulul de papirus, si fara îndoiala ca o astfel de carte a vazut si Ioan aici. Despre codexuri, sau cartile cu file legate împreuna la un capat, nu se stie sa fi fost folosite de artizanii cartilor pâna în secolul al II-lea d.Hr.
Pe dinlauntru si pe dinafara. Unii comentatori au sugerat ca acest pasaj ar trebui redat cu un semn de punctuatie, o virgula, dupa cuvântul “dinlauntru”, mai degraba decât dupa “dinafara”. Sensul ar fi atunci urmatorul: “cartea” era scrisa pe dinauntru, dar pecetluita pe dinafara.
Cu punctuatia prezenta pasajul indica faptul ca sulul era scris pe ambele parti. Aceasta interpretare ar parea ca are doua merite. În primul rând expresia greaca esothen kai opisthen, “pe dinlauntru si pe dinafara”, pare a fi o unitate formata din doua adverbe asemanatoare ca sunet, ceea ce sugereaza ca trebuie întelese împreuna. În al doilea rând sulurile de papirus antice, din pricina naturii materialului, rareori depaseau 9 metri în lungime. În mod normal ele erau scrise doar pe partea interioara, dar din pricina limitarii suprafetei ocazional se folosea si partea exterioara a papirusului daca subiectul înscris depasea spatiul oferit de interior. Fragmentul acesta pare sa indice o astfel de situatie si ar implica ideea ca cu greu se gaseste spatiu care sa gazduiasca lucrurile prezentate în “carte”.
Sapte peceti. Numarul sapte fiind un simbol al desavârsirii (vezi cap. 1:11), aceasta afirmatie ar implica ideea ca “cartea” era perfect sigilata. De fapt nimeni în afara Mielului nu o putea deschide (vezi cap. 5:3,5).
Conform cartii Parabolele Domnului Hristos (COL 294), hotarârea liderilor evrei de respingere a lui Hristos “a fost înscrisa în cartea pe care Ioan a vazut-o în mâna Celui ce sedea pe tron”. Evident deci ca aceasta carte sigilata contine mai mult decât o înregistrare a evenimentelor din timpul perioadei bisericii crestine, desi profetiile Apocalipsei sunt concentrate mai ales asupra acesteia. Vezi cap. 6:1.
2. Cine este vrednic? Calitatea celui ce deschide cartea nu este o problema de putere, sau demnitate, sau pozitie, ci de biruinta si vrednicie morala (vezi v. 5; cf. cap. 4:11).
3. Nimeni. Gr. oudeis, “nici unul” incluzând aici nu numai oameni, ci toate fapturile din întregul univers.
În cer. Aceste cuvinte prezinta o intentie literara folosita pentru a descrie tot universul lui Dumnezeu.
Sa se uite în ea. Adica sa o citeasca si astfel sa descopere continutul ei.
4. Am plâns mult. Aceste cuvinte reflecta reactia emotionala puternica a lui Ioan la drama ce se derula înaintea ochilor sai. Ceea ce vedea si auzea erau pentru el foarte reale.
Nimeni. Gr. oudeis, vezi v. 3.
Vrednic. Vezi v. 2.
5. Batrâni. Vezi cap. 4:4.
Nu plânge. Sau “nu mai plânge”. Expresia greceasca sugereaza ca Ioan deja plângea.
Leul din semintia lui Iuda. Acest titlu este probabil bazat pe Gen. 49:9. Hristos fusese nascut din tribul lui Iuda (vezi Mat. 1:2). Simbolul leului semnifica puterea (Apoc. 9:8,17; 10:3; 13:2,5), iar Hristos Si-a adjudecat biruinta (vezi mai jos la “a biruit”) în marea lupta cu raul. Acest lucru Îi da dreptul de a deschide cartea (vezi cap. 5:7).
Poate fi notat mai departe faptul ca în rolul de “Leu din semintia lui Iuda” Hristos apare ca Cel care “a biruit”, Cel Victorios, Cel care apara cauza poporului Sau. În v. 6 El apare ca “un Miel. Parea junghiat”, Cel care i-a rascumparat.
Radacina lui David. Acest titlu este preluat din Isa. 11:1,10, care vorbeste literal despre “un Vlastar” care “va da din radacinile lui” Isai, tatal lui David. În Rom. 15:12 Pavel aplica acest simbol al vlastarului la Hristos, întelegând ca Hristos este al doilea David. David a fost cel mai mare împarat si erou militar al Israelului. Conceptia davidica despre Mesia era în principiu aceea a unui cuceritor care va restaura împaratia lui Israel (Mat. 21:9 cf. Faptele Ap. 1:6). Desi Hristos nu a restaurat literal o împaratie evreilor, biruinta Sa în marea lupta cu Satana restaureaza împaratia într-un sens infinit mai mare si mai important. De aceea din punctul de vedere al fragmentului prezent, acest titlu este cel mai nimerit.
A biruit. Gr. nikao, “a cuceri”, “a fi victorios”. Aici este aratata direct biruinta lui Hristos în marea lupta cu Satana, care este fundamentul dreptului Sau de a deschide cartea. Întrucât nimeni în întreg universul nu poate face asta (v. 3), biruinta Sa este unica. Un înger nu ar fi putut lua locul lui Hristos din simplul motiv ca în marea lupta chestiunea de conflict este integritatea caracterului lui Dumnezeu, asa cum este exprimat în legea Sa. Nici un înger si nici un om nu pot împlini aceasta refacere, caci ei însisi sunt supusi legii (vezi PP 66). Numai Hristos, care este Dumnezeu, si despre al carui caracter vorbeste legea, ar fi putut împlini o astfel de refacere a caracterului divin. Acest fapt este gândul central al capitolului 5 (vezi vs. 9–13).
6. În mijloc. Acest fapt se poate interpreta ca însemnând ca Mielul statea între fapturile vii si tron, între batrâni. Dar o astfel de asezare este dificil de vizualizat când este facuta o comparatie cu cap. 4:4,6. Este de asemenea posibil si sa întelegem ca Mielul a aparut a fi în mijlocul tuturor. Aceasta este probabil cea mai buna explicatie, din moment ce de acum încolo devine punctul central al viziunii (cf. Faptele Ap. 7:56).
Patru fapturi. Vezi cap. 4:6.
Batrâni. Vezi cap. 4:4.
Miel. Gr. arnion, un cuvânt folosit de 29 de ori în Apocalipsa, si numai o data în restul Noului Testament (Ioan 21:15). Sensul este, în orice caz, acelasi cu cel purtat de cuvântul amnos, “miel” în Ioan 1:29,36; Faptele Ap. 8:32; 1 Petru 1:19, si textul din Septuaginta pentru Isa. 53:7.
Ioan abia auzise pe Hristos numit drept Leu si biruitor, dar când se uita vede un miel. Un atât de dramatic contrast poate sugera ideea ca biruinta lui Hristos nu este una a puterii fizice, ci a desavârsirii morale, caci mai mult decât orice altceva El este numit “vrednic” (vezi Apoc. 5:2). Este jertfa rascumparatoare (înlocuitoare) a vietii Sale fara pacat, simbolizata de un miel fara pata, mai degraba decât demonstratia fortei, ceea ce I-a dat biruinta în marea lupta cu raul.
Caracterizarea lui Hristos din Noul Testament ca fiind “Mielul” apare doar în scrierile lui Ioan, desi atât Filip cât si Petru îi aplica simbolul Vechiului Testament al mielului (Faptele Ap. 8:32; 1 Petru 1:19).
Parea junghiat. Probabil ca Ioan vede Mielul cu rana Sa de moarte înca sângerând, asemeni unui miel omorât ca jertfa pentru serviciul din sanctuar. Ioan nu spune ca un miel înjunghiat sta înaintea tronului lui Dumnezeu din ceruri. Mai degraba el descrie ceea ce vede într-o viziune simbolica. Din moment ce aceasta idee este evident adevarata cu privire la Miel, înseamna ca si celelalte elemente ale viziunii, cele sapte lampi (cap. 4:5), cele patru fapturi (cap. 4:6), si cartea (cap. 5:1) sunt de asemenea simbolice (vezi Eze. 1:10; Apoc. 4:1). Forma verbului tradus prin “junghiat” implica ideea ca actul junghierii avusese loc în trecut, iar urmarile lui ramasesera. Astfel, desi moartea lui Hristos a avut loc în trecut, din punct de vedere cronologic, rezultatele ei pentru omenire sunt întotdeauna învioratoare, proaspete si profitabile. Pentru semnificatia simbolului lui Isus de Miel al lui Dumnezeu vezi Ioan 1:29.
Sapte coarne. Sapte este un numar ce semnifica perfectiunea. Coarnele pot fi întelese ca simboluri ale puterii si gloriei (vezi Plân. 2:3). Astfel cele sapte coarne ale Mielului ar indica ca El este desavârsit în putere.
Sapte ochi. Un simbol al desavârsitei întelepciuni si inteligente. Acesti ochi sunt identificati cu cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, o expresie folosita pentru Duhul Sfânt (vezi cap. 1:4). În cap. 4:5 este folosit un simbol diferit, “sapte lampi”.
Trimise. Vezi Zah. 1:10; 6:5; Ioan 14:26; 15:26; 16:7; Gal. 4:6.
7. El a venit si a luat. Acesta este punctul central al cap. 4 si 5 – ca Hristos, luând cartea din mâna lui Dumnezeu, face ceea ce nimeni din întreg universul nu poate face (vezi cap. 5:5). Aceasta actiune este simbolica pentru biruinta Sa asupra celui rau, si când face asta, marele imn antifonal al tuturor creaturilor rasuna în întreg universul (vezi vs. 9–13).
Cuvintele lui Ioan, “a venit si a luat” sunt cuvintele unui om a carui pana cu greu poate tine pasul cu dramaticele scene ce se deruleaza înaintea ochilor sai. Într-o uimire ce-l tine cu rasuflarea taiata el declara ca Hristos “a luat cartea”. Vezi v. 13.
Cartea. Indicatia textuala (vezi cap. 1:3) atesta omiterea acestui cuvânt. În orice caz, faptul ca este luata cartea reiese clar din v. 8.
Celui ce sedea. Vezi cap. 4:2.
8. Când a luat cartea. Acesta este momentul la care oastea cereasca raspunde (vezi v. 7).
Patru fapturi. Vezi cap. 4:6.
Batrâni. Vezi cap. 4:4.
Alauta. Gr. kitharai, “lira” instrument adesea folosit pentru acompaniament (vezi Vol. III, p. 34–36), nu harpa. Mentionarea acestor instrumente este naturala, în legatura cu imnul ce urmeaza a fi intonat (vs. 9,10).
Potire. Gr. phialai, “boluri” sau “farfurioare”, vase în care în mod obisnuit erau prezentate darurile. Conform lui Iosif Flavius, phialai cu tamâie erau asezate pe pâinile din sanctuar (Antiquities iii. 6. 6 [143]). Faptul ca rugaciunile sfintilor sunt pastrate în vase de aur poate indica aprecierea cu care le priveste cerul.
Rugaciunile sfintilor. Faptul ca batrânii au “alautele” si potirele cu tamâie reprezentând rugaciunile sfintilor sugereaza ca batrânii sunt reprezentanti ai bisericii biruitoare a lui Hristos de pe pamânt, ridicându-si vocea în cântare si rugaciune. Vezi vs. 9,10; vezi PP 353.
9. O cântare noua. Cântarea era noua în sensul ca era cu totul diferita de orice se mai cântase pâna atunci. Aceasta expresie este obisnuita în Vechiul Testament (vezi Ps. 33:3; 40:3; Isa. 42:10). Aici se potriveste deosebit, caci reprezinta cântarea nascuta dintr-o experienta unica – mântuire prin biruinta lui Isus Hristos (vezi Apoc. 5:5). Este o “cântare noua” a celor ce au un “nume nou” (cap. 2:17; 3:12), care vor locui în “Noul Ierusalim” (cap. 21:2), atunci când toate lucrurile vor fi facute “noi” (cap. 21:5).
Vrednic. Vezi v. 2. Refrenul ceresc înalta spre recunoastere ideea ca Dumnezeu a fost razbunat fata de acuzatiile Satanei, prin biruinta Fiului Sau. Unii vad în cei 24 de batrâni reprezentanti ai sfintilor, care au fost cândva ei însisi robi ai celui rau. Sfintii apar înaintea universului spectator ca martori ai neprihanirii si harului lui Dumnezeu. Vezi Apoc. 5:5; cf. Efes. 3:10.
Ai fost jungheat. Moartea lui Hristos, cu rezultatele ei mântuitoare pentru om – care la rândul lor sunt razbunatoare pentru caracterul lui Dumnezeu – este baza pentru vrednicia lui Hristos (vezi v. 2).
Cu sângele Tau. Vezi Rom. 3:25; 5:9.
10. Împaratie. Vezi cap. 1:6.
Preoti. Vezi cap. 1:6.
Pe pamânt. Timpul domniei pe pamânt nu este aici specificat, dar în capitolele 20 si 21 se arata a fi în perioada post-mileniala.
11. Fapturi. Vezi cap. 4:6. Aceste fapturi vii iau parte în aducerea de lauda lui Dumnezeu (cap. 5:12), care exprima apreciere fata de moartea lui Hristos.
Multor îngeri. Ca raspuns la marturia celor patru fapturi si a celor 24 de batrâni, ostirile ceresti se unesc aclamând vrednicia Mielului. Astfel Dumnezeu este razbunat înaintea îngerilor care, de la prima acuzatie a lui Satana nu au înteles pe deplin actul Sau de a-l exclude pe Satana si a-i mântui pe oameni. (vezi DA 761,764).
Zece mii de ori zece mii. Aici este în mod evident un numar neliteral, care implica mai degraba infinitatea ostirilor ceresti. Este probabil preluat din Dan. 7:10, si poate fi comparat cu un pasaj al cartii pseudoepigrafe Enoh (vezi Vol. V, p. 87), cap. 14:22: “zece mii de ori zece mii (stateau) înaintea Lui” (R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 197). Vezi Evr. 12:22.
12. Vrednic. Vezi vs. 2,9.
Mielul. Vezi v. 6.
Puterea. Gr. dunamis, aici puterea lui Dumnezeu în actiune. Doxologia ostirilor ceresti este înseptita. Întrucât sapte semnifica desavârsirea, si este folosit repetat în viziunea aceasta ca si în toata Apocalipsa (vezi cap. 1:11), poate fi vazut ca lauda înseptita din cap. 5:12 implica ideea ca lauda cereasca este completa si perfecta.
Bogatie. Compara cu Fil. 4:19.
Întelepciune. Gr. sophia (cf. Iacov 1:5).
Tarie. Gr. ischus, care aici se refera probabil la energia divina ca potential.
13. Toate fapturile. Adica orice faptura creata. Refrenul merge în crescendo, iar ca raspuns la cântarea de lauda a ostirilor ceresti toata creatiunea se uneste în adorarea Tatalui si a Fiului. Hristos este biruitor, iar caracterul lui Dumnezeu este dovedit înaintea întregului univers (vezi v. 11).La care moment al marii lupte se refera scenele simbolice descrise în capitolele 4 si 5? Conform cartii Hristos, Lumina lumii (DA 834), imnul a fost cântat de îngeri atunci când Hristos S-a instalat la dreapta lui Dumnezeu dupa înaltare. De asemenea, conform cu “Istoria faptelor apostolilor” (AA 601, 602) si “Tragedia Veacurilor” (GC 671), aceasta cântare va fi cântata de sfinti la întemeierea noului pamânt si de mântuiti si îngeri toata vesnicia (8T 44; cf. PP 541; GC 545,678). Aceste diferite proiectari sugereaza ca viziunea din capitolele 4 si 5 nu trebuie privita ca reprezentând un eveniment cu o desfasurare specifica în cer, ci unul în afara timpului, pe deplin simbolic al descrierii biruintei lui Hristos si a urmarilor ei ce au adus refacerea caracterului lui Dumnezeu. Când este astfel înteleasa, viziunea poate fi vazuta ca reprezentând atitudinea cerului fata de Fiul si lucrarea Sa de la cruce încoace, o atitudine ce se înalta în crescendo pe masura ce marea lupta atinge punctul culminant al biruintei. Pentru natura viziunilor simbolice vezi Eze. 1:10.
În cer, pe pamânt. Din punctul de vedere al cosmologiei antice, cerul, pamântul, ce se afla sub pamânt si marea constituiau întregul univers. Întreaga creatiune va recunoaste neprihanirea lui Dumnezeu (vezi GC 670,671).
Celui ce sade. Vezi cap. 4:2.
Mielului. Vezi v. 6. Faptul ca Mielul este adorat aici pe aceeasi baza ca si Tatal implica egalitatea Lor (vezi Fil. 2:9–11).
Lauda. Cele patru atribuiri sunt paralele doxologiei înseptite din v. 12.
Stapânirea. Gr. kratos, “puterea de [a conduce]” “stapânirea” paralel cu “puterea” din v. 12, dar diferita prin faptul ca kratos reprezinta puterea divina în actiune. O astfel de putere este cea la care sunt martore creaturile de pe pamânt (vezi v. 12).
14. Amin. Vezi Mat. 5:18. Atât laudele antifonale descrise aici, cât si “Amin”-ul ce le urmeaza erau caracteristice ale închinarii crestine. Pliniu, scriind la mai putin de doua decade dupa Ioan, înregistreaza faptul ca în serviciile de închinare crestinii “cântau în versuri alternante imnuri lui Hristos ca unui zeu” (Letters x. 96; Loeb ed., vol. 2, p. 403). Descriind celebrarea Sfintei Cine Iustin Martirul însemna în secolul al II-lea d.Hr. ca dupa ce liderul comunitatii înalta rugaciunea si multumirile, “poporul aproba spunând Amin” (First Apology 67; ANF, vol. 1, p. 186).
Traducere Christian Salcianu
