(prezentare de Eremie Emil)
Numărul numelui fiarei
Apoc. 13:17, 18
În Biblie, numărul 6 = încercarea omului de a ajunge la perfecțiune fără să reușească.
Semnificația ascunsă și simbolurile reprezentate de numărul 6 sunt atât de implicate, încât pentru a le descperi trebuie să mergem la originile ei, pentru că discutând de cifra 6, discutăm de fapt de venerarea șarpelui, pentru că numărul șase a fost totdeauna legat de șarpe.
Gen. 1:24-31 – Creațiunea – omul, animalele, inclusiv șapele au fost create în ziua a șasea. Numărul 6 în unele limbi:
Sex – latină
Seis – norvegiană
Shest – portugheză
Sechs – germană
Sas – caldeeană
Six – engleză
Șase – română
Litera S = pictograma (imaginea desenată) a cobrei (șarpelui) în poziție de atac. Sunetul sâsâit al literei S = vocea șarpelui.
În sistemul numeric grecesc, simbolul S este numit Sigma și a fost inițial a 6-a literă a alfabetului grecesc. Era reprezentat ca și numărul 6.
Ulterior, Sigma sacră a căzut din poziția a 6-a în poziția a 18-a. Acest fapt a uimit pe cercetătorii de mai târziu ai alfabetelor – a fost un surprinzător mister pentru că nimeni nu știa de ce au făcut anticii această schimbare.
Totodată, litera Z (zeta), folosită peste tot ca să reprezinte cifra 7 a căzut în poziția a 6-a a alfabetului grecesc. Z-ul se aseamănă și el cu un sâsâit, anticii nepierzând semnificația numărului 6.
Astfel, numerele 6 și 7 sunt adesea interschimbabile – se pot înlocui unul pe altul.
Când studiem originea numărului 7, vedem că acesta reprezintă de la Babilon încoace MARELE ȘARPE al cerului, ale cărui șapte capete erau un simbol al celor șapte planete care „controlează” soarta oamenilor și care șerpuiesc prin zodiac, în sistemul astrologic babilonian.
Ioan scrie Apocalipsa pe insula Patmos – contemporanilor săi le era foarte bine cunoscut faptul că păgânii se închinau soarelui – iar el (Ioan) îl simbolizează pe Satan (șarpele) și religia sa astrologică ca pe un șarpe cu șapte capete – balaurul – Apoc. 12:1-3.
Iar Biblia continuă – Apoc. 12:9 – balaurul cosmic cu șapte capete este un simbol al lui Satan.
Așadar, șarpele a fost întotdeauna înfățișat în artele păgâne ca o emblemă a zeului soare – nu a existat religie păgână care să nu se fi închinat la soare. Deși aveau practici diferite, unele erau comune, aproape toate popoarele păgâne, în special cele din Orientul îndepărtat, se închinau cu fața la soare și de obicei aveau ora de rugăciune dimineața la răsăritul soarelui.
Apoi, toate popoarele păgâne, sărbătoreau ziua solstițiului de iarnă – respectiv 24-25 dec., ziua când soarele ieșea biruitor.
Mai mult, să vedem cum au derivat unele litere ale noastre din numărul 6 și cum au fost folosite literele în misterele babiloniene pentru a ascunde, camufla numărul 666.
Așadar, am observat că litera S este inițiala majorității cuvintelor folosite pentru 6.
În unele dialecte grecești, S a fost înlocuit cu F pe care grecii îl pronunțau VAU sau BAU. Dacă se îndepărtează bara transversală a lui F avem iarăși poziția șarpelui în atac.
O altă literă care constituie un simbol serpentin este M. În cadrul misterelor păgâne, ea reprezenta numărul 12 și este a 12-a literă în alfabetul grecesc. M este folosit frecvent în locul literei S (sigma) pentru că litera M nu este altceva decât o sigma pusă pe o latură – Σ.
În misterele păgâne, cel de al 2-lea 6 (M), sau numărul 12 reprezenta zodiacul.
Întrucât istoria afirmă că literele noastre F, M, S, V, Z, derivă de la pictogramele antice ale unui șarpe în poziția de atac și are valorile numerice de 6, să încercăm să înțelegem simbolistica. În sistemul nostru numeric 6 = 6; 66 = 66; 666 = 666, etc.
Învățații docți antici ai vrăjitoriei, se recunoșteau folosind camuflarea prin numărul sacru 666; numai păgânii învățați îi cunoșteau semnificația. Numărul 666 era sscris cu litere serpentine precum SSS, VVV, ZZZ = 666.
Tot de aici a apărul și zvastica germană a lui Hitler, deoarece, la origini, această amuletă destul de răspândită în timpurile antice era numită crucea orientală, iar zvastica în sanscrită transmite idea de bunăstare. Probabil că aceasta s-a gândit Hitler să aducă omenirii pe care o visa el, mai ales că el vroia să instaureze împărăția de 1000 de ani.
Biblia spune: Apoc. 13:16-17 – „… nu vor putea cumpăra sau vinde…”.
Așa cum am spus, originea numărului 666 se află în astrologia antică păgână și este o referire la Zodiac.
Zodiacul – este o zonă îngustă, circulară, de aproximativ 18 grade a sferei cerești, în care se află cele 12 constelații corespunzătoare lunilor anului și prin care trece drumul aparent al soarelui în decursul unui an.
Zodiacul, era simbolizat în artele păgâne printr-un șarpe cu coada în gură formând un cerc, ceea ce pentru un ocultist aceasta însemna timpul nesfârșit, viața eternă.
Astrologia a învățat dintotdeauna că soarta omenirii a fost influențată și hotărâtă de poziția stelelor. Zeii principali ai zodiacului, erau cele șapte planete care își șerpuiesc calea prin cele 36 de case ale zodiacului cu viteze diferite.
Fâșia zodiacului a fost împărțită în 12 case, una pentru fiecare lună a anului și fiecare casă, a fost la rândul ei împărțită în 3 încăperi (camere), totalizând 36, câte una pentru cele 10 grade din cercul zodiacului.
Aici găsim originea calculării timpului. Cadranul ceasului provine la cele 12 case ale zodiacului.
Alte lucruri interesante:
Primele discuri de ruletă aveau un cerc de 360 de grade cu câte 36 de diviziuni de 10 grade fiecare, cu o diviziune albă, sau zero care să reprezinte cele 5 zile ale anului peste 360 (babilonienii au fost primii care au împărțit cercul în 360 de grade și ora în 60 de minute).
12 inchs pentru un picior.
12 unități într-o duzină.
36 de cărți de joc numerotate + 12 cărți cu figuri – dame valeți regi și patru culori simbolizând cele patru anotimpuri – ghicitorii și ocultiștii folosesc cărțile de joc în practicile lor.
Mai putem spune că fiecare stea reprezenta un zeu și totodată era și sălașul spiritelor, sau sufletelor plecate de pe pământ prin moarte – de aici idea că atunci când cădea o stea murea un om și invers – senificativă în acest sens este istoria magilor din Răsărit (Matei 2).
Peste toate acestea stăpânea zeul soare – ochiul atoatevăzător – focul central din care a apărut (conform concepției păgâne) fiecare dintre aceste stele – ele sunt astfel emanații ale zeului soare.
Astfel, cifrele și numerele: 1, 6 12, 36, 111, 666 erau cele mai sacre în astrologie.
Într-un muzeu de istorie din Berlin, se află o amuletă pe care o purtau la gât preoții păgâni care practicau închinarea la soare. Ei considerau că adresându-se zeității căreia se închinau, într-o expresiee matematică, aceasta ar avea proprietăți magice. Pe această amuletă sunt 6 coloane, fiecare coloană totalizând o sumă identică fie că se ia pe orizontal, vertical sau diagonal și anume: 111. Atunci, 6 coloane x cu 111 = 666.
De asemenea, adunând toate numerele de la 1 la 36 vom avea tot 666, numărul 36 devine astfel un număr sacru, identificat cu cei 36 de zei ai celor 36 de încăperi ale zodiacului.
Iar numărul 666 reprezintă numărul sumă al Zeului Soare.
Cultul soarelui era răspândit la toate popoarele păgâne. Cartea Apocalipsei a fost scrisă în timpul imperiului roman și descoperim că în timpul său, cultul soarelui capătă un caracter particular:
Cultul soarelui este asociat cu Cezarul Romei și cezarii Romei sunt primii care cer închinarea – astfel, cei care se închinau soarelui se închină lui, omului – iar de aici înțelegem foarte clar că numărul 6 este număr de om, sau numărul omului.
Romanii dedică o zi de închinare soarelui, numită Dies Solis. Fiecare din cele șapte zile ale săptămânii erau dedicate unei zeități astrale, dar prima era dedicată soarelui. Romanii își onorau zeitatea închinându-se cu fața spre răsărit, serbau prima zi a săptămânii și ziua de crăciun, 25 decembrie în cinstea soarelui învingător – de aici viața eternă, care nu se sfârșește – șarpele cu coada în gură.
Atunci când creștinismul s-a răspândit în imperiul roman, evanghelia a fost respinsă și a început procesul fabricării unei false evanghelii. S-a produs o sinteză între religia păgână a închinării la soare și religia lui Isus Hristos – o punte între 666 și evanghelie. Elementul esențial al sintezei dintre cultul soarelui și creștinism, a fost ziua de odihnă.
Punctul istoric al acestei sinteze, a fost anul 323, când împăratul roman Constantin cel Mare a decretat instituționalizarea creștinismului și serbarea zilei de odihnă: „…închinați-vă în venerabila zi a soarelui…”.
În imperiul roman, cultul soarelui era cultul lui Sol Invinctus – soarele invincibil, cel care biruiește întunericul.
Maximus de Tourin, un teolog creștin spunea: „Noi păzim ziua Domnului ca sfântă și venerabilă, deoarece în ea, Mântuitorul, asemeni soarelui care răsare, a biruit întunericul.”
Ce asociație cu Domnul Hristos. Se creează astfel o falsă evanghelie, iar Ioan în Apocalipsa o numește 666 – o evanghelie care va avea în centru ei cultul soarelui.
Pentru creștinii primelor secole, această inovație a însemnat semnul fiarei și mulți au refuzat categoric acest mod de închinare fals. Refugiați în catacombe, în Alpi sau Pirinei, ei au căutat să rămână curați, propovăduind o evanghelie curată, știind că ceea ce trece dincolo de ea = 666.
Sursa: http://literacristiana.azsbellu
