Cat de important esti in aceasta lume
De Ovidiu Radulescu
Va propun urmatoarea experienta: luati zece gaini – nu are importanta de care – puneti-le intr-un tarc si dati-le putina mancare. Foarte repede veti asista la un fenomen extraordinar. In cateva minute, gainile, straine unele de altele, vor forma o ierarhie bazata pe dominatie sau, altfel spus, o ordine a intaietatii. In mod instinctiv, dupa o serie de incaierari, ele vor hotari care va fi gaina „number one”, apoi numarul doi, numarul trei si asa mai departe, pana la nefericita cu numarul zece. Acest lucru este valabil si in relatiile dintre copii. Mergeti la o scoala si observati-i intr-o recreatie cum sunt organizati, cine se impune, cine decide, de la numarul unu, care nu este necesar cel mai bun la invatatura, si pana la „ciuca batailor”.
Am fost invitat la o masa festiva a cadrelor didactice cu care urma sa lucrez, in toamna, odata cu deschiderea noului an scolar. Eram exact zece persoane. Ne-am asezat cu totii la masa din mijlocul cancelariei, uitandu-ne la aperitivele imbietoare si tragand cu ochiul fiecare la vecinii sai. Conversatia s-a inchegat fara vreo problema. Esenta discutiilor s-a limitat rapid la urmatoarele subiecte: cate camere are casa/apartamentul fiecaruia, ce masina are si cat a costat ultimul vopsit, cati bani castiga sotul/ sotia cu firma proaspat inscrisa la Registrul Comertului…
Intr-un anumit fel, si noi oamenii, scurmam tarana si ne umflam penele… Prea putin conteaza ca tarana este, de fapt, o mocheta sau ca, in locul penelor, ne etalam succesele noastre omenesti din spatele costumelor impecabile. Acestea ne conduc, fara indoiala, catre experienta gainilor: ne urmarim si ne tatonam unii pe altii, incercand sa determinam locul fiecaruia, ordinea importantei.
Doua ore mai tarziu, imbracat in hainele mele sport, asteptand autobuzul in ploaie, eram sigur de locul meu. Nu trebuia neaparat sa ai intuitia geniala a lui Einstein pentru a sti care era „gaina” numarul zece. In aceasta lume strict ierarhizata, verbele auxiliare a fi si a avea reprezinta un fel de trambulina spre fericire. Tendinta naturala a fiecaruia este de a-i trata pe cei dinainte, referindu-ne la ordinea importantei, cu admiratie, atentie si respect, chiar daca ii dispretuim in sinea noastra si chiar avand pofta tot atat de pacatoasa de a le trage palme atunci cand se lauda. Cei care par a se situa in urma, dimpotriva, sunt tratati de noi cu indiferenta, duritate, dispret…
In istoria umanitatii, nimeni nu a fost mai indreptatit decat Iisus Hristos de a-si asuma locul intai in ordinea importantei. El era Stapanul. El era Creatorul a toate: pana si lemnul ieslei in care Se nascuse purta inconfundabila Sa marca – „Made in Jesus’s Kingdom”. Venind pe acest pamant, putea sa aleaga orice cariera – afaceri, politica, sport, cercetare – si ar fi reusit la modul cel mai stralucit. Avea stofa! In preajma Lui, ordinea importantei era de la inceput clara: El intaiul, oriunde, oricat, oricum.
Paradoxal, in ceea ce priveste propriile preferinte, Evangheliile ne descopera cat se poate de limpede ca Iisus S-a orientat, de cele mai multe ori, catre „gainile” opt, noua si zece. Si, asa cum S-a manifestat, Iisus a mers contra curentului sistemului de valori in vigoare in aceasta lume. A aratat, desi pentru El a fost o demonstratie dureroasa, ca dragostea poate sa existe cu adevarat chiar intr-o lume cufundata in pacat, egoism si prejudecati dezgustatoare. In lumea noastra cruda, dezaxata, El doreste sa-I urmam exemplul, punand umilinta si altruismul la baza relatiilor unii cu altii. „Veti demonstra”, spune El, „ca sunteti ucenicii Mei, daca va veti iubi unii pe altii”, nu daca va veti concura unii cu altii. A iubi. Fara vreun post-scriptum sau un amendament cu exceptii de la regula. Te simti important, „muschii tai vrea” ca toti cei din jur sa recunoasca faptul ca esti numarul unu? Nu uita textul din Proverbe 16,18 – citeste-l si reciteste-l pana se imprima bine in minte.
