Ori de cate ori oamenii isi aleg propria lor cale, sunt in vrajba cu Dumnezeu. Ei nu vor avea nici un loc in Imparatia cerurilor, pentru ca sunt in razboi cu insasi principiile cerului.
Neluand in seama voia lui Dumnezeu, se dau de partea Satanei, vrajmasul lui Dumnezeu si al omului.
Nu printr-un cuvant, nici prin mai multe cuvinte, ci prin orice cuvant pe care l-a rostit Dumnezeu va trai omul.
Noi nu putem sa desconsideram vreun cuvant, oricat de neinsemnat ni s-ar parea, si sa mai fim in siguranta. Nu este nici o porunca in Lege care sa nu fie pentru binele si fericirea omului, atat in viata aceasta, cat si in viata viitoare. In ascultare de Legea lui Dumnezeu, omul este inconjurat ca de un zid si este pazit de orice rau.
Acela care da la o parte intr-un loc oarecare acest zid ridicat de Dumnezeu a nimicit puterea lui de a-l ocroti, pentru ca a deschis calea pe care vrajmasul poate intra sa pustiasca si sa ruineze.
Cugetari de pe Muntele Fericirilor 3:23
A te lasa calauzit de temeri. –
Daca ne lasam calauziti de indoielile si temerile noastre sau daca incercam sa rezolvam toate dificultatile pe care nu reusim sa le intelegem cu claritate, fara a avea credinta in suflet, problemele noastre nu vor face decat sa devina mai mari si mai accentuate. Dar, daca venim la Dumnezeu, cu simtamintele noastre de neajutorare si dependenta, asa cum suntem de fapt, si daca, in umilinta si cu incredere, Ii facem cunoscute nevoile noastre Aceluia a carui cunoastere este infinita, care vegheaza asupra intregii creatii si guverneaza totul prin vointa si prin cuvantul Sau, El va asculta strigatul nostru si, in puterea Sa, va face ca lumina sa straluceasca in inimile noastre.
Prin rugaciune sincera, noi intram in legatura cu Cel Infinit. Poate ca, in clipa in care privirea Rascumparatorului nostru se indreapta spre noi plina de compasiune si dragoste, nu observam nici o dovada vizibila, dar aceasta se intampla intocmai. Poate ca nu simtim atingerea Lui evidenta, dar bratul Sau ocrotitor este intins asupra noastra cu iubire si intelegere duioasa. – SC 96, 97 (1892)
