PROVIDENÅ¢A SE ARATĂ‚
Dacă ar fi să folosim un limbaj mai teologic, am numi teofanie faptul sublim și momentul absolut unic în care Dumnezeu se arată cuiva. În viața oamenilor Scripturii este prezentă o asemenea experiență. Ceea ce este demn de remarcat, de fiecare data un asemenea moment a produs o mare cotitură a cursului vieții. După arătarea lui Dumnezeu în viața cuiva, niciodată el nu va mai fi ca înainte.
Asa cum am convenit pe parcursul celor doua articole anterioare, perioada de inconștiență față de existența lui Dumnezeu și a planurilor Sale, este de obicei caracterizată de rătăcire și viețuire la voia întâmplării din perspectiva subiectiva, în timp ce Tatăl ceresc Își poarta de grijă cu toata înțelepciunea de copiii Săi aflați in derivă.
Ceasul trezirii poate veni în mod abrupt ca o mare surpriză, sau se poate ivi ca zorile, apropiindu-se aproape imperceptibil până când prima rază a prezenței țâșnește deodată peste orizont. Atunci se produce minunea.
Este ca la poarta Damascului. Planurile personale și acțiunile în curs sunt aruncate la pământ și viața este întoarsă cu susul în jos. Saul din Tars credea că este chemat de Dumnezeu pentru a purifica pământul de gruparea neplacută și rebelă a urmașilor lui Hristos. Dar a fost absolut surprins să afle că această minoritate incomodă era chiar ceea ce Dumnezeu intenționa să aibă atunci pe pământ ca popor al Său.
Când Dumnezeu Se arată în viața cuiva cei din jur chiar dacă nu pot înțelege exact ce se întâmplă cu cel în cauză, vor fi surprinși să constate schimbările radicale care au loc. Parcă cel atins de Dumnezeu nua ar m ai fi cel dinainte.
În primul rând este schimbată direcția de mers. Prin forța lucrurilor, drumul nostru prin naștere se îndreaptă spre neființă și autodistrugere. Atunci când lumina divină se arată pestre suflet, sensul lucrurilor se inversează. Drumul se întoarce spre Dumnezeu. Pornind din acel moment de inflexiune, calea credinței va continua să urce pas cu pas până la înălțimea muntelui cunoașterii lui Dumnezeu.
În al doilea rând se inversează prioritățile. Ceea ce era considerat ca fiind de primă valoare, devine lucru obișnuit, iar ceea ce era lipsit de importanți urcă în top. Pentru Saul din Tars, performanțele intelectuale și sociale erau cele mai importante lucruri până când a strălucit advărata lumină peste ele făcându-le să pălească și să-și piardă valoarea. Ceea ce nici prin minte nu-i trecea lui Saul prin minte că ar putea fi atât de important a luat locul priorităților sale de altă dată. Slăbiciunile, defectele sale și neâmplinirile sale devin dintr-o dată de o inestimabilă valoare. Meritul acestora era acela că îl făceau dependent de Dumnezeu care Se descoperise pa Sine atât de magistral în mintea și inima sa.
În fine, descoperirea divină modifică modul de gândire și de acțiune. Înainte de convertire Saul credeea că planurile sale erau suficient de bune pentru a determina pe ceilalți să le recunoască și să le aplice fără crâcnire. Imediat după convertire a învățat să spună iarăși și iarăși: „Doamne, ce dorești să fac?” sau ca să-l cităm pe Petru care se pare că spunea mereu: „Qvo Vadis, Domine?” adică, „Acum Doamne, încotro vrei să merg?”
Când Providența Se arată în viața cuiva, el va dori să poată cunoaște și alții bucuria cea nouă și bună care-i umple sufletul asemenea paharului izbăvirii din mâna lui David când în Psalmul 23 zice că nu mai duce lipsă de nimic și ar vrea să râmână definitiv în Casa îndurării. Golul din sufletul său era deja plin și dădea pe deasupra.
Ion Buciuman
