"…Maine urmeaza o zi mare. Sunt cel mai tanar din familia mea, dar maine implinesc 18 ani si o sa imi sarbatoresc majoratul. Poate devin barbat. Astept asta de cateva saptamani. Tata este obosit deoarece munceste din greu toata ziua. Nu este usor aici, insa este un loc in care avem de toate…
….Au trecut aproape 2 ani de cand nu am mai scris in jurnal. Nu am apucat inca sa imi sarbatoresc majoratul deoarece a trebuit sa parasim locul unde stateam si am plecat chiar in seara aceea. In ultimii 2 ani am trecut prin multe, a fost greu, insa tata mi-a promis ca peste cateva zile vom ajunge intr-o tara mai frumoasa, care va fi a noastra, si dupa ce ne vom aranja o sa pot sa imi sarbatoresc majoratul. De fapt, chiar ne-am urcat pe un munte si am vazut tara aceea…Chiar ca este frumoasa…Tata spune ca este tara pe care ne-a promis-o Dumnezeu.
…Au mai trecu 38 de ani…Sunt cel mai batran din familia mea…Am ajuns din nou pe muntele unde am stat cu tata…Acum eu sunt seful familiei…Peste cateva zile vom fi in tara aceea, la casa noastra si o sa pot si eu sa imi sarbatoresc majoratul…
…Am reusit, ne-am aranjat la casa noastra…In sfarsit putem si noi sa ne odihnim dupa atata timp de umblat. Au inceput pregatirile in familia noastra. Femeile fac de mancare, copii impodobesc casa si se joaca pe iarba, printre copaci (ca de nisip s-au saturat)…Si toate aceste pregatiri se fac pentru mine…maine imi sarbatoresc majoratul !
…In sfarsit am reusit sa imi fac timp sa scriu in jurnal…Au trecut 3 ani de cand nu am mai scris…Sunt pe front. O parte dintre ai nostri inca mai au nevoie de ajutor…Cred insa ca in curand vor reusi si ei sa se aseze la casa lor. Generalul spune ca in 2-3 saptamani vom cuceri si ultima cetate, apoi ne vom putea intoarce la casa noastra…Abea astept…Mi-e dor sa stau cu ai mei si daca ma ajuta Dumnezeu imi sarbatoresc si majoratul …"
Poate cam asa ar fi aratat o frantura din jurnalul unuia dintre fii lui Ruben, Gad sau Manase care erau la varsta adolescentei atunci cand au plecat din Egipt si pe care ii regasim alaturi de Iosua, pe malul Iordanului, dupa ce familiile lor erau deja in tara promisa, la rasarit de Iordan.
In situatia respectiva, probabil ca nevoia cea mai mare a lor era nevoia de odihna. Insa ei au facut o promisiune, aceea de a-i ajuta si pe ceilalti sa intre in tara promisa, sa intre in odihna promisa de Dumnezeu.
Si uite asa constatam ca nici macar cand este vorba de odihna nu putem fi egoisti.
Si totusi, ce este odihna?
In principiu, odihna presupune doua lucruri : a te opri de la a face ceva si apoi a face altceva complementar, care sa te ajute sa te deconectezi de la ce faci in mod uzual.De aceea daca ai o viata statica, a face sport este odihna. Daca esti sportiv profesionist, daca descarci vagoanele in gara sau daca esti padurar, atunci a citi o carte poate fi o modalitate buna de odihna.
Daca in mod uzual te odihnesti, inseamna ca atunci cand vrei sa te odihnesti ar trebui sa muncesti.
De obicei, noi suntem egoisti, gandurile si faptele noastre nu sunt atat de nevinovate pe cat am vrea sa para, dorim sa ne controlam propria viata si ne ingrijoram atunci cand nu stim ce ne aduce ziua de maine. A ne odihni inseamna a ne opri de la aceste lucruri si a alege sa ne incredem in Dumnezeu, sa il lasam pe El sa ne controleze viata. Consecinta va fi ca vom putea sa ne bucuram de acea odihna divina, stiind ca Dumnezeu are totul sub control.
Odihna isi are timpul ei. Odihna divina exista tot timpul, insa doar intr-un loc anume: in prezenta Lui Dumnezeu. Odihna divina este singura odihna care oricat ar fi de multa nu ne face nici un rau. Orice alta odihna care se cronicizeaza se numeste lene sau odihna de veci.
