CUMPĂ‚NA
M-am născut într-o familie de cumpănari. De sute de ani, cei din familia mea s-au îndeletnicit cu “adusul apei”. Unii săteni preferau să bea apă din bălțile de la capătul mlaștinilor din sud, dar alții se lăsau în seama noastră.
Fântâna era departe, se făceau cam șase apusuri până să ajungi la ea și tot pe-atâtea înapoi…
De mică priveam la frații și surorile mele mai mari care se încumetau să plece așa de departe și se angajau să poarte o povară atât de grea.
Gălețile erau cu mult mai mari decât cele normale, iar greutatea…
Până la izvor mergeai numai prin pustie. Totul era nisip, pietre, scorburi. Ziua era bântuită de năluci, demoni ispititori, iar noaptea era stăpânită de fiarele sălbatice.
Într-una din zile, veni rândul fratelui meu… S-a trezit de dimineață, și-a luat binețe de la părinți și de la noi… apoi s-a pierdut în norii de praf ai pustietății…
Știam că eu îi voi urma și, numai la gândul acesta mă copleșeau emoțiile. Unii dintre frații mei nu se mai întorceau. Plecau singuri… și singuri rămâneau.
În a 40-a zi de mers prin pustie, după numărătoarea tatii, m-am urcat pe movila din spatele casei, așa cum făceam de multe ori, mi-am făcut mâna strașină… l-am văzut, venea. Silueta lui slabă era învăluită în praf, dar îl vedeam cum înaintează. Mâinile lui se făcuseră parcă una cu cumpăna, iar acum semăna cu o cruce vie. I-am fugit în întâmpinare. Era obosit și flămând, picioarele îi sângerau din cauza pietrelor ascuțite, iar mâinile la fel… de greul cumpenei…
Când i-am dat jos cumpăna și am descărcat gălețile… am văzut în ele mai mult decât apă, era chiar izvorul. M-am dat înapoi cu uimire – adusese izvorul la noi în sat. Tata a luat cu grijă izvorul și l-a așezat în mijlocul pieței ca oricine să poată lua din el și să aibă viață.
Dar sătenii s-au arătat nemulțumiți, spuneau că apa aceasta nu are gustul aceleia din pustie.
Apoi fratele meu mai mare a murit din cauza rănilor provocate de cumpăna de ape.
Sătenii începuseră să batjocorească izvorul, și atunci tata l-a luat la noi în curte. Sătenii și-au făcut alți cumpănari și aduceau apă din bălțile de la capătul mlaștinilor din sud.
Eu… eu am rămas în continuare cumpănar și duc apă din izvorul de la noi din curte oamenilor din alte sate. Pentru ei aceasta e apa vieții.
Amin!!!
Text cules de Geanina Ușurelu
