DRAGOSTE DE FRATE
Bine zicea mama săraca: „Lasă că o să doriți voi să vă vedeți unii pe alții.” Când zarva și învălmășala din casă atingea cote alarmante, mama încerca sa aducă lucrurile sub control cu o vorbă înțeleaptă pe care nimeni nu avea timp s-o ia în serios. Cu trecerea timpului însă, cuvintele mamei au început să se adeverească din ce în ce mai mult. Când frații s-au făcut mai mari și au început să se desprindă de vatra copilăriei, unul câte unul, un sentiment nou și plin de mister și-a făcut loc în sufletele combatanților de altădată. A început fiecare să-și dea seama că se simte atașat în mod special de cineva numit soră sau frate. Amintirile copilăriei, bucuriile și necazurile anilor de formare, au lăsat urme adânci care poartă nume de oameni deveniti dintr-o data dragi, simpatici, buni, înțelepți si curtenitori.
Dragostea de frate este un lucru greu de explicat în cuvinte. Cel mai simplu mod de exprimare a acesteia rămâne gestul comun și aproape banal al sărutării frățești. Căldura aceea liniștită și bună vine de undeva dintr-un izvor unic pentru toți cei de același sânge, iar atingerea discretă a feței și a buzelor însemnează un act de comunicare intrafamilială de mare frumusețe și intimitate.
De unde vine această undă de duioșie și mister care ne încălzește inimile oferindu-ne bucurie, speranță și siguranță comunitară? Parcă ceva de demult de la ai noștri din străbuni vine până la noi sa ne adune laolaltă frumos și bine. Stăm alături mai ales la sărbători, dar și la momente de pierdere și amărăciune. Se adună frații și surorile în jurul vreunei nepoate devenită mireasă sau al unui de-al nostru plecat dintr-o dată fără să ne lase răgazul să ne obișnuim cu ideea că s-ar putea duce. Căutăm cuvintele cele bune și ne aducem aminte întâmplări de care ne bucurăm cu atât mai mult cu cât sunt mai de demult și mai de departe. Acum le prindem mai bine sensul le savurăm mai delicios comicul, și le înțelegem mai bine morala. Legăturile care ne țin laolaltă devin mai puternice, suntem mai mulți și ne simțim mai apărați.
Apoi puterea aceasta de coeziune și bunăvoință se extinde cuprinzând mereu și pe alții, din ce în ce mai străini și mai reci până devine comună și nediferențiată. Iubirea de frați se pierde treptat pe măsură ce gradul de rudenie se îndepărtează. Dar în învălmășeala străinilor care se îmbulzesc în piața San Marcos din Veneția, simplul fapt de a vorbi românește îi încurajează pe oameni care nu s-au văzut niciodată să-și dăruiască generos grăunțe cumpărate la prețuri de lux, pentru a le oferi acelorași porumbei care s-au înfrăit cu toată lumea de pe toate continentele. Pentru că într-un fel parcă avem ceva cât de cât comun chiar și cu cei mai exotici și misterioși călători de pe planetă. Un fel de frate avem în fiecare semen de oriunde ar fi. Ceva neînțeles și tainic ne leagă pe toți prin același sînge strămoșesc de la obârșia lumii din care își trage ființa tot omul. Parcă suntem născuți cu o anumită vocație de frate și soră și așteptăm doar prilejul să ne arătăm această chemare ca pe o nobilă favoare de a aparține.
Ion Buciuman
