"Apoi Dumnezeu a zis: ‘Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant." Geneza 1:26
In cea de-a sasea zi Dumnezeu a plecat genunchiul pentru a-l modela din tarana pe om. Si atunci, cand suflarea de viata a patruns in trupul de lut insufletindu-l, a luat nastere cel ce purta, in infatisarea si in caracterul sau, chipul lui Dumnezeu, cel ce-si era siesi nume – adam – om. De ce un astfel de nume? De ce “Om”(“cel din pamant”)?
Desi, atat de minunat si uimitor, Dumnezeu unise materia creata cu necreatul, conferindu-i primeia calitatea asemanarii cu chipul divin, niciodata cele doua nu puteau sa fie confundate. Pentru binele lui, “Adam”-ul n-ar fi trebuit niciodata sa piarda amintirea originii sale. Prin numele care i s-a dat, omul trebuia sa fie protejat de inselaciunea careia, din pacate, i-a cazut victima mai tarziu. Prin numele sau, Dumnezeu ii spunea: "Adam, tie ti s-a dat sa porti miracolul vesniciei in trup creat de mana Mea, tu esti chipul lui Dumnezeu daltuit in materie, tu esti dupa asemanarea Noastra si esti atat de aproape de inima Mea! Adam, nu ti-ai putea dori mai mult decat ti s-a oferit!"
Si totusi, omul si-a dorit mai mult, fara sa inteleaga ca peste masura deplina de bine nu mai putea fi turnat nici un strop, ci doar raul. Asa a fost stricat legamantul desavarsit si armonios al materiei cu vesnicia, de aceea ‘cel din pamant’ avea sa se intoarca la o vreme in pamant, fara putinta, de asta data, de a mai da uitarii originea sa. De aceea s-a nascut un alt Adam – pentru a astupa firidele legamantului cu sange, pentru a pregati remodelarea lutului cu vesnicia.
Si pentru ca el a reusit, tu ai sansa inceputului pe care te rog sa-l pui sub semnul binefacator al acelorasi cuvinte: "Fiule, crede-Ma, nu ti-ai putea dori mai mult decat ti s-a oferit!"
