Atentie la bunici !
de Loredana Olteanu; Sursa: Intercer
A purta de grija cuiva este una dintre actiunile cele mai marete, frumoase si semnificative ale vietii umane. In diferite momente ale vietii este nevoie sa ne incredem unii in altii, si sa fim responsabili unii pentru altii. Aceasta este si invatatura crestinismului. Exista deci categorii de persoane care au mult mai mare nevoie de ajutor decat o au alte categorii. Persoane care de fapt se lasa pe mainile altora. Sunt cei bolnavi, cei mici, persoanele mai slabe caracterial, batranii. Acestia toti sunt iubiti de Dumnezeu. El considera ca orice bine le facem acestora e ca si cum l-am face pentru Sine. Copii si tinerii ar trebui sa-si aminteasca de bunicii lor si de persoanele batrane pe care le cunosc. Exista o sarbatoare a Tatalui, o sarbatoare a Mamei, deci ar fi frumos sa existe si o sarbatoare a Bunicilor.
Istoria unei micute raze de soare
A fost odata o fetita pe nume Elsa, care avea o bunica foarte batrana, cu parul alb ca neaua si chipul acoperit de riduri. Tatal Elsei avea o casa mare pe un deal. In fiecare zi soarele se strecura in interior prin ferestrele ce dadeau in partea de sud in asa fel incat faceau sa straluceasca toate lucrurile intr-un mod extraordinar.
Insa bunica traia in partea de nord a casei iar soarele aproape ca nu ajungea niciodata acolo.
Intr-o zi Elsa spuse tatalui ei: “ De ce soarele nu intra niciodata in camera bunicii ? Cred ca ei i-ar place tare mult acest lucru !”. “Soarele nu bate dinspre nord !”, raspunse tatal.
“Atunci hai sa schimbam pozitia casei, tata.”
“Nu se poate, este prea mare pentru o asa actiune.”
“Deci, bunica nu va mai putea vedea niciodata o raza de soare ?”, intreba intristata Elsa.
“Se pare ca da,…totusi situatia se va schimba mult daca tu vei incerca sa-i duci una chiar colo in camera ei !”
Atunci fetita incepu sa se gandeasca indelung cum ar putea sa faca acest frumos dar bunicii ei.
Cand mergea afara sa se joace pe camp, observa cum florile si iarba inclinau fiele lor delicate in directia soarelui. Pasarelele cantau voioase zburand de la un copac la altul. Fiecare parea sa spuna: “Iubesc soarele. El este cald si luminos”
Intr-o dimineata, in gradina simti cum razele de soare ii mangaiau parul auriu, asa ca se aseza pe o piatra si le urmari cu atentie cum coborau in poala rochitei ei. “Le voi prinde si le voi ascunde in rochita mea, asa voi putea sa le duc bunicii mele”, se gandi ea. Asa ca sari in picioare si alerga la bunica. “Priveste, bunico, am raze de soare pentru tine,” striga Elsa. Apoi isi desfacu rochita, insa acolo nu era nimic. “Oh,”, spuse bunica: “le vad in ochii tai, scumpa mea si parul tau sclipeste de lumina. Nu am nevoie de soare daca tu esti aici cu mine “. Elsa nu intelegea cum de scapasera rasele de soare din poala rochitei ei si intrasera pe furis in ochii si parul ei, insa era bucuroasa vazand ca bunica era fericita asa.
In fiecare zi cand se juca in gradina, strangea raze de soare si alerga in camera bunicii ca sa le duca. Razele iubirii din parul si ochii ei.
Seiful cel vechi
A fost odata un batran care isi pierduse sotia, si care traia singur. Lucrase din greu toata viata ca croitor. Insa o serie intreaga de nenorociri il lasasera spre sfarsitul vietii fara nici un ban, si era asa de batran ca sa mai lucreze pentru a se intretine!! Mainile ii tremurau cand lua acul in mana, iar vederea prea incetosata ca sa mai traga o cusatura dreapta. Avea trei fii, insa erau toti casatoriti si prea ocupati cu cele ale vietii ca sa mai gaseasca putin timp sa-si intrebe tatal daca are nevoie de ceva.
Batranul devenea pe zi ce trece tot mai slabit iar fii lui veneau sa-l vada tot mai rar.
“Nu ma mai vor prin preajma lor, acum ….”, spuse ca pentru sine batranul, “pentru ca le este teama sa nu fiu o greutate in plus pentru ei”. Insa intr-o zi ii veni o idee. In dimineata urmatoare pleca in cautarea unui vechi prieten tinichigiu si in ruga frumos sa construiasca un seif. Apoi merse la un lacatus pentru a-i cere sa faca seifului un lacat mare.
La sfarsit trecu si pe la sticlar ca sa ceara cioburi de sticla. Batranul aduse acasa seiful aceasta, il umplu pana la refuz de cioburi , il inchise cu cheia si il puse sub masa din bucatarioara lui mica. Cand fii lui venira sa cineze impreuna, atinsera seiful cu picioarele
“Ce este in seif, tata ?”, intrebara uitandu-se sub masa. “Oh, nimic”, spuse batranul, “doar niste simple lucruri vechi”. Fiii ridicara seiful ca sa-i simta greutatea, apoi il clatinara ca sa auda clinchetul din interior
“Trebuie sa fie plin cu aur, pe care tata l-a strans de-alungul anilor”, isi spusera ei.
Asa ca se vorbira si hotarara sa tina sub control acel seif. Decisera sa doarma pe rand cu tatal lor, in asa fel incat sa aiba sub ochii lor tot ce se intampla in casa. In prima saptamana fiul cel mai tanar se muta in casa batraneasca, si avu grija de toate nevoile batranului. Cea de-a doua saptamana fu in responsabilitatea celui de-al doilea fiu, apoi veni randul celui de-al treilea, si tot asa pana cand trecu o lunga perioda de timp.
Pana la urma batranul se imbolnavi si muri. Fiii facura o frumoasa inmormantare, deoarece stiau ca undeva sub masa din bucatarie ii asteapta o mare comoara, deci isi puteau permite oarecum orice lux. Cand ceremonia se termina, cautara in toata casa cheile ca sa deschida seiful. Evident ca il gasira plin de cioburi de sticla.
“Ce gluma proasta “, spuse fiul cel mare. “E groaznic sa faci asta propriilor tai fii.”
“Dar ce-ar fi putut sa faca”, spuse cu tristete cel de-al doilea fiu. “Ar trebui sa fim sinceri cu noi insine. Daca n-ar fi fost pentru acest seif, am fi foarte delasatori in ceea ce-l priveste pe tatal nostru”.
“Simt o profunda rusine”, planse cel mic. “L-am constrans pe tata sa ne minta, ca sa ne aducem aminte porunca pe care el insusi ne-a invatat-o de mici”.
Dar fiul cel mare examina seiful ca sa vada daca totusi, totusi nu este ceva ascuns printre cioburile de sticla. Rasturna cioburile pe podea pana la ultima dintre ele. Atunci fratii vazura in liniste ca pe fundul cutiei scria: “Onoreaza-l pe tatal tau si pe mama ta”.
Experienta ascunsa in povestiri
Micuta Elsa descopera ca adevarata raza de soare pentru bunica este prezenta ei. Multe persoane incearca sa se substituie prin lucruri. Darurile mai mult sau mai putin costisitoare nu valoreaza cat prezenta vie a unei persoane. Batranii mai ales isi doresc compania persoanelor pe care le-au iubit toata viata .
Batranul croitor in schimb stie sa se foloseasca de aviditatea propriilor sai fii ca evite oarecum un adevarat faliment al relatiilor lor. Incearca sa mai salvezze ceea ce se poate, pentru ca iubirea daca nu este autentica si maturizata devine doar o chestiune materiala.
Pentru dialog
cum pot fi purtate “raze de soare” la persoanele singure si bolnave ?
ati mai tinut companie la persoane in varsta ? ce ati simtit ?
de ce batranul croitor apeleaza la trucul “vechiului seif “ ?
de ce este dificil sa locuiesti impreuna cu persoane batrane ?
cunoasteti batrani care nu sunt vizitati de copiii lor ?
care este raportul cu bunicii vostri ?
Pentru activitate
Pe un carton sau pe foi de hartie personale, copii sau tinerii sa scrie propriul lor concept cu privire la porunca a –v- a
Daca circumstantele o permit se poate lansa proiectul: “adopta un batran”
Grupa de tineri poate sa ia in grija un batran nevoias si singur incercand sa-i faca viata mai insorita.
Ce spune Biblia ? Matei 25: 31-46
Loredana Olteanu, traducere din italiana (Bruno Ferreo, Parabole)
