Dumnezeu Si-a asezat poporul in Palestina, la rascrucea drumurilor lumii antice si le-a oferit toate conditiile pentru a deveni natiunea cea mai mare de pe fata pamantului (COL 288). A fost intentia Lui aceea de le da "intaietate asupra tuturor neamurilor de pe pamant" (Deuteronom 28,1; PK 386,396), cu rezultatul ca "toate neamurile" urmau sa recunoasca superioritatea lor si sa-i numeasca "fericiti" (Maleahi 3,10-12). O prosperitate inegalabila, atat vremelnica cat si spirituala, le era fagaduita ca rasplata pentru punerea in practica a dreptelor si inteleptelor principii ale cerului (Deuteronom 4,6-9; 7,12-15; 28,1-14; PK 368,369,704). Acesta urma sa fie rezultatul conlucrarii din toata inima cu vointa lui Dumnezeu asa cum era descoperita prin profeti, si a binecuvantarii divine adaugata eforturilor omenesti (vezi DA 811,827; comp. PK 214).
Succesul lui Israel urma sa se intemeieze pe si sa cuprinda:
1. Sfintenia caracterului (Levitic 19,2; vezi Matei 5,48). Fara ea, poporul Israel nu era calificat sa primeasca binecuvantarile materiale pe care Dumnezeu intentiona sa le reverse asupra lor. Fara ea, numeroasele avantaje ar fi avut ca urmare numai pagube pentru ei si pentru altii. Caracterele lor urmau sa fie innobilate si inaltate treptat, pentru a reflecta tot mai deplin atributele caracterului desavarsit al lui Dumnezeu. (Deuteronom 4,9; 28,1.13.14; 30,9.10; vezi COL 288,289). Prosperitatea spirituala trebuia sa pregateasca pentru prosperitatea materiala.
2. Binecuvantarile sanatatii. Slabiciunea si boala trebuia sa dispara cu totul din Israel ca urmare a adeziunii stricte fata de principiile sanitare (vezi Exod 15,26; Deuteronom 7,13.15; etc.; PP 378,379; COL 288).
3. Inteligenta superioara. Conlucrarea cu legile naturale ale trupului si ale mintii ar fi determinat o permanenta sporire a puterii mintale, iar poporul Israel ar fi fost binecuvantat cu vigoare intelectuala, putere de discernamant si judecata sanatoasa. Ei urmau sa fie cu mult inaintea altor natiuni in intelepciune si pricepere (PK 368). Ei aveau sa devina o natiune de genii intelectuale, iar slabiciunea mintala ar fi fost in cele din urma necunoscuta printre ei (vezi PP 378; DA 827; COL 288).
4. Iscusinta in agricultura si cresterea vitelor. Pe masura ce oamenii ar fi conlucrat cu indrumarile pe care le-a dat Dumnezeu cu privire la cultivarea pamantului, acesta ar fi fost readus treptat la rodnicia si frumusetea edenica (Isaia 51,3). El ar fi devenit o ilustrare a rezultatelor lucrului facut in armonie atat cu legea morala cat si cu cea naturala. Molime si boli, inundatii si seceta, recolte slabe – toate acestea ar fi disparut in cele din urma. Vezi Deuteronom 7,13; 28,2-8; Maleahi 3,8-11; COL 289.
5. Maiestrie superioara. Poporul evreu urma sa obtina intelepciune si iscusinta pentru tot felul de "lucrari mestesugite", adica un inalt grad de geniu inovator si capacitate ca artizani, pentru realizarea a fot felul de unelte si dispozitive mecanice. Iscusinta tehnica ar fi facut produsele "made in Israel" superioare tuturor celorlalte. Vezi Exod 31,2-6; 35,33.35; COL 288.
6.Prosperitate inegalabila. "Ascultarea de Legea lui Dumnezeu ar fi facut din ei minuni ale prosperitatii inaintea popoarelor pamantului", marturii vii cu privire la maretia si maiestatea lui Dumnezeu (Deuteronom 8,17.18; 28,11-13; COL 288; DA 577).
7.Maretie nationala. Ca indivizi si ca natiune Dumnezeu Si-a propus sa inzestreze poporul Israel "cu toate conditiile pentru a deveni natiunea cea mai mare a pamantului" (COL 288, vezi Deuteronom 4,6-8; 7,6.14; 28,1; Ieremia 33,9; Maleahi 3,12; PP 273,314; Ed. 40; DA 577). El intentiona sa faca din ei o onoare pentru Numele Sau si o binecuvantare pentru natiunile din jurul lor (Ed. 40; COL 286).
Cand natiunile din antichitate ar fi privit la progresul fara precedent al lui Israel, atentia si interesul lor ar fi fost trezite. "Chiar si paganii ar fi recunoscut superioritatea acelora care slujeau si I se inchinau Dumnezeului celui viu" (COL 289). Dorindu-si aceleasi binecuvantari, ei ar fi cercetat cum ar putea obtine si ei aceste avantaje materiale evidente. Israel ar fi raspuns: "Primiti-L pe Dumnezeul nostru ca Dumnezeu al vostru, iubiti-L si slujiti-I asa cum facem noi, si El va face acelasi lucru pentru voi". "Binecuvantarile astfel incredintate lui Israel" erau, "cu aceleasi conditii si in aceeasi masura, incredintate fiecarei natiuni si fiecarui individ de sub cerurile intinse" (PK 500,501; vezi Fapte 10,34.35; 15,7-9; Romani 10,12.13; etc.). Toate natiunile pamantului urmau aiba parte de binecuvantarile revarsate intr-un mod atat de generos peste Israel (PK 370).
Aceasta conceptie cu privire la rolul lui Israel este repetata din nou si din nou in Vechiul Testament. Dumnezeu urma sa fie proslavit in Israel (Isaia 49,3), iar oamenii din poporul Sau urmau sa fie martorii Lui (cap. 43,10; 44,8) ca sa descopere oamenilor principiile imparatiei Sale (COL 285). Ei aveau sa vesteasca laudele Lui (cap. 43,21), si sa proclame slava Lui printre pagani (cap. 66,19), sa fie "lumina neamurilor" (cap. 49,6; 42,6.7). Toti oamenii aveau sa recunoasca faptul ca Israel se afla intr-o relatie speciala cu Dumnezeul cerului (Deuteronom 7,6-14; 28,10; Ieremia 16,20.21). Contempland "neprihanirea" lui Israel (Isaia 62,1.2 – KJV) "neamurile" urmau sa recunoasca faptul ca ei "sunt o samanta binecuvantata" (Isaia 61,9.10; comp. Maleahi 3,12), si ca Dumnezeul lor este singurul Dumnezeu adevarat (Isaia 45,14; PP 314). La propria lor intrebare: "Care este, in adevar, neamul acela asa de mare incat sa fi avut pe dumnezeii lui asa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru?" neamurile aveau sa-si raspunda singure: "Acest neam mare este un popor cu totul intelept si priceput!" (Deuteronom 4,7.6). Auzind despre toate avantajele cu care Dumnezeul lui Israel Isi binecuvantase poporul si de "toata propasirea" pe care El le-o daduse (Ieremia 33,9), natiunile pagane urmau sa recunoasca faptul ca proprii lor parinti "n-au mostenit decat minciuna" (cap. 16,19).
Foloasele materiale de care se bucura Israel aveau ca scop sa atraga atentia si sa castige interesul paganilor, pentru care foloasele spirituale mai putin evidente nu aveau nici o atractie naturala. Ei s-ar fi "strans" si ar fi "venit de departe" (Isaia 49,18.12.6.8.9.22; Psalmi 102,22) "de la marginile pamantului" (Ieremia 16,19), la lumina adevarului stralucind de la "muntele Domnului" (Isaia 2,3; 60,3; 56,7; 11,9.10). Natiunile care nu stiusera nimic despre adevaratul Dumnezeu aveau sa "alerge" la Ierusalim datorita dovezilor vadite ale binecuvantarii divine care insotea pe Israel (cap. 55,5). Ambasadori dintr-o tara dupa alta ar fi venit sa descopere, daca se putea, marele secret al succesului lui Israel ca natiune, iar conducatorii ei ar fi avut prilejul de a indrepta mintea vizitatorilor catre Izvorul tuturor bunatatilor. De la cele vazute mintea lor ar fi fost indreptata catre cele nevazute, de la cele materiale la cele spirituale, de la cele vremelnice la cele vesnice. Pentru o reprezentare grafica cu privire la felul in care o natiune ar fi raspuns la apelul irezistibil emis de un Israel credincios lui Dumnezeu, vezi Isaia 19,18-22; Psalmi 68,31.
Intorcandu-se in patria lor, ambasadorii neamurilor si-ar fi sfatuit concetatenii: "Haidem sa ne rugam Domnului si sa cautam pe Domnul!" (Zaharia 8,21.22; comp. 1Regi 8,41-43). Ei ar fi trimis soli la Israel cu declaratia: "Vrem sa mergem cu voi; caci am auzit ca Dumnezeu este cu voi!" (Zaharia 8,23). Natiune dupa natiune ar fi "trecut" la Israel (Isaia 45,14), adica s-ar fi "alipit" si s-ar fi "unit cu casa lui Iacov" (cap. 14,1). Casa lui Dumnezeu din Ierusalim s-ar fi numit cu timpul "o casa de rugaciune pentru toate popoarele" (cap. 56,7), si "multe popoare si multe neamuri" urmau sa "vina astfel sa caute pe Domnul ostirilor la Ierusalim si sa se roage Domnului" "in ziua aceea" si sa fie poporul Lui (Zaharia 8,22; 2,11). "Strainul [neamurile, 1Regi 8,41; Exod 12,19.43]" urma "sa se alipeasca de Domnul ca sa-I slujeasca si sa iubeasca Numele Domnului" (Isaia 56,6; Zaharia 2,11). Portile Ierusalimului urmau sa fie "vesnic deschise" pentru a primi "bogatiile" aduse lui Israel pentru convertirea inca a altor natiuni si popoare (Isaia 60,1-11; Psalmi 72,10; Isaia 45,14; Hagai 2,7). In sfarsit, "toate neamurile" aveau sa numeasca Ierusalimul "scaunul de domnie al Domnului" si sa se "stranga la el", "si nu vor mai urma pornirile inimii lor rele" (Ieremia 3,17). "Toti cei care s-ar fi intors de la idolatrie la o slujire adevarata lui Dumnezeu, urmau sa se uneasca cu poporul Lui cel ales. Pe masura ce numarul lor ar fi crescut, ei si-ar fi intins hotarele pana cand imparatia lor ar fi ajunsa sa cuprinda intreaga lume" (COL 290; comp. Daniel 2,35). In felul acesta Israel urma sa "infloreasca si sa odrasleasca si sa umple lumea cu roadele Lui" (Isaia 27,6).
Aceste fagaduinte de prosperitate si de misiune prospera urmau sa isi "aiba implinirea in mare masura de-a lungul secolelor dupa revenirea israelitilor din tara captivitatii lor. Planul lui Dumnezeu era ca intregul pamant sa fie pregatit pentru intaia venire a lui Hristos, in acelasi fel cum astazi se pregateste calea pentru cea de-a doua venire a Lui" (PK 703,704). In ciuda faptului ca in cele din urma Israel a dat gres, o oarecare cunoastere a adevaratului Dumnezeu si a sperantei mesianice era larg raspandita cand S-a nascut Mantuitorul (vezi comentariul la Matei 2,1). Daca natiunea ar fi fost credincioasa fata de insarcinarea ei si ar fi apreciat inaltul destin rezervat ei de Dumnezeu, intregul pamant ar fi asteptat cu infocare venirea lui Mesia. El ar fi venit, ar fi murit, si ar fi reinviat. Ierusalimul ar fi devenit un mare centru misionar (COL 232), iar pamantul ar fi clocotit de lumina adevarului intr-un maret ultim apel catre aceia care inca nu primisera invitatia harului divin. Chemarea lui Dumnezeu catre natiuni ar fi fost: "Intoarceti-va la Mine, si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului!" (Isaia 45,22). Vezi comentariul la Zaharia 1,7.8.
Daca ar fi cunoscut Ierusalimul ceea ce era privilegiul lui sa cunoasca si daca ar fi tinut seama de lumina pe care i-a trimis-o Cerul, cetatea ar fi ramas in picioare intr-o prosperitate magnifica, "imparateasa natiunilor", "puternica metropola a pamantului" (DA 577), si, ca o vita aleasa, ar fi umplut "fata pamantului de roade" Isaia 27,6). "Daca Israel ca natiune ar fi pastrat supunerea fata de cer, Ierusalimul ar fi ramas in picioare pentru totdeauna, aleasa lui Dumnezeu" (GC 19; PK 46; Ieremia 7,7; 17,25).
Dupa marea chemare finala adresata lumii pentru a-L recunoaste pe adevaratul Dumnezeu, aceia care ar fi persistat in a refuza ascultarea de El, s-ar fi unit cu "gandul rau" de a asedia cetatea Ierusalimului si de a o cuceri cu forta armelor, pentru a-si insusi bunurile materiale cu care Dumnezeu binecuvantase pe poporul Sau (Ezechiel 38,8-12; Ieremia 25,32; Ioel 3,1.12; Zaharia 12,2-9; 14,2; Apocalips 17,13.14.17). In cursul asediului, israelitii cei rai urmau sa fie ucisi de catre vrajmasii lor (Zaharia 13,8; 14,2). In tabloul profetic, Dumnezeu este reprezentat ca adunand natiunile la Ierusalim (Ioel 3,1.2; Tefania 3,6-8; vezi Ezechiel 38,16.18-23; 39,1-7). El are o cearta cu ele deoarece s-au razvratit impotriva autoritatii Lui (Ieremia 25,31-33), iar El le va judeca (Ioel 3,9-17) si le va nimici acolo (Isaia 34,1-8; 63,1-6; 66,15-18). Orice "natiune si imparatie" care nu ar fi "slujit" lui Israel urma sa "piara" (cap. 60,12). "Acela natiuni care ar fi lepadat inchinarea si slujirea adevaratului Dumnezeu, aveau sa fie deposedate" (COL 290), iar Israel urma sa "cotropeasca neamurile" (cap. 54,3).
Astfel pamantul avea sa fie scapat de aceia care se impotriveau lui Dumnezeu (Zaharia 14,12.13). El urma sa fie "imparat peste intreg pamantul" (v. 3.8.9), si sa "stapaneasca de la o mare la cealalta", si "pana la marginile pamantului" (cap. 9,9.10). In ziua aceea "toti cei ce vor mai ramanea din toate neamurile venite impotriva Ierusalimului, se vor sui in fiecare an sa se inchine inaintea Imparatului, Domnul ostirilor" (Zaharia 14,16; comp. cap. 9,7; Isaia 66,23).
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
