Lumea in care a trait Isus a fost Imperiul roman al lui August si al lui Tiberiu. In imperiul acesta multe popoare si natiuni de la Atlantic pana la Eufrat, de la gurile Rinului pana la cataractele Nilului, erau unite sub stapanirea romana si se bucurau de pacea romana. Dar in aria aceasta, mai ales in est, unde civilizatiile erau mult mai vechi decat civilizatia Romei, limbile, obiceiurile si religiile locale inca mai persistau. Si tot asa si diferitele metode de a socoti timpul. Chiar si in chestiuni oficiale datele erau exprimate in termeni de ani de domnie si calculare calendaristica a zonei locale.
Calendare diferite in primul secol d.Hr. – Calendarul roman fusese schimbat sub autoritatea lui Iulius Caesar de la un an lunar la un an solar la inceputul anului 45 i.Hr. Adica, lunile romane, mai inainte lunare, fusesera ajustate de catre Sosigenes, un astronom din Egipt, la anul solar egiptean de 365 de zile, cu adaugirea unei zile in plus la fiecare patru ani, facand astfel anul sa aiba in medie 3651/4 zile. Dar acest calendar iulian, care cu timpul a devenit mostenirea Europei, n-a fost impus uniform prin tot Imperiul roman (Vezi vol. I, p.176,177; vol. II, p.118).
In Egipt, insusi August a introdus sistemul anului bisect, cu urmarea ca ziua de Anul Nou egipteana,1Thoth, a incetat sa ramana in urma trecand prin toate anotimpurile, asa cum se facuse totdeauna (Vezi vol. I, p.176; vol. II, p.104,154) si a ajuns sa fie fixata la 29 august (sau 30 in unii ani). Altminteri calendarul egiptean a ramas acelasi, cu lunile lui de 30 de zile, pastrandu-si vechea denumire si cu cinci zile in plus la sfarsit (desigur, sase la fiecare patru ani. Provinciile de la rasarit de Egipt si-au pastrat calendarele lor lunare de 12 si 13 luni (vezi vol. II, p.103,104), dar in timpurile primelor secole ale ocupatiei romane au adoptat de la Roma anul de 365 (366) de zile si au adaptat propriile lor nume de luni macedonene sau semitice la lunile iuliane de 31,30 sau 28 (29) de zile. Astfel in Siria, de exemplu, anul calendaristic semitic incepea cu echivalentul lui Tisri, care a fost schimbata dint-o luna lunara intr-una de 31 de zile, coincizand cu octombrie iulian. Nu se stie in ce masura a ajuns sa fie extinsa schimbarea aceasta in secolul I al erei crestine.
Calendarul iudaic. – Iudeii, insa, si-au pastrat calendarul lor lunar cu lunile lui de 30 si 29 de zile, anul lui de 12 sau de 13 luni si cu cele doua inceputuri de an ale lui: anul religios de la Nisan la Nisan, primavara, si anul civil de la Tisri la Tisri, toamna (vezi vol. II, p.102-104,109,116). Pe vremea lui Hristos insa, anul eclesiastic, incepand primavara, pare sa fi fost si anul de domnie (vezi p.238), adica, anul cu care erau numerotate domeniile regilor Irodieni locali iudei (quasi-iudei).
Iudeii ca si alti semiti din antichitate, aveau un calendar luni-solar, adica, luni lunare cu o ajustare periodica pentru a tine anul calendaristic in pas cu anotimpurile. Douasprezece luni lunare totalizeaza cu aproape 11 zile mai putin ca adevaratul an solar, care genereaza anotimpurile. De aceea era adaugata o luna in plus (numita luna embolismica, sau intercalara) la fiecare doi sau trei ani – Adar, luna a XII-a, era urmata de o a XIII-a luna, Adar II. Lucrul acesta era necesar pentru a tine luna Nisan, 1-a luna, in linie cu sezonul secerisului orzului (inceputul lui aprilie), pentru a permite aducerea snopului de leganat (omerul) la scurt timp dupa Pasti, in cursul Sarbatorii azimilor (vezi vol. II, p.100,101,103-105). Babilonienii dezvoltasera un ciclu calendaristic in secolul al IV-lea i.Hr., care folosea o metoda diferita de inserarea a lunilor in plus; ei dublau a XII-a luna a lor, Addaru, de sase ori in fiecare ciclu de 19 ani; dar intr-un an (acum numerotat al XVII-lea) dublau pe Ululu (Elul iudaic), luna a VI-a (vezi vol. II, p.112-114).
Dupa cat se stie, iudeii nu au inserat niciodata un Elul II dupa luna a VI-a. O astfel de procedura ar fi produs un interval neregulat intre sarbatorile pe care le prescria legea levitica in lunile I-a si a VII-a. Mai mult, faptul ca nevoia dupa o luna in plus era guvernata de legatura mijlocului lui Nisan cu recoltarea orzului arata ca originar, cand calendarul probabil depindea numai de observare, luna a XIII-a urma in chip necesar sa fie inserata primavara, chiar inainte de Nisan, si nu exista nici un motiv de a presupune o schimbare prin dublarea lunii a VI-a. Nu se cunoaste nimic pe vremea lui Isus cu privire la un ciclu iudaic de 19 ani care sa revina regulat, ca acela al calendarului babilonian, . Totusi, pare sa existe dovezi ca slujbasii preoti care puneau la punct calendarul aveau oarecare cunostinte de metode de calculare teoretica, desi tineau obiceiul vechi de a vesti lunile pe baza observarii faptice a lunii si a anotimpurilor. Potrivit cu traditia, de abia la cateva secole dupa Hristos rabinii au sistematizat calendarul lor pe baza unor reguli fixe de calculare cunoscute tuturor.(Calendarul revizuit sau rabinic a fost introdus conform traditiei, in secolul al IV-lea (dar probabil dezvoltat ulterior si treptat), datorita nevoii iudeilor imprastiati prin alte tari de a calcula calendarul fara sa astepte anuntari de la rabinii palestinieni cu privire la luna noua sau la secerisul iudeu al orzului. In aceasta forma noua a calendarului, au fost date reguli cu privire la un calcul artificial al lunii noi de la o medie a miscarilor ei variabile si succesiunea lunilor de 29 si 30 de zile a fost sistematizata. Adar II a fost fixata cu anul al III-lea, al VI-lea, al IX-lea, al XI-lea, al XIV-lea, al XVII si al XIX-lea al fiecarui ciclu; numerele acestea sunt acelea ale seriilor babiloniene, desi anii ciclului iudaic (revizuit) decurgeau cu 7,1/2 ani mai tarziu (socotiti de la 1 Tisri) decat anii babiloniei corespunzatori, asa cum erau ei numerotati de obicei. De pilda,1 Tisri in toamna lui 1956 marcheaza inceputul celui de al 17-lea an din ciclul de 19 ani iudaic care a inceput in toamna lui 1940. In felul acesta anul 1 al ciclului precedent a inceput in toamna lui 1921. Cu o suta de cicluri mai devreme, anul 1 al unui ciclu ar fi inceput in toamna anului 21 d.Hr., daca succesiunea aceasta s-a extins pana acolo in trecut, dar pentru aceasta nu exista nici o dovada.)
Metode romane de desemnare a anilor. – Romanii cu mostenirea lor republicana, nu datau dupa anii de domnie ai imparatilor lor, pentru simplul motiv ca in Italia si Apus un imparat nu era privit ca un monarh domnitor. August, organizatorul Imperiului Roman care a inlocuit republica, a fost numit princeps, literal intaiul, sau (cetateanul) principal, si domnia lui nu era tehnic o monarhie ci un principat. Termenii grecesti echivalenti hegemon si hegemonia pentru imparat si domnia lui a fost folosite in Provinciile din Rasarit, unde limba greaca era limba guvernamentala oficiala, o mostenire de la Alexandru si regatele elenistice. Noi numim pe buna dreptate pe August primul imparat roman, si gandim la imparati ca monarhi, ceea ce de fapt in practica si erau. Dar puterea lor se tragea din detinerea de catre ei a slujbei de imperator, comandant al fortelor armate (de unde termenul de mai tarziu "imparat"). Legal ei domneau in virtutea puterilor diferitelor functii civile care originar au fost votate lui August si apoi, in forma, fiecarui imparat succesiv. De abia pe vremea lui Diocletian (anii 284-305) carmuirea romana a fost recunoscuta formal ca o monarhie absoluta.
In datarea obisnuita romanii folosesc formula "in timpul functiei de consul a lui ____ si ______", numind fiecare an dupa cei doi consuli, cei doi slujbasi comuni principali ai republicii, care erau alesi anual. Sub imperiu consulii inca isi detineau slujba (ca simpli figuranti) anual, de la 1 ianuarie. Liste consulare supravietuitoare ne face in stare sa amplasam astfel de ani consulari in scala de ani i.Hr. si d.Hr. Pana la 23 i.Hr., August si-a legalizat controlul statului detinand functia de consul in fiecare an (cu diferiti "colegi" care de fapt nu aveau putere). La inceput el isi socotea anii dupa numarul de cati ani fusese consul. Apoi a renuntat la functia de consul si a trecut la ceea ce a devenit metoda oficiala de a denumi anii unui imparat – prin numarul anilor cat detinuse puterea de tribun, adica, puterea (desi nu functia) de tribun (cu privire la tribuni ca protectori ai drepturilor poporului in timpul republicii, vezi p.27). astfel de ani erau socotiti ca incepand la aniversarea primei acordari a puterii de tribun. (Romanii, spre deosebire de Orientali, dadeau multa importanta zilelor de nastere personale si erau mai obisnuiti sa socoteasca de la aniversari; Rasaritenii erau inclinati sa socoteasca anii calendaristici intregi, de la zilele de Anul Nou).
Anii de domnie folositi in Rasarit. – In provinciile rasaritene si regatele dependente de Imperiul roman obiceiul de a data dupa anii calendaristici numerotati ai fiecarui domnii au durat atat de multa vreme incat popoarele din Rasarit au continuat sa aplice metoda aceasta la imparati romani in calendarele lor respective locale, .
Diferentele locale apar in cazul lui August, intrucat preluarea domniei lui asupra imperiului n-a fost un singur eveniment savarsit intr-o zi. In general noi astazi datam domnia lui de la anul 27 i.Hr., deoarece in ianuarie al acelui an i-a dat numele onorific de August si puterile lui constitutionale au fost votate de catre Senat. Dar in Rasarit domnia lui a fost socotita de la cuceririle lui de aici. In Siria si provinciile vecine este considerata ca incepand ca incepand din anul 31 i.Hr., cu batalia de la Actium la 2 septembrie, punctul decisiv la care el a castigat stapanire asupra imperiului prin infrangerea de catre el a lui Antoniu. In Egipt domnia lui era socotita de la moartea Cleopatrei in anul 30 i.Hr. pentru ca el era considerat succesorul ei, prin dreptul cuceririi, ca rege al Egiptului. Acolo domnia lui era socotita prin ani calendaristici egipteni de la 1 Thoth, 30 i.Hr.
O formula pentru datarea dupa anul de domnie, ca de exemplu aceea folosita de Luca, "al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu" – o expresie care se pare ca n-a fost folosita niciodata de Tiberiu insusi in Roma – ar depinde in ce priveste intelesul ei de calendarul local particular folosit de scriitor, adica, daca el socotea anul de la 1 Thoth egiptean (totdeauna, dupa vremea lui August, in august), sau de la Nisan sau Tisri iudaic, etc. In timpul perioadei elenistice si dupa ea calendarele siriene locale variau chiar si de la cetate la cetate.
Doua metode de numerotare a anilor de domnie. – Data ar depinde si de care dintre cele doua metode a fost folosita la numerotarea anilor de domnie. Dupa o metoda partea neexpirata a anului calendaristic dupa moartea regelui era numita anul de urcare la tron al noului rege; anul 1 al noii domnii era primul an calendaristic complet, care incepea cu urmatoarea zi de Anul Nou locala, dupa urcarea la tron. Acesta era asa numita metoda a anului urcarii la tron, uneori cunoscuta ca post-datare. Sistemul acesta de numaratoare fusese folosit in secolele mai timpurii in Babilonia, Asiria si regatul Iuda, cum si printre iudeii post-exilici pe vremea lui Neemia (vezi vol. II, p.120,138,139; vol. III, p.101). Dar fusese intrerupta, chiar si in Babilonia, cu prilejul cuceririi macedonene, cand anii lui Alexandru cel Mare au inceput sa fie numerotati dupa o alta metoda (deja cunoscuta in Egipt de multa vreme) – asa numitul sistem al antedatarii, sau fara anul urcarii la tron. Dupa socotirea aceasta anul calendaristic care incepuse ca ultimul an al vechii domnii se termina ca anul 1 al noului rege, si in felul acesta purta doua numere. Anul 1 al noului domnitor se extindea de la data urcarii pe tron pana la prima zi de Anul Nou urmatoare, data la care se incepea anul 2 (vezi vol. II, p.138,139).
Metode iudaice de datare. – Socotirea iudaica a anilor este importanta pentru Noul Testament, dar nu se cunoaste nimic despre datarea iudaica din documente din secolul I datate, comparabile cu tablitele pe care le avem intr-o asa de mare abundenta dintr-o perioada mai timpurie din Mesopotamia. Sunt cunoscute monede palestiniene care poarta anii de domnie ai imparatilor romani, dar nu exista dubla datare sau alte sincronisme (vezi vol. II, p.135; vol. III, p.88) prin care se poate fixa anul iulian i. si d.Hr. Totusi, singurele indicatii disponibile din literatura iudaica, lasa sa se inteleaga ca pe vremea lui Hristos anii de domnie ai regilor iudaici locali erau socotiti din primavara. Lucrul acesta poate parea straniu, avand in vedere anul de domnie socotit mai demult din toamna in toamna pentru regii iudei si pentru vremea lui Ezra si al lui Neemia (vezi vol. II, p.134,140,146; vol. III, p.102-105). Totusi, anul care incepe din primavara (al erei seleucide) pare sa fi fost folosit pe vremea Macabeilor (vezi p.25, nota2), probabil spre deosebire de calcularea macedoneana din toamna in toamna a anilor din era seleucida. Noii carmuitori iudei independenti, asa numitii Macabei, nu erau din vechea vita domneasca a lui Iuda. Ei erau Hasmonei din semintia lui Levi, si erau regi-preoti. Ar fi fost natural ca ei sa scoata in evidenta anul religios, incepand la 1 Nisan, primavara, si nu anul de domnie vechi iudaic. In consecinta nu este surprinzator sa gasim pe Iosif care scria in secolul I, calculand anii lui Irod cel Mare, succesorul Macabeilor, din primavara si de asemenea dupa metoda numita fara anul de urcare la tron. Si de asemenea nu este surprinzator sa gasim traditia aceleiasi metode pastrata in Talmud, care afirma ca 1 Nisan era Anul Nou pentru regii izraeliti (dar 1 Tisri, in toamna, pentru regii straini asa cum era socotit de iudei) (Potrivit cu Iosif batalia de la Actium (2 septembrie, 31.i.Hr.) a avut loc in al VII-lea an al lui Irod cel Mare (Antichitati, XV. 5.2); aceasta ar face ca anul lui I sa inceapa in 37 i.Hr., in a carui vara Irod a luat regatul de la Antigon. Dar daca anul 1 al lui Irod a fost anul in care a devenit rege, atunci primul an complet calendaristic al domniei lui, incepand in ziua de Anul Nou urmand dupa urcarea la tron era anul 2. Deci domnia era numerotata dupa metoda antedatarii, fara anul de urcare la tron. In continuare, Iosif plaseaza moartea lui Irod in anul al XXXVII-lea al domniei lui socotita de la data numirii lui de catre romani, si in al XXXIV-lea socotit de la luarea faptica a regatului de la Antigon (Antichitati, XVII 8.1). Aceasta ar fi in anul 4/3 i.Hr., socotind primul an din 37 ca 40/39 si 1l an din 34 ca 37/36. (Combinarea celor 34 de ani si 37 de ani pentru lungimea domniei lui Irod are sa ceara un calcul al anului din primavara in primavara). Apoi daca Irod a murit in 4/3 i.Hr. din primavara in primavara, acelasi an ar trebui sa fie socotit ca anul 1 al fiecaruia din cei trei fii ai ai, care au impartit teritoriul. Aceasta socotire cu antedatare, sau socotire fara an de urcare la tron, a Irozilor poate fi demonstrata din informatiile disponibile cu privire la date ale sfarsitului domniei lor (vezi p.228, diagrama 4).
Talmudul descrie mai tarziu aceeasi metoda a socotirii iudaice a domniei. La afirmatia din Misna: "1 Nisan este Anul Nou pentru regi si sarbatori; 1 Tisri este Anul Nou [socotirea] anilor [regilor straini]", nota explicativa din subsol afirma ca de la 1 Nisan erau "calculati anii domniei regilor israeliti; astfel daca un rege era intronat in luna precedenta, Adar, el incepe al doilea an al sau de domnie la urmatorul 1 Nisan" (Misna Rosh Hashanah 1.1 si nota 4 in ed. Danby). Comentariul Ghemara la aceste afirmatii citeaza pe Rabbi Hisda (m.309) ca zicand ca regula cu 1 Nisan "era intentionata sa se aplice numai la regii lui Israel, dar anii regilor neizraeliti erau socotiti de la Tisri" (Talmud Rosh Hashanah 3a, ed. Soncino, p.7). Faptul ca rabinii discutau chestiunea cu privire la Neemia si anul din toamna in toamna, arata ca la data aceea tarzie era confuzie cu privire la metoda veche iudaica de socotire a anilor. Dar faptul ca socotirea din toamna este atestata pentru regii din vechime ai lui Iuda si socotirea din primavara pentru domnitorii mai recenti, Irozii, s-ar parea sa arate ca traditia reprezentata in Talmud era corecta pentru perioada Irodiana – adica, anii regilor iudei cei mai aproape de timpul traditiei talmudice erau socotiti din primavara, si cei ai regilor straini din toamna.) Exact asa cum iudeii din timpul lui 1 Macabei se pare ca au folosit calcularea lor proprie din primavara in primavara, in contrast cu socotirea din toamna in toamna a anilor de catre regii sirieni, probabil tot asa vor fi urmat aceeasi distinctie intre anii Irozilor locali, care cel putin nominal erau iudei si aceia ai imparatilor romani care erau straini.
Ere traditionale romane si grecesti. – Istoricii din Imperiul roman datau evenimentele in doua ere traditionale ale caror puncte de pornire erau plasate la date mult mai timpurii, dar de fapt cunoscute.
Olimpiadele grecesti erau perioade de patru ani demarate de jocurile Olimpice cvadreniale, pornind de la presupusa origine a jocurilor in vara anului 776 i.Hr. Anul al 3-lea al celei de a 195-a Olimpiade, de exemplu (prescurtat Ol.195.3), corespunde anului 3/4 d.Hr., de la mijlocul verii la mijlocul verii.
Socotirea romana A.U.C. (ab urbe condita, "de la intemeierea cetatii"), datand de la presupusul an al intemeierii cetatii Roma de catre Romulus si Remus nu era precizat cu unanimitate de catre scriitorii romani; dar autorul acceptat in general, Varro, plasa intemeierea cetatii in ceea ce corespunde la 753 i.Hr. Desi data exacta se presupune ca ar fi fost 21 aprilie, anii A.U.C. sunt uneori socotiti dupa anii calendaristici romani de la 1 ianuarie. Era aceasta, ca si Olimpiadele, a fost adesea folosita in afirmatiile istorice, dar datarea romana obisnuita era prin functie de consuli (vezi p.237).
Ere rasaritene folosite pe vremea lui Hristos. – In regiunea cea mai rasariteana a Imperiului roman, era seleucida, inceputa de regii seleucizi, era socotita din toamna anului 312 i.Hr., dupa calendarul macedonean oficial, desi in Babilonia ea era totdeauna socotita de la Anul Nou babilonian in primavara lui 311, si posibil de catre scriitorul iudeu al lui 1 Macabei din primavara lui 312 (vezi p.25 nota 2). Au fot mai multe ere ale lui August. Una a fost era actiana, datata de la biruinta lui August (pe atunci Octavian) la Actium, 2 septembie, 31 i.Hr. (1 Dovezi monetare demonstreaza ca anul I al erei actiane era 31/30 d.Hr., dar nu arata daca anii erau socotiti din ziua de Anul Nou din toamna,1 Tisri (asa cum presupune Momsen, facandu-l egal cu 1 octombrie roman), sau de la 2 septembrie, aniversarea bataliei de la Actium (alti autori o admit pe ultima). In absenta dovezilor, ultima pare mai probabila intrucat Octavian a instituit o sarbatoare cvadreniala in cinstea zilei.* O era care comemoreaza o anumita data ar fi de asteptat sa socoteasca anii de la data aceea pentru socotirea aniversarii, la fel cum Olipmiadele si datarea A.U.C. romana, au fost socotite prin anii incepand, respectiv, la mijlocul verii, timpul jocurilor Olimpice si la 21 aprilie aniversarea traditionala a fondarii Romei.
Dio Cassius (li.1.1,2) spune ca anii domniei lui sunt cuvenit socotite de la ziua aceea. )Era aceasta a fost continuata dupa moartea lui August, asa ca in timpul domniei lui Tiberiu gasim monede batute timp de cativa ani in Antiohia si in portul vecin cu Seleucia, purtand date duble, in era actiana si in anii de domnie ai lui Tiberiu. Egiptenii aveau o alta era, a lui August, socotita de la 1 Thoth, 30 i.Hr, socotind anii lui de domnie ca rege al Egiptului dupa moartea Cleopatrei. De asemenea, unii socotesc o era augustana de la 27 i.Hr., cand a inceput domnia constitutionala a lui August.
Era crestina. – Era crestina nu apartine istoriceste la o trastfel de a secolului 1, deoarece nu a fost inventata decat cu secole mai tarziu. Totusi, intrucat are ca obiect o calculare de la nasterea lui Hristos si insasi expresia "secolul 1" este exprimat in termeni ai acestei ere, si intrucat toate datele atribuite Noului Testament (cu exceptia nasterii) sunt socotite prin ea, este necesara o explicatie a acestei ere. In secolul al VI-lea dupa Hristos un calugar numit Dionysius Exiguus a inventat un nou tabel al Pastelui, in care a introdus o noua metoda de a numerota anii. Asezand nasterea lui Hristos, potrivit cu cele mai bune informatii la care avea acces, in anul roman A.U.C. 754, el si-a inceput noua scala de numerotare a anilor "in anul Domnului nostru" (latineste Anno Domini nostri; mai adesea, omitand cuvantul "nostru", Anno Domini, sau A.D. [d.Hr.]) 532. Era aceasta n-a intrat in uz general pentru datari obisnuite decat dupa cateva secole, dar acum este mondiala, familiara chiar si pentru natiunile musulmane sau din Extremul Orient care inca isi pastreaza vechile lor calendare. De multa vreme s-a stiut ca Dionysius s-a fixat pe un an gresit in ce priveste nasterea lui Hristos, dar utilitatea scalei este nestingherita atata vreme cat intelegem ca anul 1956 d.Hr., nu este anul al 1956-lea de la nasterea lui Hristos, ci al 1956-lea an al scalei artificiale numita era crestina, al carei punct de plecare este cu cativa ani mai tarziu decat adevarata data a nasterii. Autorii difera cu privire la masura exacta a erorii, dar cu siguranta ca nu este mai mica decat patru ani si ca, deci, nasterii lui Hristos trebuie sa i se dea o data "inainte de Hristos".
( Datarea A.D.[d.Hr.] a evenimentelor de dupa vremea lui Hristos a dus la extinderea inapoi a scalei anilor calendarului iulian (vezi p.236) inainte de era crestina. Anul dinainte de 1 A.D. [d.Hr.] este numit I i.Hr. (vezi p.227, diagrama 2) si asa mai departe, indefinit, in trecut. Absenta anului zero, cu exceptia astronomilor (pentru care 1 i.Hr. este anul 0,2 i.Hr. este -1, etc.), a produs adesea erori la calcularea datelor i.Hr. si d.Hr. (vezi vol. I, p.178 si nota).)
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
