Baza pentru datele anilor 30 si 31 d.Hr. – Evident in anul 31 luna lunara incepand in aprilie trebuie sa fi fost Nisan, deoarece luna noua din martie ar fi fost prea timpurie anul acela pentru a permite sezonul Pastelui la mijlocul lui Nisan, cu aducerea snopului de leganat de orz nou, sa coincida cu recolta orzului. Dar in anul 30 luna lunara incepand probabil la 25 martie era suficient de tarzie pentru Nisan. Pe de alta parte era destul de timpurie ca sa fi fost randuit un Adar II, a 13-a luna (vezi p.236). 25 martie poate fi considerat prea aproape de limita pentru a permite o decizie precisa asupra acestui punct fara dovezi specifice.
Aceia care cred ca calendarul iudaic de pe vremea aceea coincide cu cei babilonian sunt siguri ca anul 30 d.Hr. a fost anul rastignirii din cauza certitudinii lor ca in anul acela Nisanu babilonian, luna 1 (corespunzand cu Nisan iudaic), era luna lunara care incepea in martie – unde din cele trei luni lunare posibile in care ziua a 14-a putea sa cada vinerea (vezi p.252). Nisanu n-ar fi inceput in aprilie in anul acela; anul 30/31 d.Hr., era un an de 13 luni in calendarul babilonian, potrivit cu ciclul fix care s-a dezvoltat in secolul al 4-lea i.Hr. si inca folosit in texte astronomice pana pe vremea lui Isus; ( In ciclul babilonian fixat de 19 ani anul cunoscut acum ca al 17-lea (numaratoarea veche nu este cunoscuta) incepea cel mai timpuriu primavara si dubla luna a 6-la. Ululu, nu pe a 12-a Addaru, ca in ceilalti ani de 13 luni ai fiecarui ciclu. In forma aceea a ciclului anul 30/31 d.Hr., un al 17-l3a an, a avut un al doilea Ululu. La fel si iudeii au putut incepe Nisan in martie anul 30 d.Hr. si au adaugat pe Adar II dupa luna a 12-a in martie anul 31 d.Hr., sase luni mai tarziu decat Ululu II babilonian; pe de alta parte se poate ca ei sa-l fi adaugat in schimb cu sase luni mai devreme, in martie, anul 30 d.Hr., in luna pe care babilonienii o numeau Nisanu in anul acela.) si un an de 13 luni incepea totdeauna in martie. Daca iudeii il incepeau la fel pe Nisan cu aceeasi luna noua din martie, atunci vineri, 7 aprilie, ar fi putut fi 14 Nisan, ziua de Paste. Daca, insa, pe de alta parte, iudeii au repetat luna Adar in anul 30 d.Hr., atunci vineri 7 aprilie, ar fi fost 14 Adar II, nu Nisan. Daca este asa, ziua de Paste in anul 30 ar fi venit o luna mai tarziu si astfel nu intr-o vineri. In cazul acela anul 30 d.Hr. n-ar fi putut sa fie anul rastignirii, aceasta ar fi lasat ca anul 31 d.Hr. sa fie cea mai buna posibilitate.
Conform cu acestea, conditiile alternante pentru determinarea anului mortii lui Isus pe temeiul calendarului lunar pot fi exprimate dupa cum urmeaza:
Daca iudeii aveau un Adar II in anul 30 d.Hr., rastignirea nu ar fi putut avea loc in anul acela.
Daca iudeii aveau un Adar II in anul 31 d.Hr., atunci rastignirea ar fi putut sa aiba loc fie in 30 fie in 31, potrivit cu una din cele doua interpretari diferite ale calcularii lunii de la luna noua.
Data in general acceptata in lumea stiintifica de astazi este anul 30 d.Hr. Ea apare in cele mai mult carti de referinta si in noile materiale ajutatoare la studiu din Bibliile de Oxford recente. Data aceasta este bazata pe presupunerea ca calendarul iudaic pe vremea lui Hristos, ca si calendarul babilonian, era bazat pe observatia lunii noi in fiecare luna si ca ambele calendare introduceau luna a XIII-a in aceiasi ani, potrivit cu ciclul de 19 ani babilonian fixat in secolul al IV-lea i.Hr. Cat de valabila este presupunerea aceasta?
Paragrafele urmatoare vor trata dovezile astronomice si calendaristice in favoarea anului 30 d.Hr., care sunt bazate pe o serie de presupuneri, si pentru data alternativa de 31, care sunt bazate pe alte presupuneri; si vor arata insuficienta dovezilor tehnice si pentru una si pentru cealalta. Ultimele doua paragrafe din sec. VII ofera motive pentru adoptarea datei anului 31 d.Hr. in acest comentariu.
Argumentarea in favoarea anului 30 d.Hr. Sustinerile gemene de care depinde teoria curenta ca anul 30 d. Hr. a fost anul crucificarii (vezi pagina 253) sunt explicate astfel: 1) Ca noi suntem siguri ca Nisan a inceput in martie, nu in aprilie, in anul 30 d. Hr., deoarece in secolul I iudeii foloseau acelasi ciclu fixat de 19 ani pe care-l dezvoltasera babilonienii in secolul al IV-lea i. Hr.; 2) Ca putem sti ca 1 Nisan era 24 martie deoarece datele lunare iudaice antice pot fi socotite pana la zi din tabele lunare moderne si dintr-o calculare teoretica a intervalului dintre conjunctie si vizibilitate. Dar nici o presupunere nu poate fi dovedita. In tabelele cele mai moderne ale calendarului babilonian (vezi Parker si Dubberstein in bibliografie, p. 266), incertitudinea considerabila cuprinsa in incercarile de a fixa o data babiloniana sau iudaica este clarificata in afirmatia autorilor in legatura cu metoda lor de calculare.
Tabelele acestea urmaresc dezvoltarea treptata a calendarului babilonian. In documente antice pe tablite de lut din Babilon, date mentionand Addaru II sau Ululu II in anumiti ani de domnie indica amplasarea multor ani babilonieni de 13 luni. Succesiunea unor astfel de ani pare sa fi devenit fixa pe la anul 367 i.Hr. intr-un ciclu regulat de 19 ani, cu un Addaru II adaugat in anul al III-lea, al VI-lea, al VIII-lea, al XI-lea, al XIV-lea si al XIX-lea al fiecarui ciclu si un Ululu II in anul al XVII-lea. De la astfel de date Parker si Dubberstein au continuat ciclul acesta pana in anul 45 d.Hr. si au tabelat datele iuliane (vezi pag 236) ale zilei intai a fiecarei luni babiloniene, reconstruind in felul acesta o aproximare relativ completa a calendarului babilonian pentru cateva secole. Ei admit o eroare posibila de o zi la 30 la suta din luni, precum si ocazional de o luna cand, in lipsa unui document sursa datat in luna a XIII-a, luna in plus ar fi putut fi inscrisa intr-un an gresit. Aplicand aceste tabele de calendar lunar babilonian la date biblice, autorii admit posibilitatea unei proportii si mai mari de luni care sunt cu o zi in intarziere din cauza diferentei de longitudine intre Babilon si Ierusalim: si natural, o deosebire de o luna ori de cate ori iudeii intercalau luna in plus la un timp diferit de calendarul babilonian.
Tabelele Parker-Dubberstein sunt un instrument valoros pentru a aproxima cu o acuratete rezonabila calendarul real babilonian antic mai ales pentru perioada care urmeaza dupa fixarea ciclului de luni in secolul al IV-lea i.Hr. Pentru scopuri istorice o marja de eroare de o zi este microscopic de mica si chiar si aceea de o luna este cel mai adesea neglijabila. Savantii biblici pot fi justificati in aplicarea acestor tabele cu precautie corespunzatoare si la aprecierea datelor iudaice. Dar este un alt lucru sa bazam in intregime o data precisa, o anumita zi a saptamanii pe o reconstructie moderna care este admisa numai cu o aproximare variabila la calendarul iudaic. O astfel de data ca vineri, 7 aprilie 30 d.Hr. pentru ziua rastignirii ar trebui cel mult sa fie oferita numai ca o mare probabilitate, nu ca un fapt stabilit.
Tabelele astronomice ale lui Schram amplaseaza conjunctia din martie la 22 martie in anul 30 d. Hristos. Conjunctia ("Luna noua" astronomica) apare cand luna trece direct intre pamant si soare, cu fata ei neluminata intoarsa spre pamant (vezi vol. II, p.115). Acesta este un fenomen invizibil, dar momentul lui specific in timp poate fi calculat chiar si pentru secolul I, cu o marja de eroare de doua sau trei ore. Totusi adevarata zi numita 1 Nisan in calendarul babilonian era determinata de factori variabili – dupa marimea si luminozitatea primei Luni noi vizibile, dupa distanta ei deasupra orizontului local si dupa conditiile atmosferice (vezi vol. II, p. 115,116). Data de 25 martie pentru 1 Nisan in anul 30 d.Hr. pe tabelul babilonian reconstruit este o apreciere moderna supusa la diferente de pareri si imposibil de verificat.
Era Luna noua vizibila dupa apusul soarelui la 24 martie? Sau a fost cerul acoperit si luna nu a fost vazuta decat noaptea urmatoare, cu rezultatul ca luna a fost amanata cu o zi daca urma unei luni de 29 de zile? Chiar daca 1 Nisan babilonian era 25 martie, cu ziua de 14 a lunii consecvent vinerea, 7 aprilie, dovedeste aceasta in mod concludent ca ziua de 14 a acelei luni lunare a cazut tot vinerea, 7 aprilie, in calendarul iudaic? Care era situatia daca pentru vreun motiv oarecare luna nu era vizibila la Ierusalim in aceeasi zi ca in Babilon; sau daca slujbasii iudei insarcinati cu calendarul foloseau un sistem de calculare a lunii care era deosebit de metoda babiloniana? Mai departe, chiar daca ambele calendare incepeau o luna la 25 martie nu este neaparat sigur ca iudeii numeau luna aceea Nisan. Daca aveau un ciclu diferit sau daca in primavara aceea recolta de orz era considerata prea tarzie, data aceea de hotar de 25 martie ar fi putut prea usor sa fie 1 din Adar II si in cazul acela, 14 Nisan, cu o luna mai tarziu, nu ar fi cazut vinerea.
Dovezile tehnice necorespunzatoare ca probe. Acceptarea curenta a anului 30 d.Hr. ca data stabilita a rastignirii este bazata de unii pe premiza ca, dupa captivitate, iudeii au adoptat calendarul babilonian in totalitate si in amanunt. Premiza este bazata cel putin pe anumite presupuneri dintre care nici una nu poate fi probata si impotriva catorva dintre ele sunt cel putin cateva dovezi: 1) ca atat iudeii cat si babilonienii socoteau ziua intai a lunii numai dupa aparitia lunii noi; 2) ca 25 martie anul 30 d.Hr., o data apreciata din diferiti factori prin calculare moderna, era de fapt 1 Nisan atat la Babilon cat si la Ierusalim; 3) ca nici vremea noroasa si nici vreun element de calculare nu amana luna Nisan iudaica si luna precedenta cu atat de mult ca o zi; 4) ca iudeii, legati de observarea locala in ce priveste ziua intai a fiecarei luni, urmau ciclul fixat babilonian pentru inserarea lunilor a XIII-a, indiferent de recolta palestiniana de orz sau de oricare alti factori locali.
Alternativa anului 31 d.Hr. Exista nu numai o singura metoda de a ajunge la anul 31 d.Hr., dar s-au publicat putine lucruri cu privire la tratamentul tehnic. O expunere a acestui punct de vedere este ipoteza ca iudeii de pe vremea lui Hristos foloseau o luna cel putin partial calculata si nu o luna in totul observata si ca probabil ei au facut 14 Nisan (cand mielul pascal era injunghiat) sa apara la o zi dupa luna plina admitand, intentionat uneori, o zi mai lunga decat de obicei intre conjunctie si 1 Nisan. ( Vezi Amadon in bibliografia de la sfarsitul acestui articol.) Aceeasi data ar rezulta dintr-o ajustare posibila, sugerata intr-o explicatie a problemei ioanin-sinoptice a cinei pascale: vinerea de la 14 Nisan in anul rastignirii poate sa fi fost rezultatul unei amanari intentionate a lui 1 Nisan mai tarziu decat ar fi cerut-o posibil luna, de catre preotii care aveau raspunderea calendarului. O astfel de amanare ar fi putut, sa zicem, sa fi fost planuita pentru a face ca snopul de leganat sa cada la 16 Nisan in ziua care urma dupa Sabatul Decalogului. Printre Saduchei, dintre care preotii principali erau reprezentantii de seama, unii credeau ca "a doua zi dupa Sabat" (Levitic 23,15.16) insemna a doua zi dupa Sabatul saptamanal, nu dupa Sabatul de sarbatoare. In cazul acela, joia ar fi putut sa fie ziua de 14 potrivit cu luna, dar ziua de vineri ziua a 14-a potrivit cu calendarul oficial, sau cel putin potrivit cu slujbasii dintre preoti care au dus pe Isus la Pilat, dar au refuzat sa intre in cladirea romana deoarece tineau Pastele vinerea. Nu exista nici o relastfel de in literatura iudaica cu privire la o astfel de diferenta in pazire, desi exista referiri la incercarile de a manipula calendarul de catre astfel de grupari (vezi Talmud Rosh Hashanah 22b si nota 7 in editia Soncino, p.95). Este binecunoscut faptul ca anumiti Saduchei si Farisei se angajau in controversa inversunata cu privire la faptul daca ziua snopului de leganat ar fi sa urmeze primul sabat de Paste sau Sabatul saptamanal si ca doua scoli de gandire dintre Farisei se certau asupra faptului daca legea Sabatului avea precadere fata de legea sarbatorilor( Pentru prima din aceste controverse vezi Talmul Menahoth 65a, ed. Soncino, p.383-385; o sursa probabila pentru a doua este Talmud Pesahim 66a, 70b, ed. Soncino, p.334.361. Exista un alt motiv posibil, care ar putea fi considerat adecvat, ca in anii din urma sa justifice o intarziere de o zi intr-o luna de sarbatoare. In forma anterioara a calendarului revizuit, era o cerinta obisnuita ca Nisan trebuia sa fie intarziat daca cumva data de 15 cadea intr-o zi de vineri (sau intro zi de luni sau miercuri, care avea ca rezultat punerea urmatoarei date de 1 Tisri sau de 15 Tisri intr-o vineri sau duminica). Aceste sabate ceremoniale pazite strict erau impiedicate sa vina dupa Sabatul saptamanal din doua motive: 1) daca sabatul sarbatoresc cadea duminica, pregatirile pentru acea zi, care implicau munca, ar fi cazut in Sabat; 2) combinarea a doua sarbatori, vineri-Sabat sau Sabat-duminica ar fi putut provoca greutati in aceea ca ar fi trebuit sa fie o pazire stricta a celor doua zile de sarbatoare. Nu se stie daca astfel de "amanari" au fost tinute inainte de reforma calendarului, la cateva secole dupa Hristos. Cu siguranta, interdictia de a avea un 15 Nisan care sa cada intr-o zi de luni sau miercuri, datorita sarbatorii din luna Tisri, n-ar fi avut nici un sens pana cand lungimea lunilor a fost fixata astfel incat sa fi fost un numar neschimbat de zile intre Nisan si Tisri. Dar evitarea zilei de vineri ca 15 Nisan ar fi valabila ca motiv in secolul I d.Hr. si oricand dupa aceea. S-a sugerat ca cei care stabileau calendarul, care pe vremea aceea acumulasera suficienta teorie in construirea lui, ar fi putut sa inceapa chiar sa foloseasca unele principii prin care au putut sa regleze calendarul fara sa deranjeze vechiul obicei al aparitiei Lunii noi. Totusi, se pare ca nu exista dovezi ale problemei amanarii unui sabat de sarbatoare in secolul I.) S-a facut mentiune cu privire la incertitudinea faptului daca calendarul iudeu avea 13 luni in anul 30/31 d. Hristos, care era un al XVII-lea an in ciclul clasic babilonian. Singura dovada documentara asupra acestui punct provine din trei papirusuri din anul al XVII-lea al unei perioade mai timpurii. Papirusurile acestea de la Elefantina (vezi vol. III, p. 79-83,103-107) arata ca practica iudaica era cu siguranta inconsistenta – ca un Adar II era tot atat de posibil in al XVI-lea ca si in al XVII-lea an. Este de asemenea aratat ca daca iudeii aveau un ciclu fixat pe vremea lui Hristos, nu era ceva imposibil ca contrapartea lor a lui Ululu II din anul al XVII-lea sa fi fost un Adar II la sfarsitul anului precedent. S-a explicat ca daca anul iudaic 30/31 era un an obisnuit de 12 luni atunci Nisan din anul 30 d.Hr., este complet eliminat (vezi p.255) ca o data posibila pentru crucificare. Totusi anul 31 d.Hr. este posibil, indiferent daca Adar II venea in 30 sau 31, daca 1 Nisan in 31 venea dupa un lung interval de la conjunctie, sau daca era amanat potrivit unui plan.
Calcularea in calendarul iudaic. – Intrucat atat de mult depinde de elementul calcularii in luna iudaica si de un posibil ciclu de ani fixat, ar fi bine sa se examineze dovezile cu privire la acesti doi factori. Calcularea calendarului iudaic era, potrivit cu Talmudul, totdeauna empirica, adica bazata pe observarea lunii noi si a anotimpurilor, fixata de un comitet al Sinedriului. Totusi, Talmudul contine indicatii ca exista o oarecare ingaduinta ca slujbasii care se ocupau cu calendarul sa-si foloseasca discernamantul. Amintindu-ne mereu ca Talmudul este cu cateva secole mai tarziu decat timpul lui Hristos – desi se considera ca reflecta uzanta timpurilor mai de demult si ca este uneori contradictoriu, vom cerceta, cu privire la ceea ce merita, unele din dovezile pe care el le contine cu privire la calendar.
Talmudul mentioneaza trei conditii, iar oricare doua dintre ele ar indica nevoia pentru introducerea unei luni a XIII-a pentru a face sa intarzie Nisan pana la urmatoarea luna:1) daca echinoctiul era intarziat in legatura cu sfarsitul lui Adar, adica daca luna a XII-a se sfarsea prea devreme in martie; 2) daca recolta de orz nu ar fi fost coapta la timp pentru ceremonia snopului de leganat; 3) daca pomii fructiferi nu erau in parg, aceasta arata ca era prea de timpuriu; o alta conditie mentionata era daca mieii de primavara, necesari pentru Paste, erau inca prea tineri. Chiar daca intercalarea unei luni in plus era determinata numai de conditii ale anotimpului, doua din conditiile acestea erau necesare pentru a determina nevoia de o amanare. Aceasta lasa loc pentru decizia din partea autoritatilor (vezi Talmud Sanhedrin 11b, ed. Soncino, p.49). In ce priveste recolta de orz, cele trei regiuni principale ale Palestinei se deosebeau in ce priveste coacerea; pentru a decide necesitatea de intercalare al unui al doilea Adar, recolta trebuia sa fie considerata ca fiind necoapta in doua din cele trei regiuni. Regula ca luna in plus sa nu fie anuntata inainte de 1 Tisri (cu sase luni mai inainte) dovedeste ca expertii aveau cai de a o calcula mai dinainte, prin metode teoretice. In ce priveste regulile din Talmud pentru intercalarea lunii in plus, vezi Sanhedrin 11a-13b, ed. Soncino, p. 44,46,91. Se spune ca atunci cand a fost intemnitat, Rabbi Akiba (c. anii 50-132 d. Hr.) deja calculase mai dinainte trei ani succesivi a cate 13 luni. El nu ar fi putut face lucrul acesta daca nu ar fi avut cunostinte in legatura cu vreun fel de ciclu.
Pentru a rezuma: Intregul tablou da impresia ca cei cu raspundere pentru punerea la punct a calendarului aveau considerabila calculare teoretica dincolo de metodele aparent empirice – observarea Lunii si a anotimpurilor -si ca aceste vechi metode, desi de fapt lipsite de necesitate, erau continuate ceremonial (vezi apendice la tractatul Rosh Hashanah, ed. Soncino, p. 178). S-ar parea ca persoanele oficiale, desi primeau scrupulos marturii in fiecare luna noua (vezi vol. II, p.113,122), ar fi putut face uz de anumite reguli pentru amanarea lunii uneori si in conditii multiple pentru determinarea lunii a XIII-a ei trebuie sa fi avut o ocazie considerabila ca sa-si foloseasca propria judecata (vezi Rosh Hashanah 22a-25b si apendice, ed. Soncino, p.91-115,181). Talmudul arata ca ei faceau calcule calendaristice de un fel cunoscut numai celor cativa putini alesi. Ei puteau sa calculeze echinoctiul aproximativ si cu greu ar fi putut sa fie complet ignoranti fata de teoria calendarului lunar, care era de multa vreme cunoscuta babilonienilor si grecilor, ca de exemplu ciclul de 19 ani. Cand regulile pentru calendarul iudaic au fost in cele din urma publicate intr-o forma sistematica, asa incat sa-i elibereze pe iudeii care locuiau la distanta de dependenta de Ierusalim, nu s-a pretins ca regulile acestea ar fi o inventie noua, ci promulgarea unor metode pastrate multa vreme in cercuri preotesti. Este cu totul posibil, desi nu si cu putinta de dovedit, ca inca din secolul I, preotii sa fi oranduit luna lui Nisan pentru a amplasa Pastele in raport cu luna plina, sau sa-l fi plasat intr-o anumita zi a saptamanii (cf. Talmud Rosh Hashanah, 20a, 22b, Ed. Soncino, p.91-115), sau ca ei sa fi determinat intercalarea lunilor a XIII-a printr-un ciclu fixat, care se repeta, in timp ce se urmau, intr-un sens formal, vechile practici empirice din pur conservatorism.
Posibilitatea unui ciclu fixat. – Prin secolul al III-lea, cel putin crestinii aveau cunostinta de ciclul iudaic de 19 ani (vezi un extras din Anatolius in Eusebius, Istoria bisericeasca VII.32). Daca exista un astfel de ciclu iudaic in secolul I, care ar fi putut sa fie schema lui? Era in acord luna a XIII-a a lui, care reaparea in aceiasi ani in fiecare ciclu succesiv, cu cea de-a XIII-a luna din ciclul babilonian care fusese standardizat la inceputul secolului al IV-lea i.Hr.? Papirusurie Elefantine indica o aliniere destul de stransa a lunilor babiloniene si iudaice pentru secolul al V-lea i.Hr. (vezi tabelele din vol. III p.108,109). Similaritatea aceasta se poate sa fi rezultat din metode empirice similare, dar ulterior pe vremea lui Hristos, ar fi putut la fel sa fie rezultatul faptului ca iudeii foloseau o forma asemanatoare de ciclu de 19 ani, un ciclu de care slujbasii iudei din secolul I n-ar fi putut sa nu-l cunoasca.
Daca un ciclu regulat iudaic, asemanator celui babilonian, exista deja in secolul I, ar fi fost de asteptat ca iudeii sa intercaleze un al doilea Adar, sau cu sase luni mai devreme sau cu sase luni mai tarziu decat Elul II babilonian in anul al XVII-lea (vezi p.236). Care ar fi putut sa fie? Nu se poate spune cu certitudine. Totusi, este interesant de observat ca daca numerotarea ulterioara a anilor ciclului iudaic poate fi extinsa inapoi intr-o forma din secolul I al ciclului care aproximeaza seria babiloniana, un Adar II al anului iudeu al VIII-lea ar cadea cu sase luni mai devreme decat un Elul II in anul al XVII-lea babilonian; si ca intr-un astfel de caz un Adar II ar cadea atat in anul 30 d. Hr, cat si in anul 33 d. Hr., si ar elimina amandoi anii acestia ca date posibile pentru crucificare, lasand anul 31 d. Hr. drept cea mai buna posibilitate. Dar aceasta nu este in prezent mai mult decat o observatie interesanta, intrucat nu avem o dovada directa cu privire la practica iudaica din secolul I. Ciclul lor, daca exista unul, nu este cunoscut si s-ar putea ca ei sa fi folosit metode pur empirice care pun pe Adar II in diferiti ani fara un sistem, asa ca ar fi putut cadea, de exemplu, fie in 30 fie in 31. Dovezile istorice in timpul de fata nu ofera nici o baza pentru a fi siguri cu privire la luna a XIII-a in oricare din anii acestia.
O chestiune de probabilitate. In masura in care probele din dovezi astronomice si calendaristice se potrivesc, problema anului 30 d. Hr. fata de anul 31 d. Hr. poate fi rezolvata numai in termeni ai probabilitatii relative. In secolul I, iudeii sau foloseau un ciclu regulat de 19 ani, ca o succesiune fixa a anilor de 13 luni sau nu foloseau. Daca ei nu aveau o succesiune regulata asa cum cred multi, o data ca vineri 14 Nisan in anul 30 d. Hr., care depinde de identitatea anului iudaic de 13 luni cu un an al XVII-lea al ciclului babilonian (vezi p.255 si nota), este o simpla ipoteza. Daca aveau o succesiune fixa, nu exista dovada ca ea era identica cu ciclul babilonian si nu ar fi putut sa fie aceeasi ca forma ulterioara a ciclului iudaic, care se termina prea devreme fata de recolta orzului. Daca succesiunea lor fixa mai timpurie a anilor de 13 luni era aceeasi cu aceea pe care au avut-o mai tarziu, cand si-au standardizat calendarul, atunci anului iudaic 30/31 d. Hr., anul corespunzand celui de-al XVII-lea an babilonian, cu siguranta nu era un an cu 13 luni, cu 14 Nisan vinerea. A fost aratat ca daca factorii calculati afectau pe 1 Nisan in anul 31 d. Hr., sunt mai multe motive posibile pentru a considera anul acela ca nu doar ca fiind posibil ca an al rastignirii, dar cel mai probabil din cei doi.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
