Cu privire la greutatea diferitelor unitati monetare de argint si aur mentionate in Biblie inainte de timpul cuceririi Canaanului de catre evrei, nu exista nici un fel de siguranta. Siclul de la Tell Beit Mirsim, calculat dintr-o greutate de 8 mine descoperite in acel loc, cantarea 11,4 grame. Alte greutati de siclu gasite la Ugarit, in Siria, cantareau 9,5 grame. Greutatile de siclu gasite in Egipt si Mesopotamia variaza de la 8,8 la 9,8 grame. Echivalentii moderni de greutate si valoare prezentati in acest comentariu sunt bazati pe greutatea medie de 11,4 grame, cu deplina intelegere ca aceasta valoare, aleasa arbitrar, este doar aproximativa.
In vremurile antice multe afaceri erau incheiate cu ajutorul schimbului in natura. Solomon i-a platit lui Hiram din Tir in produse (1 Regi 5,11), iar tributul regelui Mesa consta din oi si capre (2 Regi 3,4). Totusi, metalul era folosit ca mijloc de schimb din vremuri foarte timpurii. Avraam a platit 400 de sicli de argint pentru terenul pe care l-a cumparat langa Hebron (Geneza 23,16), dar David a platit 600 de sicli de aur pentru aria de treierat iebusita de pe Muntele Moria (1 Cronici 21,25).
In limbile semitice "a plati" si "a cantari", in ebraica shaqal, in babiloniana shaqalu, sunt unul si acelasi cuvant, asa cum sunt si "argint" si "bani", in ebraica keseph, in babiloniana kaspu. Este evident din aceasta ca argintul era metalul standard pentru schimbul monetar si ca era platit prin greutate. Numai dupa introducerea monezilor batute in secolul al VII-lea i.Hr., statul a fixat valoarea pieselor monetare si le-a garantat valoarea prin sigilarea lor.
Scrisorile de la Amarna, scrise in secolul al XIV-lea i.Hr., arata ca locuitorii Canaanului au folosit sistemul monetar babilonian in timpul cuceririi ebraice, chiar in legaturile lor cu egiptenii. Lucrul acesta este uimitor, deoarece la momentul acela tara era o parte a Imperiului Egiptean de aproape o suta de ani. Intrucat numele din Vechiul Testament pentru valorile monetare sunt de origine babiloniana, siclu si mina (shiqlu si manu), se admite in general ca si evreii foloseau sistemul monetar babilonian, si nu pe acela al Egiptului. Acesta din urma nu era folosit in afara Egiptului.
Iosif Flavius indica faptul ca sistemul babilonian era folosit pentru timpurile post-exilice, dupa introducerea folosirii monedei. El vorbeste despre o mina de aur ca fiind egala cu 2 ? lire romane (Antiquities xiv. 7.1; iii.8.2) si despre 4 drahme atice (4 dinari romani) ca fiind sunt echivalentul unui siclu de argint ebraic. Intrucat dinarii romani erau de 3,88 la aproximativ 3,24 grame, patru dinari variau de la aproximativ 15,53 la 12,96 grame. Estimarea lui, desi inexacta, nu era departe de realitate, deoarece toti sicli de argint ebraici existenti in timpul dinainte de nimicirea Ierusalimului erau de 14,12 la 14,25 grame. Acestia erau doar cu putin mai usori decat un siclu babilonian greu, daca siclul usor era de 8,37 grame (Journal of American Oriental Society, vol. 64 [1944], p.73).
Pana cand dovezi pozitive contrare ne vor sta la dispozitie este bine sa evaluam declaratiile monetare ale Vechiului Testament folosind echivalentii lor cunoscuti babilonieni. Dificultatea consta in faptul ca babilonienii socoteau in sicli, mine si talanti usori si grei, dar scriitorii Vechiului Testament nu arata daca foloseau valorile monetare usoare sau grele. Drept rezultat, ramanem in nesiguranta cu privire la ce trebuie sa intelegem in anumite cazuri. Diferenta dintre cele doua sisteme era de 100 la suta. Daca este data o anumita valoare monetara potrivit cu sistemul greu, trebuie sa ne amintim ca pretul ar putea sa fie dat potrivit cu sistemul usor, ceea ce l-ar scadea la jumatate. Valorile de mai jos reprezinta sistemul valorilor usoare.
Poate ca este folositor sa aratam relatia de proportie a diferitelor metale in Babilonia, in timpurile Vechiului Testament. In epoca patriarhala, proportia dintre aur si argint era aproximativ 1 la 4. Insa in ce priveste valoarea aurului a sporit, cum era cea din primul mileniu i.Hr., proportia era de obicei de 1 la 13 1/3, cu mici fluctuatii. Proportia argintului fata de arama era de 1 la 60.
Valori monetare babiloniene standard in sistemul celor usoare
Este inselator a transforma pur si simplu monedele vechi in valori monetare moderne. O imagine autentica a valorilor monetare antice se poate forma numai printr-o comparatie facuta in termenii puterii de cumparare a monedelor antice. Pentru Vechiul Testament nu sunt exemple la indemana, dar pentru Babilon avem, de exemplu, urmatorul tabel.
Moneda batuta a aparut pentru prima oara in Asia Mica in secolul al VII-lea i.Hr. In conformitate cu traditia, Lydia este tara unde s-a produs pentru prima data moneda batuta. Dupa ce Asia Mica a devenit domeniu persan, persii au adoptat moneda batuta, introducand-o in toate partile imperiului lor, care la cativa ani dupa cucerirea Lydiei cuprindea intreg Orientul Apropiat. Monedele de aur erau fabricate numai de rege, iar monedele de argint erau fabricate si de provincii. Darius I a introdus moneda de aur standard, care a fost numita dupa el dareikos, avand valoarea de 5 dolari. Ezra 8,27 mentioneaza dareikos-ul, sau "daricul", iar scriitorul Cronicilor (secolul al VI-lea sau al V-lea) transforma moneda davidica in darici in sprijinul cititorilor sai (1 Cronici 29,7).
In Ezra 2,69 si Neemia 7,70-72, valorile monetare sunt exprimate in termeni de drahme grecesti. Biblia ebraica face o clara deosebire intre unitatile monetare grecesti si cele persane. In Ezra 2,69 si Neemia 7,70-72 este folosit cuvantul darkemon, "drahma", iar in Ezra 8,27 si 1 Cronici 29,7 este folosit cuvantul ‘adarkon, insemnand daric. Pana acum cativa ani, cercetatorii critici puneau la indoiala posibilitatea ca drahmele grecesti sa fi putut fi folosite in Palestina in cursul perioadei timpurii persane si considerau textele care mentionau drahmele ca dovedind originea mai tarzie a cartilor lui Ezra si a lui Neemia. Totusi, sapaturile facute la Bet-tur in Palestina au scos la iveala drahme atice usoare de la inceputul secolului al V-lea, dovedind ca aceste monede grecesti erau folosite pe vremea aceea in Palestina. Drahmele atice de aur erau aproximativ de aceeasi valoare ca dareikosii persani.
Din secolul al IV-lea i.Hr. iudeilor li s-a permis sa bata propriile monede. Acestea imitau monedele atice, asa cum arata exemplarele scoase la iveala de curand.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
