In contrast cu critica inferioara, care se ocupa mai ales cu probleme lingvistice si textuale, critica superioara este devotata studiului unor chestiuni ca autorul, timpul, locul, si imprejurarile scrierii, valabilitatea istorica si relatiile literale ale lucrarii.
Critica superioara a Bibliei poate fi impartita in doua tipuri, care in multe aspecte se pot contopi intr-o singura disciplina -acela care ia o atitudine sceptica fata de Biblie si acela care ii face critica pe baza de dovezi istorice existente.
Scepticul alunga naratiunile Bibliei in domeniul fictiunii, deoarece, spune ca ele descriu evenimente care nu s-au putut intampla in imprejurari obisnuite si nu pot fi explicate pe temeiul legilor cunoscute ale naturii. El afirma ca descrieri cu privire la evenimentele primare, ca raportul creatiunii, longevitatea primilor patriarhi si istoria potopului sunt mituri antice si respinge tot ce trebuie sa fie acceptat prin credinta.
Criticul istoric, pe de alta parte, isi trage concluziile din dovezi interne studiind partile istorice ale Bibliei, legile, profetiile si literatura ei didactica si le compara cu ceea ce este cunoscut din alte surse. Criticii superiori evalueaza istoricitatea posibila a naratiunilor Bibliei, adica ei incearca sa determine cat de mult dintr-o anumite naratiune este fapt istoric si cat de mult din ea este produsul mintii unui scriitor ulterior. Profetiile clare si specifice care se ocupa cu evenimente istorice sunt considerate ca au fost scrise dupa ce evenimentele descrise s-au petrecut. Astfel, sectiunea din Isaia care mentioneaza ridicarea lui Cirus la putere si faptele lui a fost scrisa, potrivit cu modul lor de a rationa, nu de Isaia pe timpul lui Ezechia, ci dupa exil. De asemenea despre cartea lui Daniel se crede ca a fost produsa pe vremea Macabeilor, intrucat profetiile ei contin o descriere precisa a evenimentelor care s-au petrecut dupa timpul lui Daniel.
Argumente scepticului nu sunt tratate aici. – Scopul acestui articolul nu este de a studia argumentele prezentate de sceptici impotriva increderii in Biblie. El combate veracitatea evenimentelor si faptelor care pot fi vazute numai cu ochiul credintei si deci sunt invizibile pentru necredinciosi. In vederea faptului ca astfel de puncte de credinta nu pot fi verificate prin dovezi obiective, ele sunt in afara cadrului acestui studiu.
Din acest motiv caracterul presupus mitic al primelor istorisiri din Biblie, mult accentuat de savantii critici cu inclinatii intelectuale sceptice, nu va fi discutat. Scepticii refuza sa creada ca Avraam, la varsta de 99 de ani, a nascut un fiu si ca, potrivit cu raportul biblic, a mai avut apoi si altii de la Chetura. De asemenea, ei pun la indoiala faptul ca a fost in stare sa infranga ostirile disciplinate a patru monarhi din Rasarit cu ceata lui de sclavi din gospodarie, ca sotia lui Lot a putut sa devina stalp de sare si ca fiii lui Iacov au putut, doar ei insisi, sa macelareasca intreaga populatie a Sihemului – impreuna cu multe alte detalii ale naratiunilor patriarhale.
Unele evenimente descrise in aceste istorisiri biblice au paralele in vremurile antice ca si in cele moderne care arata ca in anumite imprejurari pot sa aiba si chiar au loc lucruri extraordinare. De exemplu, s-a intamplat nu o data in istorie ca o mica grupa de razboinici hotarati sa fi infrant o oaste mare si bine disciplinata, mai ales cand atacul a fost dat prin surprindere. Cineva ar putea sa explice in felul acesta victoria lui Avraam asupra ostirilor din Rasarit sau masacrarea populatiei din Sihem de catre fii lui Iacov. Totusi asemenea paralele tot nu sunt probe ca evenimentele combatute descrise in Biblie au avut cu adevarat loc. Una este sa dovedesti ca asemenea evenimente ar fi putut avea loc si alta este sa dovedesti ca s-au intamplat. Pentru acest motiv tratarea lor este trecuta cu vederea aici. Relatarile acest de fel sunt crezute de cineva care accepta Biblia ca fiind un raport istoric exact si respinse de aceia care resping totul, in afara de ceea ce sunt convinsi sa creada pe baza a ceea ce ei considera dovezi ce nu pot fi disputate.
Un alt argument ce nu va fi tratat aici este teoria ca portiunile istorice ale Bibliei, asa cum o avem acum, reprezinta diferite naratiuni independente dar paralele, neslefuit contopite laolalta de redactori ulteriori. In aceste istorisiri aparent duplicate criticii vad dovada existentei mai multor curente de traditie, din diferite surse. Astfel creatiunea lumii asa cum este descrisa in Gen.1,1 la 2,4a a fost considerata ca o relatare, in timp ce una diferita, mai scurta, se spune ca este relatata in Gen.2,4b la 9. Pe de alta parte, faptul ca Avraam ar fi declarat de doua ori ca sotia sa Sara este sora lui, odata in Egipt si din nou in Gherar, este luat ca o dovada clara a doua relatari diferite ale aceluiasi eveniment. Astfel, intaia relatare (Gen.12,10-20) este in general atribuita lui I (o abreviere pentru "Iehovist", care urmeaza sa fie explicat mai tarziu) si a doua (Gen.20,1-18) lui E ("Elohistul"). Acelasi lucru este facut in multe alte pasaje unde relatarea unui eveniment pare sa fi fost repetata, mai ales in Pentateuc. Unicul motiv pentru mentionarea acestui punct de relatari presupus duplicate este sa-l puna in cunostinta pe cititor cu unul din argumentele criticilor superiori.
Argumente critice de natura istorica – Insa, multe din incidentele relatate in Biblie ca fapte istorice, dar care au fost declarate ca neistorice de criticul superior, au fost dovedite corecte prin dovezi arheologice recente. Argumentele criticilor superiori prin dovezi din categoria aceasta pot deci fi examinate si dovedite ca discutabile prin dovezi temeinice de natura stiintifica. Totusi, aceasta scurta cercetare nu va incerca sa trateze subiectul in discutie intr-un mod exhaustiv. Lucrul acesta nu este nici posibil in cuprinsul articolului, nici necesar, intrucat atat de multe teorii critice din trecut au fost distruse si nu au mai fost sustinute nici de carturarii critici insisi.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
