Calendarul iudaic si variantele sectare in perioadele intertestamentale si ale Noului Testament sw intind dincolo de hotarele acestui articol. Dar in Misna si apoi in Ghemara, scrise in primele secole crestine, gasim cateva crampeie de informatii cu privire la calendarul iudaic la sfarsitul celui de al II-lea secol i.Hr. si mai tarziu, cea mai mare parte dintre ele in forma de traditii ale practicilor mai timpurii. In Misna gasim dari de seama despre examinarea martorilor inaintea Sinedriului cu privire la aparitia lunii noi si vestirea lunii noi la regiuni departate cu ajutorul semnalelor de foc. Intrebarile puse cu privire la forma lunii noi ar parea sa indice ca prima luna noua vizibila cu ochiul liber, probabil, nu era luata in considerare, ci numai faza de "corn", indicand ca un interval mai lung putea fi calculat de la conjunctie la luna noua. Alte intrebari par sa arate ca examinatorii erau mai putin interesati in cautarea informatiei decat in obtinerea confirmarii cunostintei pe care ei deja o aveau prin calculare. Cu siguranta, rabinii aratau ca procedura formala a notarii vizibile a lunii noi era urmata mai departe din precedenta multa vreme dupa ce principiile calcularii erau cunoscute.
In argumentele talmudice, unele fara indoiala datand nu mai departe de secolul al V-lea d.Hr., conceptii mai tarzii sunt uneori aplicate in mod eronat la vremuri mai timpurii; deci aceste autoritati traditionale impotrivadictorii trebuie sa fie folosite cu prudenta. De exemplu, convingerea ca 16 Nisan s-ar fi putut muta inapoi pana aproape de echinoctiul de primavara este in opozitie cu faptele secerisului orzului si cu dovada documentelor-sursa din perioada post-exilica. Referiri traditionale la luna plina la Paste pot sa arate eforturi de a stabiliza luna in raport cu luna plina, cel putin in Nisan, desi papirusii din secolul al V-lea nu dau nici o sugestie cu privire la aceasta. E foarte probabil ca, in perioada celui de al doilea Templu, lunile erau cel putin in parte regulate prin ceva mai mult decat simpla observatie din luna in luna, dar nu putem sti siguri din sursele disponibile cat de timpuriu si in ce masura era folosita calcularea.
Cu timpul, dupa distrugerea Ierusalimului de catre romani si dispersarea si persecutarea iudeilor de catre imparati mai tarzii, practica reglementarii calendarului de la Ierusalim a fost abandonata in mod inevitabil si a fost pusa in schimb o schema arbitrara, asa incat iudeii din toate tarile sa poata socoti data sfintelor sarbatori intr-un mod armonios. De aici inainte, iudeii din Babilonia sau de oriunde puteau sa-si adapteze calendarul prin mijloace artificiale indiferent de secerisul orzului in Iudeea sau aparitia lunii la Ierusalim.
S-a calculat candva ca asa revizuit, dupa cum se presupune in secolul al IV-lea, calendarul a fost transmis intr-un mod neschimbat pana in timpul de fata, dar cei mai multi autori gandesc acum ca reforma a fost o crestere treptata, luand mai multe secole, incorporand traditii mai timpurii si dezvoltari ulterioare. Unele dintre disputele medievale intre aparatorii rabinici ai calendarului fix si karaitii, care incercau sa pastreze regula observarii si a secerisului orzului, arata ca problema calendarului era inca vie. Actuala succesiune de 7 a lunii a 13-a in fiecare ciclu de 19 ani si numararea anilor consecutiv de la o presupusa era a creatiei( Anii al 3-lea, al 6-lea, al 8-lea, al 11-lea, al 14-lea si al 19-lea ai fiecarui ciclu calculat de la un inceput teoretic in 3761 i.Hr. Aceasta inseamna ca 1975/76 e calculat al 17-lea an al unui ciclu, cu un al doilea Adar in primavara lui 1976) n-au fost adoptate de catre iudei decat in evul mediu.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
