Inceputuri de primavara si de toamna ale anului – Calendarul Canaanit incepea toamna, ca si anul civil iudaic, de aceea putem presupune sau ca patriarhi l-au folosit pe cand erau in Canaan, inainte ca Iacob si familia lui sa se duca in Egipt, sau ca israelitii l-au adoptat de la vecinii lor dupa Exod. Prima alternativa pare mai verosimila, intrucat Moise insusi se refera la un calcul din toamna in cartea Exodul, asa cum se va vedea. Evreii combinau numararea lunilor din primavara, asa cum a fost instituita la Exod, cu inceputul anului toamna, si astfel aveau o dubla calculare, "anul sacru" incepand cu luna intai si anul civil incepand cu luna a 7-a.
Iosif spune ca vechea calculare era din toamna, dar "Moise insa a randuit pe Nisan, adica Xanticus [numele lunii corespunzatoare macedonene], ca luna intai pentru sarbatori, deoarece, in luna aceasta, el i-a scos pe evrei din Egipt; el a mai calculat luna aceasta ca inceputul anului pentru tot ce era in legatura cu cultul divin, dar pentru vanzare si cumparare si pentru alte afaceri obisnuite a pastrat ordinea veche" (Antichitati, I.3.3. Loeb ed.).
"Sfarsitul anului" toamna – Chiar si in cartea Exodului, care desemneaza luna de primavara Abib, ca luna intai a anului ("sacru"), exista dovezi pentru inceputul anului mai vechi si mai familiar in toamna. Acestea sunt referirile la "sfarsitul lui" in sezonul acela. Insa deosebirea nu este mare, intrucat orice an incepe la acelasi punct la care se sfarseste cel precedent. Sarbatoarea Strangerii Roadelor, sau Corturilor, din luna a 7-a (Tishri) se spune ca vine la "sfarsitul anului" (Ex 34,22). Iarasi se face referire la ea ca "sarbatoarea strangerii roadelor, la sfarsitul anului cand vei strange de pe camp rodul muncii tale" (Ex 23,16) ( Cele 2 cuvinte folosite pentru "sfarsit" in aceste doua versete sunt teqpha, insemnand un "cerc", "rotatie", "completare" si se’th, insemnand "plecarea" anului nou civil. In contrast cu "plecarea" anului toamna, primavara e numita "revenirea" (teshubah, de la shub, "a se inapoia") anului (1 Imp 20,22.26). Daca inceputul anului este calculat ca plecarea lui in circuitul lunilor, atunci punctul de intoarcere la care incepe sa se reintoarca la punctul lui de plecare este natural la jumatatea drumului de inconjur al circuitului 6 luni mai tarziu primavara. Ca punctul acesta de intoarcere urmareste sa arate primavara, e aratat de un alt exemplu cuvantului teshubah (2 Sam 11,1). Aici, expresia "dupa ce anul a expirat" (ed. Engl) e o traducere mai putin literala a expresiei ebraice "la reintoarcerea anului" si e definita ca "timpul cand porneau imparatii la razboi". E bine cunoscut ca campaniile militare in Orientul Apropiat antic, porneau aproape exclusiv primavara si erau facute toamna, in sezonul uscat, cand dificultatile de transport erau cele mai mici. Gasim relatari antice ale campaniilor anuale ale carmuitorilor Egiptului, Asiriei si Babilonului. Astfel atat "plecarea" (toamna), cat si "revenirea" (primavara) anului erau logice in referirea la toamna ca punct de pornire.). Intrucat celebra belsugul anului agricol care tocmai se incheiase, era identificat ca venind aproape de sfarsitul anului, desi el incepea la 15 zile dupa sfarsit in primele zile ale anului civil, care incepea la 1 Tishri.
Anul agricol – In Palestina si in tarile invecinate, anul agricol totdeauna incepea toamna. Dupa ce iarba de primavara se uscase si solul se prajise de lunga si neploioasa vara, ploile de toamna umezeau solul pentru semanat. Aceasta este ploaia timpurie, incepand poate in octombrie si sporind in noiembrie. Sezonul umed tine in timpul iernii, terminandu-se cu "ploaia tarzie" a primaverii care coace cerealele (Deut 11,14; Ier 5,24; Osea 6,3; Ioel 2,23). Recoltatul orzului incepe in Palestina pe la mijlocul sau sfarsitul lui aprilie, iar acela al graului vine o luna mai tarziu, urmat de acela al roadelor de vara, apoi al strugurilor si maslinelor tarziu vara si toamna. Notati ca din aprilie-mai pana in octombrie este vreme uscata pentru recoltele urmatoare, asa cum arata si tabelul din Ellsworth huntington, Palestine and Its Transformation (London: Constable and Company, Ltd.,1911), pagina 34.
Fractiuni detaliate ale unei mici cantitati de precipitatii inscrise intre mai si octombrie arata ca ploile slabe reprezentate in felul acesta de aceste medii vin atat de rar incat aceste luni pot fi considerate, de fapt, ca secetoase.
Singurul document calendaristic actual care vine din perioada preexilica a lui Israel e o placa de piatra din secolul in care Solomon a trait. A fost gasita la Ghezer, o cetate pe care Egiptul a luat-o de la canaaniti si a dat-o ca dar fiicei sale, sotia lui Solomon. Pe aceasta bucata de calcar e scris un rezumat al calendarului agricol care incepea toamna. Acest "calendar din Ghezer" nu da numele lunilor, dar insira activitatile principale ale anului agricultorului luna dupa luna.
Anul civil calculat de la Tishri – Deoarece intregul ciclu sezonier al naturii a fost privit ca incepand din nou din toamna o data cu revenirea ploilor datatoare de viata, ideea de baza a anului nou pare sa se fi concentrat in toamna. Lucrul acesta facea inevitabil ca anul civil sa fie considerat ca incepand cu Tishri, chiar daca lunile erau totdeauna numarate de la Nisan. Insemnatatea lui Nisan porneste de la faptul ca intreaga aliniere a anului calendaristic cu sezoanele era determinata de plasarea primei luni la vremea seceratului orzului. Era logic sa se numere ca prima, luna care vena dupa luna a 13-a, introdusa deoarece in felul acesta succesiunea numerelor nu ar fi fost niciodata intrerupta. Dar accentul pus asupra lui 1 Tishri ca inceput principal al anului este evidentiat prin sunarea trambitelor, prin sacrificii speciale, intrecandu-le pe acelea de la 1 Nisan si prin legarea zilei aceleia cu Ziua Judecatii.
Anii de domnie ai regilor, socotiti ca incepand toamna – Pe vremea regilor ebraici, metoda obisnuita de denumire a anilor pentru scopuri de punere de date era de a-i numara in serie in cursul domniei fiecarui rege. Formula pentru o linie a datei era: "la ………a lunii…….al anului ……….al Regelui………". Exista dovezi ca acesti ani de domnie erau socotiti din toamna, probabil 1 Tishri, in regatul ebraic unit (in timpul domniei lui Solomon) si dupa aceea in regatul de sud al lui Iuda, pe timpul lui Iosia; pe de alta parte, anul de primavara pare sa fi fost folosit in regatul de nord al lui Israel (vezi pag 134,146). Folosirea lui Israel nu e indicata direct in naratiunea biblica, dar se pare ca este o deductie logica din sincronismele dintre domniile succesive ale celor 2 regate in cartile Regilor.
Imediat dupa captivitate, exista dovezi oarecum neconcludente pentru o calculare din primavara a anilor de domnie dupa modelul babilonian, dar in timpul restaurarii statului iudeu si redesteptarea spiritului national sub Ezra si Neemia, gasim dovezi directe de incepere a anilor de domnie din toamna (vezi articolul despre cronologie in Vol. III). Anii de domnie folositi la datare erau socotiti asa cum fusesera sub regatul lui Iuda, dar in numele regilor persani, ai caror supusi erau acum iudeii. Pentru o explicatie a metodelor de numarare diferita a anilor calendaristici dupa domniile regilor, vezi p. 138. 139.
Ani sabatici si jubiliari – Una dintre caracteristicile distinctive ale legilor ebraice era prevederea de a lasa pamantul sa se odihneasca, adica sa ramana necultivat in fiecare al 7-lea an. La fel cum ziua a 7-a era Sabatul saptamanal pentru om, anul al 7-lea, la sfarsitul "saptamanii de ani", era un sabat de odihna pentru pamant, cand urma sa nu fie semanat sau secerat (Lev 25,2-7. 20-22). Anul al 7-lea urma, de asemenea, sa fie "anul iertarii", pentru anularea datoriilor (Deut 15,1-15). Apoi, dupa 7 "saptamani de ani", anul al 50-lea urma sa fie Jubileul, cand nu numai toti sclavii israeliti urmau sa fie eliberati, dar si toate terenurile erau vandute. In acea perioada (cu anumite exceptii) avea sa revina la proprietarii originari sau la mostenitorii lor (Lev 25,8-17. 23-34. 47-55). Scopul acestui lucru era de a tine mostenirile familiilor neatinse, asa ca bogatii sa nu poata cumpara pamantul si sa lase o categorie lipsita de pamant. Autoritatile au pareri diferite despre faptul ca anul al 50-lea era adaugat la cei 49 sau era, prin calcul inclusiv, si anul 1 al ciclului urmator.
Anul al 50-lea era in mod special mentionat ca incepand toamna. Anul al 7-lea, desi nu e specificat asa, era evident similar, nu numai pentru ca era in aceeasi serie cu al 50-lea, ci pentru ca un an in care nu era semanat sau secerat, trebuie in mod necesar necesar sa coincida cu anul agricol. Trambitele erau sunate ca sa anunte jubileul in Ziua Ispasirii, ziua a 10-a a lunii a 7-a (Lev 25,9). Intrucat nu exista legatura logica intre anul jubiliar si ritualul Zilei Ispasirii, e probabil ca rabinii de mai tarziu au avut dreptate cand spuneau ca anii acestia coincideau cu anul calendaristic civil, incepand cu 1 Tishri. Prevederile Jubileului, cuprinzand redarea proprietatilor si eliberarea sclavilor, intrau in vigoare la sfarsitul zilei de 10 Tishri nu la 1 Tishri, deoarece primele 10 zile ale anului erau consacrate sarbatoriri Anului Nou. Adica jubileul incepea cand se incepeau afacerile obisnuite ale anului civil, in ziua care incepea cu seara de la sfarsitul Zilei Ispasirii, 10 Tishri.
Lungimi variabile ale anilor lunari – E de notat ca, in toate aceste diferite metode de calculare a anului, unitatea de masura fundamentala era, evident, anul calendaristic lunar de 12 luni, corectat periodic dupa anul solar sau sezonier, prin luna a 13-a. Anul obisnuit de 12 luni consta din 254 de zile, dar ajustarea dupa luna cerea uneori un an de 355 de zile; si corectarea periodica dupa anul solar cerea adaugarea unei luni si lungirea anumitor ani pana la 383 sau 384 zile. Corectarea aceasta, daca era aplicata complet, asa cum era indicat de secerisul orzului, nu permitea niciodata ca anul sa se mute cu mai mult de o luna de la alinierea lui sezoniera. Pentru motivul acesta, numarul anilor calendaristici iudaici pe o perioada lunga, asa cum a fost aratat p. 68 (104 – original), totdeauna era egal cu numarul anilor sezonieri sau solari.
Anul de 360 de zile nu e literal, ci simbolic – Trebuie sa se explice, deoarece se poate intelege gresit, faptul ca Biblia nu prezinta dovezi ca anul profetic de 360 de zile, de 12 luni a cate 30 de zile, are vreo legatura cu anul calendaristic ebraic. Sunt cateva vechi traditii ca anul, mai demult, continea 360 de zile. Nu e clar daca acestea sunt doar reflectari ale anului solar egiptean, lasand separat cele 5 zile suplimentare de la sfarsit, sau daca se refera la un adevarat an de 360 de zile, care ar fi ramas tot anul in dezacord atat cu luna, cat si cu sezoanele. Dar nu exista date solide pe care sa se bazeze o astfel de metoda de calculare si cu siguranta nimic de pus in legatura cu evreii care, se pare, au legat totdeauna luna cu ultimul patrar al lunii. Vezi p. 65 (102 – original)
Mentionarea unei perioade de 150 de zile in cursul Potopului, care pare sa fie egalizata cu 5 luni, nu inseamna in mod necesar ca acest calendar antediluvian, cunoscut de Noe, avea luni uniforme de cate 30 de zile fiecare. Perioada a fost interpretata si ca indicand un an lunar neobisnuit sau un an solar de 365 de zile (vezi vol. I p. 183 – original). Indiferent ce ar fi fost, ea nu are nici o legatura cu calendarul lunar folosit la multa vreme dupa aceea de catre evrei. E imposibil sa se armoniza un an de 360 de zile format din luni a cate 30 de zile cu luni masurate dupa luna. In insasi natura cazului, luna sau anul profetic in care e cuprins principiul zi-an trebuie sa contina un numar fix de zile simbolice, daca lungimea perioadei urmeaza sa fie cunoscuta in mod sigur. O astfel de perioada profetica nu poate fi bazata pe un calendar lunar ale carei luni si ani sunt variabili. O calculare prin luni teoretice de 30 de zile fiecare ar fi de inteles si destul de logica, deoarece ideea ca o luna ar trebui sa aiba 30 de zile era implicata in expresiile iudaice mai tarzii, folosite cu privire la cele doua tipuri de luni, o luna de 30 de zile era o luna "plina" si o luna de 29 de zile era "goala", sau insuficienta. Este posibil, desi nu exista dovezi, ca evreii sa fi folosit o luna de 30 de zile teoretica pentru chestiuni de afaceri, asa cum faceau babilonienii. Chiar si astazi se calculeaza dobanda pe o luna de 30 de zile, desi oricine stie ca lunile nu sunt uniform de 30 de zile in lungime.
Lungimea lunii si a anului profetic nu sunt date direct in Biblie, dar pot fi deduse din diferite perioade profetice care sunt evident echivalente. Intrucat, in aceste profetii, 3 1/2 "timpuri" sunt 1260 de zile (Apocalips 12,6.14) si 42 de luni sunt 1260 de zile (Apoc 11,2.3), ele trebuie sa fie egale. Deoarece 42 de luni sunt 3 1/2 timpuri, atunci, 3 1/2 timpuri trebuie sa fie 3 1/2 ani. Mai departe, intrucat 3 1/2 si 42 de luni sunt egale cu 1260 de zile, un an de tipul acesta este, evident, de 360 de zile si o luna de 30 de zile. Un secol si jumatate mai inainte, multi scriitori despre profetii considerau ca anul profetic de 360 de zile era anul calendaristic iudeu, dar ei nu intelegeau natura calendarului lunar folosit de evrei. Astfel de autori depasiti nu ar trebui sa fie citati; luna si anul profetic pot fi bazate chiar pe Biblie.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
