1.4.1. Umanism și Reformă în Transilvania – sec XV-XVI
Renașterea, umanismul și reforma, au adus și în cultura Transilvaniei un suflu nou. Autorii operelor culturale umaniste au continuat să scrie în latină, greacă sau slavonă, dar, treptat, din veacul al XV-lea și mai cu seamă în veacul următor au trecut la utilizarea limbilor naționale sau vernaculare. Începând cu veacul al XVI-lea, sub influența Reformei, apar manifestări umaniste și în mediul orășenesc, mai ales la Brașov, Sibiu și Mediaș. Spre deosebire de centrele umaniste de la curțile episcopale[41], centrele orășenești au raporturi mai strânse cu lumea germană. Un rol important în răspândirea ideilor umaniste l-au avut școlile orășenești, cum sunt cele de la Brașov, Sebeș, Cluj, Oradea, Bistrița, Sibiu etc.
La Cluj, în 1581, începe să funcționeze prima Universitate de nivel european, condusă de iezuiți, avându-l în frunte pe umanistul Antonio Possevino. Universitatea avea trei facultăți – teologică, filosofică și juridică – și putea acorda toate cele trei titluri obișnuite în lumea academică de atunci: baccalaureus, magister artium, doctor. Pe lângă școli, mănăstiri și episcopii, funcționau biblioteci ca cele din Cluj-Mănăștur, Sibiu, Brașov, Șcheii Brașovului sau, cea mai valoroasă, Oradea. Scrisul și cititul, deși penetrează mai adânc în societate, cuprinzând cercuri mai largi, interesate nu numai de cultură, ci și de meșteșuguri, de negoț, de călătorii, nu ajung fenomene de masă.
Viața cotidiană începe să pretindă și trecerea la folosirea limbilor naționale în scris, lucru care se petrece în secolele XV și XVI. Textele în limbile germană, maghiară și română devin tot mai frecvente: pe la 1430, în Moldova, care îi primise pe husiți, se traduce Biblia în maghiară; ceva mai târziu se realizează în germană, „Povestirea despre Dracula”. În același secol, se traduc din slavonă în românește așa numitele texte rotacizante – Codicele Voronețean, Psaltirea Șcheiană, Psaltirea Voronețeană și Psaltirea Hurmuzaki – traduceri realizate în zona Hațeg – Hunedoara – Banat. Evident, texte în limba română au apărut și în Maramureș sau în regiunea Brașov – Făgăraș. Ulterior, în sec XVI, sub influența Reformei, scrierile în limbile vernaculare devin tot mai numeroase.[42]
Un rol important în propagarea Reformei îl va juca tiparul, apărut în Transilvania în jurul anului 1528, când se tipăresc la Sibiu primele cărți în Germană, și apoi, în română. Cea mai activă dintre tipografiile Transilvaniei a fost cea din Brașov, unde, prin efortul lui Johannes Honterus, au fost tipărite 37 de cărți în limbile latină, greacă și germană, între anii 1535 – 1549. Pe la mijlocul sec al XVI-lea, se înființează o tiparniță și la Cluj de către învățatul sas Gaspar Heltai. În același veac, alte tipografii iau ființă la Oradea, Alba Iulia, Abrud și Orăștie.
Brașovul a devenit în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, cel mai important centru cultural românesc, prin concentrarea de instituții și de creații culturale destinate românilor din toate provinciile românești. Aici funcționa o biserică aflată sub conducerea domnilor de la sud și est de Carpați, exista o școală în care erau pregătiți tineri din toată Transilvania pentru a deveni preoți, erau o bibliotecă și o arhivă, o școală de copiști și de traducători, toate susținute de o puternică comunitate urbană de meșteșugari și negustori.
În acest mediu a găsit diaconul Coresi, cărturar și meșter tipograf, cadrul favorabil pentru imprimarea cărților în limba română, în a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Limba acestor tipărituri destinate întregului spațiu românesc este graiul din sudul Transilvaniei și nordul Munteniei (zona Brașov – Sibiu – Câmpulung – Târgoviște) și a stat la baza formării limbii române literare.
1.4.2. Istoricul tipăriturilor în limba română.
Pentru a ușura conaționalilor săi înțelegerea Sfintelor Scripturi, Martin Luther a tradus Biblia din limba latină în germană. Acest principiu formal a Reformațiunii, adică predarea Cuvântului lui Dumnezeu în limba națională a poporului a avut urmări culturale de cea mai mare importanță pentru toate popoarele creștine[43], chiar și pentru cei ce nu primiseră învățătura religioasă a lui, deci și pentru noi, românii. Cultura scrisă a fost cultura elitelor, deoarece scrisul, ca peste tot în acel timp, era un fenomen de excepție, accesibil unor grupuri restrânse. În plus, limbile de cultură erau altele decât cele vorbite, predominând în Transilvania latina și, pentru români, slavona, înțelese doar de inițiați. Românii gravitau spre aria de cultură bizantino-slavă și utilizau ca limbă a creației scrise slavona, ca și elita românească de la sud și est de Carpați.[44]
Reformațiunea din Transilvania a avut un impact deosebit și asupra vieții bisericii românești. Sașii încearcă să-i câștige pe români pentru a urma învățăturile lui Luther. Propaganda reformată a năzuit, potrivit cu spiritul propriei sale biserici, să câștige prozeliți mai mult prin convingere religioasă, pe baza studiului personal al Bibliei, și a interpretării raționale a adevărurilor religioase. De aceea a promovat cu un zel particular instruirea, cultivarea și literatura bisericească a românilor.[45] În acest scop, au tipărit în anul 1544, la Sibiu, un Catehism românesc, cu învățături luterane. Aceasta este prima carte românească tipărită. Nu se știe numele celui ce a tradus în românește acest catehism. Posibil ca traducătorul să fie un preot român din Rășinari.
Urmașul lui Honterus în parohia Brașovului, Valentin Wagner, a tradus un astfel de catehism și în limba greacă, tipărindu-l la Brașov, în anul 1550. În 1558, judele Brașovului, Hanăș, silește pe preoții români din Șchei, Toma și Dobre, să recomande catehismul luteran credincioșilor din parohia lor. În 1560, a venit la Brașov „Vlădica Românesc” al Ardealului care și-a exprimat bucuria referitoare la introducerea luteranismului printre românii din Șchei.[46] Sub domnia lui Pătrașcu cel Bun, domnul Munteniei și prietenul sașilor, se așează în Brașov tipograful român, diaconul Coresi. Aici încep a se tipări cărți românești încă din 1557. În acest an se tipărește un Octoih mic, de către logofătul Oprea și diaconul Coresi, din porunca lui Johannes Benkner, judele Brașovului. Acesta din urmă intră în posesia unui manuscris românesc al Evangheliei husite pe care-l pune la îndemâna lui Coresi.
În 1560, se tipărește Evangheliarul românesc în Brașov. Impactul acestui evangheliar în limba română a fost minim, considerându-se eretic doar datorită faptului că apărea tipărit în limba română. În această situație, Benkner tipărește în 1562 o ediție în slavonă a Evangheliei.[47] Un an mai târziu, Coresi tipărește după un manuscris husit, Apostolul sau Praxiul, păstrat în parte în satul Lupșa în munții Apuseni, până în anul 1884.
Mult mai intensivă și mai durabilă a fost propaganda calvină pentru câștigarea românilor ardeleni de partea Reformațiunii. Ei au înființat pentru români o ierarhie bisericească calvină în frunte cu un episcop. De asemenea, au folosit și tipografia sașilor din Brașov pentru propagarea principiilor religioase calvine între români. Astfel, apare la Brașov în 1564, două cărți tipărite de Coresi, cu tendințe calvine: Tâlcul Evangheliilor și un Molitvelnic românesc, tipărite pe cheltuiala nobilului calvin de Haporton, Forro Nicolae. Molitvelnicul este tradus din limba maghiară, după „Agenda” lui Gaspar Heltai, din 1551 și cuprinde, între altele, recunoașterea a trei taine: botezul, cununia și cuminecătura.
Tâlcul evangheliilor este o compilație a unui preot român trecut la calvinism. În acesta sunt mustrați oamenii bisericii deoarece folosesc limba sârbă în serviciul religios. De asemenea, această lucrare susține că Sfânta Scriptură este singura temelie a credinței. Tot cu scopul de a-i câștiga pe români pentru calvinism, se tipăresc în toamna anului 1570, Liturghia și Psaltirea. Ele au fost prezentate de episcopul Pavel Tordași, preoților care au venit la soborul convocat de el în ziua de 1 ianuarie 1571 la Cluj.[48]
Cărțile religioase tipărite în Ardeal nu au fost primite în Å¢ara Românească ortodoxă, care insista ca în biserică să fie folosită doar limba slavonă. Cu toate acestea, tipăriturile românești din Brașov au ajuns în Muntenia prin preoții și țăranii munteni, care, deși le-au cumpărat la început din curiozitate, le-au apreciat mai pe urmă ca indispensabile înțelegerii Cuvântului lui Dumnezeu.
În 1552, apare Palia de la Orăștie, o traducere românească a primelor două cărți ale Pentateuhului. Ea a fost tradusă de episcopul româno-calvin, Mihail Tordași, împreună cu Herce Ștefan din Caransebeș, Zăcan Efrem – dascăl din Sebeș, Peștișel Moise din Lugoj și Archirie protopopul. Cartea a fost tradusă de acești români calvinizați din limba maghiară, după traducerea din 1551 a lui Gaspar Heltai. Cartea a fost tipărită cu litere chirilice de diaconul Șerban, fiul lui Coresi și de diaconul Marian. Cu Palia de la Orăștie se încheie epoca însemnată a tipăriturilor românești din secolul al XVI-lea.
Cărțile bisericești, tipărite de Coresi și ucenicii lui în limba română, s-au răspândit în toate părțile locuite de români, apropiindu-i sufletește și dându-le o limbă literară generală, cu norme ortografice prin care să-și poată exprima gândurile și simțirile. Prin cărțile românești tipărite în Ardeal în sec al XVI-lea, s-au înlăturat piedicile care se iveau în scris, din lipsa unei ortografii adecvate. Înaintea tipăririi acestor cărți, cuvintele se scriau fără a fi despărțite. Așa sunt scrise Codicele Voronețian, Psaltirea Scheiană și chiar manuscrisul preotului Grigore din Măhaciu. Cărțile ieșite de sub tiparul lui Coresi trasează normele ortografice necesare, dezvoltând scrisul românesc. Modificarea impusă prin tipărituri se reflectă chiar și în actele particulare, cum ar fi: zapise de învoieli, contracte de cumpărare și schimburi etc.
Cărțile tipărite de Coresi mai au meritul de a fi scos limba slavonă din afacerile de stat ale țărilor române, urmând ca această limbă să dispară treptat și din biserică în cursul sec al XVII-lea și începutul sec al XVIII-lea. Introducerea limbii naționale românești în biserică datorită Reforma-țiunii religioase apusene, a fost primită cu bucurie de unii preoți și episcopi români educați. Coresi, însuși, afirmă că preoții români se plâng de lipsa cărților bisericești române. În epilogul cărții sale, Tâlcul Evangheliilor, Coresi scrie că „a văzut dorul multor preoți după tâlcuirea Evangheliei, ca și dânșii să poată predica și da oamenilor o învățătură după citirea Evangheliei.”[49]
