Originea Irozilor. – Caderea regatului preotesc iudeu in mainile Romei a fost amintita (p. 35), dar n-a fost descrisa. Sfarsitul domniei hasmoneice a fost legat de aproape de ridicarea familiei lui Irod, de origine idumeica, adica, din edomitii care au fost constransi de Macabeul Ioan Hircan sa accepte credinta iudaica (vezi p. 34; vezi diagrama de la p. 40).
Aceasta legatura stransa a edomitilor cu iudeii a dat prilej unui edomit numit Antipater (sau Antipas) sa ocupe un post civil in regatul iudaic si a devenit guvernator al Idumeei pentru iudei. Fiul sau, numit la fel Antipater, pare sa fi detinut mai tarziu aceeasi pozitie. Cand a izbucnit razboiul civil intre fratii Macabei, Hircan II si Aristobul II, Antipater cel tanar a sustinut pe Hircan si a adus cu el alianta lui Aretas III, regele nabateenilor, un popor arab din Transiordania si vechiul teritoriu edomit. Aretas l-a atacat si l-a infrant pe Aristobul, care a cautat refugiu in citadela Ierusalimului.
Venirea lui Pompei. – La punctul acesta au intrat romanii in razboi. Pompei a ramas in rasarit dupa infrangerea regilor din Pont si Armenia in anul 66 i.Hr. (vezi p. 37). In anul 65 generalul pe care Pompei l-a trimis in Siria a fost asteptat atat de emisarii lui Hircan, cat si ai lui Aristobul. Probabil chiar pentru motivul ca Aristobul era asezat intr-un loc sigur la Ierusalim, romanii au trecut de partea lui contra lui Hircan.
Inaintand spre sud, ostirea romana a constrans pe Aretas sa renunte la asedierea Ierusalimului si sa se retraga. Dar purtarea aroganta a lui Aristobul a facut pe Pompei sa nu aiba incredere in el si sa-l faca prizonier. Ostirea romana a pus stapanire pe cetate cu ajutorul tradator al aderentilor lui Hircan, desi soldatii lui Aristobul au continuat sa detina inaltimea Templului timp de inca trei luni. Romanii au izbutit sa razbata prin ziduri in vara sau toamna lui 63 i.Hr. Cu prilejul cuceririi ulterioare a locului Templului au fost ucisi vreo 12.000 de iudei. Pompei si ofiterii lui au intrat in sfanta sfintelor si au privit cu uimire la un altar sacru care nu avea nici o prezentare vizuala a Dumnezeului care era inchinat acolo (vezi Iosif Razboi I.7.6[152]).
Pompei a pus capat regatului Macabeic si a luat de la Iudea un teritoriu considerabil. El a ingaduit ca Hircan sa continue ca mare preot si sa carmuiasca cu titlul de etnarh ("conducator al poporului"), probabil sub supravegherea guvernatorului roman al Siriei. Antipater a fost facut primul sau ministru. Aristobul si fiii sai au fost trimisi la Roma ca prizonieri. Insa ei au fugit si s-au in revoltat contra romanilor de trei ori. De fiecare data ei au fost infranti in chip dezastruos. In exasperare, Gabinius, proconsulul Siriei, a impartit Iudea in cinci districte, fiecare guvernat de un consiliu de batrani. Sub aranjamentul acesta Hircan a pastrat din ce in ce mai putina raspundere administrativa, in timp ce Antipater a obtinut din ce in ce mai multa autoritate, devenind de fapt conducatorul. In anul 54 i.Hr., Crassus, triumvirul (v. p.37), succesorul lui Gabinius ca proconsul al Siriei, pretextand ca cere bani pentru o companie contra partilor, a jefuit tezaurul Templului, iar ca rezultat iudeii s-au revoltat in 53. In 48, cand Pompei a fost ucis in Egipt, dupa infrangerea sa de catre Iuliu Cezar in batalia de la Pharsalus, Antipater si-a schimbat partida si a devenit un partizan viguros si eficient al lui Iuliu Cezar. In schimb, Cezar a acordat favoruri iudeilor. Lui Hircan i-a fost acordata autoritate deplina in 47, impreuna cu titlurile de etnarh si mare preot, titluri care erau ereditare la iudei. Cu toate acestea, Antipater era inca omul de fapt la putere si a facut lucrul acesta clar pentru iudei, spre marele dezgust al nobilimii. Antipater a numit pe fiul sau Phasael ca guvernator al Ierusalimului si al imprejurimilor lui si pe un fiu mai tanar, Irod, mai tarziu Irod cel Mare, guvernator al Galileei.
Dupa ce Iuliu Cezar a fost asasinat in 44, Cassius, unul dintre conspiratorii contra lui Cezar, si-a asigurat comanda romana in Rasarit, iar Antipater si Irod i-au dat ajutor din toata inima. In schimb, Cassius a facut pe Irod guvernator al Coele-Siriei. La scurt timp dupa aceea Antipater a fost otravit la Ierusalim.
In anul 42 i.Hr., dupa infrangerea lui Brutus si a lui Cassius, Antoniu si-a asumat controlul intereselor romane in rasarit. Intrucat fusese mai inainte prieten a lui Antipater, Antoniu a refuzat cererea iudeilor de a indeparta casa Irodiana si a pastrat pe Irod si pe fratele sau ca etnarhi ai Palestinei. Lui Hircan i s-a permis sa ramana, dar numai ca mare preot. Irod si-a intarit pozitia fata de iudei logodindu-se cu Mariamne, o nepoata a lui Hircan II (vezi diagrama de la p. 40).
Irod ca rege. – Anul urmator partii au invadat Siria si Antigon, un fiu al lui Aristobul, a inaltat steagul revoltei si a castigat ajutorul fortelor parte. Phasael a fost facut prizonier si s-a sinucis, in timp ce Irod a fugit si in cele din urma a ajuns la Roma. Acolo, Irod a castigat favoarea lui Antoniu si a lui Octavian, care pe vremea aceea erau in alianta si Senatul Roman, in 40 i.Hr., a votat cu unanimitate functia de rege al Iudeei pentru Irod.
Desi Irod avea sprijinul ostirilor romane, i-au trebuit trei ani pentru a ajunge in posesia tronului sau. Iudeii cari i se opuneau au luat ultima pozitie in Ierusalim. A fost nevoie de aproape trei luni pentru a cuceri partea de sus a orasului si locul unde era Templul. Macelarirea care a urmat a fost inspaimantatoare, deoarece atat romanii, cat si iudeii din partida lui Irod au fost infuriati din cauza rezistentei incapatanate ce li s-a opus. Antigon, ultimul Macabeu care a functionat ca rege, a fost biciuit in chip plin de ocara si la cererea staruitoare a lui Irod, dat mortii. Irod era acum (37 i.Hr.) "stapan peste o cetate in ruine si rege al unei natiuni care-l ura".
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
