Antioh VII, ultimul rege seleucid puternic. – La scurt timp dupa ce Ioan Hircanul a preluat conducerea, Antioh VII a invadat Palestina in numar mare, a cotropit tarasi a asediat Ierusalimul. Dupa mai mult de un an Hircan a fost nevoit sa cada la intelegere. Antioh a acceptat tribut si ostatici si a impus o despagubire, dar nu a lipsit mai departe pe iudei de libertatea lor, poate din respect pentru Roma. Putin mai tarziu, Antioh VII, ultimul rege seleucid puternic, a fost ucis (in 129) in timp ce era in campanie contra partilor intr-un efort de a restabili stapanirea seleucida in est, Babilonia a fost pierduta de aici inainte in favoarea Partiei si Imperiul seleucid nu si-a recapatat niciodata puterea pierduta.
In timpul acestei campanii partii l-au eliberat pe Demetrius II si l-au trimis inapoi in Siria, nadajduind sa opreasca inaintarea seleucida. Demetrius II, a carui domnie fusese intrerupta timp de zece ani prin domnia fratelui sau pe cand era prizonier in Partia, a reluat acum conducerea, la moartea lui Antioh (129). Totusi, el a avut de intampinat opozitie din partea fostei sale sotii, Cleopatra si a unui pretendent sprijinit de egipteni. Dupa cativa ani de razboi civil intermitent Demetrius II a fost ucis in 126/25. Mai tarziu (115-113) Antioh VIII (Grypus), fiul Cleopatrei Thea de la Demetrius II, si Antioh IX (Cyzicenus), fiul ei de la Antioh VII, s-au luptat pentru suprematie. De atunci inainte a fost cearta intre partidele diferitilor regi succesivi rivali, pana cand Roma a pus stapanire in anul 64. Lucrul acesta a dat statului iudeu posibilitatea de crestere.
Ioan Hircanul incorporeaza Samaria si Idumea. – In timp ce Roma se tinea deoparte, urmarind cum casa lui Seleucus si casa lui Ptolemeu se distrugeau intre ele, Ioan Hircanul a devenit din nou un principe independent si si-a extins teritoriul in Palestina. El a distrus cetatea Samaria si templul de pe muntele Garizim. Un popor arab din Transiordania numit nabateenii, cari au castigat putere considerabila in timpul declinului seleucid, deposedase de edomiti, dintre care multi se asezasera in Negheb, sau Palestina de sud. Ioan Hircanul a pornit mai intai contra edomitilor, numiti acum idumei, si i-a constrans sa paraseasca tara sau sa fie circumcisi si sa devina iudei (Iosif Antichitati, XIII, 9,1 [254-258]). In felul acesta Hasmoneii, la inceput aparatori ai libertatii contra persecutiei religioase, au sfarsit prin a impune altora religia. Straduinta aceasta de a suda laolalta casa lui Esau si a lui Iacov, un plan care daduse gres in trecut, era destinat sa aduca multa suferinta si intristare in anii de mai tarziu cand Irozii idumei aveau sa stapaneasca asupra iudeilor. Vezi diagrama de la p. 40.
Ioan Hircanul a avut putina impotrivire din afara, dar multa inlauntrul propriei sale natiuni. Un oarecare timp Hasidimii – partida stricta a celor "evlaviosi" – se instrainasera de domnitorii-preoti Hasmonei tot mai lumesti. Hircan facea parte dintre Farisei, asa cum au ajuns sa fie numiti principalii reprezentanti ai vechilor Hasidimi (vezi p.51). Dar, potrivit cu traditia, Fariseii l-au ofensat, si ca urmare el a devenit membru al Saducheilor (urmasii vechilor elenisti moderati) si s-a purtat in asa fel incat a castigat opozitia populatiei.
Regatul hasmoneic. – La moartea lui Ioan Hircanul (Hircan I) in 105/04, sotia lui avea sa-i urmeze ca conducator civil si fiul sau Aristobul (I) ca mare preot, spune Iosif. Dar Aristobul a lasat pe mama sa sa moara de foame, a pus la inchisoare pe trei din fratii sai, si si-a asumat titlul comun de conducator si mare preot. Fratele sau Antigon l-a ajutat la carmuire pana a cazut in dizgratie si a fost asasinat. In scurtul si unicul sau an de domnie Aristobul s-a razboit cu iturienii, un popor pagan din nord. Cucerind Galileea, el a constrans pe locuitori, ca si pe idumei, sa fie circumcisi si sa devina iudei. La moartea lui Aristobul (103), Alexandra (Salomea), vaduva lui, a deschis poarta inchisorii fratelui sau, Alexandru Iannaeus. Ea i-a dat mana in casatorie si l-a facut carmuitor si mare preot. Alexandru, daca nu Aristobul inainte de el, a adaugat titlul de rege. El a ucis pe celalalt frate captiv al sau si a domolit pe Farisei dandu-le slujbe importante in conducere. Apoi a planuit ocuparea de districte exterioare pentru a aduce regatul lui Israel inapoi cam la suprafata pe care o ocupase in zilele lui David. Intaia actiune a lui Alexandru, contra Ptolemaidei pe tarm, la apus de Galileea, a amestecat pe iudei intr-o lupta dintre Ptolemeu VIII Lathynus si mama lui, Cleopatra III a Egiptului. Alexandru Iannaeus a fost infrant, nu numai la Ptolemaida, ci si la Gaza si in alte orase iudaice. Cu toate acestea a ramas stapan pe teritoriile ocupate.
Alexandru Iannaeus era foarte mult detestat de iudei, atat de cei din Ierusalim, cat si de cei din armata. Odata, cand el, ca mare preot, s-a dus la altar ca sa aduca jertfa, oamenii l-au batut cu lamai. Infuriat de lucrul acesta, a ucis peste 6.000 de oameni. Ulterior a izbucnit un razboi civil, in care pentru un timp iudeii s-au aliat cu un principe seleucid contra propriului lor rege, care i-a persecutat pe Farisei cu barbarie.
In ciuda multelor sale infrangeri, Alexandru Iannaeus a cucerit teritoriu la est de Iordan si pe vechea coasta filisteana, extinzand astfel hotarele tarii aproape pana unde fusesera in culmea monarhiei ebraice primare.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
