Pe cand fusese in Grecia, Antioh Epifanul se obisnuise cu cultura elenistica si indragise sporturile, spectacolele si procesiunile grecesti. Cand a ajuns la putere era plin de visuri de unire a tuturor popoarelor imperiului sau prin legatura comuna a culturii elenistice. El a facut greseala de a incerca sa impuna cu forta ceea ce pana atunci fusese o desfasurare naturala si treptata de evenimente.
Elenizarea treptata a iudeilor. – S-a mentionat deja ca iudeii care se colonizasera in Alexandria, la scurt timp dupa fondarea ei, s-au elenizat in cursul perioadei de stapanire ptolemeica asupra Palestinei. Existau iudei in principalele orase ale imperiului si chiar si in Palestina multe orase au devenit centre ale culturii grecesti de un anumit fel. Cei care aveau legaturi apropiate cu persoanele oficiale trebuiau sa foloseasca limba greaca si multe persoane din clasa de sus din Iudea, intre cari preotii fruntasi, au adoptat imbracamintea si deprinderile elenistice. Minoritatea mai tanara considera ca vechea credinta si vechile moravuri erau demodate, dar masa poporului era inclinata sa nu aiba incredere in caile cele noi. In opozitie s-a dezvoltat o partida conservatoare care sustinea stricta observare a iudaismului potrivit cu Tora. Acesti conservatori au ajuns sa fie cunoscuti sub numele de Hasidimi (Chasidimi sau Assideeni), sau cei evlaviosi (vezi p. 51). Aceasta separare dintre cele doua partide ale iudeilor, Hasidimii si Elenistii, a devenit o controversa majora dupa ce Seleucizii au ajuns sa predomine. Onias III, un mare preot la inceputul perioadei seleucide, era deosebit de evlavios si un militant pentru iudaismul traditional contra tendintei elenistice.
Iason, fratele lui Onias, un elenizator, a mituit pe Antioh sa-l faca mare preot in locul lui Onias, si apoi a pornit sa faca din Ierusalim un oras grecesc. Dar in cativa ani Antioh a vandut slujba de mare preot unui ofertant mai mare, de asta data lui Menelau, care nu era nici macar din semintia preoteasca, ci un Beniamit si, deci, nu in favoarea poporului. Cearta dintre suporterii diferitelor fractiuni din Ierusalim a dat prilej lui Antioh sa intervina. Iosif ne spune cum elenizatorii au mers la Epifanul informandu-l de dorinta lor de adopta modul de viata elenistic pe care el il cultiva si pentru a cere permisiunea de a construi un gimnaziu in Ierusalim. Lucrul acesta era deosebit de ofensator pentru conservatori, deoarece in gimnaziu atletii faceau exercitii nud, asa cum faceau grecii. In curand slujbasii Templului erau mai interesati de jocurile publice decat de slujba sfantului lor oficiu. Numele grecesti au devenit populare. De pilda, Eliachim a fost schimbat in Alcimus, Iosua in Iason.
Elenizarea impusa de Antioh. – La inapoierea sa dintr-o campanie impotriva Egiptului Antioh Epifanul a intrat in Ierusalim, unde a fost bine primit de liberali. Potrivit cu cele scrise in 1 Macabei, lucrul acesta s-a petrecut in 170/169 i.Hr., dar exista o diferenta de pareri cu privire la datarea campaniilor lui egiptene si chiar si cu privire la metoda folosita in 1 Macabei de calculare a erei seleucide (vezi p. 25, nota 2). Candva intre 170 si 168 Antioh a vizitat Ierusalimul si, pentru a arata aprecierea lui fata de conducatorii elenizati de acolo, a dat la moarte pe multi din conservatori si pe cativa care doreau sa se intoarca la suveranitatea egipteana. I s-a ingaduit sa ia chiar si multe din comorile Templului.
In 168, unii cred ca pentru a-si spala rusinea dupa umilirea lui in Egipt, Epifanul a mers in Palestina si, patrunzand in Ierusalim prin inselaciune, a jefuit Templul, a oprit aducerea jertfelor de dimineata si de seara, a inaltat un altar idolatru in fata Templului pentru jertfirea de porci, a dat foc la cateva cladiri si a distrus parti din zidul cetatii. A construit o fortareata la sud de zona Templului in vechea cetate a lui David si a plasat acolo o garnizoana. A dat ordine ca iudeii sa inceteze inchinarea lor la Iehova si sa se inchine in schimb lui Zeus Olimpianul si lui Dionysus, sa inceteze cu circumciziunea, sa calce Sabatul, sa foloseasca porcul atat ca hrana, cat si ca victima pentru jertfa si sa distruga Tora. Iosif adauga (Antichitati, XII.5.5 [257-264] ca atunci cand samaritenii au vazut ocara Ierusalimului au mers la Epifanul, tagaduind orice legatura cu iudeii si cerand permisiunea sa numeasca sanctuarul lor de pe Muntele Garizim, Templul lui Jupiter Hellenius. Lucrul acesta a fost acordat si ei au fost eliberati oficial de orice legatura cu iudeii. Vezi la Daniel 11,14.
Revolta Macabeilor. – Descoperind ca credinciosii alegeau mai bine moartea decat calcarea zilei de Sabat, trupele lui Antioh au martirizat pe multi. Nu numai Hasidimii (vezi p. 51), dar si grosul poporului s-a ridicat contra persecutiei religioase. Dar foarte curand opozitia a luat o noua forma in oraselul Modein, cam la 18 mile spre nord-vest de Ierusalim, aproape la mijlocul distantei spre Iopa. Cand Matatia, un om de neam preotesc, a fost numit comandant al districtului sau pentru a initia serviciul randuit de rege, a refuzat. El si cei cinci fii ai sai au ucis un iudeu care adusese jertfe idolatre, precum si garda siriana. Apoi, parasindu-si orasul, au fugit in pustie, unde li s-au alaturat sute de iudei loiali care s-au hotarat sa fie fideli fata de credinta lor. Ei au folosit rezistenta armata in orice zi a saptamanii. In felul acesta s-a inceput un razboi intre nationalistii iudei si casa Seleucida care s-a sfarsit numai cand iudeii au ajuns la o oarecare masura de independenta.
Iuda Macabeul restaureaza inchinarea de la Templu. – La moartea lui Matatia (167/6) conducerea a revenit fiului sau Iuda, care a luat supranumele de Macabeul. Astfel, aceasta familie de patrioti, la origine casa lui Hashmon (Hasmoneii), a ajuns sa fie cunoscuta ca Macabeii. O armata siriana trimisa pentru a inabusi rascoala lui Iuda a fost biruita in doua ciocniri, dintre care a doua a avut loc la Bet-Horon. Antioh Epifanul, chemat in rasarit din cauza unei revolte a partilor, a insarcinat pe Lysias sa actioneze in locul lui in timpul absentei sale si sa continue razboiul contra lui Iuda. In prima intalnire la Emaus (166/65), Iuda Macabeul a respins inamicul. Atunci Lysias a incercat sa vina la Ierusalim din sud. Iuda a fost din nou biruitor la Bet-sur (165), la cateva mile la sud de Ierusalim. Prin conditiile de pace aranjate cu Lysias, ambelor partide iudaice li s-a permis sa locuiasca la Ierusalim; Menelaus ramanea ca mare preot; Templul urma sa fie redat cultului lui Dumnezeu. Toate emblemele de cult paganesc au fost desfiintate si a fost ridicat un nou altar pentru aducerea de arderi de tot. La 25 Chisleu (165), Iuda a rededicat Templul si ziua aceea a fost de atunci comemorata prin sarbatoarea cunoscuta astazi ca Hanukkah (sarbatoarea luminilor), pomenita in Noul Testament ca praznicul Innoirii Templului (Ioan 10,22). Vezi la Dan 11,14).
Iosif spune ca restatornicirea Templului "a avut loc in aceeasi zi in care cu trei ani mai inainte serviciul sfant fusese transformat intr-o forma necurata si profana de inchinare. Deoarece Templul, dupa ce fusese pustiit de Antioh, ramasese asa timp de trei ani" (Antichitati. XII.7.6 [320]). El leaga aceasta cu "profetia lui Daniel", fara a o identifica. Dar Daniel se refera la o putere romana ca opresor, nu la una macedoneana si el vorbeste mai departe de 2300 de zile (vezi Daniel 8,9-14). Aceia care incearca sa forteze textul sa spuna ca 2300 "seri si dimineti" inseamna 1150 de zile literale, nu pot face intervalul sa fie egal nici cu 3 1/2 ani si nici cu 3 ani. De aceea, pentru diferite motive, Daniel nu se poate referi la necazul adus de Antioh Epifanul, ci la un alt eveniment de mare extindere care pare sa fi fost lasat deoparte de multi cercetatori incepand din vremea lui Hristos si mai departe. (In ce priveste un studiu al acestei chestiuni vezi la Dan. 8,9).
Antioh Epifanul a intampinat atat de mult necaz in rasarit incat nu s-a mai inapoiat la Antiohia. Nereusind in incercarea de a prada tezaurele dintr-un templu al lui Nanai din Elymus, el a scapat – spre deosebire de tatal sau. Mai tarziu s-a imbolnavit si a murit in Media (164/63). Pe patul sau de moarte a numit pe unul din asociatii sai, numit Filip, ca regent pentru fiul sau tanar, Antioh V Eupator. Cand Filip s-a inapoiat la Antiohia pentru a lupta cu Lysias pentru regenta, a descoperit ca Lysias si copilul rege se inapoiasera in Palestina pentru a infrange tulburarile de partide. De data aceasta Lysias era ocupat cu combaterea ostirilor lui Iuda la Betzacaria, dar chiar cand a pus Ierusalimul sub asediu a aflat ca Filip era deja la Antiohia pretinzand regenta. In fata acestei primejdii el a aranjat in graba conditiile de pace cu Iuda, prin care Menelaus era scos din slujba, dus la Antiohia si acolo dat mortii. Alcimus, care, desi era un descendent al lui Aaron, nu era din neamul marilor preoti, a fost numit mare preot in locul lui Menelaus, dar a fost destituit de popor cand s-a aflat ca se impotrivea lui Iuda. Astfel, slujba de mare preot a suferit de pe urma unirii puterii politice cu cea religioasa intr-o singura persoana.
S-a pornit o lupta intre Lysias si Filip pentru controlul asupra copilului rege, au inceput revolte in provinciile rasaritene si a avut loc sosirea de la Roma a lui Demetrius, fiu si mostenitor de drept al lui Seleuc IV, care fusese lipsit prin inselaciune de tron de catre Antioh IV cu 12 ani mai inainte. Primit cu caldura in Siria, Demetrius a instigat asasinarea baiatului rege Antioh V, lipsind in felul acesta pe Lysias de puterea sa si drept urmare Demetrius I Soter a capatat tronul in 162/61.
Iudeii cauta alianta cu Roma. – Iuda Macabeul a cautat sa intareasca cauza hasmoneica obtinand prietenia Romei. Probabil in 161 el a obtinut un tratat sugerand prietenia fara sa i se asigure ajutor in caz de razboi intern. La cererea elenizantilor iudei, Demetrius a trimis o forta pentru a alcatui garnizoana Ierusalimului si pentru a confirma in slujba de mare preot pe Alcimus, conducator al partidei elenistice care apelase la el pentru ajutor. Dar bandele hasmoneice inca mai bantuiau in tara si au castigat o biruinta asupra lui Nicanor la Adasa, in apropiere de Bet-Horon (162/61). Apoi Demetrius a trimis o ostire destul de mare pentru a zdrobi revolta. Iuda Macabeul a fost ucis in 161, la Elasa, cam la zece mile la nord de Ierusalim. Fratii sai, impreuna cu refugiatii din armata, au fugit in pustie. Atat Hasidimii cat si elenizantii au fost tolerati sub stapanirea seleucida. Alcimus a murit anul urmator si slujba de mare preot se poate sa fi fost vacanta timp de cativa ani, probabil din cauza unei certe de partid.
Ionatan in Micmas. – Fortele seleucide s-au intors din nou pentru a distruge gherilele Hasmonee. Ele au fortificat diferite cetati, dar au gasit ca e mai folositor sa faca pace cu noul conducator macabeu, Ionatan, fratele lui Iuda. Lui Ionatan i s-a dat Micmasul ca resedinta a Hasmoneilor, unde puteau trai independent de fortele elenistice din Ierusalim. Aici a petrecut cativa ani intarindu-si influenta conservatoare in mijlocul poporului si cu timpul a dominat toata Iudea in afara de Ierusalim.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
