Dupa ce iudeii au fost fusesera deportati de Nebucadnetar in grupuri mai mici sau mai mari pe parcursul unei perioade de aproape un sfert de veac (Daniel 1,1-3; 2 Regi 24,16; 25,11; Ieremia 52,28-30), majoritatea cetatenilor fostului regat al lui Iuda a trait exilati in Babilon. Nobilii, intelectualii, militarii, mestesugarii si multi dintre agricultori au fost luati prizonieri si mutati in Mesopotamia. Ei locuiau in cetati si targuri, dintre care unele sunt pomenite in cartile lui Daniel, Ezechiel, Ezra, Neemia si Estera (Babilon, Susa, Tel-abib Addon [Addan], Herub, Immer, Casifia, Tel-Harsa si Tel-Melah) si probabil in regiuni rurale.
In cursul primilor ani ai exilului lor s-ar putea ca multi iudei sa fi fost sclavi si unii sa fi avut de dus o viata grea. Totusi, legile babiloniene cuprindeau prevederi ca un sclav sa-si poata castiga libertatea in diferite feluri, si iudeii prosperi trebuie sa fi folosit orice prilej ce li se oferea pentru a-si recastiga libertatea personala. Ezechiel, care a fost luat prizonier in 597 i.Hr., putea vorbi sase ani mai tarziu despre "casa mea" (Ezechiel 8,1), iar indemnul lui Ieremia catre iudeii deportati de a zidi case si a sadi gradini in Babilonia (Ieremia 29,5-7) n-ar fi avut sens daca lucrul acesta nu ar fi fost cu putinta.
In anul al 37-lea al captivitatii lui Ioiachin (561 i.Hr.), acesta a fost eliberat din inchisoare de catre Amel-Marduc, fiul lui Nebucadnetar, si dupa cat se pare de atunci inainte a primit un tratament onorabil (2 Regi 25,27-30; Ieremia 52,31-34). Insusi faptul ca babilonienii l-au eliberat pe Ioiachin, fara sa se teama de vreo miscare anti-babiloniana, arata ca iudeii castigasera respectul stapanilor lor si ca erau considerati cetateni buni si respectabili. In decursul timpului unii dintre iudei au ajuns sa fie onorati si sa primeasca slujbe de conducere, iar altii au castigat un loc in lumea comerciala si a mestesugarilor. Cartile lui Daniel, Ezra, Neemia si Estera arata cum au patruns exilatii in fiecare ramura a conducerii tarii si cum au ocupat chiar slujbele cele mai inalte din stat. Iudeii erau pazitori ai portii, paharnici, guvernatori de provincie si sfetnici imperiali (Estera 2,19; 10,3; Neemia 2,1; 5,14; etc.). S-ar putea ca ascensiunea lor rapida in viata sociala a imperiului sa fi nascut ura pe care au intampinat-o pe vremea lui Xerxe (descrisa in Estera).
Dar Biblia nu este singurul izvor din care aflam despre ascensiunea sociala si materiala a iudeilor in tara captivitatii lor. Documente descoperite cu prilejul sapaturilor intreprinse la Nippur de catre expeditia Universitatii din Pennsylvania aduce de asemenea lumina. Arhivele unei mari firme bancare din orasul Nippur "Fiii Murashu", care consta din multe mii de tablite de lut, ne ingaduie sa aruncam o privire asupra vietii comerciale a unui oras important. Desi provin din timpul lui Artaxerxe I si al lui Dariu II, deci dintr-o perioada ulterioara exilului, documentele acestea ofera informatii valoroase din care se pot trage concluzii cu privire la perioade anterioare. Aflam ca printre clientii firmei "Fiii Murashu" erau multi iudei care formau o minoritate bogata si influenta in Nippur si in tinutul invecinat. Ei apar in documentele acestea ca arendasi, creditori cu mari sume de bani, chiar si ca inspectori ai perceptiei si conducatori administrativi de districte. Documentele de la Nippur sustin informatiile din Daniel si Ezra, unde citim despre iudei care ocupau slujbe importante in Babilonia si Persia.
Iudeii n-au progresat numai in cele materiale, dar au trecut si printr-o schimbare spirituala in cursul anilor exilului. Suferinta comuna, dezastrul national, pierderea patriei, a templului si a libertatii au facut pe exilati sa caute valorile spirituale si sa asculte de conducatorii lor religiosi mai mult decat o facusera in vechea lor patrie. De pilda, dupa exil, iudeii au abandonat idolatria, un pacat comis periodic de parintii lor si care fusese una dintre cauzele principale ale dezastrele mari care-i lovisera in secolele al VII-lea si al VI-lea i.Hr. Barbati precum Daniel si Ezechiel trebuie sa fi jucat roluri importante ca educatori spirituali ai poporului. La ei se duceau conducatorii iudei pentru a primi invatatura din Cuvantul lui Dumnezeu (Ezechiel 8,14.20).
Fara indoiala ca multi iudei studiau cartile venerate ale profetilor, pe care le adusesera in Babilonia din patria lor, si comparau cuvintele inspirate ale lui Isaia si ale lui Ieremia cu semnele timpului. Ca afirmatia aceasta este adevarata se poate deduce din cele spuse de Daniel, care vazuse "din carti ca trebuiau sa treaca saptezeci de ani" de captivitate pentru poporul sau, mentionand ca sursa a sa pe "Ieremia" (Daniel 9,2). Textul acesta arata de asemenea ca iudeii care studiau Biblia cu credinciosie credeau in implinirea acestor profetii. Ei fusesera martori ai implinirii literale a profetiilor rostite impotriva natiunilor despotice, precum Asiria, si vazusera realizandu-se preziceri incredibile despre soarta nenorocita a Ierusalimului. Acum, cei credinciosi dintre iudei asteptau sa vada implinirea profetiilor despre Babilon, aparitia unui om cu numele Cirus si restaurarea propriei lor natiuni. Ei citisera ca profetul lor Isaia prezisese aparitia asirienilor cu peste un secol inainte ca acestia sa fi jucat un rol in istorie:
"Iata, atat impotriva lor pe mezi, care nu se uita la argint si nu poftesc aurul" (Isaia 13,17). Din cauza slabiciunii Babiloniei dupa moartea lui Nebucadnetar, profetiile rostite de Isaia (cap. 13,14 si 21) si Ieremia (cap. 50,2.3.10.11) impotriva Babilonului trebuie sa fi capatat o semnificatie noua. In cursul primilor ani ai exilului lor, poate ca nici unul nu a putut sa stie de unde avea sa vina eliberatorul descris in Isaia 44 si 45, dar pe la mijlocul secolului al VI-lea, atunci cand au aflat ca printul Cirus al triburilor persane ale Iranului, necunoscut pana atunci, biruise imperiul mezilor, iudeii trebuie sa fi devenit extrem de interesati. Nu pomeneau Scripturile de un om cu numele Cirus?
pe care-l tine de mana,
ca sa doboare neamurile inaintea lui,
si sa dezlege braul imparatilor,
sa-i deschida portile,
ca sa nu se mai inchida:
Eu voi merge inaintea ta,
voi netezi drumurile muntoase,
voi sfarama usile de arama
si voi rupe zavoarele de fier.
Iti voi da vistierii ascunse,
bogatii ingropate,
ca sa stii ca Eu sunt Domnul
care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
Din dragoste pentru robul Meu Iacov,
si pentru Israel, alesul meu,
te-am chemat pe nume
ti-am vorbit cu bunavointa, inainte ca tu sa Ma cunosti."
(Isaia 45,1-4)
Cuvintele acestea nu puteau fi gresit intelese. Ele aratau lamurit de la cine puteau astepta iudeii eliberarea lor si il numeau pe cel care le va ingadui sa se intoarca in patria lor dupa expirarea celui de-al 70-lea an al captivitatii profetizate de Ieremia (cap. 25,11.12; 29,10; vezi si Isaia 44,28).
De aceea nu e surprinzator faptul ca oamenii au urmarit cu sufletul la gura aparitia surprinzatoare a lui Cirus. Acesta trebuie sa fi fost un timp de inviorare pentru natiunea inrobita si exilata, un timp tensionat, plin de sperante si asteptari. A fost si un timp in care oameni seriosi, precum Daniel, s-au rugat mai arzator si s-au cercetat mai profund pentru a inlatura orice pacat ascuns din viata lor, astfel incat planurile lui Dumnezeu pentru poporul Sau sa poata avea izbanda (vezi Daniel 9).
Babilonul a cazut in mainile lui Cirus fara o batalie incordata, si un barbat din natiunea iudaica, a carui slujire neprecupetita sub babilonieni a ajuns la cunostinta noilor conducatori, a primit un post deosebit de influent in cadrul noii administratii (Daniel 6,3). Cu toate ca multi dintre colegii lui il urau, Daniel a fost in stare sa reziste si a izbutit sa atraga atentia lui Cirus asupra aspiratiilor poporului sau. Cand a facut cunoscut noului monarh profetiile lui Isaia, si Cirus a vazut cat de clar fusese descris de o pana inspirata cu peste un secol inainte de nasterea sa, el trebuie sa fi fost cucerit de astfel de rostiri divine. Bucuros, a aprobat cererea lui Daniel de a le permite iudeilor sa se intoarca in patria lor si sa-si rezideasca templul, prefatand decretul sau cu urmatoarele cuvinte de recunoastere: "Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate imparatiile pamantului si mi-a poruncit sa-I zidesc o casa." (Ezra 1,2). Decretul acesta a marcat sfarsitul captivitatii iudaice.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
