Perioada aceasta se ocupa cu o redesteptare politica a Egiptului care a continuat timp de aproape de un secol si jumatate. In contrast cu perioada anterioara, cand a fost condus de catre straini din sud, Egiptul s-a aflat din nou independent, guvernat de egiptenii din nord. Intrucat dinastia aceasta si-a avut obarsia in Sais, ea e de obicei numita Dinastia Saita.
Istoria acestei perioade e bazata intru totul pe raportul lui Herodot si de aceea e lipsita de exactitate in multe amanunte. De exemplu, a doua batalie de la Carchemis, cand Neco II a fost infrant de Nebucadnetar – lucru atestat de Biblie si de arheologie -, nu e nici macar amintita. Unul dintre motivele lipsurilor din istoria lui Herodot e acela ca el si-a bazat lucrarea nu pe rapoarte scrise, ci pe informatii orale obtinute in timpul unei vizite in Egipt prin anul 445 i.Hr., cand evenimentele descrise se aflau cam la 80 de ani in trecut. Cu toate acestea, se pot obtine informatii corecte dintr-un studiu atent al relatarilor lui Herodot, care, atunci cand sunt analizate si comparate cu surse contemporane si cu informatii date in Biblie, permit o reconstruire aproximativ vrednica de incredere a istoriei acelei perioade.
Lui Neco, un principe din cetatea Sais, poate un descendent al lui Tefnacht din Dinastia a 24-a, i se daduse titlul de rege de catre Esarhaddon. Din cauza ca luase parte la o rebeliune impotriva Asiriei pe vremea lui Taharka, a fost trimis in Asiria ca prizonier, dar a reusit sa-i recastige increderea lui Asurbanipal si a fost repus in slujba si pe tronul lui la Sais.
Psamtik I (663-610 i.Hr.) – Dupa ce Neco fusese ucis de Tanutamon, energicul sau fiu, Psamtic I, s-a adresat asirienilor pentru ajutor. Cand Dinastia Etiopiana a fost alungata din Egipt de catre asirieni, Psamtic I a primit regalitatea Memfisului, ca rasplata pentru serviciile valoroase aduse in timpul campaniei, si alte parti ale tarii au fost puse sub conducerea a diferiti principi locali. Totusi, cand Asurbanipal a fost preocupat de rezolvarea revoltei babiloniene, condusa de propriul frate, Psamtic a izbutit ca, prin manevre iscusite si fara mari dificultati, sa se scape de controlul asirian. Cu ajutorul lui Gyges din Lydia a cucerit Teba in 654 i.Hr., si in 14 ani tot Egiptul era in mainile sale.
Psamtic si-a instituit si mentinut stapanirea cu ajutorul unor forte de mercenari. Greci din insulele Ioniene, iudei din Palestina, carieni din Asia Mica si altii au servit in ostirea lui si i-au ocupat fortaretele. A favorizat colonisti greci si a primit un impozit pe venit de 20% de la populatie, dar i-a scutit pe preoti si pe ostasi de impozit pentru a pastra loialitatea acestor doua importante clase, de a caror bunavointa avea sa depinda in mare masura un rege egiptean. Cultura timpului reprezenta o imitatie sau redesteptare a perioadei clasice. Piramide ale regatului vechi au fost refacute si titluri vechi au fost readuse la viata, inscriptii mortuare ale piramidelor au fost din nou copiate si sapate pe peretii mormintelor, iar statui si reliefuri au fost executate in stilul antic.
Dupa ce a reunit Egiptul si i-a restabilit independenta politica, Psamtic pare sa se fi ocupat de planul refacerii Imperiului Egiptean Asiatic al Dinastiilor a 18-a si a 19-a. In anul 640 i.Hr., a mers in Palestina, unde a asediat cetatea filisteana Asdod ani de zile; dar invazia scita din vremea aceea a pus capat visurilor lui de imperiu. A putut sa se rascumpere printr-un tribut greu si prin aceasta sa evite invadarea Egiptului. Intrucat trecusera peste masura de mult de liniile lor de comunicatie, se pare ca scitii au salutat cu placere propunerile conciliatorii ale lui Psamtic si se pare ca au fost fericiti sa revoce invazia planuita, iesind totusi cu fata curata.
Din relatari babiloniene reiese ca Egiptul a ajutat Asiria timp de cativa ani in timpul ultimei ei lupte impotriva mezilor si babilonienilor. Se pare ca Psamtic voia sa pastreze Asiria in viata ca un stat-tampon impotriva noii puteri din rasarit.
Neco II (609-594 i.Hr.) – Cand a venit la tron, Neco II, fiul lui Psamtic, a urmat politica tatalui sau si a inaintat cu ostirile spre nord in primavara sau vara anului 609 i.Hr. pentru a ajuta fortele asiriene slabe ale lui Asur-uballit impotriva mezilor si babilonienilor. Regele Iosia a lui Iuda, aparent un aliat al Babilonului, i s-a impotrivit in apropiere de Meghido si a murit din cauza ranilor pe care le-a capatat in lupta. Rezultatele primei batalii de la Carchemis, care a fost data dupa aceea de Neco impotriva babilonienilor, nu sunt cunoscute. Neco pare ca nu a suferit o infrangere din cauza ca, la intoarcerea lui, a putut sa-i impuna un greu tribut lui Iuda si sa-l indeparteze pe Ioahaz, fiul anti-egiptean al lui Iosia, care a fost inlocuit cu Ioiachim, care era ca un frate pro-egiptean (2 Cron 35,20-24; 36,1-4). Faraon nu ar fi putut lua masurile acestea daca s-ar fi intors prin Palestina cu o ostire batuta asa cum s-a intamplat 4 ani mai tarziu. O stela a lui Neco aflata la Sidom relateaza succesul lui temporar si faptul ca el a exercitat o oarecare masura de control asupra Feniciei, de-a lungul acelor ani, in timp ce Cronicile babiloniene au inregistrat doua victorii egiptene asupra armatelor babiloniene in anul 606/5 i.Hr.
Insa dupa ce au eliminat Asiria, babilonienii au considerat ca trebuie sa reduca puterea egipteana. Fiind batran si bolnav, Nabopolassar l-a trimis pe Nebuchadnezzar, printul mostenitor, impotriva armatelor egiptene la Carchemish. In batalia urmatoare, s-a luptat in primavara sau vara devreme, in anul 605 i.Hr., egiptenii au tinut doua batalii, prima la Carchemishsi mai tarziu una mai mica langa Hamath. In august, 605 i.Hr., cand Nebuchadnezzar era stapanul incontestabil al intregii Sirii si probabi al Palestinei, el era gata sa invadeze Egiptul. In momentul acela, el a primit o veste despre moartea tatalui sau, si imediat s-a retras in Babilonia. Asa a salvat Neco si Egiptul. Desi armatele egiptene, dupa batalia de la Carchemish, probabil nu au mai vazut Eufratul din nou, au ramas destul de puternice, incat sa produca armatelor lui Nebuchadnezzar grele pierderi in anul 601 i.Hr.
Lui Neco i se atribuie inceperea unui canal intre Nil si Marea Rosie, proiect in care se spune ca au murit 120 000 de oameni. El insa a parasit lucrarea neterminata, cand inginerii sai l-au convins ca nivelul Marii Rosii era mai inalt decat acela al Marii Mediteraneene si ca Egiptul de Jos ar fi fost inundat imediat ce apele Marii Rosii ar fi curs in canalul terminat. Recunoscand greseala oamenilor de stiinta ai lui Neco, Darius I a continuat construirea canalului acesta peste vreo 80 de ani. El a fost apoi folosit timp de mai multe secole ca ante-mergator al actualului Canal de SuEzechiel Herodot mai spune si ca, pe vremea lui Neco, navigatorii fenicieni au facut, timp de trei ani, prima circum-navigatie a Africii.
Psamtic II (595-589 i.Hr.) – Cu privire la Psamtic II, fiul lui Neco, nu se stie mai mult decat ca a incercat sa recastige Nubia si ca o data a vizitat Palestina (Papirusul Demotic John Rylands Nr. 19), probabil pentru a organiza rezistenta anti-babiloniana. Ieremia 27,3 poate se refera la timpul acestei activitati, cand ambasadori ai diferitelor natiuni s-au adunat la Ierusalim numai pentru a fi avertizati de profetul Ieremia cu privire la rezultatele dezastruoase ale unei revolte impotriva regelui Babiloniei.
Apries (589-570 i.Hr.) – Apries, biblicul Hofra (Ieremia 44,30), e cel care a continuat lucrarea tatalui sau si a complotat activ impotriva Babilonului. El l-a incurajat pe Zedechia, regele lui Iuda, in rebeliunea lui impotriva lui Nebucadnetar. El a castigat o lupta navala impotriva Tirului si Ciprului si a ocupat Sidonul. Toata Fenicia i-a ajuns supusa pentru un putin timp. Antichitati egiptene, gasite la Arvad Tir si Sidon, arata cat de mare era influenta sa pretutindeni in regiunea de coasta a Siriei. Succesul acesta a facut o asa impresie asupra statelor mai mici ale Palestinei, incat si-au pus increderea in ostirile egiptene si s-au revoltat impotriva Babilonului. Hofra, de fapt, a facut o incercare de a usura Ierusalimul cand era asediat de ostirea lui Nebucadnetar, dar nu a fost in stare sa faca mai mult decat sa atraga temporar fortele asediatoare de la Ierusalim (Ieremia 37,5-11). O scrisoare aramaica, scrisa la data aceasta de catre regele Adon din Aschelon (?), a fost gasita acum cativa ani in Egipt. In scrisoarea aceasta, Adon ii comunica lui faraon ca ostirea babiloniana inainta de-a lungul coastei Palestinei spre sud si ca inaintase pana la Afec. El cerea ajutor imediat de la Egipt pentru a putea rezista.
Cererea patetica a carmuitorului palestinian care, ca si regele Zedechia, ascultase de falsele ademeniri ale Egiptului si se rasculase impotriva suveranului babilonian. Acest fapt ne ajuta sa intelegem teribila dezamagire pe care oamenii din vremea lui Ieremia trebuie sa o fi suferit, atunci cand toate sperantele lor fusesera spulberate de inactivitatea ostirii egiptene sau de ajutorul necorespunzator pe care acestea li-l dadusera in lupta lor impotriva babilonienilor. Scrisoarea aceasta arata ca profetiile lui Ieremia, in care el indemnase staruitor natiunile vecine cu Iuda sa-l serveasca cu credinciosie pe Nebucadnetar si le avertizase cu privire la teribilele urmari daca el s-ar fi rasculat impotriva lui, s-au implinit intru totul (Ieremia 27,2-11).
In cursul unei revolte militare, comandantul ostirii, Ahmose, a fost proclamat de catre ostasi rege al Egiptului. Atunci, Apries, cu partea credincioasa a ostirii sale, a luptat impotriva lui Ahmose, dar a fost infrant, luat prizonier si fortat sa-l recunoasca pe Ahmose ca si coregent. Doi ani mai tarziu a izbucnit o cearta intre cei doi domnitori, care a avut ca urmare o alta lupta sangeroasa si moartea lui Apries, caruia Ahmose cu generozitate i-a facut o inmormantare regeasca.
In anul 568 i.Hr., la un an dupa moartea lui Apries, Amasis (Ahmose), pare sa fi fost confruntat cu o amenintare serioasa in forma unei campanii militare conduse de Nebucadnetar. Din nefericire singurul document care raporteaza evenimentul acesta este atat de rau conservat incat nu cunoastem nimic mai mult decat ca Nebucadnetar a mers impotriva Egiptului in cel de-al 37-lea an de domnie al lui. Cu vreo trei ani mai inainte, Ezechiel profetizase ca Domnul ii va da Egiptul lui Nebucadnetar ca "plata" pentru asedierea Tirului. Desi rezultatul campaniei din 568 i.Hr impotriva Egiptului e necunoscut, se pare sigur ca Amasis a suferit infrangerea (vezi Ez 29,17-20).
Insa, in cea mai mare parte, domnia lui Amasis (570-526 i.Hr.)se pare ca a fost pasnica. El era prieten al grecilor, iar Naucratis, cetatea egipteana unde traiau cei mai multi greci din Egipt, a devenit centrul comercial principal al tarii. Cu flota sa, faraonul acesta a detinut Ciprul si, de asemenea, a incheiat tratate cu Croesus din Lydia, cu spartanii si in 747 i.Hr. cu Nabonid al Babilonului impotriva lui Cirus al Persiei.
Dupa lunga domnie a lui Ahmose, a venit la tron fiul sau Psamtik II (526-525 i.Hr.), dar a domnit numai un an. In anul 525 i.Hr., Cambyses II , rege al Persiei, a invadat si a cucerit Egiptul, detronandu-l pe Psamtik. Tara a fost atunci organizata ca o satrapie persana.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
