Perioada in discutie arata ca Egiptul era la un nivel foarte scazut. Sursele materiale sunt putine si exista mari goluri in cunostinta noastra istorica despre perioada aceasta. De asemenea, cronologia egipteana pentru aceasta perioada este incerta si depinde de scurte referinte biblice si rapoarte mesopotamiene. Intrucat doar cativa regi egipteni din perioada aceasta sunt amintiti in Biblie sau in sursele cuneiforme, toate datele dinainte de 663 i.Hr. sunt doar aproximativ corecte.
Preoti – Regi ai Dinastiei a Douazeci si una (c.1085 – c.950 i.Hr.) – Dinastia a douazecea, slabii Ramesizi, s-a sfarsit pe la 1085 i.Hr. Tanis, in Delta de rasarit a ramas centrul politic. Acolo, Smendes, a carui origine este obscura, a izbutit sa devina rege, in timp ce Heri-Hor, marele preot a lui Amen, s-a proclamat rege la Teba, capitala mai timpurie egipteana de sus. Cei doi regi rivali aveau putina putere politica, iar nivelul cultural al Egiptului a scazut repede. Desi un nepot al lui Heri -Hor s-a casatorit cu o fiica a regelui din Tanis, nu s-a realizat unitatea politica. Nivelul scazut al puterii politice in cursul acestei perioade se vede din tratamentul la care a fost supus Wenamon in misiunea lui la Byblos, asa cum deja s-a amintit. Unul dintre ultimii regi ai acestei dinastii a fost probabil socrul egiptean al lui Solomon (1 Regi 3,19).
Dinastiile libiene a Douazeci si doua si a Douazeci si treia – (c.950 – c.750 iHr.) E cunoscut cum a avut loc schimbarea de la Dinastia a douazeci si una la a douazeci si doua. Primul rege al noii dinastii, Sesonk, biblicul Sisak, era un comandant militar libian si se poate sa fi uzurpat tronul pe la 950 i.Hr. In cursul Dinastiilor tarzii, a Nouasprezecea si timpuriu a douazecia, libienii au fost adusi in Egipt in mare numar, ca prizonieri de razboi. Multi au fost apoi folositi ca ostasi in razboaiele lui Ramses III impotriva popoarelor maritime. Ei au servit la un numar de regi ca mercenari. Unii au ajuns la cinste si in slujbe ca, de exemplu, familie in Heracleopolis in partea de nord a Egiptului de Sus, din care mai multi membrii au servit ca ofiteri in armata si altii au devenit guvernatori de cetati si districte egiptene.
Cand a ajuns la tron, Sesonk a fost in stare sa inlature dinastia preoteasca din Teba. Facandu-l pe unul dintre fii sai mare preot al lui Amen, a legat din nou Teba, centrul religios, de monarhie si a realizat unitatea politica in Egipt. Noul rege a fost angajat timp de cativa ani in restaurarea conditiilor de ordine in tara, si intr-o anumita masura a reusit.
De indata ce a avut mana libera in Egipt, Sesonk si-a intors atentia spre Asia, unde a facut un efort hotarat de a reconstitui vechiul imperiu. In efortul lui a fost favorizat de moartea regelui Solomon si de impartirea regatului lui Israel in doua state rivale. Campania palestiniana a lui Sesonk in al cincilea an de domnie al lui Roboam e descrisa pe scurt in 1 Regi 14,25-26 si 2 Cronici 12,2-4. Egiptenii au asediat si au jefuit multe cetati iudaice si israelite, printre care bogatul Ierusalim, de unde marile tezaure ale lui Solomon au fost duse in Egipt. Sesonk a ridicat stele de victorie in Palestina. Un fragment al uneia dintre acestea a fost gasit la Meghido si o statuie a regelui a fost deshumata in sapaturile de la Byblos. Cand s-a inapoiat in Egipt, Sesonk si-a sarbatorit triumful si a pus ca o lista de cetati cucerite sa fie gravata pe unul dintre zidurile marelui templu al lui Amen din Karnak, unde aproximativ o suta de nume de cetati palestiniene au scapat de fortele distrugatoare ale naturii si ale omului in decursul ultimelor trei milenii. Printre acestea gasim nume binecunoscute ca Taanach, Meghido, Bet-San, Mahanaim, Gabaon, Bet-Horon, Aialon si altele. Desi campania a insemnat un succes temporar, Sesonk nu a fost in stare sa pastreze Asia si sa-si impuna permanent vointa acolo. Incercarea de a reorganiza imperiul asiatic a dat gres. Egiptul era lipsit de puterea lui de mai inainte si devenise o putere de mana a doua.
Amplasarea mormintelor Dinastiei a douazeci si una pana la a douazeci si treia a fost necunoscuta pana cand prof. P. Montet, excavatorul francez al ruinelor din Tanis, a descoperit in localitatea aceea oarecare morminte regale ale dinastiilor a douazeci si una si douazeci si doua. Unele morminte erau nejefuite. Totusi ele nu contineau comori atat de fabuloase ca mormantul lui Tutankhamen, desi au iesit la iveala din aceste morminte cateva obiecte de aur si de argint. O foarte frumoasa si fina bratara de aur din mormantul nepotului lui Sesonk poarta o inscriptie care arata ca-i fusese data de bunicul sau. S-ar putea sa fi fost facuta din aurul pe care Sesonk a ajuns sa-l posede din tezaurele regelui Solomon. Mormantul lui Sesonk inca nu a fost descoperit. S-ar putea sa contina informatii valoroase cu privire la campania lui asiatica. Succesorii lui Sesonk din Dinastia a douazeci si doua si cea din a douazeci si treia, probabil toti libienii, au fost regi slavi. Cei 15 regi ai celor doua dinastii au domnit cam 200 de ani (c.950 – c.750 i.Hr.), dar Egiptul era doar o umbra a sa fata de ceea ce fusese mai inainte. El nici n-a jucat un rol in lumea politica si nici n-a produs oarecare opere de arhitectura sau arta, comparabile cu produsele vremurilor de mai inainte. Starea lui reala e corespunzator caracterizata putin mai tarziu de Rapsache, comandantul asirian de ostire a lui Sanherib, care le spunea oamenilor lui Ezechia (literal): "Iata, ai pus-o [increderea] in Egipt, ai luat in ajutor trestia aceea franta, care inteapa si strapunge mana oricui se sprijineste pe ea, asa este faraon, imparatul Egiptului, pentru toti cei ce se incred in el" (2 Regi 18,21). Desi observatiile lui se refereau, de fapt, la Egiptul Dinastiei a douazeci si patra, nu s-ar fi putut descrie mai bine in alte cuvinte slabiciunea politica a dinastiilor libiene.
Dinastia a douazeci si patra din Sais (c.750 – c.715) – Nu se stie cum s-a sfarsit domnia libiana din Tanis, sau cum a fost inlocuita de Dinastia a douazeci si patra la puti timp de catre principii egipteni, dar cam pe la 750 i.Hr., Egiptul de jos s-a gasit in mainile lui Tefnakht din Sais, din Delta de vest. Cu privire la acest rege se stie numai ca a incercat sa cucereasca Egiptul de sus care, impreuna cu importanta cetate Teba, era detinut de etiopieni. Cu privire la fiul lui Tefnakht, Baccharis, cum il numeau grecii – numele lui egiptean era Bakenrenef -, nu avem informatii contemporane, dar autorii greci ulteriori povestesc multe lucruri despre el. El era, dupa aceste surse, un rege intelept si un mare legiuitor. Dupa o scurta domnie de 5 ani (720-715 i.Hr.), el a fost detronat de intaiul rege din dinastia egipteana si omorat (a fost ars).
E necesar sa se clarifice la punctul acesta ca avem doar cunostinte fragmentare cu privire la starile din Egipt in tot acest timp. Este posibil ca diferiti domnitori mai mici, in afara de Tefnakht si Baccharis, sa fi domnit peste parti din Egiptul de jos. In 2 Regi 17,4 se aminteste despre "So, imparatul Egiptului" ca fiind acela care l-a determinat pe Osea sa se rascoale impotriva Asiriei. Desi un monument egiptean (acum in muzeul din Berlin) cuprinde numele regal hieroglific "So" si sursele asiriene il amintesc sub numele de Sib’u, nu avem alte informatii cu privire la acest rege, care, probabil, a domnit asupra unei mici portiuni din Delta.
Regii etiopieni ai dinastiei a douazeci si cincea (715-663 i.Hr) – Nubia, cunoscuta acum ca Sudanul Anglo-Egiptean, a fost in general numita Etiopia de autorii clasici. De unde si regii etiopieni ai vremurilor vechi erau nubieni si nu descindeau de pe platoul inalt abisinian, asa cum ar indica termenul etiopian.
Nubia a apartinut Egiptului in cursul celei mai mari parti a perioadei ei istorice pana la Dinastia a douazeci si una. Desi regii egipteni ocazional au trebuit sa infranga revolta, Nubia, de obicei, a fost oarecum linistita si nu prea a pricinuit necazuri. Totusi timpul stapanirii egiptene s-a sfarsit in secolul al X-lea i.Hr., in cursul regilor slabi ai Dinastiei a douazeci si una, cand Nubia a lepadat jugul egiptean si si-a intemeiat un regat independent, cu capitala la Napata, in apropiere de muntele Barkal si a patra Cataracta a Nilului. Religia egipteana, care fusese introdusa in Nubia in cursul a multor secole de domnie egipteana, a fost pastrata, si cultul lui Amen a fost practicat intr-un stil mai conservator decat in Egiptul insusi.
Cu prilejul sapaturilor sale arheologice intreprinse la Napata, egiptologul american G. A. Reisner a acos la lumina piramide, temple si palate. El a putut sa reconstruiasca istoria Nubiei din secolul al X-lea pana pe la 300 i.Hr. si sa ne dea lista regilor care au domnit in Napata in succesiune neintrerupta, pana cand capitala a fost mutata, din motive necunoscute, la Meroie, cam la 130 de mile (209 km) spre nord de Khartoum, unde regatul Meroitic a durat pana in anul 355 d. Hr. si in schimb a facut loc puterii abisiniene din Axum.
Dupa ce si-a castigat independenta in secolul al X-lea i.Hr., ramanand apoi in izolare timp de aproape 200 de ani, Nubia a privit cu ochi invidiosi spre Egipt, a carui slabiciune politica era vadita pentru oricine. Cam prin anul 750 i.Hr., regele nubian Kasta a inaintat spre nord si a cucerit tot Egiptul de sud, inclusiv Teba, cea mai vestita si cea mai glorioasa dintre toate cetatile egiptene. Puterea ecleziastica cea mai inalta a templului lui Amen din Teba era Shepenupet II, fiica regelui Osorkon III din Dinastia a douazeci si treia, numita "sotia zeilor". Slujba de mare preoteasa exista deja de multa vreme si era detinuta de obicei de o principesa de sange regal, pentru a asigura loialitatea preotimii lui Amen fata de casa dominatoare a Egiptului. Kasta a obligat-o pe "sotia zeilor" in functiune, sa o adopte pe chiar fiica lui drept urmasa ei, si in felul acesta a legat preotimea lui Amen si uriasele posesiuni ale acelui zeu de dinastia sa.
Piankhi, fiul si urmasul lui Kasta, a calculat ca domnia sa asupra Egiptului de sus era amenintata de Tefnakht din Sais, motiv pentru care a inaintat spre nord si a cucerit restul Egiptului. Campania sa e descrisa pe o mare stela, continand unul dintre textele cele mai detaliate si mai interesante care ne-au sosit. Desi tot Egiptul a fost cucerit de Piankhi, s-a retras din nou din Delta si l-a lasat pe Tepnakht in posesiunea ei. Sabaka insa, urmatorul rege etiopian, a pus capat Dinastiei a douazeci si patra, biruind-l si omorand-l pe Bocchoris in anul 715 i.Hr., asa cum deja s-a relatat.
Piankhi, dupa ce a cucerit Egiptul, a facut Teba capitala sa. Pentru ultima data, vechea si onorata cetate a devenit centrul vietii si culturii europene. Inca o data au fost savarsite lucrari mari de constructie, ca in cele mai bune zile ale Dinastiei a optsprezecea. Totusi noua glorie a durat numai putin peste 50 de ani (715-663 i.Hr.), apoi a a avut parte de un sfarsit lipsit de glorie, cand asirienii au invadat Egiptul si au distrus Teba.
Egiptul in declin – Urmasii lui Piankhi au fost Sabaka, Sabataka, Taharka si Tanutamon. Conform documentelor recent publicate, Taharka a ajuns la tron prin anul 690 i.Hr., la varsta de 20 de ani, ca si coregent impreuna cu fratele sau Sabataka. Coregenta aceasta a durat pana la moartea celui din urma, adica 6 ani mai tarziu. De atunci inainte, Taharka a fost unic domnitor pana in 664 i.Hr., cand nepotul sau, Tanutamon a urcat la tron. Taharka e cunoscut din Biblie sub numele de Tirhaka (2 Regi 19,9). Ni se spune acolo ca Sanherib, pe cand asedia Libna din Iudeea, probabil dupa anul 690 i.Hr., a auzit ca Taharka se apropia cu ostirea lui pentru a-l ajuta pe Ezechia si pentru a-l izbavi pe Iuda de nimicirea cu care era amenintat. Totusi nu este nici o dovada ca Taharka, intr-adevar, a intervenit activ in favoarea lui Ezechia. Este posibil ca zvonul sa nu sa nu fi fost adevarat. In realitate, cu referire la Dinastia Etiopiana a fost facuta declaratia lui Rapsache (2 regi 18,21) o afirmatie care era adevarata nu numai atunci, dar si mai tarziu, pe vremea lui Nebucadnetar.
Dificultati in alte parti ale Imperiului Asirian, care cereau intreaga atentie a lui Sanherib altundeva, si catastrofa pe care a suferit-o Sanherib in Palestina au salvat temporar Egiptul si au amanat sfarsitul care era evident ca va veni curand pentru mandrul, dar slabul, regat al Nilului.
Esarhaddon, urmatorul rege asirian, a cucerit Egiptul in anul 670 i.Hr. si, timp de 7 ani, l-a facut Proverbeincie asiriana. A fost recuperata faimoasa stela a victoriei lui Esarhadon, ridicata in localitatea Zenjirli din Siria de nord. Ea ii zugraveste pe regii Tirului si ai Egiptului (Taharka) ca prizonieri ai regelui Asiriei, cel dintai fiind zugravit ca o figura mai mare decat cel din urma, intrucat regele Tirului era considerat mai important decat regele mizerabilului Egipt.
Pe o stela gasita la Napata, Tanutamon, ultimul rege etiopian care a domnit peste Egiptul de Sus, povesteste ca un vis l-a manat sa incerce cucerirea din nou a Egiptului. El a izbutit sa gastige cea mai mare parte din Egiptul de Sus si chiar sa ia Memfisul, capitala Egiptului de Jos, dar n-a putut sa alunge garnizoanele asiriene din Delta. Succesul lui a fost de scurta durata si a trebuit sa se retraga atunci cand Asurbanipal a inaintat impotriva lui si a cucerit Teba. Cetatea aceasta, cea mai frumoasa dintre vechile cetati egiptene, a fost complet distrusa. Doua dintre inaltele ei obeliscuri au fost transportate in Asiria pentru a le demonstra asirienilor si lumii ca venise o zi noua si ca puterea egipteana fusese zdrobita pentru totdeauna. Cuvintele profetului Naum reflecta grozava impresie pe care distrugerea Tebei, regina tuturor cetatilor antice, a facut-o asupra contemporanilor (Naum 3,8).
Pentru istoricul urmator al Egiptului, vezi sectiunea XIII: "Egiptul in perioada Saita".
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
