Popoarele maritime, amintite in sursele egiptene ale vremurilor lui Merneptah si Ramses III, erau mentionate in legatura cu istoria acelor regi egipteni si in raportul distrugerii Imperiului. Totusi sursele noastre cu privire la aceste popoare sunt limitate si se reduc la legendele pastrate de Homer, la niste referinte egiptene cu privire la ele, cateva dovezi arheologice si unele declaratii biblice.
In diferite documente egiptene, numele popoarelor maritime apar ca un nume colectiv pentru Licieni, Ahei, Sardinieni (Sherden), Sicilieni (Siculi), Danai, Weshwesh, Teucrieni (Tjekker) si Filisteni (Peleshet).
Egiptul a avut intotdeauna legaturi cu popoarele Cretei, Insulele Marii Egee si Grecia Continentala, asa cum reiese in mod evident din prezenta de obiecte egiptene in ariile acelea si de ceramica egee in Egipt. Pana in timpul lui Amenhotep III, ceramica din Creta se gaseste mai frecvent in Egipt decat aceea din alte arii grecesti. De asemenea, cele mai multe obiecte egiptene gasite in Europa pana in timpul de fata se intalnesc in Creta. Dupa Amenhotep III, relatiile cu Creta par sa fi fost intrerupte, intrucat obiecte egiptene din timpul acela au fost gasite in doua locuri din Creta, in timp ce au fost gasite in sapte locuri din Grecia continentala si in alte insule, aratand ca se dezvoltau legaturi mai puternice cu ariile acelea. Dovezile arheologice din Creta arata ca bogata cultura din Creta numita de arheologi Minoiana II s-a sfarsit odata cu distrugerea marelui palat din Cnossos, un eveniment care trebuie sa fi avut loc intre 1400 si 1350 i.Hr. Distrugerea aceasta a fost urmata de cultura mai primitiva a popoarelor invadatoare.
Legendele homerice cu privire la distrugerea sau disparitia formidabilei puteri maritime a Atlantidei se pot referi la Creta, care a cazut in mainile acestor invadatori necunoscuti, care i-au distrus cultura, ca si puterea prin care ea dominase alte triburi grecesti. Acest eveniment este reflectat si in legenda cu privire la un erou grec, Tezeu, care i-a eliberat pe greci de sub dominatia lui Minos al Cretei, in al carui labirint traia Minotaur. Poate nu vom sti niciodata sigur ce s-a intamplat, dar e clar ca natiunile supuse din Egee s-au aliat si, cu corabiile lor lungi, au luptat impotriva galerelor lui Minos, care un timp atat de indelungat monopolizase comertul profitabil cu Egiptul si cu alte tari. Distrugerea flotei cretane a avut ca rezultat invadarea insulei aceleia bogate si distrugerea culturii ei. Incepand de atunci, comertul Mediteranei Centrale s-a aflat in mainile popoarelor din Marea Egee, mai ales ale celor de pe litoralul Asiei Mici si ale Greciei continentale.
Migratia Popoarelor Maritime – Dar migratia popoarelor nu s-a oprit odata cu distrugerea si ocuparea Cretei. In secolul al XIII-lea, coastele apusene ale Asiei Mici au fost invadate si permanent ocupate de popoare de limba greaca si, in ultimii ani ai lui Ramses II, popoarele maritime si libienii au patruns in Delta de vest si si-au extins coloniile aproape pana la portile Menfisului si ale Heliopolisului. Merneptah, fiul lui Ramses II, a trebuit sa faca fata unei invazii in masa a acestor oameni, dar a fost in stare sa-i infranga si sa izbaveasca Egiptul de aceasta amenintare apuseana. Tocmai in timpul acesta a avut loc marea invazie a Anatoliei centrale de catre popoarele maritime. Aceasta a marcat sfarsitul Imperiului si distrugerea cetatilor bogate nord-siriene, ca Ugarit (Ras Shamrah). Ciprul a fost si el ocupat de catre acesti invadatori apuseni. Felul in care a fost abatuta de la Egipt amenintarea de catre Ramses III, care a infrant popoarele in trei lupte decisive, a fost deja aratat.
Filistenii – Dupa incercarile acestea nereusite de a pune stapanire pe tara Nilului, cei mai multi dintre navalitorii care au scapat de masacrele egiptene si nu au fost luati captivi pare sa se fi reintors spre apus. Totusi Tjekkeri si filistenii au ramas in tara. Cei din urma au gasit cateva triburi inrudite in regiunea de litoral a Palestinei, care locuisera acolo de secole (vezi Geneza 21,34; 26,1; Exod 13,17-18) si au adaugat in mod apreciabil la puterea lor militara. Drept urmare, filistenii, care inainte fusesera atat de slabi incat au cautat sa incheie tratate cu Avraam si Isaac (Gen 21,22-32; 26,26-33) si fusesera atat de lipsiti de insemnatate incat numele lor nu au aparut niciodata in rapoartele Egiptului inainte de secolul al XII-lea, acum au devenit cea mai mare amenintare pentru israelitii care ocupasera hinterlandul muntos al Palestinei.
Faptul ca filistenii aparent au apartinut popoarelor care au invadat si au distrus vechea cultura a Cretei, se poate deduce din unele texte, precum cel din Ieremia 47,4, unde filistenii sunt numiti "ramasitele ostrovului Caphtor (Creta)", sau Amos 9,7, unde se spune ca Dumnezeu i-a scos pe filisteni din Caphtor. Alte texte (1Sam 30,14; Ezechiel 25,16; Tefania 2,5) ii pun pe cretani si pe filisteni laolalta, ca ocupand acelasi teritoriu. David pare sa fi avut o garda personala dintre Cheratiti si Peletiti, adica cretani si filisteni (2 Sam 15,18; 1 Regi 1,38.44), similar cu obiceiul lui Ramses III care facea din filisteni, sardinieni si alte popoare maritime ostasi in armata sa. Acesti mercenari straini, cu 600 de filisteni din Gath (2Sam 15,18), au fost, de fapt, singurii soldati care i-au ramas credinciosi lui David pe vremea rebeliunii lui Absalom.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
