Viata de familie. – Viata de familie in Palestina era in multe privinte asemanatoare cu aceea pe care o putem gasi astazi in Orientul Mijlociu. Casele taranimii de rand erau construite din caramizi arse in foc, cu podeaua din pamant batut si un acoperis drept facut din barne necioplite si trestie sau nuiele, tencuite cu pamant. Interiorul casei era adesea impartit in doua parti, intr-una din ele podeaua era mai ridicata cu un picior sau mai mult decat in cealalta. La nivelul superior femeile isi faceau lucrul lor si familia dormea, probabil, adesea pe un asternut intins pe podea; la nivelul mai de jos puteau sa stea animalele cand era nevoie ca sa fie adapostite, copiii se puteau juca si se puteau face alte lucrari. O scara urca pe langa casa la acoperis si acolo familia putea sa doarma in timpul verii. Case ca acestea dadeau de obicei intr-o curte si, intr-adevar, mai multe case erau adesea cladite una din alta, legate in asa fel incat sa formeze un ocol avand la mijloc curtea lor comuna. Asemenea constructii erau adesea avariate serios, daca nu distruse complet de ploi si inundatii.
Oamenii mai instariti, natural, construiau case mai mari si mai confortabile. Ele cuprindeau de obicei cel putin doua camere, una pentru iarna si una pentru vara. Locuintele celor bogati erau adesea mult mai extinse. Casele mai bune erau construite din pietre cioplite.
Fata de standardele moderne, mobilierul chiar si in caminurile clasei mai bogate era simplu, oamenii sedeau de obicei pe rogojini pe podea si camerele lor nu cuprindeau mai nimic in afara de un scrin sau doua, asternutul facut sul pentru pat si cateva masute. Mici candele facute din lut dadeau lumina noaptea. Incalzitul se facea prin foc deschis, adesea din mangal, sau intr-o scobitura in podeaua de pamant in casele celor mai saraci, sau intr-un vas pentru jeratic in casele acelora care puteau sa-si permita asa ceva.
Statutul femeilor la iudei era relativ privilegiat. Desi barbatii aveau, neindoielnic, pozitia dominanta, femeile se bucurau de o pozitie de respect si o oarecare pozitie legala. Povestirile cu Estera si Iudita descriau pe femei ca salvatoare ale poporului lor. Contractul iudaic de casatorie pare sa fi protejat deja, la data aceasta, proprietatea femeilor si prevederea ca ele se bucurau de unele drepturi legale asupra proprietatii detinuta de sotii lor se poate deduce din textul unui act de vanzare descoperit de curand. Documentul acesta, datat "in anul 3 al eliberarii lui Israel" (anul 134 d.Hr.), relateaza vanzarea unei case de catre un anume Hadar fiul lui Iuda; la sfarsitul actului este urmatoarea declaratie: "Mai departe, eu Shalom, fiica lui Simeon, sotia mai sus pomenitului Hadar, nu voi ridica nici o obiectiune la vanzarea anumitei case [in veci], … in veci" (S. Abramson si H. L. Ginsberg, "Despre Actul aramaic de vanzare din anul al treilea al celei de A Doua Revolte iudaice", Bulletin of the American Schools of Oriental Research, Nr. 136 [Decembrie, 1954], p.99).
Imbracamintea palestiniana era larga si relativ simpla. Haina de baza, atat pentru barbati cat si pentru femei, era o tunica, chiton ("haina", Matei 5,40; 10,10), care, in cazul barbatilor cel putin, putea sa fie lunga sau scurta. Adesea lucratorii purtau de fapt numai o vesta. O alta forma pe care o putea lua aceasta imbracaminte de dedesubt era a unei fasii de panza infasurata in jurul trupului, cu un capat aruncat peste umar. O cingatoare de panza sau de piele era adesea purtata in jurul mijlocului, desi nu chiar totdeauna. Erau obisnuite diferite tipuri de palarii, intre care palarii de paie sau caciuli de fetru, dar se pare ca iudeii purtau cel mai adesea o esarfa pentru cap foarte asemanatoare cu salul pentru rugaciune care inca se vede in sinagogi. Tipul obisnuit de incaltaminte era sandala de piele sau de paie, constand simplu dintr-o pingea legata de picior printr-o curea trecuta prin catarame, desi erau cunoscute si ghete de piele. Haina exterioara cea mai importanta era hiamtion-ul ("haina", Matei 9,21; Marcu 13,16), care putea fi sau o pelerina mare, fara maneci sau un pardesiu. In forma din urma era de obicei semnul functionarilor publici sau a preotilor, care o purtau adesea cu maneci lungi si croita foarte larg (vezi Matei 23,5). Imbracamintea femeilor era foarte asemanatoare celei a barbatilor, cu exceptia ca a lor era mai colorata si acoperitoarea lor de cap consta dintr-un val prins cu o mica banda in jurul capului. Ele se impodobeau adesea cu salbe de monede si atat cu cercei de urechi, cat si cu podoabe de nas. In timp ce barbatii romani purtau de obicei parul scurt si-si radeau fata, iudeii palestinieni purtau in general parul lung si aveau barba.
Viata economica. – Baza vietii din Palestina o constituia agricultura. Populatia era alcatuita in cea mai mare masura din tarani mijlocasi care erau mici proprietari de pamant. La aceasta clasa se refera Isus cand vorbea despre "gospodar" (vezi Matei 13,52), sau despre "stapanul casei" (Luca 12,39). Desi uneori in situatia de a angaja oameni cu plata pentru a le da ajutor, acesti agricultori, impreuna cu femeile si copiii lor, faceau mare parte din propria lor munca, aratul, semanatul si seceratul. In ce priveste hrana ei depindeau in mare masura de propriile lor recolte si in felul acesta viata lor, desi corespunzatoare in conditii favorabile, era rareori destul de abundenta pentru a permite acumularea de bogatii. In timp de recolta slaba, oamenii acestia se gaseau in mare stramtorare care, in cazul cel mai bun, le cerea sa se angajeze ca muncitori cu ziua si in cel mai rau, sa se vanda ca sclavi. In felul acesta o mare parte din populatia Palestinei din secolul intai traia putin mai bine decat nivelul de subzistenta.
Un grup mult mai mic din populatia agricola era in stare sa achizitioneze destul teren pentru a produce un surplus peste propriile lor nevoi, pe care il vindeau cu profit populatiei neagricole. Lucrul acesta ii punea intr-o pozitie dominanta in ce priveste agricultura, deoarece aveau bani si surplus de samanta pentru a imprumuta taranilor mai saraci si surplus de produse pentru a crea o piata de legume si fructe. Mai erau si cateva mosii mari detinute mai ales de aristocrati si administrate de ispravnici (vezi Luca 16,1).
Pe langa acesti proprietari de pamant erau diferite feluri de agricultori care lucrau pe baza de contract: agricultori arendasi, concesionari, chiriasi, si muncitori cu ziua (vezi Matei 20,1). In sfarsit, la capatul de jos al scarii economice erau sclavii, care nu erau atat de numerosi si nici atat de rau tratati in Palestina cum erau tratati la romani. Sclavii iudei erau slujitori angajati cu contract; adica slujeau pentru o perioada fixa de sase ani. Sclavii dintre Neamuri, insa, intrau in alta categorie si erau averea mobila a stapanilor lor. In general vorbind, ei nu erau asa de bine tratati de stapanii lor iudei cum erau sclavii iudei.
In afara de cei ocupati cu agricultura, o mare parte din populatie era ocupata cu diferite meserii. Era idealul iudeu ca fiecare om, indiferent cat era de inaltata era situatia lui, sa invete pe fiul sau o meserie (AA 346,347). Despre rabinii de seama de pe vremuri se relateaza ca fusesera sculptori in lemn, cizmari, brutari, si unul dintre ei era fantanar. Literatura iudaica mentioneaza vreo 40 de feluri de meseriasi in Palestina in timpul acesta, printre care erau croitori, constructori, morari, tabacari, macelari, laptari, barbieri, spalatori de rufe, giuvaergii, tesatori, olari, aramari, sticlari, copisti si vopsitori. Mai erau pescari, farmacisti, medici, apicultori, avicultori si pastori. Multi meseriasi nu numai ca-si fabricau propriile lor marfuri ci le si vindeau direct; altii lucrau prin mijlocitori.
Comertul era prosper, nu numai cu produse indigene, dar si cu articole importate din afara. De fapt, poate cam jumatate din comertul Palestinei se ocupa cu bunuri din afara. Corabii iudaice echipate cu personal iudeu faceau o mare parte din comertul acesta. Comertul era facilitat de un sistem bancar regulat, care facea cu putinta ca negustorii sa ridice bani prin cecuri manuscrise asupra unor conturi din cetati departate ca Alexandria sau Roma.
Desigur, cea mai mare parte a afacerilor era facuta fie prin schimb, fie prin plata directa in numerar. Erau obisnuite doua sisteme de monede in Palestina, una urmand scala romana si alta cea greaca. Unele din monedele acestea, mai ales dinarul, erau emise de Statul Roman insusi, si altele, ca lepta, erau batute de autoritatile iudaice. Procuratorii au batut si ei monede pentru folosirea lor in Palestina. Unitatea cea mai mare dintre toate, talantul, nu era o moneda, ci o unitate de contabilizare.
Urmatoarea tabela de unitati monetare mentionate in Noul Testament da valoarea bazata pe continutul lor in argint calculat la 0,905 dol. per ounce troy, pretul curent din 1956. (Unele tabele dau valori putin mai ridicate bazate pe valoarea monetara a argintului, 1,26 dol. per ounce.)
VALORI MONETARE IN NOUL TESTAMENT
Unitate Valoare in $ SUA
Unitati bazate pe sistemul grecesc
Drahma („lei de argint”, cf. Luca 15,8) 0,1037
Staterul („rubla”, cf. Matei 17,27 = 4 drahme) 0,4148
Mina („poli”, cf. Luca 19,13 = 100 drahme) 10,3698
Talant („galbeni”, Matei 18,24; 25,15 = 60 mine) 622,1880
Unitati bazate pe sistemul roman
Lepton („banut”, cf. Marcu 12,42) 0,00088
Kodrantes („banut”, cf. Matei 5,26; Mar 12,42 quadrantes roman = 2 lepta) 0,00177
Assirion („ban”, Matei 10,29; Luc 12,6, asul roman = 4 quadrantes) 0,00707
Denarius („lei”, cf. Matei 18,28; 20,9.10 = 16 assi) 0,11312
Desi se pot calcula valori aproximative in bani moderni pentru aceste monede antice, aceste echivalente ne pot induce in eroare prin faptul ca nu dau nici o idee cu privire la puterea de cumparare, adevaratul determinant in valoarea banilor. Poate ca o mai buna intelegere a valorii acestor bani poate fi obtinuta din faptul ca un denarius era plata pe o zi pentru un muncitor agricol (vezi Matei 20,2).
De asemenea Noul Testament mentioneaza mai multe masuri de capacitate si lungime. Unele din acestea erau de origine ebraica, in timp ce altele erau grecesti si romane. Desi masurile Noului Testament, ca de pilda batos, saton si koros sunt bath, se’ah si kor, ebraice, exista dovada ca in timpul perioadei dintre secolul al VI-lea i.Hr. (de la care vine dovada cea mai buna despre capacitatea lor in timpurile Vechiului Testament; vezi vol. I, p. 166,167) si secolul I d.Hr., ele si-au schimbat considerabil capacitatile lor actuale. Este imposibil sa se dea un echivalent absolut pentru fiecare unitate de masura mentionata in Noul Testament atat din cauza ca unele din unitatile acestea au variat in capacitate in diferite timpuri si locuri, cat si deoarece unii din termenii acestia par sa fi reprezentat mai mult decat o singura marime de masura (la fel cum gallonul variaza astazi in SUA si tarile Britanice si cum orice ounce si pound nu numai ca au valori diferite dat si relatii diferite unul fata de altul, depinzand de ceea ce se cantareste). Diferitele tabele de capacitate sunt bazate, in ce priveste masurile ebraice, pe afirmatia lui Iosif ca un bath (batos) era egal cu 72 de sextarii (Antichitati, VIII 2.9. [57]. Intrucat informatia prezenta arata ca sextariul poate fi calculat la 53 litri, care este 1,12 pinte pentru lichide USA sau 96 pinte pentru substante uscate, este posibil sa se ajunga la o aproximatie corespunzatoare pentru batos. Presupunand ca legatura dintre bat si alte masuratori ebraice ramasesera constante din vremurile Vechiului Testament, pot fi calculate si saton si koros.
Vezi un tabel cu unitati de masura din acea vreme si corespondentele lor din zilele noastre
Unitate Echivalenta USA (aproximativa)
Choinix („masura”, Apoc 6,6; greceasca; = 2 sextarii) 0,99 qt
Modios („obroc”, Mat 5,15; romana; = 16 sexatrii) 7,97 qt
Saton („masura, cf. Mat 13,33; iudaica; = 24 sextarii) 11,53 qt
Koros („masura”, cf. Luc 16,7; iudaica; = 10 batoi) 10.8 bu.
Xestes („ulcior”, cf. Marcu 7,4; romana; = sextarius) 1,12 pt
Batos („masura”, cf. Luca 16,6; iudaica; 72 sextarii) 10,15 gal.
Metretes („vadra”, cf. Ioan 2,6; greceasca;)B 10,00 gal.
Pechus („cot”, Matei 6,27; greceasca, reprezentand ebr. ammah) 1pic. 51/2 inci
Orguia („stanjen”, cf. Fapte 27,28; greceasca) 6 pic
Stadion („stadii”, cf. Luca 24,13; grecceasca) 606 pic. 6 inci
Sabbaton hodos („un drum in ziua Sabatului”, Fapte 1,12; iudaica)* 2.916 pic
Milion („mila”, Mat 5,41; romana) 4.855.pic
*Dupa Iosif (Antichitati, XX, 8.6) Muntele Maslinilor era la 5 stadii de Ierusalim.
Iudeii perioadei Noului Testament foloseau pentru masurarea timpului propriul lor calendar traditional (vezi discutiile in legatura cu acest calendar, vol. II, p. 100-123; vol. V, p. 236,238). Traind in Imperiul roman, ei erau familiarizati si cu calendarul roman (vezi vol. V, p. 237,239). Iudeii incepeau ziua de 24 de ore la apusul soarelui, dar socoteau orele de la rasarit. Asa cum este aratat in Matei 20,1.3-6.8.12, ziua de lucru incepea "dis de dimineata" si continua pana in ceasul al doisprezecelea, "cand venea seara". In felul acesta perioada de lumina a zilei era impartita in douasprezece parti egale, sau ore, care pe cat se pare, variau in lungime dupa anotimpuri. Noaptea era impartita in "straji"; in vremurile Vechiului Testament erau trei straji (vezi Exodd 14,24; Judecatori 7,19). Insa, Noul Testament foloseste in schimb sistemul roman, care impartea noaptea in patru straji (vezi Matei 14,25; Marcu 6,48). Acestea erau cunoscute ca seara, miezul noptii, cantatul cocosilor si dimineata (vezi Marcu 13,35) si fiecare era lunga de aproximativ trei ceasuri. Faptul ca sistemul acesta era folosit in mod obisnuit de iudeii din secolul I este aratat de Iosif (Antichitati v 6.5 [223]; XVIII 9.6.).
Limba obisnuita a Palestinei in secolul I era aramaica, care fusese vorbita intr-o mare masura atat in Imperiul babilonian, cat si in cel persan si pe care iudeii o adusesera acasa cu ei la reintoarcerea lor din captivitatea babiloniana (vezi vol. I, p.30). Pe langa aramaica, in Palestina se mai folosea mult si limba greaca, ca rezultat al sutelor de ani de influenta elenistica. Lucrul acesta era in mod deosebit adevarat in cetatile din Decapole si in alte cetati elenistice, ca de exemplu Sepphoris, capitala Galileei, care era situata numai la patru mile departare de caminul lui Isus din Nazaret. Iudeii nascuti in lumea Neamurilor in afara Palestinei, care se inapoiasera in patria lor nationala, vorbeau, de asemenea, adesea limba greaca.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
