Succesorul lui Augustus, Tiberiu, este descris favorabil de unii din contemporanii sai, si nefavorabil de mai multi din acestia. Cu exceptia unor campanii militare de succes, pe care nu el personal le-a condus, domnia sa trebuie socotita ca fiind slaba. Oricat de greu s-ar fi straduit, oricat de constiincios ar fi cautat sa fie, sunt putine dovezi ca el a inteles timpul pe care il traia. El a domnit mecanic, in conformitate cu standarde stabilite deja, imprumutate, in parte, din experienta sa din armata. El nu a fost niciodata in stare sa treaca de multimea de consilieri slabi si de barfe.
Una din nefericitele trasaturi ale domniei sale a fost faptul ca acuzatia judiciara a devenit ceva firesc. Nu existau procese de judecare publica. Acuzatia a devenit o profesie. Orice cetatean care era martor sau suspecta o incalcare a legii, sau care voia sa implice pe cineva intr-o astfel de acuzatie, putea raporta in timp util iar ofensatorul era urmarit juridic. In timpul lui Tiberiu s-a dezvoltat o clasa de acuzatori profesionisti, numiti delatori (informatori) care acuzau pe oricine se intampla sa-i ofenseze. Desi aceasta era, desigur, o denaturare a justitiei, Tiberiu a sustinut sistemul. Si foarte curios, aceasta practica a lucrat impotriva imparatului insusi, caci el insusi a devenit victima celor mai neplacute istorisiri. Din aceasta cauza, reputatia sa a suferit serios in relatarile istoricilor.
Armata.-Puterea armatei romane era remarcabila. Pentru un timp, legiunile erau alcatuite din soldati profesionisti, care se inrolau pentru douazeci de ani. S-a mentionat deja ca loialitatea soldatilor era indreptata mi mult spre comandantul lor general decat spre guvernarea romana. Cu toate acestea, soldatii erau bine instruiti si luptau cu devotament. Moralul armatei era excelent, dovedindu-e continuu superior spiritului si iscusintei fortelor inamice. In timpul lui Augustus si Tiberiu a ajuns un obicei acela de a stationa legiuni in mod permanent in puncte strategice pretutindeni in imperiu, de-a lungul granitei si in provinciile cucerite. Se stie ca in anul 23 douazeci si cinci de legiuni obisnuite de soldati romani mentineau impriul intr-un control militar exelent. Regiunile din susul si josul Rinului erau fiecare in grija a patru legiuni, in timp ce in Spania erau doar trei. Africa de nord, in afara de Mauritania, care era un regat platitor de tribut ce avea propriii ei soldati, era pazita de doua legiuni; si Egiptul avea nevoie de doar doua. In Palestina si Siria erau patru legiuni. Tracia era un regat platitor de tribut si avea propiii lui soldati. Existau doua legiuni mai jos de Dunare, doua in Mezia si doua in Dalmatia. Acest total de douazeci si cinci de legiuni a sporit cu aproape acelasi numar de trupe auxiliare, alcatuind un total de aproximativ 250.000 de oameni, o legiune avand 5000. Acestea erau alcatuite aproape in intregime din infanterie grea, desi cateva aveau si contingente de cavalerie. Acestea aveau si corpuri de geniu, caci romanii formasera un tip eficient de masinarii de asediu. Fiecare agregat de legiuni, ce cuprindea o armata, era sub comanda unui ofiter general, ori imperator, si fiecare legiune era condusa de un legat. Legiunea, la randul ei, consta din cam cincizeci de centurii, fiecare avand intre cincizeci si o suta de barbati sub comanda unui ofiter cunoscut sub numele de centurion.
Religia.-La inceputul domniei sale, Tiberiu s-a straduit sa imbunatateasca viata religioasa a poporului sau. In acest scop, el a desfiintat cultul lui Isis, din cauza abuzurilor morale care erau o trasatura de inchinare a acestui cult. El a poruncit de asemenea incetarea inchinarii iudeilor in Italia, poruncind de fapt expulzarea tuturor iudeilor din acea tara. (Pentru o discutie a lui Tiberiu cu iudeii vezi Vol. V, pag. 65,66). El s-a straduit sa distruga cultul cititorilor in stele. Aceasta clasa numeroasa studia soarele, luna si cele cinci planete vizibile, si cautau prin descantece sa asigure ajutor din partea zeilor despre care presupuneau ca locuiesc pe aceste corpuri ceresti (cf. Vol. I, pag. 212,213, si Vol. IV, p. 763). Totusi, eforturile lui Tiberiu de a inlatura pe cititorii in stele au fost fara succes, iar in ultimii ani ai domniei sale, el insusi a devenit un devotat al misterelor acestora. El ii consulta continuu si astfel a devenit tot mai pesimist si trist din cauza sfaturilor acestora.
Administratia civila.-In timpul lui Tiberiu nu au fost cuceriri de teritoriu remarcabile, insa el a facut mult in ce priveste consolidarea provinciilor periferice. Tracia se afla sub stapanirea unui guvernator roman si fusese atunci anexata. Cand Arhelau, regele Capadociei, a murit in anul 17 d.Hr., regatul sau a fost facut provincie sub comanda unui procurator; in acelasi timp, regatul Comagen, de la granita de est, a fost pusa sub comanda unui propretor. Agitata si bogata colonie a Iudeii fusese pusa sub un procurator de catre Augustus (vezi Vol. V, p. 64), iar Tiberiu a lasat ca acest lucru sa continue. Iudeea se afla totusi sub jurisdictia mai larga a Siriei, iar procuratorul Iudeii raspundea in fata guvernatorului de acea provincie, a carei capitala era Antiohia. Siria insasi era inconjurata de un cerc de state mici, autonome intr-un fel, cum ar fi Calcis, Emesa, Damasc si Abilen. Vezi lumea romana la nasterea lui Isus.
Primii noua ani ai domniei lui Tiberiu pot fi considerati buni, iar guvernarea sa una de succes. Insa cam pe la anul 23 d.Hr. s-a petrecut o schimbare majora. Seianus, slujitor al lui Tiberiu, era ambitios, si dorea sa devina imparat in locul stapanului sau. Pentru a indeplini acest lucru, el a folosit fara ezitare o multime de aliante politice, si s-a straduit sa indeparteze orice sprijin pe care l-ar fi putut avea Tiberiu in cercul imediat al tovarasilor sai. Nici familia personala a imparatului nu a fost scutita, iar cand fiul sau Drusus a murit dupa o boala prelungita, istoricii timpului au concluzionat ca Seianus il otravise.
Cei din urma ani ai lui Tiberiu.-Tiberiu a inceput sa culeaga roadele cumplite ale sustinerii delatorilor, a credintei sale in cititorii in stele si libertatii pe care o acordase slujitorului sau lipsit de scrupule, Seianus. Palatul era plin de zvonuri, barfe si povestiri vulgare care nu l-au crutat nici pe imparat. Prezicerile intunecoase ale cititorilor in stele au avut cel mai rau efect asupra mintii sale, iar intrigile lui Seianus il amenintau pe insusi Tiberiu. Coplesit de perspectivele sumbre, de temerile privind propria-i bunastare si de oroare fata de insasi atmosfera din cetatea capitala, Tiberiu s-a retras cu totul si nu a mai pus niciodata piciorul in cetatea Romei. El a calatorit, dar niciodata nu s-a indepartat prea mult in Italia si nici in afara acesteia nu a mers. El a petrecut majoritatea timpului de treisprezece ani ramasi ai domniei sale pe insula Capri.
Insa nici macar asa, retragandu-se, nu si-a gasit pacea. Pesimismul si temerile l-au coplesit. Nu era scapat de comploturile lui Seianus pe care, in cele din urma l-a condamnat la moarte. Limbile nu au incetat sa cleveteasca despre imparat, pur si simplu pentru ca se retrasese pe o insula frumoasa; de fapt, clevetirile erau mai aprige. Deoarece oamenii nu puteau afla date adevarate despre viata privata a lui Tiberiu, au inceput sa se raspandeasca zvonuri ca se angajase in orgii salbatice colo in vila in care se retrasese.
Batranul Tiberiu era intr-o calatorie cand s-a imbolnavit. El s-a impotrivit tuturor eforturilor de a i se acorda ingrijiri medicale si s-a implicat cat se poate de activ in jocurile care aveau loc in onoarea sa. In cele din urma a trebuit sa se retraga in patul sau. Acolo i s-a tagaduit privilegiul de a muri de moarte naturala. Se spune ca Macro, succesorul lui Seianus si socrul lui Gaius, care ar fi trebuit sa urmeze la tron, s-a asigurat de moartea batranului imparat sufocandu-l cu asternuturile de pat.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
