De pe la anul 500 in. Hr. Roma a devenit, cel putin cu numele, republica. Din timp in timp s-au ridicat conducatori puternici, insa o teama continua de puterea autocrata a pastrat intacta forma, si, intr-o masura surprinzatoare, guvernarea republicana. Totusi, in timpul celor doua secole inainte de nasterea lui Hristos problemele sociale si politice care urmasera cuceririlor au facut ca vast raspanditul imperiu sa fie tot mai greu de administrat pe baza unei forme de guvernare ce se dovedise mai mult sau mai putin satisfacatoare in zilele cand interesele romane erau limitate la Italia.
Cu un secol inainte de Hristos aceste stari sociale si politice complexe necesitau o schimbare in structura politica a statului si in acest fel au pregatit calea spre o lupta pentru putere in randul conducatorilor nationali ai zilei. Totusi, pana atunci nici unul dintre pretendenti nu a indraznit sa-si asume titlul de monarh. Exista teama populara ca Iuliu Cezar ar fi aspirat sa-si asume titlul si prerogativele unei asemenea pozitii, ceea ce a dus la asasinarea sa in idele lui martie 44 in. Hr. Acest eveniment a precipitat o stare de anarhie care a continuat aproape cincisprezece ani si care, in alte vremuri, ar fi fost semnalul pentru colapsul puterii romane. Ca asa ceva nu s-a intamplat poate fi pus pe seama faptului ca nu mai ramasese nici un popor platitor de tribut sau vreun dusman strain suficient de puternic ca sa se razvrateasca impotriva autoritatii romane. Privinciile erau intr-o stare de nepasare in acest moment de extenuare politica. Desi subminata de o mie de masinatiuni, structura financiara romana a ramas intacta in aceasta perioada cruciala. Ceea ce a ramas din vechiul si solidul caracter roman si priceperea legala si administrativa romana la nivelele de jos, in special in municipalitati, trebuie considerat ca salvand Roma ca natiune si stapanire mondiala. In ciuda framantarilor interne, republica de fier a ramas in picioare.
Al doilea triumvirat.-Un al doilea triumvirat – adica o stapanire alcatuita din trei barbati – a fost format in vidul lasat de primul triumvirat (vezi Vol. V, p. 37), sau, mai exact, la moartea lui Iuliu Cezar. Antoniu, un partizan al lui Cezar, a luat in stapanire bogatia colegului sau mort si conducerea trupelor sale din vecinatatea Romei. Nepotul lui Cezar si mostenitorul lui, Octavian, pe atunci un tanar de optsprezece ani, si-a cerut drepturile si, printr-o perspicacitate politica neasteptata a reusit sa contracareze puterea in crestere a lui Antoniu. In cele din urma, acesti trei barbati au trecut peste diferentele dintre ei si au format o alianta care l-a inclus si pe Lepidus, o alta figura politica in formare. Aceasta alianta a devenit cunoscuta sub numele de al doilea triumvirat. Prin intelegere reciproca, lui Octavian, care si-a luat numele de Iuliu Cezar Octavian, i s-a acordat stapanirea asupra Italiei si a unor provincii din vest. Lui Lepidus i-au fost desemnate alte provincii din vest in timp ce Antoniu a primit Grecia si Orientul. Acest aranjament era in functiune la anul 42 in. Hr., si a fost legalizat de un senat docil si neajutorat.
Manevrele politice care au urmat nu au fost in folosul Romei, si nu au dus la realizarea unui monopol al puterii din partea nici unuia dintre rivali. Lepidus a fost considerat impotent din punct de vedere politic la anul 36 in. Hr. si astfel lupta pentru putere s-a restrans la Octavian in vest si Antoniu in est. Antoniu si-a stabilit cartierul general in Egipt, care era inca sub conducerea vechii case a lui Ptolemeu, in persoana frumoasei Cleopatra. Regina conducea Egiptul ca pe propria ei proprietate personala si isi crestea, pentru un viitor nesigur, pe copiii ei de la un frate-sot mai tanar si un fiu de la Iuliu Cezar. Fisura dintre Octavian si Antoniu a fost largita prin divortul celui din urma de Octavia, sora lui Octavian si casatoria acestuia cu Celopatra. Exista acum temerea ca Antoniu urmarea sa se introneze rege la Roma, avand o regina straina, in persoana Cleopatrei.
Suprematia lui Octavian.-Cand Octavian s-a simtit destul de puternic, a pornit impotriva lui Antoniu si l-a invins complet in marea batalie navala de la Actium, pe coasta de vest a Greciei, in anul 31 i.Hr. In timpul bataliei Cleopatra si-a retras corabiile sale si s-a intors in Egipt. Antoniu a urmat-o, lasandu-si generalii sa se descurce cum puteau mai bine.
Calea spre puterea suprema era acum deschisa inaintea lui Octavian, un tanar de treizeci de ani. In urmatorul an el a invadat Egiptul si a infrant armatele lui Antoniu. Antoniu s-a sinucis iar Cleopatra, nereusind sa-l castige pe Octavian prin farmecul ei, a procedat in cele din urma la fel. Urmand exemplul faraonilor si ptolemeilor dinaintea lui, Octavian a preluat Egiptul ca proprietate a sa personala. Victoria asupra ultimilor sai rivali i-a conferit o pozitie invincibila in ce priveste puterea, si astfel a inceput perioada de tranzitie de la republica la imperiu.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
