La vestea subita a mortii lui Caligula, soldatii pretorieni au dat buzna in palat cautand prada. Unul dintre acestia l-a gasit pe Claudiu, unchiul lui Caligula, un barbat ce avea acum cincizeci de ani, ghemuit in spatele unei perdele a palatului, si l-a apucat si tarat in fata soldatilor si a strigat razand: "Iata imparatul nostru". De indata s-a dus vestea; ideea a prins; in scurt timp intreaga garda pretoriana era unita sub Claudiu ca imparat al Imperiului Roman. Faptul era implinit iar Senatul nu a avut decat sa se supuna. Din acest moment tronul imperiului a devenit un obiect de dictatura militara. Intr-adevar, nu a mai trecut mult timp pana ce dreptul de a numi imparatii a trecut de la pretorieni in mainile soldatilor romani din camp. De fapt, in cazul lui Claudiu, oamenii erau deja in afara cladirii Senatului cerand ca Senatul sa numeasca un singur om pentru imperiu, iar cand numele lui Claudiu a fost dus in fata lor de catre soldat, Senatul s-a grabit sa-l accepte ca imparat. Roma a ramas sub o singura conducere, ca dictatura militara.
Claudiu era o persoana ciudata. Fusese nefericit in copilarie, ridiculizat de tovarasii sai si dispretuit de membrii familiei sale. Neavand relatii normale, placute, cu cei apropiati lui, a ajuns sa fraternizeze cu slugile si si-a petrcut cea mai mare parte a vietii retras. Si-a petrecut timpul studiind, in special istoria; a scris mult, era interesat de drama, si strangea tot felul de lucruri de anticariat. Cunostea foarte mult din ceea ce se intamplase la Roma in trecut, insa era cu siguranta pe dinafara a ceea ce se petrecea cu Roma in vremea sa.
Administratia civila. -Claudiu a cautat sa fie un conducator cu tact. A acordat amnistie prizonierilor politici si celor exilati. Ceea ce fusese confiscat a fost inapoiat. Templele au fost restaurate, iar statuile care fusesera luate din ele au fost aduse inapoi, in special acelea care fusesera indepartate pentru a face loc statuilor lui Caligula. A facut ceva miscari de trupe la granite, unde era nevoie de intarire militara si a devenit cunoscut pentru coloniile romane pe care le intemeiase in diverse provincii pretutindeni in imperiu.
Una din realizarile importante ale lui Claudiu a fost reorganizarea Senatului. El a avut curajul de a indeparta pe membrii care erau incapabili a duce povara financiara pe care o implica functia din senat. Apoi i-a inlocuit pe acestia cu cavaleri suficient de bogati adusi din provincii. Aceasta a facut ca Senatul sa fie un corp mult mai reprezentativ, si a ajutat imperiul sa fie, nu o anexa a unei mari municipalitati, ci o entitate politica foarte mare, cu centrul intr-o capitala, si cetati si provincii asociate ce asistau guvernarea imperiala.
Un recensamant efectuat in anul 47 d.Hr. a aratat ca imperiul avea aproape 7.000.000 de cetateni. Era o crestere foarte mare fata de recensamantul din anul 14 d.Hr., care a raportat 5.000.000 de cetateni. Acest fapt a scos la iveala felul cum vremurile de relativa pace si prosperitate incepand cu domnia lui Augustus au ajutat la cresterea populatiei. A indicat de asemenea larga extindere a cetatenilor in imperiu. La aceasta cifra de 7.000.000 trebuie adaugate femeile si copiii acestor cetateni, ceea ce face ca numarul total al cetatenilor romani si a celor dependenti de ei sa ajunga la aproximativ 20.000.000 de suflete, potrivit cu estimarea facuta de Gibbon. Si iarasi, la aceasta cifra trebuie adaugat numarul mare de provinciali care nu au dobandit cetatenia, cat si cetele de sclavi care populau lumea romana. Desi estimarea lui Gibbon de 120.000.000 de oameni ca populatie totala de la mijlocul primului secol este fara indoiala prea mare, cifra se situeaza probabil undeva intre 80.000.000 si 100.000.000 de suflete. (Vezi Edward Gibbon, The History of the Decline and Fall of the Roman Empire, J. B. Bury, ed., vol. 1, p. 42).
Prin interesul sau pentru antichitati, Claudiu era un adevarat roman in inima si spirit. La curtea sa nu era o atmosfera straina. Atitudinea sa fata de oamenii straini, adica cei ce nu erau romani, era politicoasa, insa avea grija ca acesti oameni sa fie cu totul loiali. Iudeii erau tolerati, si dupa cate se pare erau tratati chiar mai bine decat pe vremea lui Tiberiu. Totusi intre acestia s-au stirnit revolte si ca urmare Claudiu a emis un edict prin care i-a expulzat pe iudei din Roma (Vezi Vol. V, p. 71). Printre cei care au trebuit sa plece in aceste conditii se aflau Acuila si Priscila, iudei cu care s-a cunoscut Pavel cand a predicat in Corint in cea de-a doua calatorie misionara a sa. (Vezi Faptele apostolilor 18,2).
Harnicia lui Claudiu in eforturile sale de a fi un imparat eficient a fost uimitoare. Era la datorie dimineata devreme pana noaptea tarziu. Petrecea ore intregi in Forum, actionand personal ca judecator pentru poporul sau. Oamenii misunau in jurul lui, spunandu-i poblemele si cerandu-i ajutor in rezolvarea lor. Adesea cand el se ridica sa plece, ei insistau sa ramana ca sa audieze toate cazurile. A fost harnic si intr-un program de constructii, in mare parte pentru completarea lucrurilor incepute de Caligula. Noul port de la Ostia, atat de util Romei deoarece aluviunile umpleau gura Tigrului, a fost ispravit cu succes. El a terminat marele apeduct pe care il incepuse Caligula si a putut termina un mare tunel pentru aducerea apei in Roma. Britania a fost supusa cu totul iar unul din conducatorii acesteia, Caractacus, a fost adus in triumf la Roma. Druidismul a fost supus in Galia si in mare parte si in Britania.
Claudiu a cheltuit timp si bani pentru distractia populatiei romane, insa era clar pentru cei care il cunosteau si poate acest lucru era simtit de multime, ca ceea ce facea, facea dintr-un simt al datoriei, ca si cand anticarul ducea mai departe vechea traditie romana si nu intra in viata oamenilor. Insa vistieria era epuizata. Granele erau pe sfarsite, iar oamenii il invinovateau pe imparat pentru aceasta. Cu cat lucra mai din greu pentru rezlvarea problemelor poporului sau, cu atat devenea mai responsabil pentru necazurile lor, iar acest lucru l-a impiedicat sa devina vreodata un conducator popular.
Viata personala.-Mai mult decat atat, era ingaduitor cu sine, si pe masura ce imbatranea era tot mai necumpatat, atat la bautura cat si la mancare. Muncea neobosit, asa cum s-a mentionat deja, iar apoi manca peste masura in efortul ingrijorat de a-si reface puterile slabite. Sanatatea sa s-a deteriorat treptat, iar intrigile si rautatile vietii de la palat au accelerat acest proces.
Claudiu a fost casatorit de patru ori. A treia sa casatorie, cea cu Messallina, a fost in mod special revoltatoare. Conduita sa morala era sub semnul intrebarii si, conform unei povesti care circula, ea se casatorise de fapt cu unul din concubinii ei. Messallina a fost condamnata la moarte ca urmare a infidelitatii ei. Claudiu s-a recasatorit apoi cu nepoata lui, Agripina, care a planuit ca fiul ei Nero sa urmeze la tron dupa moartea tatalui sau vitreg. Aceasta insemna inlaturarea fiului lui Claudiu, care curand a fost osandit la moarte. Agripina a obosit asteptand moartea sotului ei, care avea sa deschida calea ca Nero sa ia tronul si in cele din urma a planuit ca Claudiu sa fie otravit. El a inghitit bautura otravita de ea, insa, fie din cauza ca el mincase peste masura, fie ca bause peste masura, aceasta nu a avut efect. Un medic chemat de Agripina a pus o pana otravita in gatul imparatului, cu pretentia chipurile ca are un efect gastronomic. Claudiu s-a prabusit treptat in nefiinta si a murit din cauza veninului aplicat in acest fel. Nero a urmat la tron. Data era anul 54 d.Hr.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
