Avand in vedere sistemele antice de cronologie care difera intre ele, precum si numeroasele teorii ale interpretilor Bibliei din ultima vreme, este necesar sa cercetam metodele folosite in fixarea de date i.Hr. pentru evenimentele Vechiului Testament, indeosebi pe cele de-a lungul Exodului pana la sfarsitul celor 40 de ani de pribegie. Aceasta datare depinde de doua puncte: (1) textul in care se gaseste sursa de informatie, si (2) problema semnificatiei declaratiei cu privire la timp din respectivul text.
Textele biblice ebraice, samaritene si Septuaginta. – Textul original al Vechiului Testament, cu cateva mici exceptii, a fost scris in limba ebraica. Traducerile pe care le folosim astazi sunt facute dupa textul masoretic, care a fost transmis de iudei de-a lungul secolelor, copiat dupa un manuscris pe altul cu grija scrupuloasa. In Geneza, unde anii enumerati in genealogiile patriarhilor sunt singura baza pentru cronologie, cifrele din textul nostru ebraic difera de cele date in Pentateucul Samaritean, o varianta a textului ebraic pastrat de samaritenii jumatate iudei, jumatate pagani. Diferite de ambele sunt cifrele din textul traducerii grecesti a Bibliei, facuta in secolul al III-lea i.Hr., la Alexandria, si cunoscuta sub numele de Septuaginta. Aceasta traducere prezinta in dreptul unora dintre patriarhi o durata mai mare a vietii, insereaza un al doilea Cainan dupa Arpacsad si prezinta alte deosebiri.
Totalurile de la creatiune la potop sunt: ebraic – 1656 ani; samaritean – 1307; Septuaginta – 2242; de la potop la Avraam: ebraic – 352 ani; samaritean – 942; Septuaginta – 1232.
Intrucat cele mai vechi manuscrise masoretice cunoscute sunt copii tarzii, la peste 1000 de ani de la originale, unii cercetatori au considerat ca cifrele pentru patriarhi s-au schimbat de la data de cand s-a facut traducerea Septuaginta. Insa varsta unui manuscris nu este unicul factor decisiv. Copia mai tarzie dintre doua copii poate pastra cuvintele unui text mult mai aproape de originalul necunoscut, decat un manuscris mult mai vechi, copiat cu neatentie, sau dupa un text vechi, dar deja corupt. Astfel ca, lucrarea criticii "inferioare" sau textuale cere sa se determine, dupa diferite feluri de dovezi, care forma de text a fost cel mai probabil schimbata fata de original.
In ce priveste varsta patriarhilor, textul samaritean este mai putin vrednic de incredere decat cel ebraic, deoarece gasim in alte locuri revizuiri de cuvinte pentru a se potrivi cu credinta lor religioasa. Iar traducatorii Septuagintei, care in alte locuri (cum ar fi in Daniel) si-au introdus propriile idei, au fost mai inclinati decat copistii evrei meticulosi sa prezinte o forma revizuita a genealogiei.
Motive pentru a prefera cronologia ebraica. – Unele manuscrise ale Septuagintei il prezinta pe Metusala ca avand 167 ani la nasterea fiului sau si, in acest fel, il face sa supravietuiasca potopului cu 14 ani. Alte manuscrise, care il prezinta ca avand 187 ani, evita aceasta dificultate. De asemenea, mai sunt si alte motive pentru care traducatorii versiunii Septuaginta au fost inclinati sa schimbe cifrele, spre deosebire de masoretii de mai tarziu, care ne-au transmis textul ebraic. Iudeii vorbitori de limba greaca si care au tradus Septuaginta in Alexandria doreau sa castige pentru ea respectul lumii culte grecesti. Este stiut faptul ca ei erau mai putini stricti cu privire la pastrarea la litera a originalului fata de iudeii palestinieni. Versiunea lor a fost facuta pentru cititori care vorbeau limba greaca. Daca doreau sa faca cronologia epocilor mai timpurii sa se compare favorabil cu credintele filozofiei alexandrine curente si sa apara mai rezonabila pentru mentalitatea greaca, ei trebuiau, in mod firesc, sa lungeasca perioadele cat mai mult cu putinta si sa faca sa dispara treptat scaderea brusca, dupa potop, a lungimii vietii si intervalul de la tata la fiu, si lucrul acesta este exact ceea ce fac cifrele din Septuaginta, prin repetata adaugare de cate 100 de ani.
Unii cercetatori au sustinut ca Septuaginta a fost tradusa dupa textul corect, dar ca masoretii, lucrand dupa Hristos, au facut sau au perpetuat schimbari pentru a discredita Septuaginta, pentru ca ea era versiunea folosita cel mai mult de crestini. Daca lucrurile ar sta asa, de ce ar fi trebuit iudeii sa schimbe lucruri atat de marunte, cum ar fi varstele patriarhilor, si sa lase neschimbate cele 70 de saptamani si alte profetii folosite de crestini pentru a dovedi mesianitatea lui Isus? Daca masoretii si-au copiat textele atat de constiincios incat sa pastreze, cuvant cu cuvant, atat de multe dovezi contra lor insisi, Vechiul Testament al lor ar trebui sa fie considerat mai de incredere decat acela al traducatorilor alexandrini, care si-au luat libertati fata de text pentru a exprima propriile idei. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care comentariul acesta prezinta anii patriarhilor asa cum se gasesc in Biblia ebraica si asa cum sunt tradusi in versiunile moderne facute dupa textul ebraic.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
