Sistemele de ani antice. – In vremurile antice au fost folosite diferite metode de a calcula o serie de ani. Intr-o perioada mai timpurie, un an era desemnat dupa numele unui eveniment principal sau, uneori, dupa numele unui slujbas anual. In Asiria, acesta era un slujbas onorific, numit limmu; in Atena si in lumea romana, numele era al magistratilor anuali – la Atena un archon, iar la Roma cei doi consuli. In Orientul Apropiat, anii calendaristici erau numarati in serii, in cursul domniei fiecarui rege si, de aceea, erau numiti ani regali. In Biblie (desi nu in primele cinci carti) gasim date dupa anii regali, de exemplu, "in al saptelea an al lui Artaxerxe" (vezi articolul cu privire la cronologie in vol. II si III).
Daca oamenii ar fi inceput la creatiune si ar fi socotit anul 1, anul 2 si asa mai departe si daca raportul biblic ar fi fost datat printr-un astfel de sistem, ar fi fost un simplu sa se stie exact cu cat timp mai inainte a avut loc un eveniment. Dar nu exista o astfel de informatie. Abia relativ tarziu in vremurile antice, mult dupa perioada cuprinsa in acest volum, a folosit cineva o era pentru datare, adica o serie continua de ani numarati consecutiv de la un punct de plecare. De exemplu, Era seleucida (vezi articolul despre cronologie din vol. III) a fost o continuare a domniei lui Seleucus I, unul dintre succesorii lui Alexandru cel Mare. Anul I a inceput potrivit cu calendarul macedonean in toamna anului pe care noi il numim acum 312 i.Hr. Era seleucida a fost folosita in Siria si Mesopotamia timp de multe secole. Grecii au folosit multa vreme o serie de perioade de patru ani, numite olimpiade, demarcate de jocurile olimpice quadreniale, iar romanii au folosit un sistem de a numara anii consecutiv de la presupusa intemeiere a Romei. Ambele serii, spre deosebire de era seleucida, au fost inventate la sute de ani dupa datele traditionale, destul de nesigure, ale evenimentelor de la care se presupunea ca sunt calculati. Ele nu erau folosite in sistemele de datare de toate zilele – ci numai pentru referire la evenimentele istorice.
Sistemul nostru de datare i.Hr. – Astazi, cea mai mare parte a lumii foloseste, sau cunoaste, datarea Erei crestine dupa care toti anii sunt numarati aproximativ de la nasterea lui Hristos. Dionisie Exiguus este inventatorul din secolul al VI-lea al acestei metode de calendar. Faptul ca punctul de pornire traditional se stie ca diferit cu cativa ani de data reala a nasterii Domnului Hristos nu afecteaza folosirea acestei scale de ani pentru scopul datarii.
Cand datarea evenimentelor dupa numarul de ani de la presupusul timp al nasterii lui Hristos a devenit un obicei, a fost convenabil sa se dateze evenimentele anterioare ca avand loc la atatia ani "inainte de Hristos" (prescurtat i.Hr.). Asadar, pentru scopuri istorice, anii calendaristici iuliani, in care erau calculate datele in lumea romana din timpul lui Iulius Cezar, au fost extinsi inapoi ca si cum ar fi existat in tot timpul trecut. Cand spunem, de exemplu, ca primul an al domniei lui Nabonassar in Babilon a inceput la 26 februarie 747 i.Hr., intelegem ca el a inceput in ziua care ar fi fost numita 26 februarie, daca acest calendar iulian ar fi fost in uz pe vremea aceea, si in al 747-lea an inainte de anul care mai tarziu urma sa fie considerat primul an al Erei crestine.
Trebuie sa se retina faptul ca istoricii si cronologii au dat anului care precede anul I d.Hr. denumirea de anul 1 i.Hr. si anului care il preceda pe acesta numele de anul 2 i.Hr. si asa mai departe.
(Un lucru trebuie sa se tina minte; calculand un interval intre o data i.Hr. si d.Hr., calculul este stanjenit de faptul ca in scala cronologica nu exista un an cu numarul 0 intre 1 i.Hr. si 1 d.Hr. De aceea, pentru usurinta in calcul, astronomii foloseau un sistem putin diferit. In loc de i.Hr. si d.Hr. ei foloseau numere negative si numere pozitive cu anul care precede pe 1 numarat ca 0. Numerele pozitive sunt aceleasi ca numerele d.Hr., dar 0 corespunde lui 1 in. Hr., -1 corespunde lui 2 in. Hr., -2 la 3 in. Hr., etc. asa cum arata urmatoarea diagrama. Asadar, atunci cand un astronom vorbeste despre o eclipsa care a avut loc in anul -567, el intelege anul pe care istoricii si cronologii il numesc 568 i.Hr. (observati ca numarul este totdeauna cu 1 mai putin decat data corespunzatoare i.Hr. Observati, de asemenea, ca anii bisecti de la anul 4 d.Hr. pana in prezent vin totdeauna in numere divizibile cu 4, dar ca inainte de Hristos anii bisecti decurg 0, -4, -8, etc., adica 1 i.Hr.,5 i.Hr.,9 i.Hr., etc.). Numaratoarea astronomica se gaseste rareori in afara lucrarilor tehnice astronomice. Istoriile si cartile de referinta foloseau scara i.Hr. – d.Hr., care nu are an 0 – o deficienta care trebuie avuta in vedere cand se calculeaza intervalele intre datele i.Hr. si datele d.Hr. )
La fel dupa cum anii i.Hr. curg "inapoi", adica 1900 i.Hr. este urmat de 1899, 1898, 1897, etc., tot asa si secolele – secolul al XVI-lea i.Hr. are loc de la 1600 la 1599 si asa mai departe pana la 1501; secolul al V-lea i.Hr. are de la 500 pana la 401 i.Hr.
Datarea ca i.Hr. a evenimentelor Vechiului Testament. – Evenimentele Vechiului Testament pot fie datate in scala i.Hr. numai acolo unde exista o declaratie care poate fi echivalata cu o data istorica cunoscuta. Se poate folosi calculul astronomic pentru a fixa o data pentru care avem rapoarte antice de eclipse din antichitate, sau observatii asupra corpurilor ceresti si, uneori, o data care apare in doua calendare (vezi articolele despre cronologie din volumele II si III). In felul acesta, avem sincronizarea intre ultimii regi ai lui Iuda si anumiti ani ai domniei lui Nebucadnetar. Intrucat anii lui Nebucadnetar sunt cunoscuti din date astronomice gasite de arheologi la Babilon, precum si din observatiile astronomice raportate in lucrarea astronomica a lui Ptolemeu, cunoscuta sub numele de Almagest, si din canonul sau de regi, anii acestor regi ai lui Iuda pot fi aliniati cu datarea i.Hr. De asemenea, avem un contact indirect cu listele asiriene limmu prin intermediul unei referiri la Ahab in batalia de la Qarqar (mentionata, totusi, numai in documente nebiblice). Insa pentru datele biblice mai timpurii suntem dependenti de trasarea inapoi a liniei declaratiilor biblice cu privire la timp, pornind de la aceste date de mai tarziu care sunt mai sigure, existand loc si pentru diferente de opinie in procesul acesta. Informatiile specifice sunt putine, iar sistemele de calcul variaza, ca atare, cunostintele noastre cu privire la cronologia antica s-au acumulat treptat si sunt departe de a fi complete.
(Aici s-au schitat principiile cronologiei, asa cum au fost stabilite de cercetarile moderne. Pentru o tratare fundamentala, cu note de subsol care sa indice sursele, vezi capitolele de la inceput ale lucrarii lui Siegfried H. Horn si Lynn H. Wood, Cronologia lui Ezra 7 (Washington: Review and Herald, 1953; 160 pagini). )
Datarea A.M. de la creatiune. – In Geneza nu avem nici un fel de sistem de datare, cu exceptia vechii cronologii care a calculat anii de la creatiune ca fiind anno mundi ("in anul de la intemeierea lumii", abreviat A.M.) 1,2, etc., pe baza genealogiilor patriarhilor. Aceste genealogii, daca sunt complete si daca sunt interpretate corect, ar putea da intervalele exacte de la Adam la Avraam. Dar, o scala A.M. necesita un punct stabil de pornire. Data pentru A.M. 1 i.Hr. variaza de la un scriitor la altul 1) in raport cu alegerea textului masoretic sau al LXX (o diferenta de aproape 1500 ani) si 2) in raport cu interpretarea scriitorului cu privire la aceste date cronologice din Vechiul Testament. Din acest motiv, datele A.M. nu au nici un alt temei, cu exceptia teoriei scriitorului.
Date marginale in Bibliile tiparite. – Datele A.M. luate din Analele Arhiepiscopului James Ussher (lucrare publicata la 1650-1658) au fost primele care apar pe marginile versiunii engleze KJV. Versiunea KJV nu a avut astfel de date la inceput si nici nu a fost prima Biblie care sa le prezinte pe acelea ale lui Ussher, care au fost tiparite pe marginile unei Biblii latine catolice franceze in 1662. Datele lui Ussher (numai A.M.) au aparut intr-o Biblie de la Oxford la 1679, cu cifrele revizuite de Episcopul William Lloyd; datele A.M. si i.Hr. au fost incorporate (probabil tot de Lloyd) intr-o editie din Londra de la 1701. De aici inainte, datele acestea, in general puse in contul lui Ussher, dar in parte revizuite si inserate fara vreo autorizatie oficiala, au continuat sa fie tiparite, pana cand au ajuns sa fie considerate aproape ca o parte din Biblie de generatii de cititori. Desi demodate de trei secole de cunostinte in crestere, ele au slujit ca o aproximatie in general folositoare a datarii relative a multor evenimente biblice.
In ultima parte a secolului al XIX-lea, multe Biblii au inclus noi tabele cronologice bazate pe cunostinte ulterioare, retinand totusi vechile date "Ussher" pe margine, sau omitandu-le cu totul. In anii 1950, a aparut un nou sir de date marginale intr-o editie noua KJV. Datele similare au aparut intr-o editie Collins a KJV (desi majoritatea Bibliilor publicate de atunci nu au nici o data marginala). Evenimentele dinainte de David sunt fixate numai pe secole, iar datele ulterioare nu se deosebesc prea mult de datele lui Usher. In Ezra 7, apare o trecere ciudata: calatoria lui Ezra la Ierusalim este datata in 428 i.Hr., la mult timp dupa sosirea lui Neemia. Acest fapt se bazeaza pe o teorie, aflata in contradictie cu Biblia, care pune evenimentul in anul al 37-lea si nu in anul al 7-lea al lui Artaxerxe.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
Datarea evenimentelor antice pe ani
4. Datarea evenimentelor antice pe ani
