Datele biblice pentru domnii. De la moartea lui Solomon, cand imparatia a fost divizata in regatul lui Iuda si regatul lui Israel, cartile regilor il introduc pe fiecare rege al lui Israel si al lui Iuda cu o formula fixata, in care anul urcarii sale la tron e sincronizat cu anul corespunzator al carmuitorului contemporan al celuilalt regat ebraic, urmat de lungimea domniei sale si, de obicei – in cazul lui Iuda – de varsta regelui la data urcarii lui la tron. De exemplu: "In al douazeci si saptelea an al lui Ieroboam (II), imparatul lui Israel, a inceput sa domneasca Azaria, fiul lui Amatia, imparatul lui Iuda. Avea saisprezece ani cand a ajuns imparat si a domnit cincizeci si doi de ani la Ierusalim" (2 Regi 15,1.2).
Dificultati in armonizarea domniilor. – Cu toate informatiile acestea, constructia unei cronologii exacte a perioadei regilor pare ca este o sarcina usoara. Dar adesea, urcarea la tron a unui rege, asa cum e datata intr-un an specific al altuia, pare sa fie in dizarmonie cu datele pentru lungimea domniilor. Diferitele incercari de a armoniza domniile si de a rezolva dificultatile au dat nastere la atat de multe revizuiri ale datelor pentru a corespunde la teoriile individuale, ignorand amanuntele raportului biblic, incat rezultatul este, in cele mai multe cazuri, o serie de ipoteze si nu o cronologie sistematica, bazata pe surse materiale.
Dar studiul recent al metodelor cronologice ale diferitelor natiuni antice, derivat dintr-o bogatie de documente arheologice, datate potrivit cu calendarele antice, a aratat ca datele din cartile Regilor pot fi prelucrate intr-o cronologie logica, fara revizuirile drastice la care s-a facut referire. Cand se ajunge inductiv, din datele biblice, la principiile fundamentale ale acestor sincronisme, si cand sunt aplicate la problema, multe dintre presupusele dificultati dispar. Dupa ce am trecut in revista (in sec. al II-lea) principiile generale si metodele de calculare a domniilor si aplicatiile lor specifice la regii evrei, pasul urmator va fi de a explica prin acestea unele dintre punctele principale din schema perioadei in cercetare. Natural, in rezumatul acesta nu se va incerca sa se faca o analiza pas cu pas a tuturor domniilor.
Cele patru ipoteze generale deja enumerate (vezi p. 144) sunt explicate si aplicate in paragrafele urmatoare.
Anul lui Iuda incepe toamna, al lui Israel, primavara. Exista dovezi in Biblie ca regii lui Iuda calculau anii lor de domnie din toamna – probabil 1 Tisri – nu numai pe vremea lui Solomon (vezi p. 134), dar si in timpul domniei lui Iosia. In cursul reparatiilor Templului, in al 18-lea an al domniei lui Iosia, lucratorii au gasit un exemplar al cartii Legii. Citind sulul, regele a instituit o puternica reforma si a tinut un mare Paste, asa cum nu mai fusese vazut in istoria regatului impartit (vezi p. 18). Dar Pastele vine la 14 Nisan, luna intai a anului religios, incepand in primavara; dar in cazul acesta, atat inceputul repararii Templului, cat si marele Paate au avut loc in anul al 18-lea (2 Regi 22,3.5; 23,23). Intrucat este evident ca toate evenimentele descrise in aceste doua capitole nu ar fi putut avea loc in primele doua saptamani ale anului, este clar ca anul al 18-lea nu a inceput cu Nisan. Iuda trebuie sa fi folosit anul calendaristic civil, care incepea cu Tisri. Calcularea din toamna-in-toamna ar permite sase luni pentru evenimentele descrise mai sus.
Observatiile acestea au fost de multa vreme recunoscute de multi carturari ca dovada pentru anul de domnie din toamna-in-toamna in Iuda. Deoarece exista dovada unei asemenea calculari pe vremea lui Solomon, si iarasi pe timpul lui Iosia, nu e motiv de a pune la indoiala ca anul a fost calculat asa in decursul istoriei lui Iuda. Este interesant de a nota ca sincronismele dintre domniile regatului de nord si ale celui de sud pot fi armonizate pe temeiul unei astfel de calculari pentru Iuda, in timp ce apar anumite dificultati, daca incercam sa folosim un an din primavara in primavara pentru Iuda.
Pe de alta parte, desi nu exista dovada in textul biblic, sincronismele dintre domniile celor doua regate par sa arate ca Israel a folosit un an, care incepea in primavara. Multi carturari care au calculat aceste domnii dupa diferite metode au sustinut ca numeroase discrepante aparente dintre sincronisme sunt datorate unor erori in textul biblic si, prin urmare, nu cred ca e posibila o impacare sau nu incearca sa realizeze una. Intrucat folosirea unui an cu inceput in primavara in Israel, paralel cu un an din toamna-in-toamna pentru Iuda elimina multe dintre presupusele discrepante, acest fel de calculare a anilor de domnie este mai probabil. Pana cand nu produce cineva o schema mai buna, bazata pe un alt principiu, metoda aceasta, intrucat lucreaza cel mai bine, este de preferat.
Un motiv posibil oferit pentru anul din primavara in Israel e ca Ieroboam, fondatorul Regatului de nord, care fusese un refugiat politic in Egipt, se poate sa fi fost influentat de anul nou egiptean care, in rotatia lui prin sezoane (vezi pagina 153) incepea primavara pe vremea lui Ieroboam. Sau se poate ca el sa fi ales Ziua de Anul Nou de primavara, in loc de 1 Tisri, toamna, numai pentru ca sa se deosebeasca de Iuda, tot asa cum a randuit o noua preotie si a inaugurat sarbatoare in luna a opta, in loc de vechea sarbatoare a lunii a saptea (1 Regi 12,30-33).
Sistemele cu an de urcare la tron si fara an de urcare la trons- Exista dovezi in sincronisme ca, in primii ani ai regatului impartit, Iuda folosea sistemul de calculare cu anul de urcare la tron, iar Israel, sistemul fara anul de urcare la tron.
Roboam si Ieroboam au inceput sa domneasca aproximativ impreuna dupa moartea lui Solomon, iar Ahazia din Iuda si Ioram din Israel au murit in acelasi timp, cand Iehu a pus mana pe Regatul de nord. De aceea, domniile in aceasta perioada ar trebui sa totalizeze acelasi numar de ani pentru amandoua regatele, dar suma anilor din aceste domnii relatate pentru Israel e mai mare decat pentru Iuda. Daca domniile sunt verificate domnie cu domnie de la inceput, se va vedea ca diferenta aceasta sporeste cu cate un an pentru fiecare rege. Lucrul acesta ar fi lamurit daca, in Israel, anul mortii fiecarui rege purta doua numere, ultimul al unei domnii si primul al celei urmatoare, in timp ce, in Iuda, primul an al fiecarei domnii era acela care urma anului mortii regelui precedent, adica, daca Israel folosea calcularea fara an de urcare la tron, iar Iuda, calcularea cu an de urcare la tron.
Ca lucrul acesta este adevarat poate fi demonstrat prin cazuri individuale. In timp ce Ieroboam a domnit 22 ani in Israel, pe tronul lui Iuda au fost trei regi. Roboam, 17 ani, Abiam, 3 ani si asa, pana in al doilea an al sau (vezi tabelul de la pagina 145). Legatura exacta dintre aceste domnii este mai complexa, dar din cifrele acestea se poate vedea ca nu era suprapunere al unui an pentru fiecare domnie; cei 17 ani ai lui Roboam, cei 3 ani ai lui Abiam si cei 2 ai lui Asa din Iuda totalizeaza cei 22 ani ai lui Ieroboam din Israel. S-a aratat (diagrama de la pagina 139, si par. 6, ca sistemul cu an de urcare la tron e cel care da un total corect pentru o serie de domnii. Daca Iuda ar fi folosit sistemul fara an de urcare la tron, socotind ultimul an al fiecarui rege ca primul al celui urmator, perioadele de 17,3 si 2 ani ar acoperi doar 20 de ani, de fapt, din timpul trecut in loc de 22. De fapt, al doilea an al lui Asa era raportat ca inceputul domniei care a urmat dupa cei 22 de ani al lui Ieroboam. Evident, Iuda folosea calcularea cu an de urcare la tron, asa incat al 17 an al lui Roboam a fost urmat de primul an al lui Abiram, al treilea al lui Abriam si primul an al lui Asa etc.
La fel de evident este ca Israel folosea celalalt sistem. In cursul lungii domnii al lui Asa din Iuda, mai multi regi ai lui Israel au venit la tron, in al 2-lea, al 3-lea, al 26-lea, al 27-lea etc, al acelei domnii. Deosebirile dintre acesti ani de domnie par sa indice lungimile de 1,23,1 etc. pentru aceste domnii israelite mai scurte. Dar raportul zice: Nadab, 2 ani; Baesa, 24 ani; Ela, 2 ani etc. Aici e o suprapunere: considerarea anului de urcare la tron ca anul 1 da fiecarei domnii un an in plus (vezi diagrama pag. 139, par. 6). Cei doi ani ai lui Nadab sunt in mod necesar sincronizati cu anii al 2-lea si al 3-lea al lui Asa, cei 24 de ani ai lui Baesa, cu anii lui Asa al 3-lea la al 26-lea inclusiv. Mai tarziu gasim acelasi lucru: cei 12 ani ai lui Omri, dintre al 27-lea si al 38-lea ai lui Asa, si cei doi ani ai lui Ahazia in al 17-lea si al 18-lea al lui Iosafat.
In aranjamentul acesta, cu Iuda, calculand printr-un sistem, iar Israel, prin celalalt, ambele linii armonizeaza.
Schimbari ulterioare in calcularea urcarii la tron. Sistemul acesta dedus din simplul fapt ca este aplicabil, pare sa fie consistent folosit in partile mai de la inceput ale cartilor Regilor. Apoi vine un timp cand sincronismele sunt in dezacord cu lungimile raportate ale domniilor, in afara de cazul cand se presupune ca regii lui Iuda au inceput sa calculeze anii prin sistemul israelit de an fara urcare la tron, in timp ce datele armonizeaza daca e presupusa o schimbare la metoda israelita. Schimbarea aceasta ar fi putut sa aiba loc cu prilejul urcarii la tron a lui Ioram din Iuda la moartea lui Iosafat sau poate la uzurparea tronului de catre Atalia; unii gandesc ca ea a introdus schimbarea si, de asemenea, a calculat anii lui Ioram in felul acesta, in rapoartele oficiale. Calculele vechi si noi ale acelei domnii pot furniza explicatia rapoartelor oarecum in conflict ale urcarii la tron a lui Ahazia din Iuda, atat in anul al 11-lea, cat si in al 12-lea al lui Ioram din Israel (vezi 2 Regi 8,25; 9,29). Presupusa impotrivadictie dispare daca se admite ca ambele se refera la acelasi an, cel numarat al 11-lea dupa vechiul sistem cu an al urcarii la tron, fiind al 12-lea an dupa noua metoda de socotire fara an de urcare la tron. Motivul unei asemenea schimbari este necunoscut, dar poate fi logic atribuit influentei lui Israel. Este interesant de notat ca Ioram, a carui domnie pare sa introduca schimbarea, s-a casatorit cu Atalia, fiica lui Ahab si a Isabelei din Israel.
O jumatate de secol mai tarziu, sincronismele par sa ceara o alta schimbare. De asta data, ele indreapta atentia la adoptarea unui sistem cu an de urcare la tron de catre Regatul de nord, o data cu urcarea la tron a lui Ioas in al 37-lea an al lui Ioas din Iuda si apoi revenirea lui Iuda la acelasi sistem la moartea lui Ioas, o data cu urcarea la tron a lui Amatia. Nu e nimic care sa indice aceasta, cu exceptia angrenarii domniilor cand sunt diagramate potrivit cu sincronismele, dar o cauza plauzabila poate fi gasita in influenta pe atunci crescanda a Asiriei, care a folosit calcularea cu an de urcare la tron.
Fiecare scrib foloseste calcularea sa nationala a domniei. Sincronismele par a indica faptul ca, atunci cand e relatata urcarea la tron a unui rege al lui Iuda, in cartea Regilor, probabil asa cum aparea in rapoartele oficiale ale lui Iuda, e datata in termeni ai metodei lui Iuda de numerotare a anilor de domnie. Adica, atunci cand e datata intr-un an al regelui contemporan al lui Israel, anul de domnie al regelui israelit e numerotat dupa calculul folosit in Iuda, chiar daca acesta e diferit de numerotarea folosita in Israel. Uneori, pe temeiul acesta, numarul e cu un an mai mic decat cel calculat in Israel, de exemplu, urcarea la tron a lui Nadab, din Israel, in al doilea an al lui Asa, din Iuda, a avut loc, in ceea ce Nadab ar fi numit, anul al doilea al lui Asa, dar ceea ce era numit de Asa "anul 1" al sau, deoarece anul numerotat 1 in sistemul anului de urcare la tron e numerotat 2 in sistemul fara an de urcare la tron (vezi paragraful 139), diferenta aceasta, natural, dispare cu timpul, cand cele doua regate par sa foloseasca acelasi sistem.
E de asteptat ca un scrib sa foloseasca numaratoarea propriului an calendaristic pentru a raporta anii unui rege strain, de aceea ajustarea aceasta nu este surprinzatoare. Dar s-ar putea astepta de asemenea ca el sa inceapa anii regelui strain prin propria Zi de Anul Nou, la fel cum in vremurile de mai tarziu, Neemia calcula anul al 20-le al regelui persan la inceputul toamnei, ca in Iuda, desi anul persan incepea primavara (Neemia 1,1; 2,1). Insa sincronismele din Regi par sa nu fi fost calculate pe baza acestui principiu, deoarece discrepantele care apar, daca e facut acel fel de ajustare sunt evitate, daca se presupune ca scribul sau cronicarul fiecarui regat revizie numerele anilor celuilalt regat, dupa metoda de numerotare a propriei tari, dar ca nu si-a revizuit inceputul anului, adica, principiul isi deriva plauzabilitatea numai din faptul ca functioneaza ( S-a sugerat ca o foarte usoara deplasare de o jumatate de an in alinierea domniilor lui Israel si al lui Iuda la inceputul perioadei ar parea sa elimine, pentru partea mai timpurie, cel putin orice nevoie pentru aceasta revizuire a numerotarii, fara an de urcare la tron a lui Israel, in termeni ai numerotarii cu an de urcare la tron a lui Iuda cu anii de domnie din primavara in primavara, asa cum erau socotiti in Israel. Lucrul acesta ar fi convingator daca nu ar fi dovada, la data cand Iuda a schimbat metodele, a unei duble calculari (ani al 11-lea si al 12-lea ai domniei lui Ioram egalizati) Sau a variat metoda de raportare a anilor de domniei, sau ipotezele prezentate in sectiune – adica, revizuire consistenta a numerelor anului regelui vecin – trebuie sa stea pentru timpul de fata, desi nu se poate.).
Coregente apar in multe domnii. Multe dintre domnii se incadreaza in sincronisme cu celalalt regat fara de suprapunere, dar in unele cazuri exista o discrepanta aparenta, afara de cazul ca fiul venea la tron cu catva timp inainte de moartea tatalui si a carmuit impreuna cu el si in felul acesta cele doua domnii se suprapuneau pentru o perioada. Daca, pentru a face ca sincronismele urcarii la tron sa se armonizeze cu lungimile domniilor, o astfel de coregenta poate fi presupusa, fara a forta nici unul dintre celelalte sincronisme, nu e motiv pentru care coregenta nu poate fi privita ca bazata pe bune dovezi. Se subintelege ca nu poate fi dovedita complet atata vreme cat exista posibilitatea ca cineva sa explice datele tot atat de bine printr-o schema diferita; chiar si aparitia unui interregn undeva de-a lungul liniei nu poate fi pe deplin eliminata. Uneori, ca in cazul lui Ozia, care a devenit incapabil pentru datoriile regale din cauza leprei, exista dovezi reale in naratiune pentru o coregenta (2 Regi 15,5) si e motiv pentru a trage concluzia ca o coregenta e indicata pentru Ioram din Iuda (2 Regi 1,77; 3,1; 8,16), dar cele mai multe cazuri sunt bazate mai ales pe necesitatile datelor biblice. In unele dintre cazurile acestea, anii totali dati in Regi par sa se refere la intreaga domnie, inclusiv coregenta; si mai putin numai la domnia proprie. Fiecare caz e determinat de sincronisme.
In cronologia folosita pentru acest comentariu, urmatoarele coregente se presupune ca au avut loc: in Regatul lui Iuda, Asa-Iosafat, Iosafat-Ioram, Amatia-Azaria, Azaria-Iotam, Iotam-Ahaz, Ahaz-Ezechia si Ezechia-Manase; in aceea a lui Israel, Ioas-Ieroboam II.
Puncte cu probleme in sistemul acesta. Intrucat scopul acestui articol e nu de a prezenta o schema cronologica, ci de a explica baza pentru datare folosita in cartea aceasta, e necesar de a trata cateva domnii tipice. Sunt insa cateva puncte cu probleme care necesita a fi mentionate.
1. Cel dintai nu e in seria de sincronisme din cartile Regilor, ci o afirmatie izolata din Cronici, care pare sa plaseze construirea cetatii Romei de catre Baesa in al 36-lea an al domniei lui Asa (2 Cronici 16,1; vezi si 1 Regi 15,171). Dar, Baesa a murit si a fost urmat de fiul sau, Ela, in al doilea an al lui Asa (1 Regi 16,1.8). Prin urmare, nu ar fi putut cladi Roma peste 10 ani. Daca insa intelegem acest al 36-lea an ca referindu-se la dinastia lui Asa, nu al domniei sale personale, problema e rezolvata; deoarece al 36-lea an de la impartirea regatului cade in cuprinsul domniilor lui Asa si Baesa.
2. Exista o nepotrivire aparenta intre afirmatiile ca Ioram din Israel si-a inceput domnia in anul al 2-lea al lui Ioram, fiul lui Iosafat din Iuda, cum si in al 18-lea an al lui Iosafat. (2 Regi 1,17; 3,1); dar ca Ioram din Iuda a inceput sa domneasca in al 5-lea an al lui Ioram din Israel (2 Regi 8,16). Explicatia este ca Ioram din Iuda era in al 2-lea an de coregenta, in al 18-lea an al tatalui sau, cand Ioram din Israel a venit la tron, dar ca el a urmat tatalui sau ca domnitor unic in al 5-lea an al lui Ioram din Iuda.
3. Pare sa nu fie loc, dupa cronologia scurta, pentru o domnie de 20 de ani pentru Pecah daca ea a inceput la data cand a doborat pe Pecahia si a luat tronul lui Israel, dar daca sunt calculate ca fiind ale lui domniile celor doi predecesori – si anume casa lui Menahem – cei 20 de ani se potrivesc. Un astfel de procedeu nu este singular. Exista un caz in istoria egipteana, unde Harmhab calcula ca fiind ai sai toti anii a 4 regi. Ikhmaton, Smenkhare, Tutankhamen si Eye. Chiar si in istoria engleza avem cazul lui Charles II, care a venit la tron la Restaurarea din 1660, dar care-si socotea domnia de la Charles I in 1649, ignorand perioada lui Cromwell.
E posibil ca Pecah sa se fi calculat ca adevaratul succesor al puternicii dinastii a lui Iehu, ca patriot al partidei anti-asiriene, ca reactie impotriva tendintelor colaborationiste ale lui Menahem, care i-a platit tribut lui Tiglat-pileser. E chiar posibil ca, in revolta care a pus capat dinastiei lui Iehu cu uciderea lui Zaharia, Pecah sa fi castigat peste o parte din teritoriul lui Israel si sa se fi considerat rege, desi nu a capatat domnia peste intregul Israel, pana nu l-a ucis pe Pecahia; in cazul acesta, el nu i-ar fi recunoscut deloc pe domnitorii intermediari ca regi legitimi. Nu stim ce s-a petrecut, dar in lumina fundalului istoric si politic, insusirea de catre Pecah in rapoartele sale a unei duzine de ani de domnie de la predecesorii sai nu poate fi considerata nici fara precedent si nici improbabila.
4. Lui Iotam i se da o domnie de 16 ani (2 Regi 15,32.33; 2 Cronici 27,1.8). Totusi Osea a venit la tron in al 20-lea an al lui Iotam (2 Regi 15,30). Nu exista inconsecventa intre cele doua totaluri pentru o domnie, daca a avut loc o coregenta, deoarece cineva poate include intreaga domnie, cum si cealalta domnie unica. Dar cazul acesta pare complicat de o coregenta cu Ahaz la capatul domniei lui Iotam, combinarea sincronismelor pare sa lase a se intelege ca cei 16-20 de ani ai sai cuprind perioada de dupa ce Ahaz a venit la tron, cand Iotam, probabil, nu mai vedea de treburile statului. Astfel intr-un anumit sens, domnia lui putea continua sa fie calculata.
5. Unii gasesc o problema in sincronizarea domniei lui Ezechia cu domnia lui Osea. Dar altii cred ca problema e rezolvata prin asumarea unei coregente, asa cum s-a facut in alta parte, cand sincronismele par s-o ceara. In fiecare caz, cifrele trebuie sa fie verificate prin sincronisme, si pe baza aceasta pare pe seama unei domenii unice sau a coregenti sau amandoua. Cand metoda aceasta este aplicata in cazul lui Ezechia, se afla ca specificatiile sunt toate implicate daca se poate presupune ca o urcare la tron a lui Ezechia in anul al treilea al lui Osea era inceputul coregentei sale si ca cifrele pentru epoca sa si lungimea domniei sale apartin domniei lui unice, dupa moartea tatalui sau. Pe temeiul acestor presupuneri, formula urcarii la tron a lui Ezechia ar putea fi inteleasa asa: In al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, imparatul lui Israel, a inceput ca coregent cu tatal sau. Sa domneasca Ezechia fiul lui Ahaz, imparatul lui Iuda. Avea 25 de ani cand a ajuns imparat singur la moartea tatalui sau. Si a domnit 29 de ani (in domnia lui unica – 2 Regi 8,1.2). O metoda asemanatoare de interpretare a cifrelor in formula de urcare la tron a lui Ahaz a fost adoptata de unii (vezi 2 Regi 16,1.2). De fapt, daca varsta lui Ezechia la moartea tatalui sau era de 25 de ani, atunci varsta de 20 de ani a lui Ahaz, relatata, trebuie sa se fi referit la inceputul coregentei lui Ahaz si nu la inceputul domniei sale unice. Atunci, varsta lui la nasterea lui Ezechia ar fi fost de 15 ani, care nu e deloc ceva neauzit in Orientul Apropiat antic. In ce priveste datarea in numere a lui Ezechia, vezi pag.160.
6. Dificultatea cea mai mare vine din cronologia lui Ahaz. Osea a venit la tron ca rezultat al conspiratiei impotriva lui Pecah. Biblia zice ca el a facut o uneltire in al 20-lea an al lui Iotam (2 Regi 15,30). Analele asiriene raporteaza ca poporul l-a detronat pe Pecah si ca Tiglat -Pileser l-a facut rege pe Osea. Anul acesta pare sa fi fost anul al 12-lea al lui Ahaz (2 Regi 17,1), totusi acest ultim sincronism cu domnia lui Ahaz nu se armonizeaza cu restul schemei cronologice, asa cum a fost lucrata din alte date din Biblie. Aceasta este veriga incompleta din lant. A fost remarcat ca aranjamentul regilor pe care e bazata datarea in comentariul acesta se apropie cel mai mult de o armonie completa din toate datele biblice si nebiblice cunoscute pana acum. Ea nu trebuie sa fie considerata completa atata vreme cat sincronismul acesta nu poate fi explicat si incadrat in restul tabloului. De aceea, decat de a recurge la revizuire sau presupunere, e mai bine de a afirma sincer ca problema aceasta n-a fost inca rezolvata.
Exista posibilitatea, lucru de la sine inteles, ca discrepanta aparenta sa existe din cauza erorilor copistului. Totusi alte probleme cronologice considerate mai inainte ca fiind cauzate de unele erori, acum pot fi rezolvate datorita unei mai bune intelegeri a metodei de calculare antice. Deci nu e ilogic de a spera ca aceasta problema aparte va fi, cu timpul, rezolvata. Poate ca unele informatii noi vor fi dezgropate si vor fi de ajutor, construindu-se pe ceea ce deja s-a facut si ajungandu-se la o aliniere putin diferita a domniilor acestei perioade, care va pastra armonia sincronismelor, gasind si un loc pentru acest ultim punct de dovada.
Cineva poate pune intrebari:
Care este valoarea oricarui tipar de cronologie daca e incomplet si potrivit parerii generale supus posibilitatii de revizuire?
Raspunsul este: Intelegerea din partea noastra a Bibliei este incompleta si interpretarea noastra a unor anumite texte, are, uneori, nevoie de revizuire. Dar faptul acesta cu greu garanteaza concluzia pe care o trag unii, ca studiul indelung acordat Scripturii nu ofera nici o abordare constructiva la intelegerea ei. Dimpotriva, noi credem ca cu cit studiem mai mult Biblia, cu atat mai bine vedem armonia ei, si cu atat mai deplin suntem convinsi ca scriitorii Scripturii au prezentat o linie de gandire coerenta si unificata.
Acelasi lucru e adevarat cu privire la aceea parte a Bibliei devotata cronologiei. Cu cit e studiata mai mult, cu atat ia modul si forma ordonata si cu atat mai pline de inteles devin relatarile istorice care depind de cadrul cronologie.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
