Inainte de a lua in considerare perioada regatului impartit, care a urmat dupa moartea lui Solomon, ar fi bine sa ne oprim pentru o explicatie a metodelor folosite la calcularea domniilor in antichitate si a unor anumiti termeni si anumitor principii, care vor fi folositi in tratarea de mai tarziu a domniilor lui Israel si ale lui Iuda.
Cronologia, construita pe sincronisme. Datele cronologice din cartile Regilor sunt date de cele mai multe ori in doua tipuri de exprimari de timp, aliniind domniile celor doua regate vecine al lui Iuda si al lui Israel, adica:
1. Sincronisme ale urcarilor la tron sau afirmatii datand urcarea la tron a unui rege intr-un anumit an de domnie al carmuitorului contemporan din cealalta natiune
2. Lungimile domniilor.
Un exemplu tipic e vazut in raportul urcarii la tron a lui Amatia, al lui Iuda, in cursul domniei lui Ioas al lui Israel: "In al doilea an al lui Ioas…, imparatul lui Israel, a inceput sa domneasca Amatia…, imparatul lui Iuda. Avea douazeci si cinci de ani cand s-a facut imparat si a domnit douazeci si noua de ani la Ierusalim". (2 Regi 14,1.2)
Ni se spune mai tarziu ca Amatia a trait mai mult decat Ioas cu 15 ani (vers. 17) si apoi vine urmatorul sincronism de urcare la tron, afirmarea urcarii la tron a urmatorului rege al lui Israel, Ieroboam II, in timpul domniei lui Amatia: "In al cincisprezecelea an al lui Amatia…, imparatul lui Iuda, a inceput sa domneasca la Samaria, Ieroboam…, imparatul lui Israel. A domnit patruzeci si unu de ani" (vers. 23).
Sincronisme similare sunt date pentru ceilalti regi. Intrucat urcarea la tron a fiecaruia e sincronizata cu un an de domnie a vecinului sau contemporan si este data lungimea fiecarei domnii, e posibil sa fie construita o schema a cronologiei celor doua regate bazata pe aceste sincronisme care se angreneaza. O metoda grafica de a construi astfel de cronologii e de a porni cu doua scale paralele de ani in forma diagramatica si de a aranja pe ele cele doua serii de domnii ale lui Israel si Iuda asa incat:
1. urcarea la tron a fiecarui rege sa fie sincronizata cu anul corespunzator al carmuitorului contemporan al celuilalt regat;
2. sa se tina seama de lungimea relatata a fiecarei domnii. Uneori, cifrele din Regi pot fi interpretate numai intr-un singur fel; atunci, alinierea este usor de determinat. Dar in alte cazuri se pot da mai multe interpretari si trebuie sa fie incercate mai multe posibilitati. Pentru inceput, acesta e procedeul de incercare-si-eroare. Acolo unde lungimile domniilor nu se incadreaza in schema, multi au tras concluzia ca textul era eronat. Dar trebuie sa se ia in considerare ca sunt folosite mai multe metode de calculare, ca Israel si Iuda n-au folosit in mod necesar aceleasi sisteme. Pentru a lucra in mod inteligent e necesar mai intai sa se inteleaga metodele si principiile calcularii, care ar fi putut sa fie folosite de autorul Regilor sau in sursele lui. Pentru a ilustra din afirmatiile de timp citate mai inainte, cu privire la Amatia si contemporanii sai, trebuie sa se raspunda la urmatoarele intrebari, si ele nu sunt asa de simple cum ar putea sa para la prima privire.
– Cum a calculat scriitorul cei 15 ani pe care Amatia i-a trait dupa moartea lui Ioas? (vezi sectiunea urmatoare)
– Daca Amatia a domnit 29 de ani, in care an al domniei sale a murit el? (vezi p. 137)
– Ce se intelege prin anul al 15-lea al sau? (vezi p. 138)
– Cand incepe intaiul an al regelui? (vezi p. 138-139)
– A coincis exact anul al 15-lea al lui Amatia din Iuda cu anul israelit in care Ieroboam II a venit la tron? (vezi p. 140)
Sarcina de a gasi raspunsurile la asemenea intrebari e complicata de faptul ca Iuda si Israel nu au folosit sisteme identice de calculare. Principiile generale de calculare antica care explica aceste chestiuni vor fi gasite in paragrafele urmatoare.
Anii socotiti prin calculare inclusiva. Asa dupa cum a fost aratat (vezi vol. I, p. 182), modul obisnuit de calculare folosit in Biblie se pare ca a fost calcularea inclusiva, adica socotirea atat a primei, cat si a ultimei unitati de timp la calcularea unui interval. Metoda aceasta a fost, de asemenea, folosita in general de alte natiuni antice, asa cum este aratat de documente-sursa. O inscriptie egipteana cu privire la moartea unei preotese in ziua a 4-a lunii a 12-a relateaza ca succesoarea ei a sosit pe ziua de 15, "cand trecusera 12 zile". Astazi, am spune ca atunci cand au trecut 12 zile, dupa a 4-a, data ar fi ziua de 16. Grecii au urmat aceeasi metoda inclusiva. Ei numeau olimpiada, sau perioada de patru ani dintre jocurile olimpice, o pentaeteris (perioada de cinci ani), si foloseau alti termeni numerici similari. Romanii la fel, in uzanta comuna, calculau inclusiv, ei aveau nundinae (de la nonus, a noua) sau zile de targ, la fiecare a noua zi inclusiv, de fapt, la fiecare opt zile, asa cum erau indicate in calendare vechi prin litere, A la H.
Bineinteles ca matematicienii si astronomii isi dadeau seama ca socotirea era matematic inexacta, dar ea a persistat in vorbirea comuna, asa cum a persistat pana in ziua de azi, in Orient. Indiciile moderne in vest sunt expresia "opt zile", insemnand o saptamana in unele graiuri europene, termenul catolic "octava" a unei sarbatori insemnand ziua care venea la o saptamana dupa ziua sfanta; intervalurile muzicale, ca octava, terta, cvinta etc; si chiar si termenul medical "febra tertiara" insemnand o febra care revine la fiecare zi dupa ziua urmatoare.
Cea mai clara demonstratie biblica a unei calculari totale se afla in Noul Testament (vezi Fapte 10,30, unde o perioada de 72 de ore este calculata "acum patru zile", nu "trei"), iar un exemplu din Vechiul Testament se gaseste in 2 Regi 18,9.10. Asediul Samariei a durat din anul al 4-lea pana in anul al 6-lea al lui Ezechia, care este egal cu anul al 7-lea la al 9-lea al lui Osea, si totusi se spune ca cetatea a fost cucerita "dupa trei ani". In vorbirea moderna am zice doi ani, prin scadere directa. Evident, scriitorul Bibliei calcula inclusiv, socotind anii 4,5 si 6 ca un total de trei ani.
Un baiat evreu era circumcis "la varsta de opt zile" (Geneza 17,12), adica, "in ziua a opta" (Levitic 12,3). La fel Luca vorbeste despre circumcizie "in ziua a opta" sau "cand a venit ziua a opta" (Luca 1,59; 2,21). Evident "cand a venit ziua a opta" (sau "la sfarsitul a opt zile" RSV) nu insemneaza opt zile intregi de la data nasterii, ci opt inclusiv. Ieroboam al II-lea al lui Israel a urmat tatalui sau Ioas in anul al 15-lea al lui Amatia din Iuda (2 Regi 14,23) si Amatia "a trait 15 ani dupa moartea lui Ioas…, imparatul lui Israel" (2 Regi 14,17). Un cititor modern ar adauga mintal 15 la 15, ajungand la anul al 30-lea al lui Amatia, si cu toate acestea Amatia a domnit numai 29 de ani (vers. 2). Calcularea inclusiva e iarasi cea mai logica explicatie, intrucat 15 anim, inclusiv de la al 15-lea an, este al 29, in care evident el a murit.
Mai sunt si alte exemple. Cand, la moartea lui Solomon, Roboam a fost solicitat sa usureze povara impozitelor, el a spus oamenilor sa plece pentru "trei zile" (1 Regi 12,5) si apoi sa se intoarca pentru a afla decizia sa "dupa trei zile" (2 Cronici 10,5). Ei au venit "a treia zi, dupa cum le spusese imparatul: ‘Intoarceti-va la mine peste trei zile’" (1 Regi 12,12; cf 2 Cronici 10,12). Estera le-a cerut iudeilor din Susa sa posteasca "trei zile" si subinteles sa se roage inainte ca ea sa mearga la imparat neinvitata, dupa care ea s-a apropiat de imparat "a treia zi" (Estera 4,16; 5,1). Evident, o perioada de "trei zile" se termina in a treia zi; nu dupa terminarea celor trei zile, asa cum am socoti noi.
Toate acestea sunt necesare pentru a explica presupusa dificultate in trei zile dintre crucificare si invierea lui Isus. Textele sunt dupa cum urmeaza:
Vezi un tabel cu aceste texte
Evanghelie „In trei zile” „Dupa trei zile” „A treia zi”
Matei 26, 61; 27, 40 27,63; 12,40 (si trei nopti) 16,21; 17,23; 27,64 9,31; 10,34 20,19
Marcu 14,58 8,31 –-
Luca –- ––– 9,22; 24,7; 21; 46
Ioan 2,19-21 –––- –––
Este evident din textele acestea ca "in trei zile", "dupa trei zile" si chiar si "trei zile si trei nopti" sunt toate echivalente cu "in a treia zi". Un scriitor (Matei) foloseste toate cele trei expresii pentru aceiasi perioada. Intervalul de vineri dupa-amiaza pana duminica dimineata este de trei zile, dar calculat inclusiv. Intrucat este clar ca modul acesta de calculare era practica obisnuita in vremurile biblice, si raspandit in multe tari, e zadarnica incercarea de a intelege perioada aceasta, ca trei zile intregi, a cate 24 de ore fiecare, potrivit cu deprinderea moderna apuseana de calculare. A face lucrul acesta inseamna a viola atat uzanta istorica, cat si exprimarea biblica, si creeaza o dificultate care nu ar exista, daca ar fi luate in considerare vorbirea obisnuita si exemplele din Biblie.
Lungimea domniei regilor. La fel cum felul obisnuit de vorbire facea ca Noe sa fie de 600 de ani in al 600-lea an al lui sau un copil de 8 zile in a opta zi a lui si asa o perioada de trei zile sau trei ani se termina in ziua a treia sau in anul al treilea, desi ziua a 3-a sau anul al 3-lea nu e inca completat, tot asa o domnie de 25 de ani era o domnie care se termina in anul al 25-lea.
Despre Asa din Iuda se raporta ca domnise 41 de ani, totusi a murit in al 41-lea an al sau. (1 Regi1 5,9.10; 2 Cronici 16,13); noteaza si sfarsitul celui de-al 11-lea an al domniei lui Zedechia, in al 11-lea an al sau (2 Regi 24,18; 25.2-7). Lucrul acesta este de asemenea demonstrat de sincronismele Iuda – Israel, si era obisnuit in Babilon si Egipt, asa cum e dovedit de documente scoase la lumina de catre arheologi.
Lucrul acesta era ceva asemanator cu calculul inclusiv, desi totalul unei domnii nu era intotdeauna calculare inclusiva adevarata. Erau doua metode de a calcula anii de domnie, dintre care unul elimina numararea inclusiva, si asa pastra corect numarul total al anilor, asa cum se va explica imediat. Dar sistemul anilor de domnie nu era un obicei al poporului; el era o forma specializata de calculare calendaristica, in primul rand, cu scop cronologic.
Anii de domnie sunt ani calendaristici. Cand datau evenimentele intr-un anumit an al domniei unui rege, cei din antichitate foloseau o formula de dotare calendaristica. Ei nu erau preocupati cat de mult fusese imparatul acela pe tron cand a avut loc evenimentul, ci foloseau numarul anului de domnie ca o desemnare obisnuita a anului calendaristic. Aceasta era metoda comuna de identificare a anului, deoarece ei nu aveau ere pe termen lung, ca datarea noastra cu i.Hr. si d. Hr. In acord cu aceasta. anul de domnie coincidea cu anul civil, care incepea in Ziua de Anul Nou. Diferitele natiuni aveau calendare diferite si zile de Anul Nou diferite (vezi vol. I, p. 176,177), dar sistemul de a numara domniile dupa anii lor calendaristici respectivi era urmat in Babilonia, Asiria si Egipt, si evident si de evrei. Se pare ca lucrul acesta era luat ca de la sine inteles in Orientul Apropiat antic.
Desii anii de domnie ai unui rege erau egali cu anii calendaristici intregi, primul si ultimul lui an de domnie ar fi incompleti, in afara de cazul ca se intampla sa vina la tron in ziua de Anul Nou si sa moara la aniversarea urcarii lui la tron. Asadar trebuie sa aiba loc o ajustare, asa cum este descrisa in paragrafele imediat urmatoare.
Metoda de calculare a domniei cu anul de urcare la tron. Daca regele A murea in al 35-lea an al sau si era urmat de regele B, toate documentele scrise in prima parte a anului, pana la moartea lui A, ar fi fost datate in cutare zi si luna a anului al 35-lea ale regelui A, dar in cursul restului acelui an, ar fi fost datate in numele succesorului sau, regele B, si prima zi de Anul Nou din noua domnie ar introduce un An Nou de domnie al regelui B. Diferenta dintre cele doua metode se ocupa de partea neexpirata a anului dintre urcarea la tron si urmatoarea zi de Anul Nou.
In Babilonia, de exemplu, acest an partial ar fi numit "anul de incepere a domniei" a regelui B, cunoscut acum ca anul urcarii la tron; si anul calendaristic intreg incepand in urmatoarea zi de Anul Nou (1 Nisan) era numerotat ca anul intai al domniei. Astfel, intr-o serie de domnii, anul al 35-lea al regelui A ar fi urmat de anul 1 al regelui B. Aceasta este numita metoda de datare cu anul urcarii la tron, deoarece intervalul de la data urcarii la tron pana la sfarsitul anului calendaristic e numit anul urcarii la tron, si nu este numerotat. Metoda aceasta este uneori numita postdatare, intrucat inceputul a ceea ce era numit primul an era postdatat, sau amanat, pana la ziua intai a urmatorului an calendaristic, venind dupa urcarea regelui la tron.
Ambele sisteme folosite in cartea Regilor. Aceste doua metode sunt bine documentate din rapoarte antice egiptene si babiloniene. Folosirea datarii anilor de domnie este aratata in Biblie printr-un numar de formule de date. De exemplu, Ierusalimul a fost asediat in ziua a 10-cea a lunii a 10-cea in anul al 9-lea al domniei lui Zedechia (2 Regi 25,1); si "in ziua a 7-a a lunii a 5-a – era in anul al 19-lea al domniei lui Nebucadnetar" (vers. 8) – Nabuzaradan a venit si a ars Templul. Nu e o indicatie cu privire la faptul ca aceste afirmatii cu privire la timp implica socotirea cu anul de urcare la tron sau nu (fara anul urcarii la tron). Dar anumite sincronisme din cartea Regilor, egalizand un an al unui rege din Iuda cu un anumit an al unui rege din Israel, par sa duca la concluzia ca ambele regate ebraice foloseau aceste sisteme la diferite timpuri. La despartire, dupa moartea lui Solomon, Iuda pare sa fi folosit metoda anului de urcare la tron, iar Israel aceea fara de anul urcarii la tron (vezi 147).
Pentru a examina deosebirile dintre aceste doua metode de calculare a anilor de domnie, sa ne reintoarcem la ipoteticul rege A, care moare in anul al 35-lea al sau si e urmat de regele B. O diagrama va ilustra efectele diferite ale celor doua metode asupra numerotarii domniei lui B, asupra datarii evenimentelor prin numere ale anilor de domnie si asupra totalurilor domniei lui B si ale domniilor urmatoare.
Metodele cu anul de urcare la tron si fara urcare la tron ilustrate.
Cele sase paragrafe care urmeaza dupa diagrama vor recapitula rezultatele.
1. In sistemul cu an de urcare la tron (cel de sus), dupa sfarsitul anului in care un rege moare si urmatorul urca la tron, prima zi de Anul Nou al noii domnii introduce anul 1 al noului rege.
2. Insa in sistemul fara an de urcare la tron (cel de jos), anul mortii si urcarii la tron e urmat de anul 2 al noului rege, si asa mai departe. De aceea, urmeaza, asa cum e aratat in diagrama, ca:
3. Un an 2 al regelui, de exemplu, va veni cu un an mai tarziu, daca se foloseste sistemul cu anul de urcare la tron (sau antedatare).
4. Daca doi scribi, folosind cele doua metode diferite, dateaza acelasi eveniment (vezi eveniment pe diagrama), fiecare dupa propriul sau sistem, scribul care foloseste sistemul cu anul de urcare la tron va da acelui an un numar mai mic cu 1 de cum va da scribul care foloseste sistemul fara an de urcare la tron.
5. Numarul de ani raportati ca lungime a unei domnii e mai mic cu 1, daca e folosita metoda cu an de urcare la tron decat daca e folosita metoda fara an de urcare la tron.
6. Intr-o serie de domnii, suma anilor de domnie pentru seria aceea, daca e calculata dupa sistemul cu an de urcare la tron, va pastra totalul corect al anilor trecuti; dar calcularea fara an de urcare la tron va adauga un an suplimentar pentru fiecare domnie si, in felul acesta, va produce un total mai mare decat numarul real de ani care au trecut.
Primavara si toamna Anului Nou. S-a explicat (vezi pag. 109) ca evreii aveau doua calculari ale anului, ca, atunci cand s-a introdus numaratoarea lunilor din primavara (Nisan) in legatura cu seria de sarbatori religioase pe vremea Exodului, calcularea mai veche a anului din toamna (Tisri) a fost pastrata ca an civil. Exista dovezi biblice ca Solomon isi socotea anii domniei din toamna (vezi p. 134) si ca Iuda a continuat practica (vezi p. 146). Raportul nu spune nimic daca regatul de nord al lui Israel calcula anii de domnie ai regilor lor din primavara sau din toamna, dar sunt indicatii din unele sincronisme din Regi, ca Israel folosea anul care incepea din primavara.
In felul acesta, anul de urcare la tron al unui rege din Iuda, de exemplu, e sincronizat cu un anumit an al unui rege al lui Israel (potrivit cu sistemul de numerotare al lui Iuda), care inseamna ca ultimele sase luni ale anului iudaic se suprapun primelor sase luni ale anului corespunzator al lui Israel, sau viceversa. Aceasta aliniere difera in diferite regiuni, potrivit cu data urcarii la tron. Daca urcarea la tron are loc vara, anul de domnie al lui Iuda vine cu sase luni mai devreme decat anul corespunzator al lui Israel, deoarece ziua de Anul Nou din toamna al lui Iuda (1 Tisri) soseste cea dintai in noua domnie, in timp ce urmatorul an calendaristic al lui Israel incepe la 1 Nisan in primavara urmatoare. Insa daca regele vine la tron iarna, urmatoarea zi a Anului Nou dupa urcarea lui la tron, asa cum era calculata in Israel, incepe cu sase luni mai inainte decat anul din toamna-in-toamna al lui Iuda.
Doua metode de a construi o cronologie a regilor. – Cineva care pastreaza in minte principiile acestea ale calcularii anilor in legatura cu cronologia perioadei acesteia ar trebui sa fie in capabil sa aplice aceste principii la problema corespunzatoare unor cronologii ipotetice ale regilor lui Israel si Iuda din datari biblice. Dar exista diferite interpretari ale sincronismelor si multe dificultati. Intrucat sincronismele dintre cele doua regate par adesea sa fie in dezacord cu datele pentru lungimile domniilor, multi carturari specializati in Vechiul Testament au ajuns la concluzia ca aceste dificultati arata ca cifrele din naratiune sunt adaugari tarzii la text, in cea mai mare parte eronate si de mica valoare sau fara de valoare pentru cronologie. De fapt, cand e inteleasa adevarata lor valoare, ei gasesc ca sunt uimitor de temeinice.
Cele doua linii trebuie sa fie ajustate, fie presupunand anumite coregente intre tata si fiu fie anumite interregnuri intre domnii, si in plus, admitand diferite feluri de calculare. Daca domniile nu se potrivesc decat daca Iuda e calculat cu metoda anului urcarii la tron, iar Israel, cu metoda fara anul urcarii la tron, se poate presupune, ca o ipoteza de lucru, ca acesta era felul in care regatele respective isi calculau domniile la data aceea. Si daca o intreaga serie de domnii poate fi interpretata in termenii unui asemenea sistem, probabilitatea unei corectitudini a tiparului e intarita.
Interregna versus coregente. Metoda alternanta de a impaca diferenta dintre lungimile totale ale domniilor lui Israel si ale lui Iuda a rezultat in doua tipuri de scheme cronologice ale perioadei. Daca, atunci cand sincronismele cer fie o coregenta intr-o linie, fie un interregn in cealalta, cea dintai este mai des folosita, rezultatul este o cronologie scurta a perioadei; in timp ce, daca ultima este mai des folosita, e o cronologie lunga. Meritele fiecarei metode trebuie sa fie determinate de gradul la care schema corespunde tuturor faptelor cunoscute, biblice sau nebiblice. Chiar si intre punctele unde o anumita serie de domnii a inceput impreuna si s-a sfarsit impreuna in ambele regate (ca intre moartea lui Solomon, cand regatele s-au despartit de intaia data, si asasinarea carmuitorilor atat ai lui Israel, cit si ai lui Iuda prin Iehu), totalurile raportate ale domniilor nu concorda. Mai mult decat atat, in perioada de dupa Iehu, inegalitatea se face si mai mare, la sfarsitul imparatiei de nord, suma anilor consemnati pentru regii lui Israel este cu 20 de ani mai putin decat suma anilor lui Iuda pentru aceeasi perioada. In lumina acestor discrepante, nu este nici o cale de a impaca lungimile liniilor de domnii ale celor doua regate, afara de cazul ca deducem fie ca linia aparent mai lunga cuprindea domnii care se suprapuneau, fie ca linia mai scurta avea goluri intre unele domnii.
Daca prima este adevarata, trebuie sa fi fost ocazii cand mostenitorul sa fi fost pus pe tron impreuna cu tatal sau inainte de moartea acestuia din urma si totalul anilor raportati pentru fiu cuprinde anii coregentei sale, ca si ai domniei sale singur; si, in felul acesta, lungimile totale ale tuturor domniilor ar depasi cu cativa ani totalul timpului scurs.
Daca al doilea este adevarat, atunci devine clar ca in linia mai scurta trebuie sa fi fost un interregn ocazional, cand a fost, pentru un motiv sau altul, o tulburare la moartea regelui, impiedicand urcare imediat la tron a urmasului; daca astfel de perioade fara rege au fost trecute cu vederea in cifrele date pentru domniile succesive, totalul timpului scurs ar fi mai lung decat arata rapoartele. Trebuie sa presupunem una sau alta; sau linia mai lunga trebuie sa fie scurtata prin coregente, sau linia mai scurta trebuie sa fie lungita prin interregnuri, sau sa fie folosite ambele procedee.
S-a aratat ca datele cronologice esentiale date pentru fiecare domnie sunt de doua feluri:
1. Sincronismul urcarii, care fixeaza inceputul domniei intr-un anumit an al conducatorului celuilalt regat ebraic ("Ahazia, fiul lui Ahab, a inceput sa domneasca peste Israel la Samaria in al saptesprezecelea an al lui Iosafat, imparatul lui Iuda." – 1 Regi 22,51)
2. Lungimea domniei ("Ahazia a domnit doi ani peste Israel"). A fost notat (vezi p. 139) ca este o diferenta aparenta de un an intre calcularea cu anul urcarii la tron (postdatare) si fara anul urcarii la tron (antedatare).
Atunci cand, ca o adaugare la aceste diferente, oricare dintre aceste expuneri despre timp par sa vina in conflict cu tiparul celorlalte domnii, explicatia poate fi ca a fost fie o coregenta, fie un interregn nementionate in naratiune. In afara de cazul ca este vreo indicatie in text cu privire la situatia politica pe vremea aceea, nu exista motiv inerent pentru a presupune ca una avut loc si nu cealalta. Solutia care aduce armonia intre sincronisme trebuie sa fie acceptata. Felul acesta de ajustare nu inlatura datele biblice, doar le explica, presupunand ca raportul nu a dat toate amanuntele, dintre care unele trebuie sa fie deduse din cifrele date. Un astfel procedeu are ca rezultat diferente de opinie cu privire la care solutie este mai plauzibila.
Alegerea intre coregente si interregnuri, adica, intre domnii care se suprapun si goluri intre domnii, da un total mai lung sau mai scurt pentru perioada domniilor ebraice. Intrucat nu e nici un dezacord cu privire la sfarsitul perioadei din timpul lui Nebucadnetar, adevarata diferenta sta in plasarea domniilor mai timpuriu sau mai tarziu.
Cronologiile mai vechi folosesc interregnul. – Cronologii mai vechi au preferat sa foloseasca interregnul; prin asumarea lipsurilor in linia regala mai scurta, ei au prelungit-o intrand in competitie cu una mai lunga. Faptul real al interregnului este in limitele posibile, in special in cazurile unde sfarsitul unei dinastii putea lasa o pauza, fara un predecesor imediat. Totusi interregnul este mult mai putin potrivit sa aiba loc decat coregenta; caci in orice tulburare care rupea linia ereditara e probabil ca orice lider puternic sa se faca stapan al situatiei. Chiar daca exista o intarziere in transferul puterii, pretendentul incununat de succes obisnuia sa pretinda perioada intrega pentru propria domnie (Doua interregnuri in Cononul lui Ptolomeu sunt irelevante pentru ca ele nu sunt adevarate interregnuri, ci au apartinut lui Sanherib – vezi p. 157). Pe de alta parte, coregenta reprezinta o practica stabilita, atestata in istoria mai multor natiuni antice.
Cronologia caracteristica regilor evrei care se bazeaza pe interregnuri, si prelungita astfel prin pauze, este schema unei datari inainte de Hristos (derivata din Ussher), incorporata in notele marginale ale Bibliei, in multe editii KJV; si exista una sau doua alte sisteme de datare care ii sunt cumva similare. Ussher, scriind acum 300 de ani, nu a avut acces la documentele sursa pentru cronologia perioadei. El a avut Canonul lui Ptolomeu, dar s-a departat de acesta acolo unde el a preferat datele istoricilor greci ale perioadei clasice. Lasand la o parte plasarea lui arbitrara a ispravirii Templului lui Solomon, 1 000 de ani inaintea nasterii Domnului Hristos(1004 i.Hr.; 4004 i.Hr. pentru creatie – vezi vol.I, p.195), cronologia sa a regilo evrei a fost detrminata in mare masura prin estimare. In zilele sale, consemnarile asiriene erau necunoscute.
Aceia care peste ani vin sa-i accepte sistemul cronologiei biblice isi arata interesul doar pentru armonia intrinseca a datelor pentru cele doua imparatii ebraice. Schema lui Ussher de datare a fost cunoscuta ca o cronologie "biblica" si multi cititori ai Bibliei engleze privesc datele marginale aproape ca pe o parte a textului inspirat.
Folosirea de mai tarziu a coregentei. Dupa aceea a avut loc dezgroparea si descifrarea surselor cuneiforme, o abundenta de documente babiloniene si asiriene au furnizat datre cronologice contemporane cu monarhiile ebraice. A devenit evident ca datele monarhiilor nu se armonizeaza cu cronologiile mai vechi, bazate pe interregn, care i-au pus pe evreii mai timpuriu decat contemporanii sai asirieni.
Descoperirea listei asiriene limmu (eponym) a generat impartire de opinii. Cateva autoritati mai timpurii au aratat ca mentionarile asiriene, dupa cum se stie, incomplete pentru multe perioade, au pauze in listele cronologice, care au afectat sincronismul dintre conducatorii asirieni si cei evrei; unii au spus ca atat cronologia asiriana, cat si cea biblica sunt corecte, dar ca numele in insemnarile asiriene traduse ca acelea ale imparatilor biblici, ca Ahab si Menahem, au fost gresit identificate.
Pe de alta parte, au fost facute incercari de a corespunde unei cronologii ebraice, prin folosirea coregentei in schimbul interregnului, scurtand astfel cea mai lunga linie de rei. Aceasta cronologie mai scurta poate incorpora noua datare asiriana, care a devenit general acceptata ca fiind din punct de vedere astronomic fixata printr-o eclipsa (vezi p. 158) si poate fi introdusa cu inceputul Canonului lui Ptolomeu in anii de incheiere ai Imperiului Asirian. Multi carturari ai VT au renuntat la sarcina atat de fara speranta si au declarat datele biblice si au declarat datele biblice ca fiind gresite. Ei si-au pierdut increderea in armonia intrinseca a sincronismelor urcarii si distantelor dintre domnii, asa cum sunt raportate in Biblie, si de asemenea in armonia extrinseca a acelor date impreuna cu documentele cuneiforme.
Scriitori de mai tarziu au incercat prin diverse metode sa construiasca o cronologie biblica care sa poata colabora cu datarea acceptata de documentele cuneiforme. Unii au inlaturat sincronismele avansarii biblice si au incercat sa pastreze cifrele pentru lungimile domniilor; altii au facut opusul. Deoarece multi dintre ei au corectat in mod liber cifrele biblice in ordine pentru a se armoniz, in presupunerea ca numerele fusesera modificate considerabil, rezultatele au variat, prinurmare, in functie de reviziile lor nesigure.
[Aceia care tin la o astfel de cronologie, bazata pe interregnuri, ofera urmatoarele motive:
1. Intrucat sunt mentionate anumite coregente (Ozia – Iotam, de exemplu), altele nu trebuie sa fie presupuse in lipsa de dovezi in text.
2. interregnuri sunt indicate de sincronisme in anumite locuri, ca Ieroboam II – Zaharia, Pecah-Osea (unde o schimbare de dinastie ofera un motiv posibil pentru intreruperea continuitatii
3. Un atare aranjament este verificat si impotriva-verificat prin sincronismele dintre cele doua linii ebraice, ca de exemplu, acolo unde domnia lui Ozia se suprapune domniilor a jumatate de duzina de regi israeliti si mai multe schimbari de dinastie
4. un atare sistem poate fi armonizat cu regii contemporani ai natiunilor invecinate daca cronologia asiriana in general acceptata e inteleasa ca avand nevoie de revizuire
5. nici un sistem de cronologie scurta publicat pana acum n-a izbutit sa se incadreze in fiecare din sincronismele Bibliei asa cum sunt data in text.
Obiectiunile ridicate impotriva acestui sistem de sustinatorii cronologiei scurte pot fi rezumate dupa cum urmeaza:
1. Interpretarile cerintelor sincronismelor sunt supuse la diferente de opinie
Interregnurile sunt mult mai putin neverosimile decat coregentele, deoarece la fiecare deranjament care intrerupe linia ereditara pare ca trebuie sa fie cel putin un conducator puternic care sa se faca stapan pe situatie si chiar daca era o intarziere, pretendentul care izbuteste ar parea sa pretinda intreaga perioada pentru domnia sa. ( Cele doua interregnuri ale Canonului lui Ptolemeu sunt nercorespunzatoare deoarece ele nu sunt adevarate interregnuri, ci apartineau domniei lui Sanherib (vezi pag. 157))
2. cronologiile lungi includ interregnuri in cazuri care nu cer o schimbare de dinastie si coregente care nu sunt direct implicate in text ci sunt derivate teoretic din sincronisme
3. intregul sistem e in dizarmonie printr-o eclipsa (vezi pag. 158)
Argumente pentru si impotriva cronologiei scurte. Sustinatorii "cronologiei scurte" isi bazeaza ajustarile pe coregente ca fiind in natura cazului, mai verosimile decat interregnurile ti ca reprezentand practica stabilita la diferite natiuni antice. Ei sustin ca
1. Cronologia scurta e mai plauzibila
2. Nu e dificultate inerenta in interpretarea in felul acesta a sincronismelor si lungimilor domniilor
3. O cronologie scurta e necesara pentru a armoniza cu sincronismele dintre anumiti regi evrei si regi asirieni, asa cum sunt datati potrivit cu listele de …….. (sau eponimi) asirieni, care sunt covarsitor acceptate de invatati ca stabilite din punct de vedere cronologic.
Pe de alta parte, se pretinde ca:
1. Cronologia scurta e neindreptatit aservita interpretarii prezente a cronologiei asiriene si e dependenta de o identificare din mai multe identificari posibile ale unei singure emode si deci nu e chiar atat de sigura cum apare (vezi pag. 158)
2. Reconstruirile oferite cuprind atat de multe revizuiri ale cifrelor biblice sau atat de multe suprapuneri si ajustari complicate, incat sa constituie o interpretare subiectiva neindreptatita a datelor
3. interregnurile nu trebuie sa fie inlaturate numai pentru ca nu sunt mentionate nici o cronologie scurta lucrata pana acum nu a fost in stare sa foloseasca toate datele din text fara revizuire sau omisiune.
Diferente intre cele doua. Atat cronologia scurta cit si cea lunga poate fi facuta sa iasa bine pe hartie, adica, pentru cele doua linii ale regatelor ebraice. Dar ajustarea la datare in acord cu cronologia asiriana asa cum e acceptata in timpul de fata e posibil numai cu cronologia scurta, si chiar si atunci e necesara oarecare presupunere in cadrul procesului. Diferentele dintre datarea schemei lungi si a celei scurte a regilor e numai de 5o de ani la inceputul celor doua domnii, si ambele sisteme sunt de acord in cuprinsul unui an sau doi in ultimele date pentru Iuda, unde domnia lui Nebucadnetar e fixata in mod neindoielnic printr-o serie de date astronomice. Deosebirea principala in metoda e ca cronologia lunga a regilor ignora sau revizuieste cronologia asiriana relativ fixata, in timp ce cronologia scurta reprezinta un efort de a gasi o armonie intre cele doua. Cronologia lunga e in general considerata ca aceea in notele marginale biblice (derivate de la Usher) sau in unul sau doua alte sisteme similare. Cronologia scurta e prezentata intr-un numar de sisteme variabile bazate pe interpretari uneori opuse ale acelorasi date.
Sistemul scurt bazat pe cronologia Asiriana. Usher, scriind acum 350 de ani, n-a avut acces la documentele sursa pentru cronologia perioadei. El avea Canonul lui Ptolemeu, dar a renuntat la el acolo unde a preferat datele istoricilor greci ai perioadei clasice. Pe langa faptul ca a plasat in mod arbitrar terminarea Templului lui Solomon, la 1150 de ani inainte de nasterea lui Hristos (el dateaza 1004 I.Hr.; conform datei lui de 4004 I.Hr., pentru creatiune; vezi vol. I, p. 195) cronologia lui pentru regii ebraici era determinata mai ales prin calculare perimata deoarece rapoartele asiriene nu erau cunoscute. Aceia care au acceptat sistemul lui in decursul anilor se preocupau numai cu armonia interna a datelor pentru cele doua regate ebraice. Cronologia lunga a ajuns sa fie cunoscuta ca cronologia "biblica" si multi cititori ai Bibliei engleze au privit datele marginale, care Proverbeeneau mai ales de la Ussher, ca aproape o parte din textul inspirat. Apoi a venit dezgroparea si descifrarea surselor cuneiforme. Bogatia documentelor babiloniene si asiriene a furnizat date cronologice contemporane cu monarhiile ebraice; dar a devenit evident ca datele noi nu au armonizat cu cronologia.]
Cronologia ipotetica folosita in Comentariul acesta. Cronologia lunga, asa cum deja s-a spus, depinde de o revizuire a datarii asiriene, dar motivele date pentru aceasta revizuire par neconcludente in lumina informatiei prezente. Pe de alta parte, cronologia scurta ofera perspectiva de a se ajunge nu numai la o armonie interna intre aproape toate afirmatiile biblice referitoare la timp, pentru perioada aceasta, dar si o armonie externa, intre cronologia ebraica si cronologia asiriana. De aceea comentariul acesta utilizeaza o forma de cronologie scurta, un sistem bazat pe cercetari recente, pentru atribuirea de date, ipotetice, domniilor. Totusi, orice discutie despre datarea i.Hr. a acestor domnii va fi amanata pana dupa explicarea a patru ipoteze de lucru pe care aceasta data se bazeaza, ipoteze derivate dintr-o aliniere experimentala a celor doua domnii, Iuda si Israel.
Cea mai mare parte din principiile cronologice folosite in aceste ipoteze au fost in folosite timp de decenii in diferite combinatii de diferiti scriitori. Dar nimeni nu a izbutit inca sa le combine intr-o asa maniera incat sa construiasca o schema cronologica consistenta a regilor, care sa armonizeze deplin atat cu cifrele biblice, cat si cu datele asiriene. De aceea, cei mai multi scriitori au revizuit sincronismele urcarii la tron sau lungimile domniilor si ale unora, si ale altora.
Valoarea combinatiei aparte a acestor principii in cele patru ipoteze fundamentale enumerate mai jos, e ca un sistem de domnii construit pe ele ca baza izbuteste sa armonizeze aproape toate textele biblice, un rezultat neatins de nici o alta schema de cronologie a regilor.
Schema de datare folosita aici combina doua foarte similare sisteme, cele ale unora care au contribuit la acest comentariu, Edwin R. Thiele si Siegfried H. Horn. Ea incorporeaza principiile de baza si ipotezele folosite de cei doi si este de acord cu datele lui Thiele, dar urmeaza cronologia lui Horn mai atent intr-o perioada in care ei nu sunt de acord, in solutia propusa a problemei de armonizare a unor sincronisme aparent discrepante, legate de domnia lui Ezechia.
Intrucat unul dintre acesti scriitori a gasit ca este necesar sa presupuna o reajustare editoriala a fiecarui sincronism si celalalt a lasat un sincronism ca o problema inca nerezolvata, se poate spune ca nici unul nu a construit inca un intreg sistem al unei cronologii ebraice care sa foloseasca tot timpulafirmatii exacte, asa cum apare in cartea Regi.
Astfel, pentru rezultate concrete, un sisteme ebraic de datare a regilor poate sa fi ajuns in armonie cu afirmatiile privitoare la timp din cartea Regi si de asemenea cu cronologia surselor cuneiforme. Aceasta este posibil daca sincronismele de urcare ale lui Iuda-Israelsi lungimile domniilor raportatesunt interpretate in acord cu urmatoarele patru ipoteze (vezi Thiele cap.2 si articolul lui Horn, p. 42,43, vezi nota 5):
Sincronismele dintre cele doua regate si lungimea domniei fiecarui rege apar capabile de lucru pe aceste patru ipoteze:
1. Ca, in regatul lui Iuda, anii domniei regelui au fost calculati ca incepand toamna (presupus prin anul calendarului civil, incepand cu 1 Tisri), in timp ce, tot atunci, in regatul lui Israel, anii de domnie au fost calculati printr-un calendar din primavara in primavara (probabil incepand cu 1 Nisan).
2. Ca Israel a inceput sa foloseasca sistemul cu an fara urcare la tron (vezi p. 147) la impartirea regatului, dupa moartea lui Solomon, dar mai tarziu l-a schimbat prin sistemul de an cu urcare la tron (vezi p. 148); ca Iuda, pe de alta parte, a inceput cu sistemul de an cu urcare la tron, schimbat cu sistemul anului fara urcarea la tron si ulterior la metoda lui originara.
3. Ca scribii ambelor regate, cand au raportat urcarea la tron a propriilor regi ca avand loc in anumiti ani ai carmuitorilor celuilalt regat, se pare ca fiecare a numarat anii regilor vecini dupa sistemul de calculare (anul cu urcare la tron sau fara urcare la tron), care era folosit in propria tara si nu dupa cel folosit in regatul vecin.
4. Ca in ambele regate coregente intre tata si fiu erau destul de frecvente cazuri, dar ca nu erau indicate interregnuri in cele doua regate.
Cu exceptia acestui an de domnie din toamna-in-toamna pentru Iuda, pentru care va fi notata dovada biblica directa, la toate ipotezele acestea s-a ajuns experimental. Cand se construieste o cronologie scurta a perioadei pe baza aceasta, sincronismele dintre anii ambelor regate se realizeaza aproape complet, evitand dificultati care apar prelucrandu-le in alte feluri. Rezultatele acestea nu elimina posibilitatea ca cineva sa poata descoperi in viitor o schema completa a domniilor cu un tipar diferit, dar in prezent cele patru ipoteze prezentate aici par sa ofere cea mai buna baza pentru lucru, pentru reconstruirea calcularii antice a acestor domnii. Acestea sunt explicate la p. 146-149.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
