Teritoriul de la Rasarit de Iordan – Cand s-au intors in cele din urma de la Cades in Tara Fagaduita, ostile lui Israel au ajuns la Mt. Hor, unde Aaron a murit si unde ei l-a plans timp de 30 de zile (Numeri 20,22-29). Data mortii lui a fost ziua intai a lunii a 5-a, in al 40-lea an al Exodului (Numeri 33,38). Asa ca, probabil, ei nu au parasit Mt. Hor decat la inceputul lunii a 6-a. Dupa cateva opriri, au ajuns la teritoriul lui Sihon, regele amorotilor, la rasarit de Iordan si de Marea Moarta. Refuzandu-li-se trecerea, au cucerit tara lui Sihon de la Arnon la Iaboc. Ei au luat si teritoriul de nord al lui Iaboc, adica, Galadul si Barsan (Numeri 21,21-35) si apoi s-au reintors la est de Iordan, in fata Ierihonului. Aceasta trebuie sa fi fost o campanie scurta, deoarece dupa aceea a avut loc intamplarea cu Balaam, idolatria si pedepsirea israelitilor si numararea poporului – toate inainte de ziua intai a lunii a 11-a a celui de-al 40-lea an, cand Moise si-a inceput discursurile finale, repovestindu-le copiilor lui Israel experientele lor trecute si avertizandu-i cu privire la purtarea lor viitoare (Deuteronom 1,3-5). Apoi, Moise a murit, probabil, pe la inceputul lunii a 12-a, deoarece, dupa jelirea lui de 30 de zile (Deuteronom 34,5-8), israelitii au plecat la drum in primele zile ale lunii intai si au trecut Iordanul in ziua a 10-a a lunii (Iosua 4,19). Aceasta intrare in Canaan in ziua a 10-a si tinerea Pastelor in ziua a 11-a au avut loc, evident, in anul al 41-lea al Exodului (vezi lista evenimentelor in Vol. I, p. 187). In felul acesta, perioada pribegirilor lor a fost o perioada de 40 de ani intregi, extinzandu-se de la eliberarea in miezul noptii din Egipt in ziua a 15-a a lunii intai in priml an al perioadei, pana la primul Paste in tara Canaan, dupa trecerea Iordanului in anul al 41-lea. Dar cucerirea teritoriului amorit inainte de trecerea raului a avut loc in a doua jumatate a celui de-al 40-lea an.
Aceasta ultima data e importanta deoarece stabileste in legatura cu Exodul, data intrarii in Canaan si fixeaza o piatra de hotar de la care se socoteste o perioada in timpul judecatorilor – cei 350 de ani ai lui Iefta de la ocuparea cetatii Hesbon a lui Sihon si a teritoriului lui inconjurator.
Cucerirea Caaanului- In al 41-lea, apoi, potrivit cu aceasta calculare a Exodului, Iosua a condus ostirile lui Israel in diferite campanii pentru a supune tara la vest de rau. Fortele lui cuprindeau un contingent dintre triburile care urmau sa se aseze in teritoriul Transiordaniei de curand cucerit de la amoriti. Tara n-a fost cucerita in timpul acestui razboi, deoarece israelitii n-au putut sa-i alunge pe locuitorii multor cetati puternice fortificate si multe dintre cele cucerite in prima campanie n-au fost detinute permanent. Totusi tara a fost supusa indestulator ca sa opreasca opozitia la colonizarea israelitilor. Chiar si dupa ce "Iosua a pus stapanire pe toata tara" si "tara s-a odihnit de razboi" (Iosua 11,23), el le-a spus israelitilor: "tara care-ti mai ramane de supus este foarte mare" (cap 13,1). Terminarea impotrivirii armate si alocarea de pamant triburilor nu este acelasi lucru cu predarea faptica a intregii tari, lucrul acesta nu a fost realizat pe deplin decat pe vremea lui David. Dar prima parte a fost indeplinita in decurs de cativa ani.
Adunarile de la Ghilgal si Silo – Dupa ce cea mai mare parte a tarii le fusese impartita, israelitii s-au adunat la Ghilgal, unde fusese tinut primul Paste si unde fusese asezat cortul. Cu prilejul acesta, batranul Calb a cerut regiunea Hebron ca alocare de teritoriu pentru el (Iosua 14,6-15). El afirma ca avusese 40 de ani cand a plecat cu cercetasii de la Cades-Barnea (in al doilea an al Exodului) si ca acum avea 85 de ani. Aceasta a avut loc deci in al 46-lea sau 47-lea an de la Exod. Intrucat primele campanii de la est de Iordan au inceput in anul al 40-lea, lucrul acesta ar face ca razboaiele canaanite sa fi durat sase sau sapte ani. In plus, distribuirea de pamant prin sorti (cap. 15-17) a fost urmata de asezarea cortului la Silo (cap. 18,1). Daca aceasta a avut loc indata dupa adunarea de la Ghilgal mentionata in Iosua 14,6, a fost la scurt timp dupa razboiul de sapte ani.
Comentariul acesta foloseste, ca o schema cronologica convenabila, o cronologie "scurta" a regilor si accepta anul al 4-lea al lui Solomon, in anul 966 in Hr., ca anul al 480-lea de la Exod (vezi p. 134). Pe baza aceasta, Exodul e plasat in anul 1445 i.Hr., in acest fel cucerirea Heshbonului si a celuilalt teritoriu amorit tarziu in 1406, trecerea Iordanului in primavara lui 1405 si adunarea de la Ghilgal dupa razboiul din Canaan, in 1400 sau 1399.
Incertitudinea cu privire la aceasta ultima data Proverbeine din intrebarea daca Caleb, vorbind de varsta sa de 85 de ani, numara anii din primavara sau din toamna; el nu s-a referit anume la anii Exodului, ci socotea propria varsta ( Daca socotea cei 45 de ani de cand avea 40 de ani in termenii unei perioade cronologice bazate pe era Exodului lui Moise, Caleb, probabil, se gandea la 45 de ani dupa al doilea an in care cercetasii au plecat. Aceasta ar fi fost, pe temeiul practicii atat de obisnuite in vremurile vechi, 45 de ani inclusiv (vezi p.136), terminandu-se astfel in anul al 46-lea, nu al 47-lea, al perioadei (sau 1400 i.Hr., daca socotim Exodul in 1445). Dar, daca ar fi facut lucrul acesta, el ar fi fost in varsta de 85 de ani in anul al 46-lea de la Exod numai daca isi socotea propria varsta dupa anul din toamna si vorbea in ultima parte a anului l 46-lea, dupa ce un an nou de toamna ar fi inceput cel de al 85-lea an al sau (cu privire la calcularea grabita, orala, bazata pe varsta sa, si socotea cei 45 de ani numai ca ani ai vietii sale, fara sa ia seama la vreo era, el probabil doar a scazut 40, varsta sa cand a cercetat tara, din varsta lui prezenta de 85 de ani si a ajuns la 45 de ani ca interval. Natural, aceasta ar fi 45 de ani exclusiv, nu 45 de ani inclusiv. Daca el isi socotea varsta prin anii care incepeau primavara, coincidand cu anii Exodului, anul sau al 85-lea ar fi coincis cu anul al 47-lea al calcularii Exodului (sau 1399/98 i.Hr.): daca erau ani din tomna in toamna, ar cuprinde jumatate din al 46-lea si jumatate din al 47-lea; de aceea ar fi putut sa vina fie in 1400, fie in 1399.). Socotirea Exodului ca o era era folosita de Moise, dar nu pare sa fi supravietuit ca mijloc de datare, cu exceptia cazului anului al 4-lea al lui Solomon (1 Imparati 6,1). Desi lunile erau intotdeauna de la Abib (mai tarziu numita Nisan), in primavara, anii erau in general socotiti din toamna (vezi p.109,110). Adunarea de la Ghilgal, probabil la o sarbatoare obisnuita, ar fi putut sa fie la Sarbatoarea Corturilor in anul 1400 i.Hr., la Pastele din 1399 sau la Sarbatoarea Corturilor in 1399.
Dupa adunarea aceasta de la Ghilgal, tabernaculul a fost mutat la Silo (Iosua 18,1), unde s-a facut atribuirea finala de teritoriu pentru restul triburilor. Nu e o indicatie cu privire la intervalul dintre adunarea de la Ghilgal si cea de la Silo. Cortul a fost mutat nu mai de vreme de 1400 si se presupune ca nici mai tarziu de 1399.
Moartea lui Iosua si apostazia urmatoare – Urmatorul punct cronologic, un punct incert, e moartea lui Iosua la varsta de 110 ani (Iosua 24,29). La "multe zile" dupa sfarsitul razboiului, Iosua a adunat poporul si le-a spus: "V-am dat ca mostenire prin sort, dupa semintiile noastre" (Iosua 23,4) si si-a luat ramas-bun zicand: "Iata astazi eu ma duc pe calea pe care merge tot ce este pamantesc" (v. 14). Daca aceasta era la scurt timp dupa impartirea pamantului la Ghilgal si Silo, atunci Iosua se apropia de 110 ani, pe cand Caleb era de 85 de ani; era cam de 65 de ani cand a activat ca unul dintre cei 12 cercetasi si era un centenar cand i-a condus pe israeliti in Canaan. Totusi, daca era cam de varsta lui Caleb, moartea lui a avut loc cam la 25 de ani dupa sfarsitul razboiului. Astfel, intervalul dintre intrarea in Canaan si primul judecator are o mare margine a incertitudinii. In orice caz, trebuie sa admitem o perioada considerabila dupa moartea lui Iosua inainte de primii judecatori, deoarece, dupa apostazia generatiei care i-a urmat lui Iosua, au inceput oprimarile si s-au ridicat judecatorii pentru a-i elibera pe israeliti. Apostazia a fost ingrozitor de rapida (vezi la Judecatori 18,30 cu privire la conditiile din timpul vietii unui posibil nepot al lui Moise), dar trebuie sa se fi cerut cel putin cateva decade pentru ca contemporanii mai tineri ai lui Iosua sa dispara. Dupa ce "tot neamul acela de oameni a fost adaugat la parintii lui si s-a ridicat dupa el un alt neam de oameni, care nu cunostea pe Domnul, nici ce facuse el pentru Israel", "copiii lui Israel au facut atunci ce era rau" si L-au parasit pe Domnul parintilor lor, asa ca Domnul i-a dat in mainile vrajmasilor lor si a ridicat judecatori care de repetate ori i-a eliberat si au cautat sa-i aduca inapoi la inchinarea la Dumnezeu (cap. 2,10-16).
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
