Unul dintre primele rezultate ale descifrarii inscriptiilor cuneiforme de catre Rawlinson si colaboratorii sai, care i-a dat dreptate Bibliei intr-o vreme cand scolile inaltei critici din Europa pareau ca nu au adversari. Acesta a fost descoperirea numelui regelui Sargon al Asiriei, un rege cunoscut pe atunci numai din Biblie (Isaia 20,1). Intrucat niciunul din autorii clasici nu il mentionau, unii adepti ai inaltei critici plasau insasi existenta lui in domeniul legendei, desi altii credeau ca Sargon era doar un alt nume al lui Salmanasar. Astazi, Sargon, care pretindea ca a cucerit Samaria si a dus populatia ei in captivitate, este un personaj bine cunoscut al istoriei asiriene.
Descoperirea de catre George Smith in 1872 a relatarii babiloniene a potopului si zguduirea, prin aceasta, a lumii religioase din vremea aceea, a fost deja mentionata. Totusi, trebuie sa descriem aici aceasta istorisire cu oarecare detaliere, deoarece traditia babiloniana a potopului se aseamana cu raportul biblic mai mult decat oricare alta povestire despre potop descoperita.
Istorisirea babiloniana a potopului este o parte dintr-un mare poem epic in care eroul Ghilgames este descris ca umbland in cautarea vietii vesnice. In timpul cautarii sale dupa "iarba vietii", a vizitat lumea de dincolo. Acolo a intalnit pe Utnapistim, eroul babilonian al potopului, care i-a povestit istoria diluviului si a salvarii sale, precum si modul in care i-a fost dat un loc printre zei.
Utnapistim fusese rege la Shuruppak pe Eufrat, cand zeii au hotarat sa-i nimicească pe toti oamenii pentru pacatele lor. Utnapistim a fost avertizat sa-si darame casa, sa-si construiasca o corabie ale carei dimensiuni i-au fost date si sa ia cu el in ea tot felul de fapturi vii. Totusi, i s-a poruncit sa-i insele pe semenii sai, spunandu-le ca zeul Marduk il blestemase si ca nu mai putea sa traiasca pe teritoriul lui Marduk, ci trebuia sa plece cu corabia departe de el. Acest punct din povestirea babiloniana prezinta una din cele mai mari deosebiri in comparatie cu raportul biblic. In loc de a-i avertiza pe semenii sai de-a lungul unei perioade de multi ani, asemenea lui Noe, eroul traditiei babiloniene a fost folosit de zei pentru a-i insela pe antediluvieni, lasand-i in acest fel sa fie o prada usoara pentru nimicirea care urma.
După ce Utnapistim construise corabia si o incarcase cu provizii, animale si cu familia sa, a incredintat navigatia ei capitanului de corabie Puzur-Amurri. Indata, a inceput si potopul. Furtuna si potopul au fost asa de ingrozitoare, incat zeii insisi s-au alarmat de catastrofa pe care o pricinuisera pe pamant. "Zeii erau ingroziti de potop si, dandu-se inapoi, s-au urcat in cerul lui Anu. Zeii s-au ghemuit de teama ca niste caini si s-au lipit de zidul dinafara".
Marea furtuna a bantuit sase zile si sase nopti si a nimicit toate fiintele vii, care s-au "intors in lut". Cand Utnapistim a vazut imensa nimicire a ingenuncheat si a plans. Dupa inca o zi, a aparut o insula, iar corabia a atins varful muntelui Nisir. Utnapistim a asteptat o saptamana si a trimis in a saptea zi un porumbel. Porumbelul s-a intors la el, deoarece nu si-a gasit un loc de odihna. Apoi, a trimis o randunica cu aceleasi rezultate. A treia pasare, un corb, nu s-a inapoiat. Apoi, Utnapistim, intelegand ca pamantul s-a uscat, a parasit corabia si a adus o jertfa. Zeii au mirosit cu placere mireasma jertfei. Mai tarziu, l-au rasplatit cu nemurirea si l-au asezat printre zei.
Povestirea aceasta prezinta asemanari remarcabile cu rapoartele biblice (asa cum se gasesc in Geneza si unele pasaje din Noul Testament) atat in unele aspecte generale, cat si in detalii. Se pot enumera urmatoarele asemanari: 1) Eroul potopului, Noe in Biblie si Utnapistim in povestirea babiloniana, a primit o comunicare divina cu privire la potopul care ameninta lumea. 2) Potopul a constituit o pedeapsa divina din pricina pacatelor savarsite. 3) Eroul favorizat trebuia sa-si construiasca o corabie si sa-si paraseasca averea pentru a-si salva viata. 4) El a primit porunca de a aduce in corabie animale si familia sa. 5) Dimensiunile corabiei i-au fost date, precum si instructiunile pentru construirea ei. 6) Eroul a ascultat si a primit o solie pentru concetatenii sai, desi continutul soliilor este cu totul diferit. 7) S-a dat porunca de a intra in corabie si se aminteste despre o singură usa. 8) Deluviul a fost provocat de o furtuna si de o ploaie ingrozitoare. 9) Toate fiintele omenesti care nu au fost in corabie au pierit. 10) Corabia a atins un munte, dupa ce apele s-au retras. 11) Au fost trimise pasari pentru a obtine dovada uscarii pamantului. 12) Dupa debarcare s-a adus o jertfa. 13) Jertfa a fost bine primita de zeitate.
Se evidentiaza de asemenea deosebirile dintre naratiunea biblica si cea babiloniana. Urmatoarele deosebiri principale sunt vrednice de observat: 1) Raportul biblic vorbeste despre un Dumnezeu al dreptatii, in timp ce povestirea babiloniana mentioneaza multi zei care se cearta intre ei. 2) In Biblie, nelegiuitii au fost avertizati cu privire la apropierea nenorocirii si au avut sansa de a fi salvati, in povestirea babiloniană zeii "i-au inselat" pe oameni, ca sa-i distruga. 3) Legamantul dintre Dumnezeu si Noe, care formeaza o parte importanta a relatarii biblice, lipseste din traditia babiloniana si 4) Multe deosebiri de o mai mica importanta se afla in detalii. De exemplu, dimensiunile corabiei sunt diferite, precum si ordinea in care pasarile au mers una dupa alta, numele muntelui care a fost atins, elementele de timp care au fost date si alte caracteristici ale celor doua istorisiri.
Asemanarile dintre cele doua istorisiri sunt, fara indoiala, suficient de apropiate, incat sa conduca la concluzia ca intre ele exista o oarecare legătura. Trei teorii principale au fost propuse pentru a explica aceasta legatura evidenta: 1) Multi cercetatori moderni au pretins ca iudeii au preluat istorisirea babiloniana in timpul exilului si au adaptat-o la felul propriu de gandire, o teorie cu totul inacceptabila pentru aceia care cred ca Moise a scris cartea Genezei sub inspiratia divina, aproximativ cu o mie de ani inainte de Exil. 2) Cativa teologi conservatori au sugerat o a doua alternativa, ca babilonienii ar fi preluat istorisirea de la Evrei Totusi, intrucat cele mai multe copii existente ale poemului lui Ghilgames au o data cu cateva sute de ani inaintea perioadei mozaice, teoria aceasta nu poate fi corecta. 3) A treia opinie, fara indoiala solutia corecta a problemei, sustine ca ambele istorisiri pornesc de la una si aceeasi sursa. Istorisirea despre un potop universal cu salvarea unei singure familii a dainuit vreme de mai multe generatii. Cand babilonienii au scris-o, ea suferise o corupere prin transmiterea orala si prin influenta politeista a paganismului babilonian. Pe de alta parte, relatarea biblica a fost scrisa prin inspiratie si, prin urmare, arata spiritul curat si nobil al unui autor monoteist.
Aceste fapte explica similaritatile si deosebirile observate in cele două istorisiri. Intrucat, cea mai timpurie relatare a potopului a fost pusa in circulatie in apropiere de Mesopotamia, sau chiar in Mesopotamia, locuitorii ei aveau o mai buna cunoastere a potopului si au pastrat-o intr-o forma comparativ mai curata decat natiuni din tari indepartate. Un alt element este faptul ca ea a fost scrisa in Mesopotamia mai timpuriu decat oriunde in alta parte. Cu toate acestea, nu este superioara, ci inferioara istorisirii biblice, dupa cum este evident pentru oricine citeste ambele istorisiri si le compara. Forta morala din istorisirea biblica aproape ca lipseste cu desavarsire in traditia babiloniana. Biblia ne prezinta istoria, babilonienii au transformat un eveniment istoric intr-o legenda.
In iarna din 1901-1902, lucrand in ruinele Susei biblice, unde tanara iudaica Estera a ajuns regina a Imperiului Persan (Estera 2,5-8, etc.) o expeditie franceza a descoperit o coloana din diorit negru, inalta de opt picioare (2,44 m), rupta in trei bucati. Intregul monument era acoperit de 39 de coloane de inscriptii, continand un total de 3624 randuri de legi. Ele fusesera adunate si expuse in public pe acest stalp de piatra de catre Hammurabi, un mare rege amorit al Imperiului Babilonian in timpul secolului al XVIII-lea i.Hr., pe vremea patriarhilor. Descoperirea acestei colectii antice de legi civile a determinat un mare entuziasm in lumea teologica. Sistemul juridic aflat in Pentateuc fusese atacat, deoarece se considera ca pe vremea lui Moise nu ar fi putut sa existe un sistem atat de bine dezvoltat. Dar codul de legi al lui Hammurabi arata ca Mesopotamia avea coduri similare chiar inainte de vremea lui Moise, legi care, in cele din urma, isi au originea la Legiuitorul divin, desi au degenerat in mana idolatrilor pagani, asa cum arata o comparatie atenta intre sistemul biblic si cel mesopotamian.
Codul de legi al lui Hammurabi mai descoperea ca felul de viata reflectat in povestirile Bibliei despre patriarhi este in armonie, in multe detalii, cu situatia existenta in Orientul Apropiat antic, in timpul perioadei patriarhilor. Astazi, ni se pare ciudat ca Sarai i-a dat-o pe tanara sa roaba lui Avraam pentru a obtine copilul pe care Dumnezeu parea sa i-l refuze pe cai naturale (Geneza 16,1-3). Dar ce a facut ea era in deplin acord cu practicile obisnuite in tara ei natala, unde o astfel de procedura era cu totul legala, iar drepturile si datoriile unei roabe ridicate la rangul de concubina si ale copiilor nascuti din ea erau reglementate de lege (vezi Codul lui Hammurabi, sec. 144, 145, 170, 171). Faptul ca Sarai a actionat in cadrul drepturilor ei legale, pedepsind-o pe Agar pentru ca a devenit necuviincioasa, cand a vazut ca îi va naste un copil stapanului ei (Geneza 16,4-6) este, de asemenea, probat prin prescriptiile sectiunii 146 a acelui vestit cod de legi al lui Hammurabi. S-ar putea cita inca multe exemple pentru a arata cum aceasta descoperire exceptional de importanta a oferit o lumina asupra perioadei patriarhale si a aratat ca istorisirile biblice sunt vrednice de incredere. Acest cod de legi a fost prima mare marturie descoperita in pamantul Mesopotamiei, care facea cunoscut faptul ca patriarhii nu fusesera personaje legendare, ci oameni din carne si oase, si ca mediul in care traisera – in contextul prezentat in descrierea biblica – era in complet acord cu faptele cunoscute acum.
Cand, asiriologul Alfred Jeremias, el insusi un adept al inaltei critici, a studiat prevederile legale ale Codului lui Hammurabi si le-a comparat cu obiceiurile reflectate in istorisirile patriarhale ale Bibliei, a ajuns la urmatoarea concluzie remarcabila:
"Noi am aratat cum mediul (cadrul) istorisirilor patriarhilor este in armonie in orice detaliu cu circumstantele civilizatiei orientale antice ale perioadei in discutie, dupa cum marturisesc monumentele… Wellhausen a pornit de la opinia ca povestirile patriarhilor sunt imposibile din punct de vedere istoric. S-a dovedit acum ca ele sunt posibile. Daca Avraam a trait cu adevarat, ar fi putut fi in imprejurarile și in conditiile pe care le descrie Biblia. Cercetarea istorica trebuie sa fie multumita cu acest fapt. Iar lui Wellhausen i se pot aminti propriile cuvinte (Komposition des Hexateuch,346): „Daca ea (traditia israelita) ar fi posibila, ar fi o absurditate sa preferi orice alta posibilitate’". (The Old Testament in the Light of the Ancient East [New York, 1911], vol. 2, p. 45).
In decursul sapaturilor mai sus mentionate, de la Nuzi, au iesit la iveala multe alte dovezi in aceeasi sfera. Un document declara ca un om si-a vandut viitoarea mostenire pentru trei oi pentru se ajuta intr-un timp de nevoie. Cine nu-si aduce imediat aminte de vinderea de catre Esau a dreptului sau de nastere pentru o portie de supa rosie (Geneza 25,33)? Alte texte de la Nuzi prezinta paralele apropiate cu intamplarile lui Iacov din Haran si legaturile lui cu Laban, socrul sau. Ele arata de asemenea ca fiecare fiica, asemenea Leei si Rahelei, primea o roaba ca parte a zestrei de la tatal ei, cand era data in casatorie (cap. 29,24-29). In felul acesta, textele de la Nuzi au pus la dispozitie mult material care ne ajuta sa intelegem obiceiurile oarecum ciudate ale acelui timp si sa vedem clar ca povestirile patriarhale sunt bazate pe realitati, si nu pe traditii si legende neclare.
Referindu-se la acest material arheologic si textual, precum si la altele care au oferit atat de multa lumina asupra perioadei patriarhale, W.F. Albright, a facut urmatoarea declaratie remarcabila:
"Pot fi citate nume eminente printre cercetatorii care considera ca orice intamplare din Geneza 11-50 reflecta niste nascociri ulterioare, sau cel putin sunt o proiectie in trecutul indepartat a evenimentelor si starilor existente sub monarhie, socotind ca nimic nu a fost cunoscut in realitate de scriitorii zilelor de mai tarziu.
"Descoperirile arheologice ale generatiei trecute au schimbat toate acestea. In afara de cativa incapatanati savanti in varsta, cu greu poate fi gasit vreun un istoric biblic, care sa nu fi fost impresionat de rapida acumulare de date ce sprijina istoricitatea materiala a traditiei patriarhale". ("Perioada biblica" in The Jews\: Their History, Culture and Religion, ed. de Louis Finkelstein [New York, 1949],
p. 3).
O alta perioada care a beneficiat din plin in ce priveste claritatea pe urma descoperirilor facute in Mesopotamia este timpul regilor lui Iuda si ai lui Israel. Primul rege al lui Israel mentionat intr-o inscriptie asiriana este Ahab, un contemporan al profetului Ilie. El este descris de Salmanasar al III-lea ca luptand impotriva asirienilor in batalia de la Qarqar, cu 2000 de care si 10000 de soldati, mai multi decat oricare dintre ceilalti regi cu care Ahab era aliat in acel moment. Iehu, un alt rege al lui Israel, este descris mai tarziu de acelasi rege asirian ca unul care-i platea tribut. Alti regi izraeliti mentionati in inscriptii asiriene sunt Menahem, Pecahia si Osea. Sub ultimul dintre regii amintiti, Samaria a fost cucerita si populatia ei luata captiva. Evenimentul acesta este, de asemenea, descris cu oarecare amanuntime in analele si inscriptiile sale pe monumente.
Regii lui Iuda care apar in inscriptia asiriana sunt Azaria, Ezechia si Manase. Regele Sanherib ne-a lasat propriul raport cu privire la asediul Ierusalimului, in 701 i.Hr. In timp ce se lauda ca l-a inchis pe regele lui Iuda (Ezechia) in capitala sa, Ierusalimul, ca pe o pasare in colivie, el nu a indraznit sa pretinda ca ar fi capturat Ierusalimul sau pe rege. Mai tarziu, cand a invadat din nou Iuda, armata lui a suferit o catastrofa umilitoare (descrisa de trei ori in Vechiul Testament: 2 Regi 19; 2 Cronici 32; Isaia 37). Sanherib s-a mandrit cu realizarile sale militare, dar era normal sa treaca sub tacere pierderea armatei sale in Palestina.
Captivitatea babiloniana a tanarului rege Ioiachin este atestata de un numar de chitante aparent neinteresante din Babilon, cetatea de resedinta a imperiului lui Nebucadnetar. Tablitele acestea atesta simplu ca regele si fiii sai si-au primit ratiile de untdelemn de la magaziile palatului. Multe alte texte ofera lumina asupra evenimentelor perioadei in timpul careia iudeii au fost in captivitate si a celei de dupa restaurare.
In timpul ultimului razboi mondial, in Muzeul din Berlin s-a gasit o tablita care, la examinare, s-a dovedit ca il mentioneaza pe Mardoheu, un mare demnitar al curtii lui Xerxe din Susa, biblicul Susan. Astfel, s-a dovedit ca relatarea din Estera contine o istorisire care nu este imaginara, ci trateaza fapte si persoane istorice.
Chiar si documentele de afaceri particulare, neinsemnate, ofera lumina asupra povestirilor biblice. La Nipur a fost descoperita o colectie de documente contabile ale unei mari intreprinderi comerciale, a fiilor lui Murashu, dovedind ca firma avusese legaturi numeroase cu iudeii. Printre ei apar multi care ajunsesera la onoare si bogatie sub conducerea regilor persani, ilustrand cu claritate corectitudinea raportului biblic, care prezinta tabloul cu privire la pozitia de bogatie si onoare a multor iudei dupa exil.
Exemplele mai sus mentionate ale descoperirilor care ofera lumina asupra Bibliei sunt numai fragmente dintr-un material bogat din Mesopotamia, care fac Biblia sa prinda iarasi viata. Aproape fiecare conducator asirian, babilonian si persan mentionat in Biblie a fost redescoperit in documente contemporane, asa ca suntem bine informati cu privire la istoria lor. Prin urmare, avem inscriptii cu privire la regi ca Salmanasar si Tiglat-pileser, Nebucadnetar si de mult pierdutul Belsatar, Cir si Dariu cel Mare, Xerxe si multi altii. Chiar si functionari ale caror nume sunt date in Biblie, cum ar fi Nebuzaradan (2 Regi 25,8) sau Nergal-Sarezer (Ieremia 39,3) sunt intalniti in documentele oficiale ale vremii lor.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
