De la început adventiștii de ziua a șaptea au fost susținători fervenți ai libertății religioase, pentru simplul motiv că Dumnezeu cere și nu poate accepta decât un omagiu oferit de bună voie. Însă puțin s-a vorbit sau scris despre libertatea religioasă în cadrul bisericii.
În Manualul Bisericii (care poate fi schimbat numai în cadrul Sesiunii Conferinței Generale) și în Regulamentul de lucru al Conferinței Generale, nu există nimic scris care să se refere în mod direct la libertatea de conștiință sau libertatea academică din interiorul bisericii. Însă există mai multe declarații care se referă la autoritatea și unitatea bisericii și legat de aceasta la necesitatea unei loialități armonioase. Printre cele unsprezece păcate grave sancționate de biserică, Manualul Bisericii pune pe primul loc respingerea doctrinelor fundamentale sau susținerea unor învățături contrare acestora. Numărul șapte și opt se referă la mișcări schismatice sau neloiale și “refuzul persistent” de a recunoaște autoritatea bisericii legal constituită.
Este evident faptul că liderii bisericii sunt din punct de vedere practic mai preocupați de unitate decât de libertate în cadrul bisericii. Îmi aduc aminte de o declarație a lui Winston Churchill: “Nu am fost numit Prim-ministru al Majestății Sale pentru a prezida dezmembrarea Imperiului Britanic”.
Desigur, biserica este altceva decât societatea civilă. Deoarece biserica este o societate voluntară, oricine se simte constrâns, este liber să plece, și, trebuie subliniat, fără rușine sau condamnare. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nu este una dintre acele biserici autoritare care susțin că numai membrii lor pot fi mântuiți, ci lasă această decizie în seama lui Dumnezeu Atotputernicul.
Libertatea de conștiință în sine nu este limitată în cadrul bisericii, însă exteriorizarea convingerilor (sau a lipsei convingerilor) prin acțiuni are anumite limite. Biserica și instituțiile sale, mulțumim Domnului, nu are un oficiu de investigare a conștiinței și convingerile personale ale pastorilor, profesorilor și membrilor. Doar atunci când acțiunile unui membru intră în conflict cu libertatea și buna funcționare a bisericii se aplică disciplina.
Scriptura arată că învățături înșelătoare și false pot apărea în cadrul bisericii. De aceea, este datoria liderilor bisericii de a proteja biserica de concepții false sau schismatice sau de a permite existența sau promovarea acestora în cadrul bisericii. În cazul noilor interpretări, acestea trebuie să fie mai întâi supuse judecății fraților cu experiență, căci “biruința vine prin marele număr de sfetnici” (Prov. 11:14). Nu este o dovadă de aroganță intelectuală ca un membru al bisericii să creadă că are dreptate și toți ceilalți greșesc?
Unele idei nu sunt vitale pentru existența și integritatea bisericii. Acestea pot fi importante din punct de vedere etic, însă biserica lasă această problemă în mare măsură în seama conștiinței individuale. Astfel de subiecte pot include știința sau tehnologia, partidele politice, avortul, folosirea armelor, anumite forme de păzire a Sabatului, anumite interpretări biblice și profetice, arhitectura bisericească și anumite forme de închinare. În privința acestora există o libertate internă considerabilă.
Însă există doctrine, în principiu cele 28 de Doctrine Fundamentale, care nu pot fi compromise fără a distruge Evanghelia așa cum este ea înțeleasă de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și în cele din urmă să submineze și să distrugă însăși biserica. Acestea sunt limitele în ceea ce privește libertatea religioasă internă. Biserica are dreptul și responsabilitatea de a-și menține propria sa natură și existență. Nici un membru nu are dreptul, atâta timp cât este membru, să învețe ca adevăr ceea ce este contrar adevărurilor fundamentale care constituie această biserică.
NOTA:
Aceaasta întrebare È™i răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care È™i le pun adventiÈ™tii” scrisă de John Graz È™i Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz și Bert Beach nu au pretenția de a oferi soluții infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experiența bogată în cadrul denominațiunii, pe cea de conducători și educația lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite și interesante la multe întrebări și probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
