Mai întâi, o mică glumă: “Ecumenic” nu are nimic de-a face cu “economic”, deși uneori unii oameni confundă acești doi termeni! Este un cuvânt grecesc care se referă la întregul pământ locuit. Sinonim ar fi universal sau catolic. Mișcarea ecumenică este o activitate care a căpătat o importanță din ce în ce mai mare în rândul creștinilor în sec. XX. Scopul acesteia este de a reface sub o anume formă unitatea creștină mondială, trecând dincolo de barierele denominaționale. Ea a atins apogeul organizațional în 1948, când a fost înființat Conciliul Mondial al Bisericilor, și din punct de vedere emoțional maximul a fost în 1968, la scurtă vreme după Conciliul Vatican II, când Biserica Catolică s-a urcat în barca ecumenică; inițial, Biserica Catolică era privită cu multă ostilitate.
În prima jumătate sau primele două treimi din sec. XX, obiectivul principal al multor ecumeniști era acela de a obține o anume formă de unitate organică; unii au devenit chiar lirici visând să aibă o “singură biserică”. Se punea mult accentul pe fuziunile dintre biserici, bisericile unite, dialogurile multilaterale și părtășia euharistică.
Mișcarea ecumenică avea trei direcții principale: Credință și Ordine (teologie), Viață și Muncă (creștinism practic, socio-economic) și Consiliul Misionar Internațional (lucrare misionară în țări străine). Prin 1961 ultimele dintre aceste trei mari direcții s-au unit devenind Conciliul Mondial al Bisericilor (WCC – în limba engleză). Deși WCC nu trebuie considerat a fi egal cu mișcarea ecumenică, care este mult mai largă, acesta constituie principala sa manifestare organizațională. Mulți ecumeniști convinși ar merge mai departe și ar spune că WCC este “instrumentul privilegiat” al mișcării.
Există o mulțime de alte organizații ecumenice, multe dintre acestea cooperând sau “asociate” cu WCC. Există nenumărate concilii naționale sau regionale – cum ar fi Conciliul Național al Bisericilor în SUA sau Conferința Europeană a Bisericilor. Au fost înființate numeroase institute ecumenice și destul de multe biserici au departamente pentru probleme ecumenice.
Multe biserici, în special cele tradiționale, își exprimă clar sprijinul pentru mișcarea ecumenică. Nu puține sunt bisericile care, deși membre WCC, nu susțin decât de formă ecumenismul și cu siguranță nu aduc nici o contribuție financiară. Alte biserici sunt membre, însă par să formeze echivalentul ecumenic al “Opoziției Loiale Majestății Sale” din Palatul Westminster!
Sunt biserici care se împotrivesc pe față și în mod hotărât la orice este asociat ecumenismului. Ele pot fi destul de virulente în atacurile lor și văd în mișcarea ecumenică cel mai mare rău pentru viața bisericii de astăzi. Alții, precum adventiștii de ziua a șaptea, din considerație față de adevăr și misiune profetică, au păstrat distanța, fără a se sui în barca ecumenică, dar recunosc unele dintre rezultatele pozitive, cum ar fi libertatea religioasă, relațiile interconfesionale mai puțin ostile și o echitate mai mare în relațiile dintre oameni. Astfel, fără a anula mișcarea ecumenică, adventismul a criticat deschis unele aspecte.
NOTA:
Aceaasta întrebare È™i răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care È™i le pun adventiÈ™tii” scrisă de John Graz È™i Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz și Bert Beach nu au pretenția de a oferi soluții infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experiența bogată în cadrul denominațiunii, pe cea de conducători și educația lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite și interesante la multe întrebări și probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
