Da, este posibil, dar se mișcă foarte încet și e nevoie de mult timp. Ei gândesc în termeni de decenii și secole; adventiștii gândesc în zile, săptămâni și luni. Pentru noi, când e vorba de previziuni, cinci ani înseamnă un timp îndelungat. Aceasta se datorează secvenței noastre temporale escatologice, a faptului că trăim așteptând apropiata venire a unui Mântuitor. Pentru ortodocși, cinci ani sunt ca o picătură într-o găleată. Adventiștii sunt presați de timp; ortodocșii lasă timpul să se exprime singur.
Există două mari familii ortodoxe. Grupul de departe cel mai numeros îl constituie bisericile ortodoxe răsăritene (rusă, greacă, română și altele). Cel de-al doilea grup este format din familia de biserici orientale ortodoxe (ortodocși armeni, copți, etiopieni și sirieni). Bisericile ortodoxe orientale sunt considerate a fi pre-calcedonice deoarece ele nu acceptă decizia Conciliului Calcedon (451 d.H.) că în Hristos există două naturi diferite. Această veche problemă monofizită este astăzi mult mai puțin controversată și dezbinătoare.
Până în prezent, unele biserici orientale nu doresc să vorbească cu adventiștii, pe care îi acuză că nu sunt în armonie cu învățăturile bisericii apostolice (anti-trinitarianism) și în plus pentru faptul că se implică în prozelitism. Aceste acuzații vin în mare măsură din partea conducerii Bisericii Copte Egiptene, care din nefericire pare să creadă, atunci când este vorba să înțeleagă doctrinele și învățătura adventistă, că ignoranța este o binecuvântare. Unii ortodocși orientali ar fi dispuși să vorbească, dar sunt împiedicați de “conservatori”.
Patriarhatul de Constantinopole, despre care ortodocșii orientali consideră că exercită un primat de onoare, a fost de acord în principiu să poarte discuții preliminare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. O întâlnire preliminară utilă a avut loc în 1996, dar ortodocșii nu au putut, datorită problemelor de personal și program legate de sărbătorirea mileniului și alte evenimente, să fixeze data unei alte întâlniri. După cum s-a spus, “Biserica lui Dumnezeu se mișcă ca o mare broască țestoasă”, cel puțin în ceea ce privește creștinismul la nivel mondial. Toate acestea pot fi frustrante, dar Isus ne cere ca prin răbdarea noastră să ne câștigăm sufletele (vezi Luca 21:19).
NOTA:
Aceaasta întrebare È™i răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care È™i le pun adventiÈ™tii” scrisă de John Graz È™i Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz și Bert Beach nu au pretenția de a oferi soluții infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experiența bogată în cadrul denominațiunii, pe cea de conducători și educația lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite și interesante la multe întrebări și probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro