Mai înainte de toate trebuie să spunem că problema războiului și a păcii constituie astăzi, în lume, o problemă etică importantă – unii ar spune cea mai importantă – care este foarte complicată, având multe ramificații.
De-a lungul secolelor, creștinii au elaborat “teoria războiului drept”, subliniind faptul că o cauză trebuie să fie dreaptă, intenția trebuie să fie de a întări binele sau de a corecta răul, numai metodele corecte putând fi folosite. Cu toate acestea, în special de la apariția bombei atomice, există o nouă situație, fără precedent în istorie. Din punct de vedere al răului produs, distincția dintre “militar” și “civil” abia dacă mai există. Războiul modern a devenit demonic de distructiv. Carnajul și anihilarea totală pe cale nucleară, chimică și biologică sunt posibile. Diferite populații deja au experimentat consecințele vaste și distrugătoare ale acestor arme de distrugere în masă.
Adventiștii de ziua șaptea promovează pacea și îndeamnă toate popoarele să-și transforme “săbiile” în “fiare de plug” (vezi Isaia 2:4). Cu toate acestea, adventiștii nu au adoptat în privința armatei poziția bisericilor pacifiste (quakeri, menoniți, membri ai Bisericii Fraților). În loc de a refuza serviciul în armată, poziția adventiștilor a fost aceea de a sluji într-o poziție necombativă, adică fără a purta arme. Ideea care stă în spatele acestui mod de gândire este că adventiștii, ca și cetățeni loiali, doresc să-și slujească țara atât cât le permite conștiința, dorind să fie implicați în salvarea de vieți și nu în distrugerea lor.
Unii critici au consideră că poziția de necombatanță nu este “nici călare, nici pe jos” și optează fie pentru serviciul militar sub arme sau nu vor să slujească deloc în armată. Trebuie menționat că multe țări, recunoscând obiecția pe motive de conștiință, prevăd un serviciu utilitar alternativ în locul serviciului militar normal. Deși poziția de necombatanță a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este clară, Biserica lasă fiecărui membru libertatea de a decide în această complicată problemă etică. Din punct de vedere istoric poziția sa a fost de a acorda fiecărui membru “libertate absolută de a-și sluji țara oricând și oriunde, conform convingerilor personale” (Review and Herald, 6 martie 1924).
Ar putea fi stabilită regula ca adventiștii să nu intre în armată decât dacă sunt recrutați. Biserica nu încurajează tinerii să se ofere voluntari pe timp de pace (libertatea religioasă ar putea fi mai greu de apărat și niciodată nu știi când poate începe un “război” neanticipat).
O altă problemă este cea a capelanilor adventiști din armata Statelor Unite ale Americii. Unii au obiecții față de capelani pe baza separării dintre biserică și stat. Inițial a existat o oarecare ezitare din partea Bisericii, dar în 1942 primul capelan militar adventist și-a început stagiul. Capelanii adventiști au putut ajuta personalul militar adventist, un număr dintre aceștia slujind cu distincție și ajungând la grad de colonel de armată și contra-amiral în marină. Un contra-amiral adventist a apărut la știri (în vara lui 1999), fiind capelan la serviciul funerar pe mare organizat pentru cenușa lui John F. Kennedy Jr., a soției și cumnatei acestuia. Existența capelanilor din armata SUA sunt o urmare a dispozițiilor Constituției SUA care garantează tuturor cetățenilor libertatea religioasă, inclusiv acelora din forțele armate.
NOTA:
Aceaasta întrebare È™i răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care È™i le pun adventiÈ™tii” scrisă de John Graz È™i Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.
John Graz și Bert Beach nu au pretenția de a oferi soluții infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experiența bogată în cadrul denominațiunii, pe cea de conducători și educația lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite și interesante la multe întrebări și probleme propuse.
Sursa: www.adventist.ro
