In cartea sa ”Cind lucruri rele se intimpla oamenilor buni „ rabinul Harold Kushmer povesteste ca a fost invitat de doua familii indureratecare traiau despartirea de mamele lor. Acestea murisera de moarte naturala, dupa ce traisera fiecare o viata implinita , avind o virsta respectabila.
Cind rabinul a ajuns la prima familie pentru a conduce serviciul de inmormintare, l-a intimpinat fiul femeii decedate care i-a spus : „ Daca as fi trimis-o pe mama mea in Florida (o zona calda a Americii) si as fi scutit-o de aceasta vreme rece si de zapada, mama mea ar fi trait astazi ! Este vina mea ca a murit !"
Si la a doua familie i-a iesit inainte fiul celeilalte mame care a decedat, dar acesta i-a spus un mesaj deosebit :
„ Daca n-as fi insistat ca mama mea sa plece in Florida pentru a scapa de vremea rece si de zapada, mama mea ar fi trait astazi ! Zborul lung cu avionul a fost mult mai mult decit ea a putut suporta. Este numai vina mea ca ea a murit !"
Foarte putini dintre noi trecem prin viata fara a avea regrete si o stare de vinovatie cauzata de ceea ce ni se intimpla. Un psiholog a numit aceasta stare in care ne refugiem de multe ori „fereastra regretului „! El a afirmat ca lucrind cu pacientii sai multi ani la rind, a observat in comportamentul lor ca la un moment dat parca se opresc si privesc pe o fereastra invizibila. Cind intilnesc o situatie de durere in viata , se desprind de realitate si trec intr-o alta lume a imaginatiei.
Ei privesc dincolo de realitatea atit de concludenta si se afunda intr-o stare de vinovatie imaginara. Pierd deodata bucuria, siguranta si orice fel de speranta , iesind din realitate incep sa viseze, zugravind noua lor lume. Ei traiesc aceasta stare , pentru ca privesc pe „fereastra regretelor” nu pe cea a realitatii .
Care este fereatra pe care privesti ? Multi dintre noi am avut situatii cand ne-am oprit in fata ferestrei regretelor. Dumnezeu nu vrea ca noi sa poposim aici , ci sa privim pe fereastra posibilitatilor si-a realitatii.
