Rugaciunea unei chinezoaice
Majoritatea chinezilor sunt budisti, nu crestini. S-a intamplat insa ca o fetita a urmat un timp scoala unei misiuni crestine. Mai multi misionari europeni ii invatau pe copiii chinezi adevarurile crestine, iar micuta chinezoaica a primit credinta in Dumnezeul Cel Viu si in Fiul Lui – Iisus Christos. Ea l-a indragit fierbinte si L-a primit pe Mantuitor in inima ei de copil.
Toti ai casei insa se inchinau lui Buda si fetita suferea nespus din aceasta cauza. O durea inima vazand ca bunicul ei se inchina unei statui neinsufletite.
Odata, fetita se apropie de dansul, spunandu-i cu toata dragostea ce-i umplea inima: "Bunicule, acest Buda de piatra nu te aude si nu te poate ajuta la nevoie. In schimb misionarii mi-au povestit de Dumnezeul Cel Viu, care L-a trimis pe pamant pe Fiul Lui, ca Acesta sa-si dea viata pentru pacatele noastre si sa ne izbaveasca de vesnica pierzare. M-au invatat si un minunat verset din Biblie: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Sunt cuvintele lui Iisus, in care cred acum si eu. Bunicule, inchina-te Dumnezeului Celui Viu si nu unui idol de piatra".
Cu toata caldura cu care-i vorbise nepoata, bunicul se supara foc. Pret de o clipa, incremeni de uimire, apoi o impinse cu atata putere, incat fetita cazu jos, amenintand-o ca daca o aude inca odata pomenindu-i de acea invatatura ciudata, nu-i va mai da drumul la scoala.
Prin acele locuri aparuse un talhar, cunoscut sub numele de "lupul alb". Era rau ca o fiara salbatica si se strecura prin nameti ca un lup, patrunzand pe nesimtite prin localitati. Niciodata nu-si ataca singur victima. Avea o ceata de talhari tot atat de sangerosi si haini ca si el.
Odata, banda lui aparu in oraselul unde locuia mica noastra chinezoaica impreuna cu parintii si bunicului ei. Capetenia talharilor hotari sa-si petreaca noaptea in casa lor. Nesocotind rugamintile batranului, el navali in locuinta lor impreuna cu toata banda lui si-i zavori pe toti ai casei intr-o camaruta. Abia dupa ce hotii parasira casa, ei isi recapatara libertatea. Bunicul se inchina in fata statuii lui Buda, rugandu-l sa-l trasneasca cu blestemul sau pe crancenul talhar.
Peste cateva luni talharul aparu iarasi in oras. Pierzandu-si cumpatul, bunicul i se adresa nepoatei. "Zici ca Dumnezeul tau isi apleaca urechea la rugamintile oamenilor?" o intreba el. "Da, bunicule, el aude totul", – ii raspunse fetita. "Atunci roaga-te Lui si cat mai repede. "Lupul alb" ne da iarasi tarcoale si ma tem ca va navali tot in casa noastra! Roaga-L pe Dumnezeul tau sa-l opreasca!"
Batranul punea astfel la incercare credinta fetitei. Ea alerga indata in odaita ei si incepu sa se roage: "Doamne, iata prilejul cel bun. Te rog, nu ma lasa in impas!"
A doua zi, cand capetenia talharilor se indrepta spre casa lor, calul lui se ridica fara veste pe picioarele dinapoi, refuzand sa treaca podetul ce ducea spre poarta lor. Talharul il lovea cu biciul, dar calul nu se urnea din loc. Atunci oamenii lui ii spusera: "Se vede ca pe aici bantuie duhurile rele, pe care le vede numai calul tau. Mai bine sa facem cale intoarsa!"
Fiind foarte superstitios, talharul le urma pe loc sfatul. Cum ii vazu ca pleaca, fetita isi puse mana pe umarul bunicului si-i spuse: "Precum vezi, Dumnezeu mi-a ascultat ruga, bunicule!" Batranul nu stia ce sa-i raspunda, desi intelegea prea bine ca ceva oprise totusi calul talharului. Astfel el se incredinta ca nepoata lui avea dreptate, cu atat mai mult ca era convins ca in casa lui nu bantuie duhurile rele. Dumnezeul misionarilor isi plecase urechea la ruga fetitei… Batranul se retrase in camera lui ca sa cugete pe indelete asupra celor intamplate. Si avea la ce sa cugete! Dumnezeul crestin savarsise o minune!
A doua zi el se infatisa la centrul misionar, dornic sa afle cat mai multe despre Dumnezeul facator de minuni care isi apleaca urechea la rugile omului. Curand ajunse sa creada la randul lui in Dumnezeul Cel Viu, precum si in Fiul Lui – Iisus Christos. Multumita rugaciunii fetitei, Dumnezeu savarsise o minune.
