Astazi, mii de iubitori de arta, dar si multi crestini din intreaga lume, sunt familiarizati cu tabloul „Maini care se roaga” – opera marelui pictor german Albrecht Durer. Tabloul este cu atat mai impresionant, cu cat subiectul este contrar asteptarilor. Mainile, nu sunt mainile frumoase ale unei femei. Departe de a fi maini perfecte, ele sunt mainile aspre si muncite ale unui lucrator.
Aproape oricine se poate intreba: De ce un artist asa de talentat ca el si cu atit de multe modele la indemana s-a hotarat sa picteze maini ca acestea? Exista o explicatie surprinzatoare care lamureste alegerea artistului…
Cu mai multi ani inainte, cand Durer a inceput sa studieze pictura, El a inchiriat o camera cu un alt student ambitios. Amindoi tinerii erau insa impiedicati de lipsa mijloacelor materiale pentru intretinerea vietii. Ei munceau la orice fel de munca ca sa se poata intretine si singurul timp pe care-l aveau ca sa studieze pictura, era dupa orele de munca.
Timpul disponibil pentru studiu era tot mai putin si impreuna au luat o hotarire. Au ajuns la concluzia ca era mai intelept pentru ei ca unul sa munceasca, iar celalalt sa studieze fara intrerupere. Iar cind primul isi completa studiile, avea sa foloseasca arta ca sa intretina pe celalalt la completarea studiilor.
Marinimos si neegoist din fire, colegul care era mai in varsta a insistat ca Durer sa fie primul care sa studieze. Muncind ore indelungate si savarsind cele mai grele munci, acesta reusi sa cistige suficient pentru intretinerea lor in timp ce tanarul sau coleg frecventa cursurile. In schimb, avea mare satisfactie cand vedea ca talentul lui Durer se dezvolta sub ochii sai…
A venit, in sfarsit, si ziua cand tinarul invatase tot ce-i putea oferi scoala. In curind Durer si-a facut un nume celebru in lumea artelor si a fost in masura sa faca aranjamentele necesare pentru ca si prietenul sau devotat sa primeasca educatia necesara pentru aceasta cariera.
Dar vai! Cand prietenul sau se intoarse la studiu, el facu o descoperire zdrobitoare: Anii grei de munca vatamasera degetele si mainile sale. Incheieturile erau umflate si degetele sale erau asa de intepenite, incat nu mai erau in stare sa manuiasca penelul cu finetea care se cere unui artist. Cu inima intristata, dupa mai multe incercari, el renunta la visul sau scump si se retrase din scoala. Pentru Drurer, soarta prietenului sau a fost o cauza de mare mahnire. Artistul nu putea uita sacrificiul prietenului sau, care i-a facut posibil succesul.
Acum Drurer era o celebritate si se bucura de un mare numar de admiratori. Ca recunostinta fata de prietenul sau credincios s-a hotarat sa-i picteze mainile. Colegul sau a sezut cu rabdare in atelier, in timp ce artistul a imortalizat mainile pe panza. Degetele lui erau incordate si noduroase, iar vinele umflate aratau ani lungi de munca grea – dar pentru Drurer erau mainile cele mai frumoase.
El le-a pictat asa cum le vazuse adesea ridicate in rugaciune pentru succesul sau. Poate ca in timp ce lucra cu pensulele, a trecut prin mintea artistului ca nici un om n-a facut mai mult de cat facuse prietenul sau ca sa-si implineasca rugaciunea. Daca Drurer ar trai astazi, nu s-ar mira sa afle cu placere ca tabloul sau cu „Maini care se roaga” este socotit ca fiind opera sa suprema.
